Share |

Agregator de ştiri

Teribila şi minunata viaţă a Sfântului Ioan Iacob Românul de la Neamţ, plecat la Domnul din Hozeva la 47 de ani şi găsit cu sfinte moaşte după 20 de ani. FOTO/VIDEO

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 5, 2014 - 1:00am

Având în vedere că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este patronul ocrotitor al portalului Ziaristi Online, suntem bucuroşi să prezentăm atât mărturia video de mai sus, cu Georgeta Bajoreanu, verişoara mai mică a Sfântului, cât şi teribila dar minunata poveste a vieţii românului găsit cu sfinte moaşte în Peştera Sf. Ana din Ţara Sfântă, completată cu fotografii din copilărie şi până la plecarea sa la Domnul, pe 5 august 1960, cât şi de la aşezarea sa spre cinstire în Biserică, în 1980. Filmarea din satul sfântului este realizată de Andreea Băbăruşi.

Sf Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în urma cu 101 ani, la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primi numele Ilie, din pruncie dovedindu-se a fi un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După 6 luni de la naşterea sa, Ecaterina, mama sa, bolnăvicioasă din fire, îşa dădu sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După 2 ani, muri şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.

Bunica Maria îl învăță să vorbească, să rostească rugăciunile și îi sădi în inima credința în Dumnezeu. Tot ea îl deprinse cu metaniile și postul, citindu-i adesea din Viețile Sfinților și din alte cărți ziditoare de suflet.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

Seara și în sărbători, bătrâna Maria îl punea să citească din sfintele cărți, iar ea stătea deoparte și asculta. De mila copilului și din durerea ei tăinuită, bunica plângea mereu, mai ales când băiatul citea despre Patimile Mântuitorului Hristos.

În anul 1924, bunica sa plecă la cele veșnice, iar el fu dat în grija unchiului său, Moș Alecu.

Vreme de 4 ani a studiat la Liceul Dimitrie Cantemir din Cozmeni – Cernăuți, trecând examenul de bacalaureat în naul 1932, fiind clasificat primul.

Sfântul Ioan Iacob în costum popular

Preotul Gheorghe Lazăr, consătean, coleg de liceu și prieten apropiat al cuviosului Ioan Iacob, povestește despre dânsul:

„Era un mare admirator al naturii și frumosului. Iubea tovărășia colegilor și a celor de o vârstă cu el, cu purtare plăcută în societate. Nu-i plăcea să piardă timpul în discuții cu tinerii iubitori de glume, de povestiri nerușinate și jocuri de tot felul. În timpul liber, mai degrabă își lua o carte del iteratură sau studia într-un domeniu, stând retras într-un loc preferat din livada părintească sau în câmp. Se recrea ascultând cântecul păsărelelor sau admirând cerul înstelat în toiul nopții. Citind adeseori Sfânta Sciptură sau manualele de religie, cugeta adânc la cele zidite de Dumnezeu și găsea o armonie perfectă în tot ce putem percepe cu simțurile noastre. În sufletul lui Iliuță se întărea convingerea că Dumnezeu le-a făcut cu negrăită înțelepciune pe toate cele văzute și nevăzute și le cârmuiește după anumite legi, care nu se pot schimba.”

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot, însă el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le spuse:

- Nu, eu vreau să mă fac călugăr!

După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze, deodată auzi un glas de sus, zicând:

- Mănăstirea!

Din clipa aceea nu mai avu odihnă în suflet.  Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan îşa luă cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi intră în obştea Mănăstirii Neamţ.

Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului XIX și începutul veacului XX

Gheorghe Siller - Vedere spre manastirea Neamt(Sursă: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gheorghe_Siller_-_Vedere_spre_manastirea_Neamt.jpg)

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Neamt-1.1

Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim îl primi cu multă dragoste şi, după ce îl trimise să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, îi rândui ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.

Frumusețea slujbelor din marea lavră, mai ales cele de noapte, blândețea călugărilor, iscusința duhovnicilor, liniștea munților și darului Duhului Sfânt, care se odihnea în inima lui, l-au legat pe acest fericit tânăr de viața călugărească.

Deoarece tânărul Ilie Iacob învățase latină și franceză, primi ascultare la părintele Iov, farmacistul mănăstirii. Părintele Iov Burlacu era un mare nevoitor, nu lipsea niciodată de la slujbele bisericești, în chilia sa nu avea pat, ci dormea pe un scaun, ar fața îi era tot timpul plecată spre pământ. Era postitor, milostiv și se sârguia să-i ajute pe cei săraci, la căpătâiul cărora stătea mereu de veghe.

Tânărul Ilie rra foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi.

Infirmier al Regimentului 29 Infanterie

În toamna anului 1935 se reîntoarse în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob fu tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) (foto 2)

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) (foto 3)Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin.

La Ierusalim, în fața Sfântului Mormânt, în anul 1937 (monahul din dreapta este Sfântul Ioan Iacob)

După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retraseră să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoi, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, vreme de 10 ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli.

Mănăstirea Sfântul Sava

???????????????????????????????

(Sursă: http://static.panoramio.com/photos/original/44421516.jpg)

Părintele Ioan lângă grota Sfântului Sava

Prima ascultare în obştea Sfântul Sava fu cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă.

Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob se nevoi împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă.

Ținutul Qumran, aflat în apropiere de Marea Moartă

Pustiul Qumran 2(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Qumran_Landscape.jpg)

Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care îi rămase ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan stătu cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarse la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

În anul 1947 fu hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob fu hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Iacob în biserica Schitului Românesc Sfântul Ioan Botezătorul

Vreme de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob săvârşi zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, traduse numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; compuse un bogat volum de versuri duhovniceşti, înnoi chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.

Părintele Victorin, Sfântul Ioan, părintele Ioanichie, o familie de români și maicile Magdalena și Melania în fața bisericii schitului românesc de la Iordan

Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, cuvioasei Maria Egipteanca.

Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, cuviosul Ioan Sihastrul se retrase din ascultarea de egumen.

Scrisoarea Sfântului Ioan Iacob de renunțare la stăreția schitului românesc de la Iordan

Demisia Sf Ioan Iacob din ascultarea de eguman al schitului romanesc de la Iordan 1

Demisia Sf Ioan Iacob din ascultarea de eguman al schitului romanesc de la Iordan 2

(Sursă: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/resurse/scrisoare-demisie/)

Împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul

Man Sf Gheorghe 1

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrase cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.

Sfântul Ioan, în stânga, în fața peșterii sale din pustiul Hozevei, alaturi de monahul Pavel, în dreapta

Aici se nevoi sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, vreme de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său.

Chilia în care s-a nevoit Sfântul Ioan (vedere de dud, de pe partea opusă a văii Horat)

Scara cu care se urca la chilia Sfântului Ioan

Peștera avea trei încăperi. În cea dinainte, sfântul Ioan avea un fel de prestol de rugăciune – o firidă săpată în piatră. În această încăpere se odihnea pe o rogojină așternută pe o scândură. După rânduiala de rugăciune se ocupa cu cititul, tălmăcirea de cuvinte sfinte din limba greacă în limba română; așteori alcătuia poezii sau se umplea de bucurie și mângâiere cântând imne duhovnicești – căci avea un glas frumos și dulce.

Părintele Ioanichie, ucenicul său, povestea despre dânsul:

- În peșteră avea câteva cărți sfinte și teascuri de manuscrise copiate, traduse sau compuse de el la lumina zilei sau, mai ales noaptea, la lumânare. Din aceste traduceri și din versurile sale îmi citea uneori și mie. Alteori, îmi povestea despre viața sa de copil orfan, plină de suferințe și lacrimi și adeseori plângea la rugăciune sau când vorbea cu mine. Era un suflet duios, blând, pașnic și foarte râvnitor apărător al Ortodoxiei Sfinților Părinți. Uneori îl supăra reumatismul, alteori dizenteria, alteori gândurile, iar alteori beduinii arabi care pășteau cămilele în apropiere și aruncau cu pietre în fereastra și în ușa chiliei sale. Dar el le răbda pe toate și nu zicea nimic, pentru a împlini cuvintele Sfintei Evanghelii.

Cea de-a doua încăpere a peșterii era mai mică. Aici de hrănea cu puținele merinde ce le primea. Alături se afla a treia încăpere, de fapt o firidă mai largă a mormintelor, căci erau așezate acolo trupurile celor ce se nevoiseră în peștera Sfintei Ana.

În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.

Icoana Mântuitorului Iisus Hristos din fața Sfântului Altar de la chilia monahului Pavel, unde Sfântul Ioan slujea adeseori Sfânta Liturghie

Pestera Sf Ana 1

(Sursă: http://orthodoxword.files.wordpress.com/2011/08/monastery-caves2.jpg)

Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea 3-4 ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, se împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 îşi dădu sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, fu înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie.

Mormântul săpat în stâncă, unde fu îngropat vreme de 20 de ani Sfântul Ioan

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ.  O mare bucurie duhovnicească îi cuprinse pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen îi pregăti raclă sculptată în lemn de chiparos, îl aşeză în ea, cu mare cinste, şi îl duse în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul.

Coborârea din peșteră a cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan în mănăsirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, sicriul cu moaștele Cuviosului este așezat jos, pe trepte

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc.  Sfântul Ioan Iacob este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ținând seama de sfinţenia vieţii cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte,  îl trecu în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, așezându-i-se zi de prăznuire,  5 august, data mutării lui la cele veşnice.  

+ +  +

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) 6.2

Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, şi făclie de mult preţ, aprinsă din lumina Sfântului Mormânt dătător de viaţă, luminează cu rugăciunile tale pe cei ce te iubesc pe tine şi cere de la Hristos, Mântuitorul lumii, să ne dăruiască nouă mare milă. (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

De oameni ai fugit şi cu sihaştrii şi îngerii pe Dumnezeu împreună L-ai slăvit. Roagă-te, Sfinte Ioane, următorul lui Hristos, pentru întărirea dreptei credinţe în lume şi în patria ta şi cere milă şi iertare nouă fiilor tăi care lăudăm nevoinţa ta. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Viaţa ta aspră şi pustnicească ne mustră pe noi, părinte, că nu putem urma nevoinţelor tale. Că nici râvnă multă nu avem, nici rugăciune din inimă nu am dobândit, nici de lacrimi şi de bucuria Duhului Sfânt nu ne am atins. Ajută-ne, Sfinte Părinte Ioane, să urmăm şi noi prin pocăinţă lui Hristos. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Fericit eşti, părinte, că ai zburat ca un vultur la cele înalte. În locul celor pământeşti de care toţi ne robim, ai ales pe cele cereşti; în locul odihnei, ai ales osteneala; în locul somnului, ai ales privegherea; în locul hainelor scumpe, te-ai mulţumit cu cele vechi; iar în loc de casă luminoasă şi pat moale ai iubit peştera cea rece şi întunecoasă, ca să poţi a slăvi neîncetat pe Hristos, Mirele sufletului tău. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Om al liniştii şi al rugăciunii, cu nimeni nu vorbeai, părinte decât cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu păsările cerului care te cinsteau şi zăboveau cu bucurie în jurul peşterii tale. Căci odihnindu-se Duhul Sfânt în inima ta, nimic nu mai doreai, decât pe Hristos, iubitul tău căruia roagă-te pentru sufletele noastre. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi într-un glas, după cuviinţă, pe Sfântul Ioan, crinul cel binecuvântat şi cu bunămireasmă, care a odrăslit în pământul Moldovei şi a fost închinat lui Hristos în lavra cea mare de la Neamţ şi în Ţara Sfântă a rodit şi să-i cântăm: Bucură-te, floare de mult preţ a călugărilor; bucură-te, sihastru desăvârşit în pustiul Iordanului; bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, rugător neadormit pentru sufletele noastre! (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

+  +  +

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

http://www.doxologia.ro/acatist/acatistul-sfantului-cuvios-ioan-iacob-de-la-neamt (clic aici)

Din roada evlaviei și ostenelii vrednice de laudă pentru sfinții neamului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/106/sfinti_august.html (clic aici)

http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/ (clic aici)

Cititi si: Din amintirile familiei romanului care a devenit sfânt la Ierusalim

+  +  +

Unde s-a nevoit Sfântul şi Cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul – Fotografii

+  +  +

Descărcaţi de AICI cartea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Din Ierihon la Sion (PDF)

Sursa: Sfinti si Icoane via Ziaristi Online

 

Categorii: ziaristi_online

Planeta România: Maimuţele au ocupat televiziunile. Petru Romoşan: Sfârşitul României moderne

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 3, 2014 - 11:00pm

Planeta Maimutelor Politice - RomaniaSfârşitul României moderne

de Petru Romoşan

Statul român „democratic” se mai ţine într-un fir de aţă. „Firul de aţă” nu e nici NATO şi nici UE, cum ne tot procitesc „bursierii”, oengiştii, „acoperiţii” diverselor puteri străine toleraţi de atâţia ani din interese inavuabile, din trădare groasă, din slăbiciune şi din prostie, dintr-un eşec istoric. Firul de aţă care mai ţine încă legată la un loc România este brâul Munţilor Carpaţi, care-i încurcă încă, militar şi strategic, şi pe unii, şi pe alţii, şi pe ceilalţi. Codru-i încă frate cu românul. Dar, deşi munţii noştri aur poartă, e bine ştiut că noi cerşim din poartă-n poartă.

Frumoasa idee poetică „România”, născută în capul marelui romantic care a fost Nicolae Bălcescu, e pe cale să-şi dea obştescul sfârşit. Vi-l mai amintiţi pe Bălcescu (probabil, împreună cu prietenul său Alecu Russo), cel din „Cântarea României”? Iată-l:

„3. Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

4. Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii se înalţă trufaşi în văzduh ; râurile, ca brâie pestriţe, ocolesc câmpurile; nopţile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul… Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară?…

5. Pe câmpiile Tenechiei răsărit-au florile?… Nu au răsărit florile, sunt turmele multe şi frumoase ce pasc văile tale ; soarele înrodeşte brazda ; mâna Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete şi cu flori, cu avuţie şi cu frumuseţe… Pentru ce gemi şi ţipi, ţară bogată?…

6.Dunărea bătrână, biruită de părinţii tăi, îţi sărută poala şi îţi aduce avuţii din ţinuturile de unde soarele răsare şi de unde soarele apune ; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naştere ; râurile cele frumoase şi spumegoase, pâraiele cele repezi şi sălbatice caută neîncetat lauda ta… O, ţară falnică ca nici una, pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită?

7. Nu eşti frumoasă, nu eşti înavuţită?.. N-ai feciori mulţi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului şi viitorul înaintea ta… pentru ce curg lacrimile tale?…”

Ne este prea puţin cunoscută viaţa înaintaşilor noştri daci, deşi mulţi dintre noi am vrea să ştim mai multe despre ei. Până mai ieri ne era greu de înţeles dezastrul fanariot, mizeria adâncă şi generală în care s-au scufundat teritoriile româneşti sub domniile fanariote. Întreg secolul al XVIII-lea nu a lăsat aproape deloc, oricât ne-am zbate să demonstrăm contrariul, urme de cultură laică apte de a fi comparate cu cele din Europa de Vest. Şi, cu excepţia nenorociţilor domnitori trimişi de la Stambul şi a câtorva nume de generali măcelari ai acestora, nu ne-au rămas din anii fanarioţi nume de oameni de ispravă. Cum au putut cădea teritoriile româneşti într-o asemenea gaură neagră a istoriei? Iată că numai după 25 de ani de tranziţie, de la comunism şi ocupaţie sovietică (rusească) la haosul democratic de inspiraţie occidentală, începem să înţelegem prin experienţă directă, pe pielea noastră, secolul fanariot românesc.

Bătălia pentru bastonul prezidenţial şi pentru scaunul de la Cotroceni, pentru Marele Caşcaval, scoate la suprafaţă tot putregaiul fosforescent al ultimilor 25 de ani, un sfert de secol. Închinaţi de diverse obedienţe, păpuşi găunoase manipulate de sforari necunoscuţi, bine ascunşi, puşcăriabili de diverse grade, tâmpiţi dar foarte obraznici se înghesuie să-i bage în seamă poporul nefericit, greu încercat, de la care aşteaptă votul „democratic”, dar, mai ales, să-i bage în seamă Sforarul Principal. Pentru că de el depinde totul. Şi, deşi nu este necunoscut, el nu poate fi numit. Cei mai gălăgioşi sunt spălătorii de cadavre politice de pe multiplele televiziuni anume fabricate pentru a ameţi şi prosti bietul popor. Aceleaşi maimuţe se mută de pe un canal pe altul, de la un partid la altul, şi sunt cu atât mai agresive cu cât sunt mai bine tocmite şi mai lipsite de vreo judecată personală.

Zilele trecute, prim-ministrul britanic David Cameron, în urma studiului elaborat de o comisie a Parlamentului britanic, a atras atenţia că ţările membre NATO vecine cu Rusia nu sunt la adăpost de un atac din partea Rusiei (“[It is] also unacceptable because if we stood back and did nothing tomorrow they would be destabilising countries in the Baltic states, destabilising Romania, the neighbours of Russia will start to feel the pressure of what Putin is doing.”). În acelaşi timp, Rusia e înghesuită, agresată cu sancţiuni economice, financiare, politice ce amintesc de iresponsabilitatea tratatelor care au îngenuncheat Germania după primul război mondial, generatoare de Hitler şi de al doilea război mondial. Vladimir Putin, puternicul ţar al Rusiei, anunţa, tot zilele trecute, că Rusia nu va mai importa arme, ci le va fabrica pe toate şi în mare număr acasă. Ce va face cu aceste arme “made in Russia”, produse pe stoc şi în mari cantităţi, nu e greu de imaginat decât pentru o clasă politică europeană de cea mai slabă calitate, care nu mai vede nimic de multă vreme dincolo de burta ei mare şi nasul ei mincinos.

Dar, dacă politicienii din marile ţări europene nu mai sunt în nici un fel comparabili cu părinţii şi cu bunicii lor, ce să mai spunem despre cloaca politică românească? Să mai amintim doar câteva versete din “Cântarea României” a lui Nicolae Bălcescu (şi a lui Alecu Russo), căci forţa lor biblică se potriveşte teribil cu clipa de faţă şi, aproape cu certitudine, cu clipele ce ne aşteaptă:

„Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai bine muriţi prin sabia lui, decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească)

1. Domnul Dumnezeul părinţilor noştri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, ţara mea?… Nu este îndestul de smerită, îndestul de sfâşiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng şi jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soţilor!

2. Neamurile auziră ţipătul chinuirii tale ; pământul se mişcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?… Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare?”

Sursa: Compania via Ziaristi Online

Foto: Galeata cu Pixeli

Categorii: ziaristi_online

Recomandare la început de post. Cartea “Raza din catacombă”, a mărturistorului temniţelor comuniste Pr. Liviu Brânzaş

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 2, 2014 - 1:00am

Liviu Branzas - CNSAS“(…) Printre tinerii implicaţi în mişcarea anticomunistă se numără şi Liviu Brânzaş, care după eliberarea din închisoare a luat calea preoţiei, iar după 1989 a devenit cunoscut mai ales prin lucrarea sa memorialistică „Raza din catacombă“.

Acesta s-a născut la 16 decembrie 1930 în localitatea Sâniob, judeţul Bihor. Cele şapte clase secundare le-a urmat la Liceul „Samuil Vulcan“ din Beiuş. În anul şcolar 1947-1948, tânărul Brânzaş este contactat de membri ai mişcării de rezistenţă anticomunistă în scopul recrutării. Un an mai târziu, intră în conflict cu directorul liceului în care învăţa pe motiv că nu se putea acomoda noului cadru politic. Altfel spus, Liviu Brânzaş refuza să se încadreze în mişcarea de tineret comunistă.

În septembrie 1949 este reţinut de Securitate şi interogat în legătură cu unii membri ai mişcării de rezistenţă şi presupusă activitate legionară în anul 1946, pe vremea când era găzduit împreună cu un alt coleg, Alexandru Mărăscu, la Finiş. Este eliberat după o lună, pentru ca în februarie 1950 să plece pe şantierul din Valea Drăganului, judeţul Cluj. Pe motiv că ar fi primit un fitil şi patru capse de la Stanciu Petre, student medicinist şi membru al rezistenţei anticomuniste, la 15 noiembrie 1951 Liviu Brânzaş este reţinut din nou. De data aceasta a fost inclus într-un lot de 24 inculpaţi, majoritatea tineri, elevi, studenţi, absolvenţi de studii secundare. În anchetă, permanent, este acuzat de activitate legionară şi participare la mişcarea de rezistenţă anticomunistă, deşi la percheziţia făcută la domiciliu nu i se găsise nimic. Din documentele de arhivă nu reies aceste culpe, iar mare parte din declaraţii conţin marotele specifice Securităţii.

Este condamnat prin Sentinţa nr. 1 din 3 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Oradea la 25 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. Urmează calea gulagului comunist la minele de la Baia Sprie şi Cavnic (martie 1953 – ianuarie 1954) şi penitenciarele de la: Jilava (ianuarie 1953), Oradea (decembrie 1953, 1955), Gherla (martie 1954-1955, martie 1957) şi Aiud (iulie 1955-1957 şi 1958-1964). Participă la greva deţinuţilor de la Aiud, motiv pentru care este mutat la Gherla, unde i se administrează hrană în mod artificial.

Refuză să se implice în reeducarea de la Aiud, din această cauză cunoscând izolarea pentru mai bine de 100 de zile. Tot în Aiud îl cunoaşte în mod direct pe părintele Dumitru Stăniloae, de la care primeşte lecţii de teologie şi care mai târziu îl vor ajuta să-şi urmeze calea preoţiei. La 31 iulie 1964 – în urmă cu 50 de ani – este eliberat din Penitenciarul Aiud.”

Adrian Nicolae Petcu / Memoria Bisericii – Lumina

Integral la MARTURISITORII.RO

Categorii: ziaristi_online

Grid Modorcea: Modele de Institute culturale. Corespondenta de la New York

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 1, 2014 - 1:00am

Dl Grid Modorcea la aniversarea a 70 de ani la UCIN cu Dincolo de papurisModele de Institute culturale

Nu demult, la Tenri Cultural Institute a avut loc o manifestare de excepție: un eveniment al comunității grecești, constând din lansarea albumului fotografic One year on Kythera de Kristina Williamson și din proiecția unor imagini din Grecia, amintind de filmele lui Cacoyannis. Cultura grecească a fost prezentată de președinta comunității grecești din New York, iar imaginile au fost explicate de Kristina Williamson, artist american, care a trăit timp de un an o experiență deosebită în Grecia, în insula Kythera, pe care acum a împărtășit-o prin operă (album și film) celor interesați. Și erau prezenți mulți americani, alții decât greci, care au participat la eveniment.

Este un model de felul cum grecii știu să-și prezinte țara, într-un spațiu găzduit de un Institut japonez! Remarcabil! Dacă ICR nu ne dă voie să ne prezentăm realizările în sediul său, am arătat din ce motive (vezi art. ICR și Institutele Culturale din New York), avem acum invitația acestui institut s-o facem. Ne așteptăm ca ICR să ia legatura cu conducerea acestui focus și să ne blocheze proiectul pe care îl avem în desfășurare! De așa ceva sunt în stare aceste resturi de securiști, în frunte cu Lilian, faimos prin declarația „am turnat, dar n-am semnat”, care înșfacă fără rușine numai ce fac alții, doar strică, fără să pună nimic în loc.

Și ce rol imens are o astfel de instituție, de promovare a culturii naționale! De câte ori merg la un Institut străin, mă gândesc, ce bine ar fi să avem și noi așa ceva, să putem să ne bucurăm de o prezență generală, a tot felul de vizitatori, cum am văzut recent la Italian Cultural Institute, care a organizat evenimentul FROM STREET TO ART, în care au expus tinerii artiști italieni Agostino Iacurci, Aris, Br1, Cyop & Kaf, Dem, Eron, Hitnes, Sten & Lex, Ufo5, 2501, lucrări deosebite, plus o proiecție non-stop, un film graffiti, în sala de conferințe a Institutului.

Atmosfera era de mare vernisaj, ca la galeriile americane. Fiindcă am întâlnit oameni de artă pe care îi întâlnesc frecvent la marile vernisaje. Deci o atmosferă cu adevărat culturală și internațională, cu oameni aleși, care au onorat recepția oferită de gazde, care au avut grijă să ofere oaspeților dosare de presă, sa fie atenți cu ziariștii, să ia interviuri, să te facă să te simți ca acasă, să rămâi în minte și în suflet cu evenimentul. Directorul Institutului te invită în biroul său și discută cu tine, deschis la orice problemă, iar curatorul expoziției, Simone Pallota, îți stă la dispoziție, explicându-ți rațiunile selecției pe care a făcut-o.

El a ales artiști care au expus pentru prima oară la New York, cu un mare viitor pentru arta italiană. Sigur, Pallota a găsit racorduri cu tendința artei americane, orientată spre Street Art, spre cultura străzii, spre cultura urbană, în general. Lucrările erau repartizate pe toate nivelurile frumoasei clădiri a Institutului, de pe Park Avenue, chiar și pe holuri, o ambianță expozițională deosebită. O distinsă doamnă a Institutului m-a întrebat ce părere am despre expoziție, iar cuvintele mele au fost filmate, opinia fiind orientată spre tablourile semnate de Agostino Iacurci, remacabile idei pictate cu acrylic, reprezentând figuri de homless, dar într-o cheie foarte diferită de Jean-Michel Basquiat, considerat în America reperul absolut al Street Art.

Secretul este să găsești ceva original, un element inedit, ca să atragi vizitatori, să știi că la Institutul cutare are loc un anumit tip de evenimente. Ce specific are ICR? Pe cine atrage el și cum? Evenimentele românești sunt legate numai de politica îngustă de la București, nu există o deschidere spre celelalte culturi. Se făceau zile ale filmului românesc, de pildă, acum ele sunt o afacere privată. Dar când se făceau, se aduceau aceiași cineaști, care au trecut pe la Cannes. Aici nu e important Cannes. Sunt mai importante Tribeca sau Sundance, unde au loc mari festivaluri internaționale ale filmului independent, însă am arătat cu ce filme s-au prezentat românii, subiecte cu țigani, care au decepționat! Istoria filmului românesc are valori care sunt neglijate de ICR. Cultura română e reprezentată numai în funcție de interesele de gașcă, de ultimele prezențe europene, de calendarul aflat pe lista oficialilor. Am propus un eveniment legat de dispariția unor mari actori și cineaști, recent disparuți, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Irina Petrescu, Șerban Ionescu, Iurie Darie, Sergiu Nicolaescu. Nu s-a făcut. Orice inițiativă este refuzată dacă vine din partea românilor americani. Ea trebuie să vină numai de la București sau să fie numai cu prezența directoarei pe afiș, la toate manifestarile. Există acest blocaj fatal, că nu se poate face nimic fără ca Urticaria să nu fie star, să nu aibă show-ul ei, deși e departe de a fi pricepută în toate artele și pe toate undele. Ea blochează orice altă inițiativă dacă nu e și ea unsă în poveste.

Multe institute au un adevărat vad, cu evenimente care atrag, care te fac să le frecventezi. Astfel, cehii sunt orientați spre muzică, spre muzica de jazz îndeosebi, organizând săptămânal concerte cu muzicieni din Cehia și America. Desigur, nu lipsesc expozițiile, filmele, conferințele culturale sau galele speciale, cum a fost medalionul dedicat lui Christian Wolff. Iar vara au un formidabil ciclu de filme, sub genericul: „Summer on the Roof”. În curând va fi prezentat filmul Hair (1979) al lui Milos Forman, cu prezența acestuia la eveniment.

Goethe Institut e axat pe carte, pe lansări de carte, pe documente de arhivă, dar și pe artă plastică veche, în special grafică, plină de surprize culturale. Institutul chinez are saptămânal, la o ora de seară, potrivită pentru un ceai, vizionari de filme chinezești, clasice și contemporane.

Asian Cultural Center la fel, iar Asia Society, beneficiind de un spațiu fantastic, pe Park Avenue, cu săli de expoziții și un muzeu, cu o sală de proiecții ca a unui cinematograf, organizează evenimente majore, culturale, non-stop. E o plăcere sa mergi într-un astfel de loc. Cunoașterea artei asiatice este un mare dar pentru viața newyorkeză.

La fel, italienii au zi de zi activități culturale, cu totul selecte, fiind instalat și într-o zonă de elită a New York-ului, în Midtown. De asemena, Greek Cultural Center are expoziții în care arta mediteraniană este regină. Întâlnirea cu personalul Institutului sau cu dl. Georgios Iliopoulos, Consulul Greciei, mereu prezent la evenimente, este o adevarată sărbătoare, fiindcă omul are o clarviziune mondială, e bine orientat politic, de aceea activitățile culturale sunt foarte generoase, funcționale.

Noi am scris și vom tot scrie despre activitatea acestor institute sau centre culturale, fiindcă este o imensă oportunitate să cunoști cultura lumii adunată într-un singur loc, Manhattan, care devine ca un buchet de flori, fiecare cu specificul ei local, care fac orașul să fie și mai nobil, și mai înfloritor.

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York

Categorii: ziaristi_online

Aurel Rogojan: Premierul Ungariei atacă din România valorile tradiţionale ale democraţiilor occidentale

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 1, 2014 - 12:45am

laszlo tokes - orban viktorViktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a folosit prilejul prezenţei sale la cea de-a 25 ediţie a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad pentru a defini cât mai mai clar posibil, fără loc de echivoc, strategia de politică internă şi externă a Guvernului de la Budapesta, pe care observatorii îngrijoraţi de perspectivele deschise Ungariei o apreciază ca fiind o negare a valorilor tradiţionale ale democraţiilor occidentale.

“Financial Times” (Marea Britanie) reţine că premierul ungar a subliniat faptul că “societăţile democratice liberale nu pot să rămână competitive la nivel global. (…) Discursul lui Orban, rostit în faţa liderilor ungari, întruniţi în statul vecin România, va spori, la Bruxelles, temerile potrivit cărora, în Ungaria, democraţia este expusă riscului”.

Viktor Orban a declarat, printre altele, că Ungaria va deveni un “stat axat pe muncă, nonliberal”. El a criticat “activiştii politici plătiţi”, spunând că aceştia reprezintă interese străine în Ungaria.

Agenţia de ştiri americană Bloomberg citează din discursul de la Tuşnad ideile privind „falimentul statelor democratice liberale” şi orientarea Ungariei către „construcţia unui stat neliberal, bazat pe fundaţiile nationale – ordine, muncă şi disciplină”. El a enumerat Rusia, Turcia şi China ca exemple de naţiuni “de succes”, care nu sunt liberale, iar unele dintre ele nici măcar democrate.

Criza financiară globală din 2008 a arătat că “statele democratice liberale nu pot rămâne competitive la nivel global”.

Premierul Orban este convins că Ungaria trebuie să aibă relaţii bune cu ţările din Uniunea Europeană, dar şi cu restul lumii, menţionând că nu va marginaliza nici capitalul rusesc, nici cel venit din ţările arabe şi nici din China.

Orban nu este de acord cu izolarea Rusiei. Dimpotrivă, el susţine că „interesul major este ca această ţară să nu se rupă de procesul de dezvoltare, democratizare şi modernizare a societăţii”.

“Lăsând la o parte ideologiile, trebuie să gasim acele puncte comune pe baza cărora să ne armonizăm interesele cu aceste ţări. Nu cred că trebuie să facem o alegere, trebuie doar să vedem dacă relaţiile servesc sau nu intereselor Ungariei. (…) Trebuie să avem relaţii bine dezvoltate cu UE, dar şi cu restul lumii, pentru că succesul lor este şi succesul nostru. Trebuie să fim realişti în ceea ce priveste capacităţile noastre şi conştienţi că trebuie să dezvoltăm aceste relaţii, să căutăm acele puncte unde avem interese comune”.

La începutul acestui an, Ungaria şi Rusia au încheiat un acord de cooperare privind construcţia a două reactoare nucleare la centrala de la Paks. Acordul semnat la Moscova de premierul ungar Viktor Orban şi de preşedintele rus Vladimir Putin prevede ca Rusia să pună la dispoziţia Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru construcţia reactoarelor. Acordul reprezintă, practic, o încredinţare directă a lucrării către compania rusă Rosatom, cu ocolirea normelor europene în domeniul achiziţiilor publice.

Orban a spus că Ungaria caută să-şi definească propriul sistem care să aducă prosperitate şi stabilitate în următorii 20-30 ani, menţionând că a copia Occidentul “e o dovadă de provincialism”.

“Dacă vrem să schimbăm tot ceea ce nu ne convine în lumea care ne înconjoară, atunci trebuie să creăm un sistem care să ne convină”, a spus Viktor Orban, care a susţinut că liberalismul care a construit statul de bunăstare şi-a epuizat deja resursele şi “a început să se autoconsume”.

Orban a afirmat că nu neagă valorile liberale, dar această ideologie nu va fi elementul central al sistemului politic din Ungaria, atâta vreme cât partidul pe care îl conduce, FIDESZ, se va afla la putere, ci va conţine “o abordare naţională”.

“Sentimentul naţional este aur! Slujirea naţiunii, sacrificiul pentru ceea ce este mai presus decât tine sunt de aur. Deci sentimentul naţional nu este un pericol, ci o energie pozitivă care ne poate mobiliza toate capacităţile” (Discursul premierului Ungariei la Chatham House, Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, 11 octombrie 2013, Agerpres).

În completare şi explicitare, “Zsolt Nemeth, preşedintele Comisiei parlamentare de politică externă, a declarat (29.07.2014/ Godollo), în cadrul reuniunii profesorilor de limbă şi literatură maghiară din Bazinul Carpatic, că învăţământul reprezintă cel mai important sector al politicii naţionale ungare. Politicianul FIDESZ a subliniat că dăinuirea maghiarimii depinde de profesorii din afara graniţelor Ungariei”. Într-o analiză din luna mai, George Friedman (Stratfor) face o comparaţie între Viktor Orban şi liderul Ungariei dintre cele două războaie mondiale, Miklos Horthy.

Aurel I Rogojan

Notă: “În Ungaria, rata şomajului a scăzut, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, cu 2,3%, ajungând la 8%, comparativ cu perioada similară din 2013, potrivit datelor Oficiului Central de Statistică (KSH). (…)
Numărul angajaţilor a crescut cu 190 de mii, ajungând la 4.122.000 de persoane, ceea ce înseamnă o creştere de 4,8% faţă de perioada corespunzătoare din 2013. (…)”

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Andrei Pleşu acuzat de Mirel Palada că este omul ruşilor de pe vremea lui Ceauşescu. Purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria l-a rugat pe fostul consilier de la Cotroceni să caute luminiţa de la capătul tunelului

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 31, 2014 - 1:10am

Mirel Palada l-a pus la punct pe Andrei Plesu - omul rusilorMirel Palada, un tip fără complexe, rugbist, licentiat in sociologie, absolvent al Colegiului Naţional de Apărare dar şi cu vreo patru ani de matematică la activ, consilier pe probleme de strategii guvernamentale si purtător de cuvânt al premierului Victor Ponta, deci un tip bine informat, îl pune la punct într-un mod inedit pe “disidentul” Andrei Pleşu, cel “haituit” de “odiosul regim” comunist cu vreo doua burse in Republica Federala Germania, başca un revelion la Paris, împreună cu toată familia si alături de colegul sau de bursă Gabriel Liiceanu. Într-un material viguros, de opinie şi informare, publicat în Adevărul ca replică la un atac ieftin al “filosofului”, Mirel Palada strecoară o informaţie care ţine de cei mai privilegiaţi, cu acces la anumite dosare, din cele care nu au ajuns pe la CNSAS. Nu, nu este vorba de faptul ca soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, fostă directoare la ICR, poziţie din care aproba tipărirea în străinătate a broşurilor soţului ei, a fost recrutată de DIE încă de la 19 ani. Aceasta am publicat noi, dovedind cu documente de la CNSAS. Si nu e vorba nici de scrisorile către Ceauşescu trimise la CC al PCR via Securitate prin viitorul general Vasile Mălureanu. Bomba, în acest caz, este mult mai mare, şi, posibil, ar putea să-l pună cu botul pe labe definitiv pe “profitorul tuturor regimurilor”, de la Ceauşescu la Băsescu. Concret, dl. Palada îl acuză pe dl. Pleşu, co-fondatorul GDS alături de dl. Brucan, că suferă de… KGB-ită cronică. Cităm din articolul inspirat intitulat “Nu ştiu dacă e bine, domnule minima moralia”:

“Ştiţi, dînsul scria pe vremuri o carte, Minima Moralia, care se vindea destul de bine pe sub mînă, dată fiind aura sa de dizident care s-a bătut cu Ceauşescu, cînd de fapt dînsul discuta discuţii cu oamenii ruşilor.”

Între altele, purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria îl roagă pe fostul consilier de la Cotroceni să mai aibă puţină răbdare.

“Stimabile, ai puţintică răbdare şi vei vedea luminiţa de la capătul tunelului, sub formă de locomotivă în plină viteză. Incremental, prin decembrie.”

Asa se explică mai bine de ce a fost Pleşu numit ministru al culturii lui Iliescu în Guvernul FSN (şi apoi atârnător în toate guvernările României, de la FSN la PDL), de ce Editura Politică a PCR a ajuns la tovarăşul său de burse în RFG sau de ce revista “Dilema” era finanţată prin ordinul direct al lui Ion Iliescu, din banii “proştilor şi ticăloşilor de români (1)”. Aşa se explică mai bine şi de ce “transcedentalul” era vizitat în “exil”, la Tescani, pe 23 august 1989 – potrivit martorului ocular Tudor Octavian (2), cercetătorului Radu Portocală (3) şi istoricului Alex. Mihai Stoenescu (4) – de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi Viorel Hrebenciuc. Oamenii ruşilor (5) făceau guverne… Şi aşa se explică mai bine şi de ce cartierul general al celulei roşii a “revoluţiei”, în frunte cu “părinţii ei fondatori”, Iliescu şi Brucan, a fost stabilit în decembrie 1989 la Ascanio Damian, cumnatul şi vecinul de vilă al lui Pleşu, “disidentul” din strada Paris.

Citiţi tot perdaful la Adevarul. (V.R.)

Sursa: Ziaristi Online

1) “Romania e plina de prosti si ticalosi” – Andrei Plesu la Stelian Tanase, impreuna cu Gabriel Liiceanu, intr-o “editie speciala” Realitatea TV, 20 august 2006, in care, pornind de la cazul Mona Musca, au fost condamnati vehement colaboratorii Securitatii. Desigur, acelasi moderator si aceiasi invitati nu au mai considerat oportun sa faca o emisiune si despre cazul Catrinel Plesu, fosta agenta a Directiei Generale de Informatii Externe a Securitatii Statului.

2) “Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: “Puiu, dar astia nu erau la Tescani?”. Prin urmare, la Tescani in 23 august 1989, seara, s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie. Acolo eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 a (facut revolutie). Era si Ion Iliescu acolo. Eu asa imi amintesc. Acum precis il tin minte pe domnul Magureanu, ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa… Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata.” – “Realitatea Zilei”, emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu, din 23 august 2007

3) “Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. () In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.” – Radu Portocală, “Autopsia loviturii de stat romane”, Paris, 1990

4) In decembrie 2006, ziarul “Ziua” a organizat o conferinta publica – inregistrata audio-video – intitulata “Adevarul despre Decembrie 1989″ cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, “membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei” si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: “Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie”.

Alex Mihai Stonescu a replicat la data respectiva:

“Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile “ministrului mineriadei” avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala “Autopsia loviturii de stat romane”, aparuta la Paris. (…)

Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii – doriti sau nedoriti – ai intalnirii “secrete” avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era “exilat” viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.

Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet”.

5) «La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu „de front“, foarte activ în unele momente, al K.G.B.-ului. Surprinzător, nucleul era alcă­tuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş. a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acre­ditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu „foşti“ ai serviciilor sovietice : îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – „analişti“ şi „consultanţi“ – prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti „activişti de front“ ai K.G.B.-ului ? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase „lipsuri şi greutăţi“ (caviar, votcă, me­zeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr „T.C.“ (taxi creditar) a Ambasadei U.R.S.S. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda…
De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunea „ofiţerului de caz“, l-a decis să facă un gest de „spovedanie a unui învins“, dar nu în sensul lui Panait Istrati, ci într-unul cu cert efect de captatio benevolentiae. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat „un exil“ confortabil la Tescani. Ce lucru periculos făcuse ? Îl însoţea pe Mircea Di­nescu la diversele evenimente organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, căci poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.
„Ăla cu Trabantul“ – aşa îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – a fost „detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru. Pentru că fusese „în sistem“, exact acolo de unde „se iese numai cu picioarele înainte“, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă. A fost iniţial omis. Cineva l-a pârât însă „Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat : „Da’ ăla cu Trabantul care-i ?“ „Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă“, a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful De­partamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă pentru a-i reconstitui lui Virgil Măgureanu arborele genealogic.
Individual, fiecare dintre cei pomeniţi „se afla în nişte cărţi“ şi atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Victor Volodin şi difuzarea „scrisorii celor şase“, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Mili­taru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza.
Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemă­nătoare, s-a făcut ca urmare a unei decizii politico-administrative luate pe linie de partid – aşa s-a procedat şi în cazul câtorva dintre autorii „scrisorii celor şase“. [...] »

Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011

 

Categorii: ziaristi_online

Andrei Bădin, deontologul EvZ şi B1Tv şi agentul lui Tismăneanu şi Pacepa, prins de SRI pentru corupţie şi mită şi trimis în judecată de DNA. Felicitări SRI! INTERCEPTĂRI şi RECHIZITORIUL PDF

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 30, 2014 - 1:10pm

Pacepa-Ro-la-B1-TV-Interviu-with-a-Vampire Andrei Badin - Vladimir TismaneanuMOTTO via SRI si DNA: „In acest context, in ultima emisiune realizata inainte de a pleca in concediu, cea din data de 2 august 2013, Andrei Badin a revenit la subiectul Rovana Plumb, caruia i-a consacrat cea de a doua parte a emisiunii (incepand cu ora 18,54)”, se arata in rechizitoriul DNA publicat de Agerpres.

In ziua de 2.08.2013, intre Duicu si Badin s-a purtat urmatoarea convorbire:

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai ca ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!
BADIN: Bine. Luni o sa-ti dau un SMS cu un cod IBAN sa dai pana miercuri ceva, sa plec.
DUICU: Bine. Da, ma. Da.
BADIN: Bine.
DUICU: Ba, te rog din suflet!
BADIN: Bine. Dupa 20, o sa vin la tine.

Pe 6 august 2013, Badin i-a transmis lui Duicu contul in care sa depuna 5.000 de lei.

Dupa primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de Andrei Badin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalitati savarsite de Rovana Plumb si de fiul sau (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministeriala a acesteia).” (Pam-pam)

EXTRAS DIN RECHIZITORIUL DNA (Disponibil integral – 90 de pagini – PDF AICI)

Andrei Badin DNA SRI mita Duicu Tismaneanu Pacepa

DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

IMPARȚIALITATE · INTEGRITATE · EFICIENȚĂ 28 iulie 2014
Nr. 1122/VIII/3

COMUNICAT

DNA SRI Coruptie Mita Adrian Duicu - Andrei Badin - Tismaneanu - Pacepa

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

în stare de arest preventiv:

DUICU IOAN-ADRIAN, președintele Consiliului județean Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
- trafic de influență;
- cumpărarea de influență;
- trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite;
- două infracțiuni de dare de mită;
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite;
- trafic de influență;
- primire de foloase necuvenite:
- două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția;

PONEA CONSTANTIN-ȘTEFAN, șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
- cumpărare de influență;
- trafic de influență;

POPESCU CONSTANTIN, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a unui partid politic, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.

în stare de libertate:

DRĂGHIA VALENTINA, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite;

ROLEA ELISABETA-ZENOVIA, președinte al casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți și FERARU GRIGORIȚA, consilier principal în cadrul casei județene de asigurări de Sănătate Mehedinți la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită;

BORUGĂ DOINA, manager al Spitalului județean de urgență Mehedinți și POPESCU DANIELA-DELIA, director executiv în cadrul consiliului județean Mehedinți și președinte al consiliului de administrație al Spitalului județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite;

STĂNOIU CRISTIAN-DAMIAN, avocat în cadrul baroului Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

BĂDIN ANDREI-DAN, realizator TV, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian, președintele Consiliului județean Mehedinți, a afirmat față de inculpatul Ponea Constantin Ștefan, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte).
Totodată, Duicu Ioan-Adrian i-a promis lui Ponea Constantin Ștefan că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu, și anume:
- în cazul celor dintâi (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române) să îl mențină temporar Ponea Constantin Ștefan în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public;
- în ceea ce îi privește pe membrii Consiliului local al municipiului Orșova, influența urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ștefan, la un preț „convenabil”, a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de m2, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi). Obținerea acestor foloase în favoarea unui membru al familiei lui Ponea Constantin Ștefan a și fost realizată prin exercitarea influenței de către Duicu Ioan-Adrian asupra unui număr de 11 membri ai Consiliului local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul lui Popescu Constantin, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a unui partid politic. Ca urmare a exercitării influenței, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public și concesionarea celor două suprafețe de teren. Cele două suprafețe de teren erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al Statului Român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localității Orșova (și apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obținut prin dobândirea acestor două suprafețe de teren în condițiile arătate, este unul necuvenit, obținut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietății publice.

În schimbul exercitării influenței avute față de funcționarii publici amintiți, în sensurile și pentru scopurile mai sus descrise, Duicu Ioan-Adrian i-a pretins lui Ponea Constantin Ștefan să îl determine pe judecătorul care judeca o anumită cauză să pronunțe o hotărâre care să îi fie favorabilă, în sensul anulării raportului Agenției Naționale de Integritate care îl viza pe Duicu Ioan-Adrian. Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectivă, Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă.

În cursul anului anul 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.
Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și din cadrul casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta.
Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu Ioan-Adrian, cele două inculpate Feraru Grigorița și respectiv Rolea Elisabeta-Zenovia i-au pretins acestuia din urmă, ca soții lor să fie numiți în funcții, în cadrul administrației publice.

În perioada ianuarie – septembrie 2013, inculpații: Duicu Ioan-Adrian (președintele consiliului județean Mehedinți), Popescu Daniela-Delia (director executiv al consiliului județean Mehedinți și, în același timp, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) și Borugă Doina (manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanții ai unor societăți comerciale) accesul la informații care nu erau destinate publicității (informații constând în preconizarea de către reprezentanții consiliului județean Mehedinți și ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin demarării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice), acționând cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici menționați un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale).

În intervalul 30 iulie – 8 august 2013, inculpatul Stănoiu Cristian-Damian, acționând în calitate de avocat, în exercitarea activităților profesionale, a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice.

În luna august 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a solicitat unui administrator de firmă, să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință. Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.
Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calității de președinte al consiliului județean deținută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian.
În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului.
În același scop, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din fondurile consiliului județean Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă.
Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele valori fiind fără TVA.
În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la inculpatul Duicu Ioan-Adrian suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice.
După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE

STENOGRAMELE INTERCEPTARILOR SRI:

Jurnalistul Andrei Bădin, realizator de emisiuni la B1 TV a fost recent pus sub acuzare de către procurori după ce președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Adrian Duciu i-a făcut plângere penală pentru șantaj. În rechizitoriul dosarului Duicu, procurorii DNA au dat publicității interceptări telefonice în care baronul PSD de Mehedinți î oferă 5.000 de lei lui Andrei Bădin pentru a opri emisiunile de dezvăluiri despre fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb.

În rechizitoriul DNA, prin care Duicu a fost trimis în judecată, procurorii arată că, în anul 2013, baronul de Mehedinţi făcea eforturi pentru a obţine numirea unui apropiat (Ionel Georgescu) ca secretar de stat la Ministerul Mediului, dar şi să acceseze fonduri de la acest minister.

În luna iulie 2013, Andrei Bădin a declanşat la B1 TV o campanie de presă despre Rovana Plumb, context în care Duicu a intervenit pentru a opri dezvăluirile privind afacerile familiei ministrului, mai ales că Bădin a lucrat, în perioada 2009-1010, la postul local de televiziune Tele 2 Drobeta, controlat de către Duicu.

Procurorii notează că, în ziua de 28.07.2013, la ora 18:43:51, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanţa) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind să se întâlnească în Bucureşti, în ziua următoare:

DUICU: Sărut-mâna.

ROVANA PLUMB: Bună seara, bună seara.

DUICU: Ce faceţi?

ROVANA PLUMB: Uite cu nişte prieteni.

DUICU: Am înţeles. Uite, eu mâine dimineaţă plec de la mare în jur de ora 9 şi vreau, 11, 11 jumătate sunt în oraş, în Bucureşti.

ROVANA PLUMB: E bine, atunci sigur că da.

DUICU: Dar ştiţi ce vă rog, să coborâţi dumneavoastră că o să fiu în tricou şi în blugi şi nu aş vrea să fiu văzut aşa.

ROVANA PLUMB: Sigur că da.

DUICU: Da, vă sun eu când vin. Unde să vin, la minister acolo?

ROVANA PLUMB: Sunt la minister mâine.

DUICU: Maxim 11 jumătate sunt la minister în faţă.

ROVANA PLUMB: Sigur. Ok.

DUICU: Bine şefa.

ROVANA PLUMB: Şi atunci suni, da?

DUICU: Da, vă sun eu înainte cu o jumătate de oră.

 

În ziua următoare, 29 iulie 2013, Duicu şi Plumb Rovana au mai purtat două convorbiri telefonice de scurtă durată şi apoi s-au întâlnit în Bucureşti.

După întâlnirea avută cu Plumb Rovana, Duicu, însoţit de Popescu Constantin (preşedintele PSD Orşova) s-a întâlnit cu Bădin, prilej cu care i-a solicitat acestuia, din nou, să nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb şi presupusele nelegalităţi comise de fiul acesteia, Andrei Plumb.

În urma acestei întâlniri, în seara aceleiaşi zile, Duicu a fost sunat de Andrei Bădin, prilej cu care acesta din urmă i-a transmis lui Duicu că “nu face nicio înţelegere cu cucoana” şi că va continua emisiunile:

DUICU: Ce faci, mă?!

BĂDIN: Da.

DUICU: Te-am sunat astăzi cum am vorbit cu tine.

BĂDIN: Nu ţi-am răspuns că nu vreau să mă bag în povestea cu… cucoana! Nu vreau să m-amestec în povestea cu cucoana! Vreau să-mi… o ţin… Treaba ei cu cine şi cum a făcut aşa, cu mine nu face nicio înţelegere!… Ţi-am explicat, nu vreau să mă bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce să fac cu ea, n-am… Nici n-am încredere în poveştile ei! (…) Vezi că mâine ţi-l f… pe primaru’ din Orşova!

DUICU: Pe Manea?

BĂDIN: Pe Manea ţi-l f… de-i sar capacele!

DUICU: Păi, ce-a făcut?

BĂDIN: Închide ziare, nu ştiu…pe-acolo, taie contracte! Am povestea.

DUICU: E! E o prostie aia, băi!

BĂDIN: E! La tine toate-s prostii! Am oameni, am documente, am tot ce trebuie, ţi-l f… de-i sar capacele!

DUICU: Manea închide ziare în Orşova?!

BĂDIN: Da.

DUICU: Băi, Andrei! Ce dracu’, mă?!

BĂDIN: Lasă-mă în pace! … Nu ştiu ce ziar pe-acolo, nu contează! Ce contează?! Îl executăm!

DUICU: A! Căcat!

BĂDIN: Asta-i viaţa! (…)

DUICU: Da’ cine-i cu treaba asta? Cine ţi-a spus de prostia asta?

BĂDIN: E!

DUICU: Da’ nu ziare, mă, un site! Fac un site, ce dracu’ fac!

BĂDIN: Nu ştiu, mă. Nu ştiu. Am toată povestea. N-am apucat s-o citesc. O citesc mai încolo.

DUICU: Da’ cine te bâzâie cu ea, cine ţi-a zis?

BĂDIN: A?!

DUICU: Cine ţi-a zis de ea?

BĂDIN: Mi-a zis cineva de ea, normal! Am şi eu informaţiile mele! Eu lucrez numai cu aşa…?! Eu fac rost de informaţii. Când le prind, le ard! Ce vrei?! Ţi-am zis: Vrei să mă ocup şi de tine?! Mă ocup!

DUICU: Lasă-l, mă, dracu’ pe ăla că n-ai nicio treabă… e o prostie, e o porcărie, nu-i nimic în aia, nimic nu e! Ascultă-mă că nu-i nimic!

BĂDIN: Lasă-mă tu pe mine! La tine nimic nu-i nimic! Hai! Vorbim atunci. Asta am vrut să-ţi… Aia nu mă bag!

DUICU: Vorbim. Bine.

BĂDIN: Bine. Pa.

 

În ziua de 30.07.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire telefonică:

BĂDIN: Alo?

DUICU: Da, Andrei?

BĂDIN: Ce dracu’ faci, mă?! Deci, am văzut povestea aia, e cu Popescu…Cu Popescu, cu fi-su, cu bani, cu afaceri, cu… (Duicu face referire la Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD)

DUICU: E! E o porcărie, mă! Nu e…

BĂDIN: E! Porcărie?! Da’ n-am avut timp azi că am avut cu torţionarii ăştia da’ mâine ţi-l dau. Fac povestea.

DUICU: E o porcărie! Andrei, e o porcărie aia!

BĂDIN: Nu e, mă, porcărie! Am citit acolo despre ce-i vorba. Cu ăla, cu al tău, cu Manta!

DUICU: E! Căcat!

BĂDIN: Cu autorizaţii! Asta e, mă tată! Ce să-ţi fac?! Eu ţi-am spus… să vorbeşti cu mine! Nu vrei să vorbeşti, treaba ta!

DUICU: Păi, cum nu vorbesc cu tine?! Da’ cu cine vorbesc?!

BĂDIN: Păi, nu. Să vorbeşti… nu la mişto, nu la de ăstea.

DUICU: Păi, n-am vorbit, mă, la mişto! Ţi-am spus că e o prostie! Las’ că vorbim când… Ai zis că vii încoace în august! Ce căcat vrei să vorbesc cu tine pe telefon?! Ce căcat vrei să vorbim pe telefon?!

BĂDIN: Nu ştiu dacă ajung la tine. După 20, dacă ajung.

DUICU: Da. După 20. Vino încoace!

BĂDIN: Aranjezi ceva acolo, la…?

DUICU: Da, mă. Da. Vino încoace!

 

În acest context, în ultima emisiune realizată înainte de a pleca în concediu, cea din data de 2 august 2013, Bădin a revenit la subiectul Rovana Plumb, căruia i-a consacrat ce-a dea doua parte a emisiunii (începând cu ora 18:54).

În timpul desfăşurării emisiunii, Duicu a sunat-o pe Rovana Plumb, cei doi purtând o convorbire de 57 de secunde.

Imediat după terminarea emisiunii Duicu l-a sunat din nou pe Bădin, pentru a-l ruga încă o dată să nu continue emisiunile.

De această dată, Bădin a acceptat solicitarea făcută de Duicu, însă, drept contraprestaţie, i-a solicitat acestuia să-i dea o sumă de bani pe care să o depună într-un cont bancar pe care cel dintâi avea să i-l indice.

Astfel, În ziua de 2.08.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire:

BĂDIN: Ce e mă? Dar de ce te aud aşa prost?

DUICU: Nu ştiu.

BĂDIN: Acum te aud, nu ăl aveai la ureche.

DUICU: Aha. Ce faci?

BĂDIN: Uite bine.

DUICU: Ce drac’ îi făcuşi lu’ tanti iar?!

BĂDIN: Păi, dacă o mănâncă-n cur, eu ce vrei să-i fac?!

DUICU: Ce-a făcut?

BĂDIN: O să-ţi povestesc eu ce-a făcut când o să ne vedem.

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai că ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!

BĂDIN: Bine. Luni o să-ţi dau un SMS cu un cod IBAN să dai până miercuri ceva, să plec.

DUICU: Bine. Da, mă. Da.

BĂDIN: Bine.

DUICU: Bă, te rog din suflet!

BĂDIN: Bine. După 20, o să vin la tine.

DUICU: Da? Bun. Da’ pot să-i spun că-i treaba ok, da?

BĂDIN: Nu-i mai spune nimic că vorbeşte gura fără ea! Asta-i defectu’ ei.

DUICU: Bine.

BĂDIN: O să-ţi explic eu.

DUICU: Bine.

BĂDIN: Pa.

În aceeaşi zi, imediat după terminarea convorbirii purtate cu Bădin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb (cei doi discutând 1 minut şi 8 secunde), după care marţi, 6 august 2013, Bădin i-a transmis lui Duicu contul în care să depună banii şi cuantumul sumei solicitate, respectiv 5.000 de lei.

După primirea acestei sume de bani de la Duicu, emisiunile realizate de Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de Rovana Plumb şi de fiul său (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministerială a acesteia).

Romania Curata

Ziarul Financiar:

Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu

joi, 10:18 Autor: ZF/Andrei Badin purtator de vorbe Tismaneanu Pacepa - mita DNA SRI Duicu Ziarul Financiar Gândul

Prezentatorul TV Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care fostul şef al CJ de Mehedinţi, Adrian Duicu, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta. Informaţia a fost confirmată pentru gândul de surse judiciare. Ajuns în arest preventiv pentru corupţie, Duicu a susţinut în faţa procurorilor DNA că i-ar fi dat bani prezentatorului TV Andrei Bădin pentru a nu face o emisiune despre ministrul mediului Rovana Plumb. Potrivit procedurilor, informaţia este cercetată de procurorii care au început urmărirea penală în acest caz. Reamintim că fostul şef al CJ Mehedinţi este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria, scrie Gandul.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

Andrei Bădin este prezentator la B1 Tv şi în trecut a activat şi în cadrul Antena 3, televiziune parte a trustului Intact fondat de Dan Voiculescu.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info.

POLITICA TA:

Madam Plumb Rovana, mai sunteti ministra ?

Posted on 30 iulie 2014 by

firea-daciana-stoicescu-rovana-facebook11.09.2013, la ora 17,23,  convorbire Duicu – Rovana Plumb :

  • DUICU: Ma suna Badin, intrati maine seara cu Rosia Montana, dar va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana…
    ROVANA PLUMB: Stii ca nu prea ma lasa sa mai ies pe Rosia Montana pentru ca ma ataca astia foarte tare… Lasa-ma sa vorbesc un pic, sa vad daca imi da drumul pentru ca s-a inteles ca sustin proiectul si ai vazut bine ce scandal e

Martora Plumb Rovana la DNA

  • Arat ca este posibil ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca a discutat cu domnul Badin Andrei, fara insa a-mi preciza ce anume a discutat. Este posibil ca, ulterior, in contextul dezbaterii publice despre Proiectul Rosia Montana, domnul Duicu Adrian sa ma fi sunat pentru a participa la emisiunea lui Andrei Badin, insa eu am refuzat acest lucru

Daca vorbim aceeasi limba romana  ” va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana ”  inseamna ca  Rovana Plumb a mintit in calitate de martor fiindca stia ce anume discutase Duicu cu Badin.
O demisie, o atentie, o maslina, madam Pinocchio ? Si, apropo de foto, ce ziceti, cine o va spala la fund pe ministra implicata in scandal ?

UPDATE Președintele suspendat al CJ Mehedinți, Adrian Duicu, trimis în judecată

luni, 28 Iul 2014, 15:10  •  Justiţie

Președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, a fost trimis luni în judecată de către DNA, el fiind acuzat de mai multe infracțiuni de corupție.

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Duicu va fi judecat pentru: trafic de influență, cumpărare de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite; două infracțiuni de dare de mită; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite; trafic de influență; primire de foloase necuvenite și două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În același dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care și realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.

De asemenea, au fost deferiți justiției Constantin Ștefan Ponea, fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți; Constantin Popescu, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăți comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, Grigorița Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinți, Doina Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgență Mehedinți, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Județean Mehedinți și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinți.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat față de Ștefan Ponea, când acesta din urmă era inspector șef al IPJ Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte).

Totodată, Adrian Duicu i-a promis lui Ștefan Ponea că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu.

Astfel, în cazul membrilor Guvernului, funcționari publici din conducerea MAI, șeful IGPR, să îl mențină temporar pe Ștefan Ponea în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în Ministerul Public.

În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului local al municipiului Orșova, influența lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea către o altă persoană din familia lui Ștefan Ponea, la un preț “convenabil”, a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi).

Obținerea acestor foloase în favoarea unui membru al familiei lui Ștefan Ponea a și fost realizată prin exercitarea influenței de către Duicu asupra a 11 membri ai Consiliului local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul lui Constantin Popescu, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a PSD.

Ca urmare a exercitării influenței, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public și concesionarea celor două suprafețe de teren.

Potrivit DNA, cele două suprafețe de teren erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al statului român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localității Orșova (și apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obținut prin dobândirea acestor două suprafețe de teren în condițiile arătate este unul necuvenit, obținut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietății publice.

În schimb, Duicu i-a pretins lui Ștefan Ponea să intervină pe lângă un judecător pentru a-l ajuta să obțină o soluție favorabilă într-un dosar pe care îl avea cu Agenția Națională de Integritate.

Ștefan Ponea a promis că îl va ajuta pe Duicu, mai ales că sora sa, Adina Ponea, era șefa secției contencios de la Curtea de Apel Craiova.

DNA mai susține că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu a acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care Duicu și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a PSD pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cât și din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta.

Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu, Grigorița Feraru și Elisabeta Rolea i-au pretins lui Duicu ca soții lor să fie numiți în funcții în cadrul administrației publice.

În perioada ianuarie — septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Popescu (director executiv al CJ Mehedinți și, în același timp, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) și Doina Borugă (manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) au permis reprezentanților unor firme accesul la informații care nu erau destinate publicității.

Acestea constau în preconizarea de către reprezentanții CJ Mehedinți și ai Spitalului Județean de Urgență a demarării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil al spitalului, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice.Cei trei au acționat cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici un folos necuvenit, constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale.

În intervalul 30 iulie — 8 august 2013, avocatul Cristian Stănoiu a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție Doinei Borugă, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice.

În luna august 2013, Adrian Duicu i-a solicitat unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință.

Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039 lei), pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.

Adrian Duicu mai este acuzat că nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând niciun demers în vederea solicitării acestei sume. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă a lui Adrian Duicu.

În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, Duicu i-a dispus Doinei Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului.

În același scop, Duicu a asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din fondurile CJ Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă.

Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență a fost de 180.794 de lei, respectiv de 303.018 de lei, ambele valori fiind fără TVA.

În luna august 2013, Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care-l viza, la acel moment, pe ministrul Mediului.

După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă, arată DNA.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

ZIARE.COM:

Rovana Plumb, in dosarul Duicu: Badin va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna!

duicu_badin_sri dna tismaneanu pacepa b1tv evz

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, apare in interceptarile din dosarul Duicu, in care fostul presedinte al CJ Mehedinti si jurnalistul Andrei Badin au fost trimisi in judecata, alaturi de alte persoane, pentru trafic de influenta.

In rechizitoriul DNA procurorii sustin ca detin probe care arata ca in anul 2013 Adrian Duicu facea demersuri pentru ca Ionel Georgescu, un apropiat de-al sau, sa fie numit secretar de stat la Ministerul Mediului, condus la acea data de Robana Plumb, si pentru ca sa obtina fonduri de la acest minister. Totodata, procurorii spun ca in luna iulie 2013 Duicu a intervenit la Andrei Badin pentru a stopa o campanie de presa declansata impotriva Rovanei Plumb si a fiului acesteia, relateaza agentia Agerpres, preluata de Hotnews.

Adrian Duicu, Stefan Ponea si jurnalistul Andrei Badin, trimisi in judecata (Video)

“In ziua de 28.07.2013, la ora 18,43, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanta) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind sa se intalneasca in Bucuresti, in ziua urmatoare”, se arata in rechizitoriul procurorilor.

De asemenea, intr-o alta stenograma datata 29 iulie 2013, Adrian Duicu si Rovana Plumb au mai purtat doua convorbiri telefonice de scurta durata, dupa care s-au intalnit in Bucuresti, sustin anchetatorii.

Dupa intalnirea avuta cu Rovana Plumb, Adrian Duicu s-a intalnit cu Andrei Badin, iar seful CJ Mehedinti i-a cerut jurnalistului inca o data sa nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb si presupusele nelegalitati comise de fiul acesteia, Andrei Plumb.

Intr-o interceptare din aceeasi seara, Badin i-a dat replica lui Duicu: “Nu vreau sa m-amestec in povestea cu cucoana! Vreau sa-mi… o tin… Treaba ei cu cine si cum a facut asa, cu mine nu face nicio intelegere!… Ti-am explicat, nu vreau sa ma bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce sa fac cu ea, n-am… Nici n-am incredere in povestile ei! (…) Vezi ca maine ti-l… pe primaru’ din Orsova!”.

Intr-o emisiune din 2 august 2013, Badin a revenit la subiectul Rovana Plumb, iar conform interceptarilor, Duicu a sunat-o pe aceasta, purtand o convorbire de 57 de secunde.

Duicu, convingator

Imediat dupa terminarea emisiunii, Duicu l-a sunat din nou pe Badin, pentru a-l ruga inca o data sa nu continue emisiunile, mai sustin procurorii, iar jurnalistul ar fi acceptat solicitarea, cerand o suma de bani care sa fie depusa intr-un cont bancar.

“Astfel, in ziua de 2.08.2013, intre Duicu si Badin s-a purtat urmatoarea convorbire:

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai ca ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!

BADIN: Bine. Luni o sa-ti dau un SMS cu un cod IBAN sa dai pana miercuri ceva, sa plec.

DUICU: Bine. Da, ma. Da.

BADIN: Bine.

DUICU: Ba, te rog din suflet!

BADIN: Bine. Dupa 20, o sa vin la tine”, se mai arata in rechizitoriu.

Imediat dupa terminarea convorbirii purtate cu Badin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb, dupa care marti, 6 august 2013, Badin i-a transmis lui Duicu contul in care sa depuna suma de 5.000 de lei.

Procurorii spun ca dupa primirea acestei sume de bani, emisiunile lui Badin nu au mai abordat subiectul legat de fiul Rovanei Plumb, iar ulterior jurnalistul si-a schimbat atitudinea.

“Astfel, in ziua de 11.09.2013, la ora 17,23, intre Duicu si Rovana Plumb s-a purtat urmatoarea convorbire telefonica:

DUICU: Ma suna Badin, intrati maine seara cu Rosia Montana, dar va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana

ROVANA PLUMB: Stii ca nu prea ma lasa sa mai ies pe Rosia Montana pentru ca ma ataca astia foarte tare… Lasa-ma sa vorbesc un pic, sa vad daca imi da drumul pentru ca s-a inteles ca sustin proiectul si ai vazut bine ce scandal e”, se mai arata in rechizitoriul procurorilor.

Noi stenograme in cazul Duicu: A intervenit la seful Politiei Romane

Rovana Plumb a fost audiata in calitate de martor si a declarat ca nu stie sau nu isi aminteste anumite aspecte.

“In vara anului 2013, in cadrul emisiunii Aktualitatea B1, difuzata pe postul de televiziune B1 TV, s-a desfasurat o campanie de presa la adresa familiei mele si implicit la adresa mea. Dupa difuzarea uneia dintre aceste emisiuni, m-a sunat domnul Duicu Adrian, care mi-a spus ca Andrei Badin, realizatorul emisiunii, este angajatul lui si va vorbi cu el sa vada care este originea acestei campanii. Nu-mi aduc aminte ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca va incerca sa-l determine pe domnul Andrei Badin sa inceteze campania de presa (…)

Arat ca este posibil ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca a discutat cu domnul Badin Andrei, fara insa a-mi preciza ce anume a discutat. Este posibil ca, ulterior, in contextul dezbaterii publice despre Proiectul Rosia Montana, domnul Duicu Adrian sa ma fi sunat pentru a participa la emisiunea lui Andrei Badin, insa eu am refuzat acest lucru”.

In schimb, Andrei Badin a declarat la audieri ca suma de 5.000 de lei reprezenta un imprumut returnat de Duicu.

AM PRESS:

Interceptări în cazul Duicu. Cum îşi cerea Andrei Bădin banii: Luni o să-ţi dau un sms cu un cod IBAN

Publicat pe 30 iulie 2014

Lotul Duicu, în care se regăseşte şi Andrei Bădin, a fost trimis luni în judecată de DNA. Jurnalistul este acuzat de luare de mită după ce ar fi luat bani de la Duicu pentru a opri o campanie de presă împotriva Rovanei Plumb.

Interceptările din rechizitoriul procurorilor arată cum au “negociat” mita jurnalistul şi şeful CJ Mehedinţi. Şi Rovana Plumb a fost interceptată de procurori. Fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb, în prezent ministru al Muncii, a fost interceptată de anchetatori în timp ce discuta la telefon cu preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, tema fiind campania de presă declanşată împotriva ei de realizatorul TV Andrei Bădin, relatează Agerpres. În ziua de 28.07.2013, la ora 18,43, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanţa) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind să se întâlnească în Bucureşti, în ziua următoare.
DUICU: (…) Uite, eu mâine dimineaţă plec de la mare în jur de ora 9 şi vreau, 11, 11 jumătate sunt în oraş, în Bucureşti.
ROVANA PLUMB: E bine, atunci sigur că da.
DUICU: Dar ştiţi ce vă rog, să coborâţi dumneavoastră că o să fiu în tricou şi în blugi şi nu aş vrea să fiu văzut aşa.
ROVANA PLUMB: Sigur că da.
DUICU: Da, vă sun eu când vin. Unde să vin, la minister acolo?
ROVANA PLUMB: Sunt la minister mâine.
DUICU: Maxim 11 jumătate sunt la minister în faţă.
ROVANA PLUMB: Sigur. Ok.
***
Pe 29 iulie 2013, Adrian Duicu şi Rovana Plumb au mai purtat două convorbiri telefonice de scurtă durată, după care s-au întâlnit în Bucureşti, potrivit anchetatorilor. După întâlnirea avută cu Plumb Rovana, Adrian Duicu, fiind însoţit de Constantin Popescu (preşedintele organizaţiei Orşova a PSD) s-a întâlnit cu Andrei Bădin, prilej cu care i-a solicitat acestuia, din nou, să nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb şi presupusele nelegalităţi comise de fiul acesteia, Andrei Plumb. În seara aceleiaşi zile, Adrian Duicu a fost sunat de Andrei Bădin, prilej cu care acesta din urmă i-a transmis lui Duicu că va continua emisiunile:
DUICU: Te-am sunat astăzi cum am vorbit cu tine.
BĂDIN: Nu ţi-am răspuns că nu vreau să mă bag în povestea cu… cucoana! Nu vreau să m-amestec în povestea cu cucoana! Vreau să-mi… o ţin… Treaba ei cu cine şi cum a făcut aşa, cu mine nu face nicio înţelegere!… Ţi-am explicat, nu vreau să mă bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce să fac cu ea, n-am… Nici n-am încredere în poveştile ei! (…) Vezi că mâine ţi-l … pe primaru’ din Orşova!
***
În acest context, în ultima emisiune realizată înainte de a pleca în concediu, cea din data de 2 august 2013, Andrei Bădin a revenit la subiectul Rovana Plumb, căruia i-a consacrat cea de a doua parte a emisiunii (începând cu ora 18,54), se arată în rechizitoriu. În timpul desfăşurării emisiunii, Duicu a sunat-o pe Rovana Plumb, cei doi purtând o convorbire de 57 de secunde. Imediat după terminarea emisiunii, Duicu l-a sunat din nou pe Bădin, pentru a-l ruga încă o dată să nu continue emisiunile. De această dată, Bădin a acceptat solicitarea făcută de Duicu, însă, drept contraprestaţie, i-a solicitat acestuia să-i dea o sumă de bani pe care să o depună într-un cont bancar pe care cel dintâi avea să i-l indice.
Astfel, în ziua de 2.08.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire:
DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai că ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!
BĂDIN: Bine. Luni o să-ţi dau un SMS cu un cod IBAN să dai până miercuri ceva, să plec.
DUICU: Bine. Da, mă. Da.
BĂDIN: Bine.
DUICU: Bă, te rog din suflet!
BĂDIN: Bine. După 20, o să vin la tine.
În aceeaşi zi, imediat după terminarea convorbirii purtate cu Bădin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb (cei doi discutând 1 minut şi 8 secunde), după care marţi, 6 august 2013, Bădin i-a transmis lui Duicu contul în care să depună 5.000 de lei. După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de Rovana Plumb şi de fiul său (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministerială a acesteia).
Semnificativă pentru schimbarea de atitudine manifestată de Andrei Bădin faţă de subiectul ‘Rovana Plumb’ este următoarea convorbire purtată de Duicu şi Rovana Plumb, în contextul campaniei publice care era în desfăşurare privitor la exploatarea minieră de la Roşia Montană.
Astfel, în ziua de 11.09.2013, la ora 17,23, între Duicu şi Rovana Plumb s-a purtat următoarea convorbire telefonică:
DUICU: Mă sună Bădin, intraţi mâine seară cu Roşia Montană, dar vă ridică mingea la fileu şi vă face emisiune bună pe treaba cu Roşia Montană…
ROVANA PLUMB: Ştii că nu prea mă lasă să mai ies pe Roşia Montană pentru că mă atacă ăştia foarte tare… Lasă-mă să vorbesc un pic, să văd dacă îmi dă drumul pentru că s-a înţeles că susţin proiectul şi ai văzut bine ce scandal e.
Alina Dumitru, A.M.PRESS

Romania Libera mita Badin Duicu DNA agent Tismaneanu Pacepa

ROMANIA LIBERA:

UPDATE DNA: Prezentatorul B1TV Andrei Bădin, urmărit penal pentru luare de mită, în dosarul Duicu. Bădin, scos de pe post. B1TV cere angajaților și colaboratorilor declarație de interese

de Diana Biţă, Paul Filimon , 24 iulie 2014

UPDATE DNA: Prezentatorul B1TV Andrei Bădin, urmărit penal pentru luare de mită, în dosarul Duicu. Bădin, scos de pe post. B1TV cere angajaților și colaboratorilor declarație de interese


UPDATE. 19.20.  Postul de televiziune B1 TV transmite într-un comunicat că le cere tuturor ziariștilor, angajați și colaboratori, o declarație de interese în care să specifice dacă acordă consultanță sau alte servicii politicienilor, partidelor și altor categorii de persoane publice, anunță Hotnews.

”În continuarea informării trimise anterior și ca urmare a comunicatului de presă emis între timp de către Direcția Națională Anticorupție prin care se confirmă demararea procesului de urmărire penală în cazul jurnalistului Andrei Badin, B1 TV își reafirmă decizia de suspendare a acestuia din emisiunile postului nostru de televiziune.

De asemenea, B1 TV va solicită tuturor jurnaliștilor săi precum și personalului cu atribuții editoriale, angajați sau colaboratori, să depună o declarație de interese în care să precizeze dacă acordă, direct sau indirect, consultanță sau orice alt tip de servicii, pe bază unui contract sau fără contract, politicienilor, partidelor politice, funcționarilor publici, demnitarilor sau altor categorii de persoane fizice și juridice, relații de colaborare care ar intră în contradicție cu prevederile codului deontologic al jurnaliștilor sau cu legile în vigoare, sau care le-ar putea afecta independența deciziilor editoriale”, se arată în comunicatul B1TV.

UPDATE 15:52  La câteva minute după ce procurorii DNA au anunţat oficial că Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită, prezentatorul tv de la postul de ştiri B1 TV a postat un comunicat pe pagina sa de Facebook:

“Dragi colegi și onorat public,
Îmi cer scuze că nu am răspuns apelurilor voastre telefonice. Nu am multe comentarii să fac în acest moment. Domnul Adrian Duicu, președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, în prezent arestat, a făcut o plângere penală împotriva mea în data de 13 iunie a.c și care este cercetată de DNA. Este dreptul domniei sale și trebuie analizată reclamația sa de către procurori.
Până când procurorii DNA vor decide în acest sens am decis să mă abțin de la comentarii publice. Văzând însă interesul vostru pe acest subiect am decis să vă comunic următoarele:
1. Am depus la DNA mai multe probatorii în acest caz. Procurorii DNA vor decide dacă e sau nu o întâmplare că înainte cu o zi de depunerea denunțului de către domnul Adrian Duicu un membru al Guvernului m-a amenințat în prezența mai multor martori că vor apare aceste acuzații la adresa mea.
2. Îmi rezerv dreptul de-a prezenta în acest moment toate dovezile doar procurorilor deoarece aceasta este procedură legală.
3. Pentru moment am decis împreuna cu conducerea postului suspendarea emisiunii pana la elucidarea situației pentru a nu afecta in nici un fel imaginea postului care va lupta in continuare pentru apărarea statului de drept. Avocatul meu este domnul William Brânză. Doar domnia-sa poate face comentarii publice.
4. La momentul potrivit vă voi prezenta toate detaliile cazului. Sunt sigur că vor fi extrem de interesante. Până atunci însă vă rog să înțelegeți abținerea mea de a comenta un caz care nu este finalizat.
Vă mulțumesc pentru răbdarea dumneavoastră și sper că veți înțelege că nu am în acest moment alte declarații publice de făcut.”

UPDATE 15:06: Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită,  anunță DNA. Procurorii susțin că prezentatorul a luat mită 5.000 de lei, ca să nu continue o serie de dezvăluiri despre o campanie de presă privind Ministerul Mediului.

”În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins şi primit de la un denunțător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

UPDATE 14:23  Comunicat B1 TV:

” În urma informaţiilor apărute în presă privind punerea sub învinurire penală a jurnalistului Andrei Bădin, B1 TV a hotărât ca, până la clarificarea situaţiei de către organele competente, să suspende atât apariţia sa în emisiunile televizate ale postului, cât şi implicarea în deciziile editoriale. Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luam, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului”.

Andrei Bădin, prezentator TV la o televiziune de ştiri centrală, este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care Adrian Duicu, fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta, au declarat surse judiciare, informează Mediafax.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

Andrei Bădin este prezentator la B1 TV şi în trecut a activat şi la Antena 3, televiziune care face parte din trustul Intact fondat de Dan Voiculescu.

Jurnaliştii au încercat să obţină o reacţie din partea prezentatorului Tv. Iniţial Andrei Bădin a spus că este într-o şedintă după care timp de mai multe ore nu a răspuns solicitărilor din partea presei.

MEDIAFAX:

Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi alte opt persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie – RECHIZITORIUL PROCURORILOR

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi alte opt persoane au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi alte opt persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ioan Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi la data faptelor, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Constantin Stefan Ponea, şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi la data faptelor, va fi judecat, în acelaşi dosar, pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD la data faptelor, pentru trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite. Ambii au fost trimişi în judecată în stare de arest.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată, în stare de libertate, Elisabeta Zenovia Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, şi Grigoriţa Feraru, consilier principal în cadrul CJAS la data faptelor, ambele pentru luare de mită.

Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi şi Daniela Delia Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin la data faptelor, vor fi judecate pentru infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinţi la data faptelor, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor, acuzat de luare de mită.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive dispuse în cauză. Instanţa va verifica în 1 august legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, în cazul lui Duicu, Ponea şi Popescu.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ştefan Ponea că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pe de o parte, şi asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orşova, pe de altă parte.

Rechizitoriul DNA a fost obţinut de gândul în baza legii 544/2001: CITEŞTE AICI RECHIZITORIUL DNA INTEGRAL

Potrivit legii, acesta a fost anonimizat şi astfel în docunment se fac referiri doar la numele inculpaţilor, nu şi la cele ale martorilor.

Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe aceştia să îl menţină temporar în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, “precum şi să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soţia fostului şef al IPJ Mehedinţi, n.r.) într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.

“În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului Local al municipiului Orşova, influenţa urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ştefan, la un preţ «convenabil», a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi)”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-ar fi folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

“Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar şefa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei care avea de soluţionat cauza respectivă, Ponea Constantin Ştefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obţine acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În 21 mai 2012, Adrian Duicu a contestat raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta cerând Curţii de Apel Craiova anularea actului. După un an, în 21 mai 2013, Curtea de Apel Craiova i-a admis cererea şi a dispus anularea raportului de evaluare al ANI, din 9 mai 2012. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă, termenul de judecare fiind 18 noiembrie 2014.

Presa locală a scris că la Curtea de Apel Craiova dosarul acestuia a fost judecat de secţia al cărei şef este magistratul Adina Ponea Calotă, sora lui Ştefan Ponea.

În rechizitoriul procurorilor se mai arată că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu ar fi acţionat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigaţii medicale cu rezonanţă magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

“Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa judeţeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian şi-a folosit influenţa conferită de calitatea sa de preşedinte al organizaţiei judeţene Mehedinţi a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcţionari publici, atât din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cât şi din cadrul casei judeţene de asigurări de sănătate Mehedinţi, să-şi exercite atribuţiile de serviciu în sensul obţinerii folosului urmărit de acesta”, susţin procurorii.

Duicu ar fi fost ajutat de Elisabeta Zenovia Rolea şi Grigoriţa Feraru, de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, care i-ar fi cerut în schimb ca soţii lor să fie numiţi în funcţii, în cadrul administraţiei publice.

Anchetatori au mai stabilit că, în perioada ianuarie – septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Delia Popescu, director executiv al CJ Mehedinţi şi preşedintele CA al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, şi Doina Borugă, managerul SJU Drobeta-Turnu Severin, au permis reprezentanţilor unor societăţi comerciale accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii, referitoare la procedura de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea de echipamente medicale şi de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul unităţii sanitare, precum şi date tehnice şi financiare necesare întocmirii documentaţiei de atribuire a achiziţie publice. Aceştia ar fi acţionat “cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici menţionaţi un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici şi în asigurarea unei marje de profit maximale)”.

Avocatul Cristian Stănoiu este acuzat că, în perioada 30 iulie – 8 august 2013, “a atestat în mod necorespunzător realităţii data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziţie numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe juridice”.

Duicu mai este acuzat că, în luna august 2013, i-a cerut unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuinţă.

“Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziţionat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor. Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale şi nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calităţii de preşedinte al Consiliului Judeţean deţinută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian. În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate şi contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziţie directă, lucrările de renovare a secţiei de ortopedie a spitalului”, susţin procurorii.

Totodată, Duicu ar fi asigurat alocarea către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, din fondurile Consiliului Judeţean Mehedinţi, a sumelor necesare efectuării plăţilor către societatea comercială respectivă. Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele fără TVA.

Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins şi primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.

“După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

B1 TV a anunţat, în 24 iulie, că în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Larry Watts explică de ce a fost împuşcat Ceauşescu, într-o conferinţă extraordinară de la Institutul Bancar Român. FOTO/VIDEO Ziaristi Online

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 29, 2014 - 11:00pm

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 1 - Moscow's Nightmare 13.06.2014Romania a reusit sa incurce jocul neprincipial al Moscovei la nivel mondial, este una dintre concluziile unei conferinte extraordinare sustinute de Larry Watts la Institutul Bancar Roman, in care reputatul istoric american explica, practic si academic, de ce a fost impuscat Nicolae Ceausescu in decembrie 1989. Romania devenise, in 1989, “cosmarul Moscovei”, sustine reputatul analist american, despre care revista CIA “Studies in Intelligence” afirma ca a reusit sa ofere specialistilor si publicului larg un studiu meticulos şi o istorie corectă, precisă, echilibrată și convingătoare.

Ceausescu la reuniunea cu Gorbaciov din 4.12.1989 - Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 1 - 13.06.2014Expertul in servicii secrete a aratat ca, pe 4 decembrie 1989, Ceausescu i-a spus in fata lui Gorbaciov ca Uniunea Sovietica trebuie sa inceteze in a-si folosi forta militara pentru a determina schimbari politice pe plan european, referindu-se la Pactul de la Varsovia, sub umbrela caruia se desfasura reuniunea de la Moscova. “Ar trebui sa se dea ordin imediat pentru retragerea trupelor rusesti din Cehoslavacia, ca reparatie pentru interventia militara din 1968″, a sustinut Ceausescu in pozitia finala a delegatiei Romaniei, in care se mai afirma ca “ar fi bine ca retragerea trupelor sovietice sa inceapa in cel mai scurt timp posibil si nu numai din Cehoslovacia ci din toate tarile unde acestea sunt dislocate” (click pe foto dr).

Scanteile s-au aprins inca de la inceputul discutiilor libere, cand Gorbaciov a mentionat ca  “suntem aici cu toţii, cei care am fost implicaţi atunci, mai puţin România care a ieşit din această chestiune”. Ceausescu l-a contrazis insa imediat pe Gorbaciov afirmand ca “nu-i adevărat, România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă”. Declaratiile lui Ceausescu si pozitia finala a delegatiei Romaniei au provocat furia Rusiei.

Dar intalnirea de la Moscova cu membrii Pactului de la Varsovia, la care Ceausescu a cerut si primit o intrevedere separata, avea loc imediat dupa doua zile de negocieri secrete ale lui Gorbaciov (aka Gorby) cu Bush Sr., la Malta (2-3 decembrie), pe vasul sovietic Maxim Gorki. Ceausescu cunostea insa dinainte ce se va stabili la Malta, conform unui raport de analiza si sinteza al Securitatii, semnat de seful DSS, generalul Iulian Vlad, cu data de 1 decembrie 1989, pe care Civic Media si Ziaristi Online l-au publicat in exclusivitate, oferindu-l presei largi inca din 2009. Ceausescu a ajuns asadar montat la Moscova si a tinut sa-i tranteasca verde-n fata mai multe adevaruri lui Gorbaciov, parca prevazand ca este ultima lor intalnire. De exemplu, la aceeasi discutie, Ceausescu i-a reprosat lui Gorbaciov ca URSS nu a ajutat Romania cu aproape nimic in dezvoltarea sa economica. “Până în 1984 nu am primit un litru de petrol din Uniunea Sovietică”, i-a spus presedintele Romaniei capului URSS, de la care astepta un sprijin in titei pentru iarna, de altfel si unul dintre motivele vizitei in Iran.

Dezinformarea maghiara cu armele nucleare ale Romaniei Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online - 13.06.2014Sentinta de condamnare la moarte a lui Ceausescu pare asadar sa fi fost deja luata la data ultimei intalniri dintre liderii roman si rus, de la Moscova, din 4 decembrie 1989, cand, la o replica privind o noua reuniune, a Pactului dar si bilaterala, dintre conducerile PCR si PCUS, care ar fi urmat sa aiba loc pe 9 ianuarie la Bucuresti, Gorbaciov a replicat – sarcastic, daca privim retrospectiv – “Veţi mai trăi până la 9 ianuarie!”…

Despre toate acestea si despre multe altele – inclusiv despre operatiunea de dezinformarea strategica sovietica reusita prin agentul Moscovei Ion Mihai Pacepa sau despre intoxicarile maghiare cu bomba nucleara a lui Ceausescu (foto dr) – s-a discutat in conferinta de peste trei ore care a avut loc luna trecuta la Institutul Bancar Roman.

Academicianul Dinu Giurescu: “Istoria se bazeaza pe documente”

Intr-un discurs al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, rostit cu ocazia lansării lucrării „Fereste-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, autor Larry L. Watts, la Banca Nationala a Romaniei, (Video AICI) acesta aprecia ca prima lucrare a istoricului american dintr-o trilogie dedicata Romaniei este “de excepie” (PDF AICI). Ulterior, la decernarea Premiilor Fundatiei “Magazin Istoric” 2014 si a Simpozionului “Cristian Popisteanu” (Video AICI), guvernatorul BNR s-a mirat public pentru ca unele medii si-au permis “sa puna sub semnul intrebarii de ce o carte plina de istorie s-a lansat aici”.

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 9 - Acad Dinu Giurescu 13.06.2014De data aceasta, la Institutul Bancar Roman, la lansarea versiunii originale a celui de-al doilea volum al trilogiei lui Larry Watts, „Extorting Peace: Romania, The Clash Within The Warsaw Pact And The End Of The Cold War“ / “Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiului Rece”, profesorul Dinu C. Giurescu (foto dr), vicepresedintele Academiei Romane, a catalogat personajele care comenteaza pe langa subiect drept niste “speculanti” care emit “tot felul de aberarii”.

“Iti sta mintea-n loc” despre ce teorii se pot vehicula pe seama Romaniei, a afirmat academicianul Dinu C. Giurescu. “Cei care sustin teoria ‘Romania-cal troian’ nu aduc nici o dovada. Fac numai afirmatii. Adevarul este cel pe care il citim in cartea lui Larry Watts”, a afirmat destul de raspicat marele istoric roman. Trebuie depasita “mania scenaritei”, mai apreciaza profesorul Giurescu. “Pentru mine este foarte clar: Romania nu a fost un ‘cal troian’. Daca stiinta istoriei mai are un sens, si examinezi toate declaratiile de la Gheorghiu Dej, din ’55 – ca aceea pe care o reproduce foarte bine profesorul Larry Watts – si pana la terminarea regimului comunist, iti dai seama ca a fost o politica reala de desprindere, de individualizare a Romaniei in cadrul Blocului Pactului de la Varsovia si, ca atare, aceasta nu poate fi negata. Existenta acestei politici este confirmata de documente. Exista aceasta coluziune, acest amestec intre stiintele politice si comentariile politice si istorie. Nu, domnule! Istoria se bazeaza pe documente: documente scrise, documente inregistrate audio, documente vizuale. Nu poti sa faci speculatii pe marginea documentelor doar de dragul speculatiei. Eu sunt de acord cu ceea ce a demonstrat Larry Watts – el nu a afirmat, el a demonstrat!”, a conchis academicianul Dinu Giurescu amintind in alocutiunea sa ca lucrarea lui Larry Watts a fost cumparata de romani intr-un numar impresionant, unic pentru o carte de istorie.

Pe acelasi subiect, al “calului troian”, Larry Watts a tinut sa adauge, ca “in plus, daca ai un cal troian, atunci nu-i dai foc, cum a fost in decembrie 1989, cand de abia de atunci el ar putea merita si castiga tot ce s-ar fi investit in el, daca ar fi fost un ‘cal-troian’…” In acelasi context, la intrebarile si raspunsurile de la finalul lansarii, s-a discutat si despre “asa-zisa vanzare a evreilor si sasilor”, in care au fost implicate cu de la sine vointa si cerere Germania si Israelul (Video mai jos).

Prezentam in continuarea o relatare asupra evenimentului, realizata de cotidianul Adevarul, cat si alocutiunile istoricilor Larry Watts, Dinu C. Giurescu si Cristian Troncota, inregistrate de Ziaristi Online si de colegii de la Adevarul:

Larry Watts a lansat o carte despre rolul României în Pactul de la Varşovia şi Războiul Rece

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 1 - 13.06.2014“Istoricul american Larry Watts revine în atenţia lumii academice odată cu lansarea noului său volum: „Extorting Peace: Romania, The Clash Within The Warsaw Pact And The End Of The Cold War“ (versiunea originala a lucrarii publicate de Editura RAO sub titlul “Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiului Rece”)

La evenimentul de lansare, alături de autor, au participat academicianul Dinu C. Giurescu, Ioan Mircea Paşcu, Mihai Retegan şi Cristian Troncotă.

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 2 - 13.06.2014Introducerea cărţii a fost făcută de profesorul Vasile Secăreş, moderator al evenimentului, care a subliniat că vorbim despre un autor de origine străină, dar cu o contribuţie importantă în zona lucrărilor istorice care tratează rolul României în relaţiile internaţionale.

„Orice discuţie despre o carte sau alta a lui Larry Watts a fost totdeauna un eveniment. Ancora unei asemenea discuţii a fost cartea. Probabil că a scris mai mult şi mai important despre România decât multă lume din ţară şi, chiar dacă nu uităm că avem de-a face cu un cetăţean american, se consideră unul dintre noi. Cartea despre care vom discuta, volumul doi, cred că a împlinit cu prisosinţă aşteptările create de autor“, a arătat Secăreş.

El a comparat criza din Ucraina, din prezent, cu tulburările de la începutul anilor ’90 şi a opinat că, în acest context, putem vorbi despre o „reaşezare strategică“ a României, motiv pentru care astfel de lucrări au o contribuţie importantă în ce priveşte înţelegerea ţării noastre.

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 5 - 13.06.2014Imediat după Secăreş a luat cuvântul chiar autorul, Larry Watts, care a vorbit pe larg despre al doilea volum al trilogiei sale, intitulat „Extorting Peace: Romania, The Clash Within The Warsaw Pact And The End Of The Cold War”, dar şi despre modul în care a tratat informaţiile pe care le-a expus în lucrare.

Watts a anunţat că al doilea volum care tratează rolul României între Pactul de la Varşovia şi finalul Războiului Rece vorbeşte despre România în perioada 1978-1989 şi se opreşte cu o săptămână înainte de Revoluţie. Cel de-al treilea volum, a anunţat el, va aborda Revoluţia, dar şi ceea ce Watts a numit “perioada de izolare a României”, cei trei-patru ani care au urmat evenimentelor din 1989.

În ce priveşte abordarea sa, Watts a recunoscut că este mai degrabă o analiză, iar expertiza sa constă în experienţa de sovietolog.  Autorul a dezvoltat, pe rând, mai multe subiecte pe care le-a tratat în acest al doilea volum şi a vorbit inclusiv despre relaţia României cu SUA, relaţie despre care a spus că a fost afectată de amplele campanii de dezinformare la adresa României, cele mai multe orchestrate de URSS.

„Toate campaniile de dezinformare au avut un impact foarte mare. La mijlocul anilor ’80, campaniile de dezinformare la adresa României au avut efect. Chiar Ronald Reagan credea că România a fost un cal troian“,  a arătat el.

Deşi volumul nu vorbeşte despre evenimentele interne din România, Watts a arătat că nu a putut neglija aceste evoluţii, întrucât au conturat politica externă a României.

“Nu este o carte despre politica internă a României. Este vorba despre influenţa pe care dezvoltarea internă a avut-o asupra politicii externe. Cărţile acestea au fost o încercare, din partea mea, de a înţelege ce s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Una dintre problemele majore, pentru mine, a fost să înţeleg cum SUA, dar şi analiştii au greşit în interpretarea României. Asta este o problemă, România nu a fost la graniţele SUA. Eu pot să spun, cu siguranţă, că pot să enumăr toţi oamenii SUA care ştiu că România şi Polonia au fost ţintele Uniunii Sovietice din 1919 până în anii 1930“, a explicat Larry Watts.

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 3 - 13.06.2014Autorul a arătat că nu doar SUA, ci şi alte state au eşuat în procesul de înţelegere a României, în special după anii “60, când România a avut o politică externă axată pe trei direcţii şi, deşi a fost criticată pentru că ar fi dovedit inconsecvenţă, acţiunile pe plan extern au fost gândite în avans.

„În 1962, pentru prima dată, România a constatat că URSS a fost în stare să provoace un război nuclear fără să informeze România, chiar dacă urma să fie implicată. Din această cauză a avut trei direcţii de abordare. De aici s-a răspândit zvonul că politica românească nu a fost stabilă. Prima direcţie a fost că negocierea e singura modalitate de rezolvare a conflictelor. A doua direcţie a fost cea de dezangajare militară. A treia idee a fost transformarea Pactului de la Varşovia într-o coaliţie reală“, a detaliat Watts.

În opinia istoricului american, România a avut o politică externă persistentă, vreme de 25 de ani. „Cred că aceasa va fi recunoscut nu doar în Europa, ci şi în Statele Unite“, a încheiat Watts.

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 4 Prof Giurescu si Troncota - 13.06.2014La eveniment au mai vorbit şi academicianul Dinu C. Giurescu, dar şi profesorul universitar Ioan Mircea Paşcu. Giurescu a arătat că Watts, prin proiectul său, a avut o contribuţie importantă în conturarea unui nou tablou al relaţiilor României pe plan internaţional. „Proiectul este continuu şi are toate şansele să fie dus la îndeplinire, adică până în ziua de 22 decembrie 1989“, a spus el, încurajator.

La rândul său, Ioan Mircea Paşcu a făcut şi o mărturisire, dincolo de analiza volumului, şi a povestit că a discutat cu autorul, înainte de apariţia acestui volum, despre situaţia României, respectiv despre marginalizarea statului român de către actorii internaţionali. „De ce a fost România izolată?“, a întrebat Paşcu, iar Watts i-a oferit un răspuns.

„Larry mi-a răspuns că România a încurcat jocul marilor puteri“, s-a confesat Ioan Mircea Paşcu, spre finalul alocuţiunii sale. ()

Sursa: Ziaristi Online

Larry Watts nu lasa loc de indoieli: Moscova ura Romania

Profesorul Dinu Giurescu sustine in totalitate demonstratiile lui Larry Watts

Profesorul Cristian Troncota asteapta cu infrigurare volumul al III-lea, despre evenimentele din decembrie 1989

Pentru cei care doresc sa vizioneze integral cele trei ore ale conferintei va oferim dupa fotografiile de mai jos si filmarea colegilor de la Adevarul, care beneficiaza de un sunet mai bun, fiind cuplati mai bine la serviciul de intrerupatoare electrice:

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 8 - Pascu, Secares, Giurescu, Troncota 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 6 CIA USSR - 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 7 - Pacepa, Pascu, Secares, Giurescu, Troncota 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 10 - 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 11 - Pascu, Troncota, W, Secares, Giurescu 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 12 - Muresan 13.06.2014

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 13 - Liviu Muresan 13.06.2014

Transmisia video a evenimentului de pe 13 iunie 2014 incepe de la minutul 40:

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online - 13.06.2014

Categorii: ziaristi_online

Dan Tanasă anunţă: A luat fiinţă Asociația Civică pentru Demnitate în Europa. Felicitari si succes!

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 29, 2014 - 9:54pm

Asociatia Civica pentru Demnitate in Europa - Dan TanasaComunicat de presă

A fost constituită Asociația Civică pentru Demnitate în Europa

Membrii fondatori au plăcerea să informeze opinia publică cu privire la înființarea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC). Asociația își are sediul central în București și intenționează să deschidă filiale în țară și străinătate.

ADEC are ca scop promovarea României ca stat național demn în Europa prin promovarea coeziunii cetățenilor, promovarea culturii și a tradițiilor, a istoriei și justiției, precum și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dan Tanasă, președinte ADEC: ”Valorile care stau la baza constituirii asociației sunt valorile pe care trebuie să se sprijine orice societate democratică: libertate, democrație, egalitate, demnitate umană și drepturile omului. Vom milita activ pentru demnitate în Europa, pentru eradicare sărăciei și a disciminării de orice fel, pentru respectarea legilor, pentru combaterea corupției și pentru întărirea democrației și a statului de drept”.

ADEC se va implica activ în apărarea demnității umane și a drepturilor omului în cazul tuturor cetățenilor români din interiorul granițelor României care se află în dificultate sau care riscă să-și pierdă identitatea precum și în cazul comunităților de români din jurul granițelor României care au nevoie de ajutor pentru a-și păstra identitatea românească.

ADEC va milita în permanență pentru promovarea valorilor europene, a dialogului interetnic și interconfesional și pentru sprijinirea sistemului juridic în vederea creșterii încrederii cetățenilor în statul de drept bazat pe dreptate socială.

Cu speranță pentru o Românie demnă într-o Europă demnă!

Sursa: Dan Tanasa via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Românii din Ucraina refuză să devină carne de tun în războiul ruso-ucrainean. Situaţie tensionată în nordul Bucovinei şi în Basarabia istorică. Autorităţile de la Bucureşti tac. FOTO/VIDEO UPDATE

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 29, 2014 - 1:00pm

Mai multe drumuri importante din jurul Cernăuţiului sunt blocate de protestatari. Proteste sunt în raioanele cu populaţie românească semnificativă – Herţa, Adâncata şi Noua Suliţă, dar şi în alte raioane cu populaţie românească mai redusă numeric, transmite Obiectiv de Suceava. Recent s-au alăturat la protestatari şi satele din Nordul Basarabiei (raionul Noua Suliţă), informeaza Adevarul. Zorile Bucovinei, publicatie a romanilor din nordul Bucovinei, teritoriu romanesc ajuns pe nedrept in Ucraina, scrie de la fata locului: Ziua drumurilor închise. Românii din Ostrița (Herța) protestează împotriva mobilizării, avertizeaza si CernautiNews, care ne prezinta si filmarea de mai sus.

Circulaţia pe autostrada Cernăuţi-Suceava a fost reluată, luni seară, după ce localnicii şi primarii s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului raional şi cu reprezentanţi ai Direcţiei de Interne, transmite TVR azi. Protestatarii cer garanţii, în scris, că tinerii din regiunea Cernăuţi nu vor fi înrolaţi şi duşi în estul Ucrainei. Rămân închise drumurile spre Herţa, Kiev şi Republica Moldova. Mai mulţi observatori OSCE au purtat discuţii cu românii din Cernăuţi.

In cazul în care problema nu va fi soluţionată, locuitorii din Hliboca au declarat că vor ieşi din nou în stradă şi vor bloca circulaţia atât la ieşirea din oraşul Cernăuţi, cât şi la frontiera ucraineano-română.

Autoritatile de la Bucuresti fac ce au facut intotdeauna cand a fost vorba de drepturile romanilor din Ucraina: tac!

Mesager.net informeaza: Autorităţile din Cernăuţi către românii din Ucraina: Dacă nu vă convine, PLECAŢI din ţară! Ucrainenii s-au dezlănţuit: Românii? Nişte ŢIGANI care nu ştiu carte

protest romanii ucraina herta razboi 2014
Tot mai multe localităţi din nordul Bucovinei se opun unui nou val de mobilizare pentru confruntările din estul Ucrainei, potrivit portalului www.tocpress.info realizat de Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei pentru românii din regiunile Transcarpatia, Odesa şi Cernăuţi din Ucraina. Potrivit portalului de ştiri Vidido, citat de tocpress.info, ultimele două sate care s-au ridicat împotriva ordinului preşedintelui Petro Poroşenko pentru încă o mobilizare parţială sunt Mămăliga şi Marşineţi (Marşinţi), din raionul Noua Suliţă, unul din raioanele regiunii Cernăuţi cu o populaţie românească semnificativă. Oamenii au blocat drumul european care traversează cele două localităţi şi cer anularea mobilizarii parţiale.
Pe de o parte, conform celor de la portalul www.BucPress.eu, protestele de la Mămăliga şi Marşineţi vine după ce au ieşit în stradă sute de români din Tinutul Herţa, alt raion din regiunea Cernăuţi cu o populaţie românească semnificativă, nemulţumiţi de mobilizarea care are loc în Ucraina. In fiecare localitate din acest ţinut, oamenii au ieşit în stradă, notează tocpress.info. Au început cei din comuna Horbova, urmaţi de cei din satele Bănceni, Godineşti, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoşeşti, Mihoreni, Tureni şi alte localităţi. „Oamenii vor să trăiască în linişte şi pace. Nu vor ca feciorii lor să fie duşi la război, în timp ce tinerii din estul Ucrainei să fie consideraţi refugiaţi şi să se odihnească în regiunea Cernăuţi şi în alte zone din vestul ţării”, notează sursa citată. „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbaţi tineri din est se odihnesc în ţinutul nostru, ca refugiaţi?”, scandau protestatarii din Herţa, potrivit tocpress.info. Sursa citată mai precizează că Seful Administraţiei Raionale de Stat Herţa, Viorel Iastremschi, a declarat că speră că va fi găsită o soluţie paşnică, fără mobilizare obligatorie, dar speranţele şi promisiunile conducerii raionale şi ale comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situaţiei. „Vom sta zi şi noapte, în mijlocul drumului şi nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă şi să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman, din Horbova, citată de tocpress.info. protest ucraina [800x600]
Pe de altă parte, www.zorilebucovinei.com notează că protestele din regiunea Cernăuţi au început joi seară, 24 iulie, circulaţia fiind oprită, pe două segmente de drum, de grupuri de locuitori din Corovia şi Molodia. In raionul Secureni – având populaţie majoritar ucraineană – aproape toate satele au fost contra mobilizării, primii ieşind pe şosea locuitorii din Bilousivka, urmaţi de Lomacinţi, Myhalkovo, Serbyceanî, Korman, Romankivţi, traseul Cernăuţi – Secureni – Novodnestrovsk fiind totalmente paralizat. „Stafeta protestelor din Secureni a fost preluată de locuitorii din Priprutie, raionul Noua Suliţă”, notează cei de la zorilebucovinei.com. Potrivit sursei citate, vineri dimineaţă, după ce primarul a dat citire listei cu 150 de persoanele ce pot fi supuse mobilizării, zeci de femei cu sugari în braţe, tineri şi bătrâni au blocat şoseaua, obturând circulaţia toată ziua. Seara au solidarizat cu vecinii lor şi un grup de tineri boinceni, închizând drumul la intrarea în Boian. In aceeaşi zi, susţin cei de la zorilebucovinei.com au fost blocate drumurile şi în localităţi din Herţa. „Aceste proteste pricinuiesc doar incomodităţi oamenilor porniţi la drum – cu problemele şi grijile lor. Dar în şirul de maşini blocate n-am văzut ca cineva să se revolte prea tare contra protestatarilor, asemenea manifestări fiind privite ca ceva firesc”, se arată într-un articol din ZorileBucovinei semnat de Maria Toacă.
Acolo unde sunt proteste împotriva mobilizării – mai multe sate din raioanele Herţa şi Adâncata (Hliboca), notează tocpress.info – majoritatea drumurilor sunt blocate. In noaptea de vineri spre sâmbătă, protestatarii au blocat cu baricade drumul ce duce spre Hmelniţk, în localităţile Ostriţa, Boian şi Lehăceni (Priprutia), stând în stradă toată noaptea. Potrivit portalului de ştiri „Cerniveţki Promin”, citat de tocpress.info, protestatarii susţin că cei mai mulţi dintre ei sunt etnici români şi nu au de gând să ia parte la războiul din estul Ucrainei, mai ales că doi dintre conaţionalii lor au murit în Donbas.protest ucraina2 [800x600]
Ieri, 27 iulie, BucPress.eu susţinea că este „paralizat” centrul regional Cernăuţi, fiind izolat de raioanele Herţa, Hliboca şi Noua-Suliţă. Drumurile spre satele româneşti ale regiunii sunt închise, acces având doar ambulanţele şi pompierii, în caz de necesitate, preciza sursa citată. Locuitorii din cele trei raioane ale regiunii Cernăuţi – toate cu populaţie semnificativă românească – au blocat de două zile şi circulaţia pe drumul E85, care duce spre România, Republica Moldova şi capitala Ucrainei. Intâlnirile dintre protestatarii cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ale comisariatelor regional şi raional n-au dus la un acord comun, oameni au rămas în stradă şi aşteaptă un răspuns oficial din partea preşedintelui Petro Poroşenko. „Vom sta atâta timp în stradă până când vom fi auziţi şi înţeleşi corect!”, a spus Marina Gociu din satul Godineşti, raionul Herţa, o mamă cu ochii înlăcrimaţi care îşi aşteaptă de patru luni feciorul să se întoarcă acasă de la război conform BucPress.eu. „Numai aşa (stând în stradă până când vor fi auziţi şi înţeleşi corect! – n.red.) suntem în siguranţă că tinerii noştri nu vor fi mobilizaţi şi duşi la război”, a continuat doamna Bilea din comuna Pasat, citată tot de BucPress.eu.protest ucraina4 [800x600]
In războiul terorist din estul separatist al Ucrainei, după cum notau pe 25 iulie cei de la zorilebucovinei.com şi-au găsit moartea încă trei militari bucovineni, corpurile neînsufleţite se află la morga din Harkiv, iar patru ostaşi bucovineni au fost daţi dispăruţi în zona operaţiunilor antiteroriste – Ivan Diakoniuk şi Oleksandr Kolotilo din raionul Vijniţa, iar doi nu sunt cunoscuţi, se ştie doar că erau chemaţi sub arme în batalionul I al brigăzii 80. Tot zorilebucovinei.com nota pe 25 iulie că alţi doi militari din Regiunea Cernăuţi au fost înmormântaţi la baştină, fiind căzuţi în luptele din estul Ucrainei. Astfel, locuitorii satului Doroşivţi, raionul Zastavna, l-au petrecut în ultimul drum pe tânărul lor consătean Andrii Vasylyşyn, iar cei din Usti Putila, raionul Putila şi-au luat rămas bun de la Oleksandr Cygryn, în vârstă de 20 de ani. (Dan PRICOPE)

Sursa: Obiectiv de Suceava via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Revista CIA “Studies in Intelligence” despre lucrările lui Larry Watts “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” şi “Cei dintâi vor fi cei din urmă”: un studiu meticulos şi o istorie corectă, precisă, echilibrată și convingătoare

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 26, 2014 - 1:10am

Larry-Watts-Fereste-ma Doamne de prieteni-foto-Cristina-Nichitus-RonceaInformaţiile în literatura publică

Z Larry Watts la Bookfest Iasi 2013 cu Fereste-ma Doamne de prieteni si Cei dintai vor fi cei din urmaWith Friends Like These…The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania) (vol 1)

Larry L. Watts (Editura Militara, 2010), 733 p.

Extorting Peace: Romania, The Clash Within the Warsaw Pact and The End of the Cold War (Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiului Rece) (Vol 2)

Larry L. Watts (Editura RAO, 2013), 765 p.

 

Recenzie de Christopher D. Jones

 

Începând cu 1989 a apărut o foarte bogată literatură despre Războiul Rece, cuprinzând memorii, studii și povestiri ale unor personalitați politice tranformate în istorici, această perioadă istorică fiind incomparabilă cu alta. Din câte cunosc și după părerea mea, niciun astfel de studiu publicat până acum nu a atins nivelul de realizare al cele două volume de studii ale lui Larry Watts despre relațiile României cu principalii protagoniști ai Războiului Rece. Este o istorie corectă, precisă, echilibrată și convingătoare a politicii blocului sovietic, bazată pe un studiu meticulos al creării și prabușirii României comuniste, o saga a carei semnificație istorică completă este dezvăluită de Watts.

Pentru ca Watts aduce la lumină documente noi și interpretări inedite, totul pe această temă va deveni controversat. Probele pentru aceste volume provin din arhivele recente puse la dispoziție de mediile de intelligence și birocrațiile diplomatice occidentale și ale Pactului de la Varșovia. Interpretările sale atente ale acestor documente se bazează pe familiaritatea sa enciclopedică cu detaliile subtile ale istoriei României, începând cu sfârșitul secolului 19 – detalii pe care le-a prezentat în lucrări anterioare, publicate în limbile română și engleză. Primul volum acoperă perioada 1878 – 1978, iar volumul al doilea perioada dintre 1979 pâna în 1989. Watts pregatește și un al treilea volum, care acoperă revenirea României în Europa, după 1989.

Aceste volume par să-și fi dovedit deja utilitatea pentru profesioniştii din domeniul serviciilor de informații. Într-o conversație pe care am avut-o cu Watts în vara lui 2013, am aflat ca predă un curs în România despre intelligence și Războiul Rece, în cadrul unui program coordonat în comun de Serviciul Român de Informații și Universitatea București. Ca și în cele două volume cărora le fac recenzie aici, părţi din cursul lui Watts se axează pe problemele și capcanele analizării serviciilor de informații – unde există tendința de a greși, ce analiștii tind să nu observe sau să înțeleagă şi de ce. În plus, carțile sale sunt folosite ca documentare la Academia Națională de Informații din România şi la Universitatea Naţională de Apărare cât și în cele mai importante universitați civile românești.

Cazurile studiate în detaliu în ambele volume sunt, de asemenea, folosite și în cursurile despre “negare și înșelăciune” de la Universitatea Națională de Informații (NIU) a Statelor Unite. De curând, Watts a susținut un seminar cu staff-ul de profesori de la NIU la Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) despre operațiunile “negare și înșelăciune” ale Uniunii Sovietice împotriva României. Într-un schimb de date şi verificări cu Watts, am aflat, de asemenea, ca NIU și DIA sunt implicate în pregătirea oferită de Centrul de Excelență al NATO, HUMINT, aflat în România.

Textele lui Watts urmăresc trei culoare paralele. Unul este o provocare analitică la înțelegerea convențională a politicii externe şi de securitate a României în timpul Războiului Rece. Aceste opinii despre România sunt împartațite de majoritatea oficialilor din agențiile de informații din America și Europa, de miniștri de Externe și de mulți specilişti occidentali din lumea academică. Watts susține că România, membră a instituțiilor blocului sovietic, a urmărit, de fapt, politici internaționale și interne independente, care erau din punctul de vedere al coeziunii blocului sovietic cu mult mai subversive decât cele ale Iugoslaviei și Albaniei. Iugoslavia a încetat să mai participe la activitatea blocului după 1948 iar Albania nu a mai făcut parte din Pactul de la Varşovia și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) la începutul anilor ’60. Dar România s-a folosit de statutul de membru în aceste instituții pentru a pune la încercare politicile sovietice specifice şi pretențiile sovieticilor de a deține șefia în cadrul blocului.

A demonstra independența României este mult mai dificil din punct de vedere analitic decât în cazurile Iugoslaviei și Albaniei, întrucât oficialii de la București erau dornici să ia parte la poza de grup a conclavelor diplomatice ale Pactului de la Varșovia și, ca şi Iugoslavia, păstrau cu grijă legăturile economice cu OECD. Dar, după 1964, România nu a mai participat sau găzduit exercițiile comune ale Pactului de la Varșovia și a încetat să mai coordoneze programe educaționale și politice de îndoctrinare alături de Moscova. Bucureștiul a refuzat să participe și chiar a condamnat public invazia Cehoslovaciei, în 1968 și, mai mult, a mobilizat rezistența românească pentru o posibilă intervenție a statelor Pactului împotriva regimului Ceaușescu. În timpul războaielor arabo-israeliene din 1967 și 1973, România a refuzat să se subordoneze politicilor anti-israeliene ale blocului sovietic.

Al doilea culoar este argumentul ce se bazează pe probele de arhivă vaste, dacă nu chiar copleșitoare, ale lui Watts, care dovedesc faptul că ”Departamentul Secret” al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (care avea legături cu partidele comuniste din afară), precum și serviciile sovietice de informații au reușit ceea ce ar putea fi cea mai remarcabilă maskirovka (înșelăciune) a Războiului Rece: să convingă observatorii occidentali că sovieticii au orchestrat, în scop propriu, întreaga gamă a politicilor românești disidente de programele blocului sovietic pentru statele Pactului de la Varșovia, OECD și mișcarea comunistă internațională.

Al treilea palier este un efort de a explica de ce și cum diversele birocrații occidentale (incluzând serviciile de Informații) și experții din lumea academică au folosit clişee analitice eronate în gestionarea provocărilor Bucureștiului. Volumele lui Watts susţin că observatorii occidentali, atât din interiorul cât și din exteriorul guvernelelor, uneori au respins de asemena dezertările și provocările pe care partidele conducătoare din Belgrad și Tirana le lansau la adresa hegemoniei sovietice, așa cum, de altfel, arătau reticență și în fața scindării dintre CPSU și Partidul Comunist Chinez.

Într-un pasaj legat de cel de-al treilea palier, Watts lansează o întrebare eternă în domeniul spionajului: Cât de mult au determinat analizele serviciilor de informații comportamentul Casei Albe? Watts susține că Lyndon Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford și Jimmy Carter nu păreau a împărtăși opiniile serviciilor de informații și ale experților, de a se implica în propriile lor discuții cu oficialii români pe teme precum China, Pactul de la Varșovia, Orientul Mijlociu și Asia de Sud Vest.

În urmărirea acestor trei culoare de mai sus, Watts deschide fiecare capitol cu o serie de citate frapante din diferite arhive. Citatele sale pregătesc cititorii pentru o abordare mai extinsă asupra surselor-cheie și pentru provocările la înțelepciunea dominantă.

Iată două exemple. Primul este poate că cea mai semnificativă și controversată contribuție a lui Watts la istoriografia Războiului Rece este o relatare despre lupta româno-sovietică asupra Statutului Pactului de la Varșovia, propus în 1978. În final, România a refuzat sa semneze. Cei șase membri rămași, conduși de URSS, au adoptat statutul în 1980. Cu alte cuvinte, în mod voit, Ceaușescu a retras România din Pactul de la Varșovia chiar în zorii ”Noului Război Rece” de la începutul anilor 1980. Iar Occidentul a observat asta tot atât de mult cât a facut-o când Albania s-a retras formal din Pactul de la Varșovia, în 1968, adică deloc.

Watts prezintă, de asemenea, un argument bine documentat și plauzibil, care arată că Ceaușescu a fost ani de zile un avocat al programelor de control al armelor care anticipau tratatele semnate la finele Războiului Rece – INC, CFE și START I. Cu toate acestea, Watts nu pretinde că statele occidentale implicate în aceste tratate au acordat o atenție deosebită agendei lui Ceaușescu, chiar dacă s-au mișcat de-alungul acestei traiectorii. Dar Watts explică însă în capitolele 11 și 12 ale celui de-al doilea volum că Moscova a luat în calcul concepte românești pentru a dezvolta agenda URSS a controlului armelor, în ciuda resentimentelor pe care le-a avut după afrontul Bucureștiului. Argumentul este unul dintre numeroasele cazuri în care Watts arată un respect faţă de politica diplomatică a lui Ceaușescu.

Cum vor evalua și interpreta cititorii documentele pe care Watts le folosește va depinde în mare parte de o serie de chestiuni. Perspectivele vor fi diferite intre agențiile și experții de la Washington, Moscova și București și alte capitale – de ex. Beijing-ul, Phenianul și Hanoi  – investite în prezentarea propriilor povestiri ale Războiului Rece.

În cazul în care, așa cum sugerează Watts, sovieticii, românii, membrii Pactului de la Varșovia, chinezii și protagoniștii occidentali s-au angajat în strategii complexe de a se înșela reciproc, de obicei fiind implicați agenți, agenți dubli și agenți voluntari sau involuntari de influență, toate părțile implicate au făcut tot ce au putut pentru a da credibilitate poziţiilor lor publice și pentru a stabili negarea plauzibilă pentru acțiunile lor clandestine. Așadar, s-ar putea să asistăm la dezbateri interminabile despre cine a înșelat pe cine.

Astfel de dezbateri au izbucnit deja în România, unde cărțile lui Watts au fost publicate în engleză și română. Va fi interesant de văzut dacă dezbateri similare își vor face loc și în Rusia, China, Coreea de Nord și Vietnam. Poate că cele mai interesante răspunsuri vor veni de la supraviețuitorii și succesorii KGB-ului sau altor centre de comandă din epoca sovietică. Având în vedere implicațiile contemporane ale studiilor lui Watts, poate vor scăpa de mentalitatea rusă identificată de David Satter în studiul său din 2013 ”A fost cu mult timp în urmă şi oricum, de fapt, nu s-a întamplat niciodată: Rusia şi trecutul comunist”.

În cazul în care comunitățile de analişti din Beijing, Hanoi și Phenian vor lua cunoștință de argumentele lui Watts, ar putea apărea complicații în delicatul duet Beijing-Moscova, pe scena Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, unde cele două mari puteri sunt protagoniste? Ce spune Watts despre faptul că majoritatea oamenilor care au trăit sub regimuri comuniste în 1989, continuă să trăiască sub conducerea unor partide comuniste astăzi? Poate oferi Watts o percepție intuitivă despre de ce Partidul Comunist Chinez a prosperat în drumul său național spre socialism, în timp ce România, Iugoslavia și Albania au ajuns într-o fundătură?

Din punctul meu de vedere, ca profesor în acest domeniu, cele trei volume vor constitui o trilogie care ar trebui să facă parte din lectura obligatorie nu doar a istoricilor României moderne, ci a oricărui istoric, politolog sau analist din domeniul de intelligence, care încearcă să înțeleagă dinamica internă a Războiului Rece în cadrul Pactului de la Varșovia și a OECD.

Las pe seama cititorilor comunității de informații să aprecieze valoarea euristică a operei profesioniste a lui Watts și să se gândească de ce comunitățile politice și de informații ar fi putut face erorile pe care le observă Watts. În ceea ce mă privește, eu accept în întregime concluziile lui Watts.

Dr. Christopher D. Jones

Dr Christopher Jones este profesor asociat la Şcoala de Studii Internaţionale Jackson a Universităţii Washington. Specializările sale includ relaţiile NATO/Pactul de la Varşovia şi problemele de securitate post-Război Rece.

CIA, Studies in Intelligence Vol 58, No. 2 (Fragmente declasificate, Iunie 2014 – o versiune în original aici)
PDF în original AICI

Traducere: Luciana Pop

Foto cu Larry Watts: Cristina Nichitus Roncea

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Intelligence in Public Literature: Larry L. Watts volumes reviewed by Christopher D. Jones. CIA’s Unclassified extracts from Studies in Intelligence, Vol 58, No. 2, June 2014

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 26, 2014 - 1:00am

CIA Studies in Intelligence Vol 58 No 2 June 2014 Larry Watts - Christopher JonesIntelligence in Public Literature

With Friends Like These…The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (Volume I).

Larry L. Watts (Editura Militara/Military Publishing House, 2010), 733 pp., maps, appendices.

Extorting Peace: Romania, The Clash Within the Warsaw Pact and The End of the Cold War (Volume 2).

Larry L. Watts (RAO Publishing House, 2013), 765 pp.

Reviewed by Christopher D. Jones

In my judgment as a teacher in this field, the three volumes will constitute a trilogy that should be required reading not only for historians of modern Romania but for any historian, political scientist, or intelligence analyst seeking to understand the internal Cold War dynamics of the Warsaw Pact and COMECON.

Since 1989, a very rich literature, including memoirs and histories by political fi gures turned historians, has emerged around the Cold War, a historical period like no other. To the best of my knowledge and in my view, no such study yet published matches the achievement of Larry Watts’s two-volume study of Romania’s relations with the major players of the Cold War. It is a fair, balanced, accurate, and compelling revisionist history of Soviet bloc policy based on a meticulous study of the creation and collapse of communist Romania, a saga whose full historical signifi cance Watts has made visible.

Because Watts brings to light new documents and fresh interpretations, everything about it will be controversial. The evidence for these volumes comes from recently available archives from Western and Warsaw Pact intelligence and diplomatic bureaucracies. His carefully parsed interpretations of these documents rests on his encyclopedic familiarity with the fine details of Romanian history since the late 19th century — details he has presented in earlier publications in Romanian and English. Volume I covers the period from 1878 to 1978, and Volume II, the period from 1979 to 1989. Watts plans a third volume covering Romania’s reentry into Europe after 1989.

These volumes appear to have already proved their utility for intelligence professionals. During a conversation with Watts in the summer of 2013, I learned that he teaches a course in Romania on intelligence and the Cold War in a program jointly run by Romania’s Intelligence Service and Bucharest University. Like the two volumes reviewed here, parts of Watts’s course focus on problems and pitfalls of intelligence analysis—where it tends to go wrong, what analysts tend not to observe or understand, and why. In addition, his books are used as texts at Romania’s National Intelligence Institute and National Defense University as well as the major Romanian civilian universities.

The detailed case studies in both volumes are also used in denial and deception courses at the US National Intelligence University (NIU). Watts recently held a seminar with the NIU teaching staff at the Defense Intelligence Agency on Soviet denial and deception operations against Romania. In a fact-checking exchange with Watts, I also learned that NIU and DIA is involved in the training provided by NATO’s HUMINT Center of Excellence located in Romania.

Watts’s texts proceed along three parallel tracks. One is an analytical challenge to the prevailing conventional wisdom on Romanian foreign policy and security during the Cold War. These views of Romania are held by most officials in the American and European intelligence agencies and foreign ministries, and by most Western academic specialists. Watts argues that Romania, nominally a member of Soviet bloc institutions, in fact pursued independent domestic and international policies that were, from the standpoint of bloc cohesion, even more subversive than those of Yugoslavia and Albania. Yugoslavia stopped participating in bloc activity after 1948, and Albania ceased its participation in the Warsaw Pact and Council for Mutual Economic Assistance (COMECON) in the early 1960s. But Romania used its membership in these institutions to challenge specific Soviet policies and the Soviet claim to leadership within the bloc.

Demonstrating Romanian independence is more analytically difficult than the Yugoslav and Albanian cases because officials in Bucharest were eager to pose for photographs at Warsaw Pact diplomatic conclaves and, like Yugoslavia, maintained carefully managed economic ties with COMECON. But after 1964, Romania did not attend or host joint Warsaw Pact exercises and stopped coordinating educational and political indoctrination programs with Moscow. Bucharest refused to participate in and publicly condemned the Warsaw Pact invasion of Czechoslovakia in 1968, and even mobilized Romanian resistance to a possible Pact intervention against the Ceausescu regime. In the 1967 and 1973 Arab-Israeli wars, Romania refused to cooperate with the Soviet bloc’s anti-Israeli policies.

The second track is an argument based on Watts’s extensive—if not overwhelming—archival evidence that Communist Party of the Soviet Union’s Central Committee “Secret Department” (for liaison with ruling communist parties abroad) and the Soviet intelligence agencies achieved what could be the most remarkable maskirovka (deception) of the Cold War: convincing Western observers that the Soviets orchestrated for their own purposes the entire gamut of Romanian policies that diverged from Soviet bloc programs for the states of the Warsaw Pact, COMECON, and the international communist movement.

The third track is an effort to explain why and how various Western bureaucracies (including intelligence services) and academic experts used erroneous analytical frameworks in dealing with the challenges posed by Bucharest. The Watts volumes claim that Western observers, both inside and outside government, sometimes also dismissed defections and challenges to Soviet hegemony posed by the ruling parties in Belgrade and Tirana, just as they were slow to accept the split between the CPSU and the Chinese Communist Party (CCP).

In a plot line related to the third track, Watts also addresses a perennial intelligence question: How much does intelligence analysis really drive White House behavior? Watts argues that Lyndon Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford, and Jimmy Carter appeared to dismiss the views of intelligence and academic experts to engage in their own closely-held discussions with Romanian officials on a range of issues — especially China, the Warsaw Pact, the Middle East and Southwest Asia.

In pursuing the three tracks identified above Watts opens every chapter with a series of striking citations from various archives. His citations prepare readers for extensive discussion of key sources and for his challenges to the prevailing wisdom. I offer two examples.

The first — perhaps Watts’s most significant and controversial contribution to Cold War historiography — is an account of the Soviet–Romanian struggle over the Warsaw Pact Statute proposed in 1978. In the end, Romania refused to sign. The six remaining members, led by the USSR, adopted the statute in 1980. In other words, for all practical purposes Ceausescu had withdrawn Romania from the Warsaw Pact at the dawn of the “New Cold War” of the early 1980s. And the West took as much notice as it did when Albania formally withdrew from the Warsaw Pact in 1968—none at all.

Watts also makes a well-documented and plausible argument that Ceausescu had long advocated programs of arms control and détente that anticipated the treaties signed around the end of the Cold War—INF, CFE, and START I. However, Watts does not claim that the Western states involved in those treaties paid any serious attention to the Ceausescu agenda, even as they moved along its trajectory. But he makes a case in chapters 11 and 12 of the second volume that Moscow drew on Romanian concepts to develop the Soviet arms control agenda, despite irritation at Bucharest’s effrontery. The argument is one of several instances in which Watts reveals a respect for Ceausescu’s diplomacy.

How readers assess and interpret the documents Watts uses will depend on where they stand on various issues. That is, perspectives will differ among agencies and experts in Washington, Moscow, Bucharest and other national capitals — e.g., Beijing, Pyongyang, and Hanoi — invested in affi ming their own narratives of the Cold War.

If as Watts suggests, Soviet, Romanian, Warsaw Pact, Chinese, and Western actors were engaged in complex strategies of mutual deception, usually involving agents, double agents, and witting and unwitting agents of infl uence, all parties involved went to great lengths to lend credibility to their public positions and to establish plausible deniability for clandestine actions. Hence we are likely to witness endless arguments over who was deceiving whom.

Such arguments have already broken out in Romania, where the Watts books were published in English and Romanian. It will be intriguing to see if similar disputes play out in Russia, China, North Korea, and Vietnam. Perhaps the most interesting responses will come from survivors and successors of the KGB and other commanding heights of the Soviet era. Given the contemporary implications of the Watts studies, perhaps they will default to a Russian mindset identified by David Satter in his 2013 study, “It Was a Long Time Ago, and It Never Happened Anyway: Russia and the Communist Past“.

If the analytical communities in Beijing, Hanoi and Pyongyang take note of Watts’s arguments, will complications arise in the delicate duets Beijing and Moscow are performing on the stages of the Shanghai Cooperation Organization? What does Watts say about the fact that most of the people who lived under communist regimes in 1989 continue to live under ruling communist parties today? Can Watts offer insights into why the CCP prospered on its national road to socialism while Romania, Yugoslavia, and Albania hit a dead end on theirs?

In my judgment as a teacher in this field, the three volumes will constitute a trilogy that should be required reading not only for historians of modern Romania but for any historian, political scientist, or intelligence analyst seeking to understand the internal Cold War dynamics of the Warsaw Pact and COMECON. I leave it to Intelligence Community readers to judge the heuristic value of the Watts oeuvre to tradecraft and to consider why the intelligence and policy communities may have made the errors that Watts sees. For my part, I accept Watts’s overall conclusions.

Studies in Intelligence Vol 58, No. 2 (Unclassified Extracts, June 2014)
PDF COPY HERE
With Friends Like These…The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (Volume I).
Larry L. Watts (Editura Militara/Military Publishing House, 2010), 733 pp., maps, appendices.
Extorting Peace: Romania, The Clash Within the Warsaw Pact and The End of the Cold War (Volume 2).
Larry L. Watts (RAO Publishing House, 2013), 765 pp.
Reviewed by Christopher D. Jones

Dr. Christopher D. Jones is an associate professor at the University of Washington’s Jackson School of International Studies. His teaching specializations include NATO/Warsaw Pact relations and post-Cold War security issues.

Source: CIA via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Silviu Brucan, gazda lui George Soros la GDS (Grupul pentru Dialog Social) in ianuarie 1990. FOTO-DOCUMENTE de Emanuel Parvu

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 26, 2014 - 12:01am

Silviu Brucan si George Soros la sediul GDS ian 1990 Foto Emanuel Parvu 1Fotografiile publicate azi de Ziaristi Online si realizate de fotograful Emanuel Parvu (ex-Reuters) in ianuarie 1990, vineri, 5, nu necesita prea multe comentarii. E de ajuns sa consemnam ceea ce se vede: ca Silviu Brucan, “eminenta cenusie” a FSN si agent demonstrat al KGB, era gazda la sediul GDS pentru George Soros, miliardarul emigrat din ghetto-ul evreiesc al Budapestei la Londra si apoi la New York. Faptul ca, in impozantul sediu oferit de FSN pentru GDS in Calea Victoriei 120, fost loc de intalniri UTC-iste al lui Nicu Ceausescu, Brucan il primea ca la el acasa pe Soros, sponsorul Grupului pentru Dialog Social incepand cu acel moment, ne demonstreaza fara tagada natura sa de fondator al grupului neokominternist din care fac parte Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu sau Monica Macovei. Dupa cum se stie, primul presedinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al DSS si agent AVO, a fost simultan si presedinte al Fundatiei Soros, organizatie cu activitati speciale care si-a inceput activitatea antiromaneasca in Romania cu un buget de 1 milion de dolari. Directiile acestui grup de interese antiromanesti cu multiple ramificatii, specializat in trafic de influenta la nivel inalt, au ramas asadar cele imprimate de “parintii lui fondatori”: Silviu Brucan si George Soros.

PS: Primul numar al organului de lupta al GDS, revista “22″ (facsimil mai jos), apare cu fondatorul cu patru clase in capul publicatiei, gavarind despre… “Socialismul mondial la rascruce”. QED

Silviu Brucan si George Soros la sediul GDS ian 1990 Foto Emanuel Parvu 2

Silviu Brucan si George Soros la sediul GDS ian 1990 Foto Emanuel Parvu 3

Silviu Brucan la sediul GDS ian 1990 Foto Emanuel Parvu

Silviu Brucan fondatorul Grupului pentru Dialog Social ian 1990 Foto Emanuel ParvuPrimul numar al revistei 22 cu fondatorul GDS Silviu Brucan 20 ian 1990

Categorii: ziaristi_online

“Shakespeare in the Park”: Frumuseți despre nimic. Corespondenţă de la New York de Grid Modorcea

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 25, 2014 - 11:00pm

Shakespeare in the Park “Shakespeare in the Park”: Frumuseți despre nimic

Înainte de începerea spectacolului Much Ado about Nothing, cu care a debutat în acest an Festivalul “Shakespeare in the Park”, în regia veteranului Jack O’Brien, spectatorii spuneau că în seara respectivă va juca și Kenneth Branagh în rolul lui Benedick, că e așteptat să vină, fiindcă el jucase acest rol în ecranizarea pe care a făcut-o în anul 1993, cu o distribuție fenomenală, care îi include și pe actorii Emma Thomson, Denzel Washington, Keanu Reeves. Dar n-a venit, fiindcă el juca în propriul spectacol, Macbeth, la sala Park Avenue Armory, o montare colosală, cu reconstituirea unei zone de război, spectacol adus din Anglia după ce a fost aclamat la Manchester International Festival. Branagh semnează această productie alaturi de Rob Ashford, dar și joacă, în rolul Macbeth, făcând cuplu cu actrița Alex Kingston, în Lady Macbeth. Rândurile la acest spectacol sunt de câțiva kilometri. Nu mulți au șansa să apuce vreun bilet, dar oamenii stau la rând, stau împăcați cu sentimentul că au încercat.

Așa și la Shakespeare in the Park, spectacolele în aer liber din Cental Park, oamenii vin cu noaptea în cap, cu corturi, echipamente, mâncare, și împânzesc pădurea, formând un rând kilometric, în speranța că pentru acea seara vor apuca un bilet la spectacol. Biletele se dau în fiecare zi, pentru spectacolul din seara respectivă. Sunt maxim o mie de tichete pe seară. Mulți nu apucă bilet, revin în ziua sau zilele următoare, iar momentele de așteptare le transformă în picnic-uri. Sunt fenomenali acești oameni, acest public, care este dornic să vadă teatru.

Și eu am stat de multe ori la aceste rânduri. Nu există nici un favoritism pentru nimeni, fie că ești de la presă, fie că vrei să plătești o mie de dolari pe bilet! Aici regula e clară: toți oamenii care vor să vadă spectacolul trebuie să stea la rând. Până și la rândul Seniorilor, dacă nu vii de la ora 6, nu apuci bilet (biletele se distribuie la orele 12). La spectacolul Much Ado about Nathing am stat la un rând cu domni și doamne reprezentând America seniorială. Lângă mine era o familie, el și ea, care, normal, m-au întrebat de unde sunt (e intrebarea automată care vine după salut): „Where are you from?” Sau simplu: „From?”. Bucharest, răspund. A, îmi zice domnul, din Bulgaria, tu ești bulgar, darling. Nu, sare o distinsă doamna de alături, Bucharest nu e în Bulgaria, e în Ungaria. Îl confundați cu Budapest. Nu e nici în Bulgaria, nici în Ungaria, spun, e în România, o insulă latină într-o mare slavă. Și încep să le explic, așa cum fac de obicei în aceste situații pe care le-am trăit de zeci de ori. Ba în timpul transmiterii finalei de la Wimbledon am stat lângă un domn care credea că Bucharest este în Brazilia! Ciudat cum și acești oameni distinși nu au auzit de România, mai ales acum, după criza ucrainiană, când relațiile dintre SUA și România s-au intensificat.

Suntem lesne porniți să-i considerăm pe acești oameni ignoranți, dar nu este adevărat. Nici noi nu știm unde se află Honduras, de pildă, sau alte țări ale lumii. Problema este că România nu face o politică în afară care să atragă atenția, deși are un Shakespeare al ei, Eminescu, de care aici nimeni nu a auzit. Ori o țară nu poate fi cunoscută decât prin valorile ei. Ce valori ne promovăm noi? Acei seniori, care nu au auzit de România, au auzit în schimb de celebrele versuri care încep cu Fear no more the heat o’ the sun, pe care le și cantau. Și cât am stat la rând, am învățat aceste versuri din Cymbeline (actul IV, scena 2), scrise pe peretele teatrului, în dreptul lui Gate 4:

 

Fear no more the heat o’ the sun,

Nor the furious winter’s rages;

Thou thy worldly task hast done,

Home art gone, and ta’en thy wages:

Golden lads and girls all must,

As chimney-sweepers, come to dust.

 

Interesant e și amănuntul că regizorul Jack O’Brien le-a introdus în spectacolul său, cântate de unul dintre instrumentiștii la vedere. Și muzicienii, și actorii cântă ades, ba și în limba italiană, fiindcă acțiunea piesei Much ado about nothing se petrece la Messina, cum i-am spus și unei tinere de culoare, de lângă mine, care stătuse trei zile la rând să obțină un tichet și care nu înțelegea de ce se cântă și vorbește uneori în italiană? Shakespeare își plasează piesele în diferite locuri ale lumii și le adaptează la culoarea locală, i-am spus. Și i-am dat ca exemple Neguțatorul din Veneția, Antoniu și Cleopatra și altele. Aici, în Mult zgomot pentru nimic, introduce elemente de commedia dell’arte, momente cu măști și dans, dar și celebrul travesti qui pro quo, de care Stephanie Murray, cum o cheamă pe tânăra de culoare, nu auzise, deși e studentă la actorie la Columbia University. Acolo unde profesor este Andrei Șerban, zic. Dar Stephanie nu a auzit de el. Cică ea a studiat la Columbia Teachers College, o școală separată pentru educație, care pregătește viitori profesori, directori etc., așa că nu sunt la curent cu ce se întâmplă în principala universitate. Mi-a pomenit de alți profesori, de atelierul lui John Basil, specializat în predarea lui Shakespeare la copii, și de clasa lui Anne Redlin, pentru predarea teatrului. I-am spus că e bine să știe despre Andrei Șerban, chiar dacă nu i-a fost profesor. Și i-am făcut un portret solid, începând cu realizările din țară și cu activitatea de la teatrul La MaMA, când era “copilul” lui Ellen Stewart. Sigur, Andrei Șerban ar fi învățat-o toate aceste lucruri. Tânăra credea că teatrul s-a născut odată cu Shakespeare, pe care a început să-l studieze de la 12 ani, jucând în teatrul de amatori, în fragmente din Romeo și Julieta și Visul unei nopți de vară, dar i-am explicat ca teatrul s-a născut în Grecia antică, apoi în Roma antică, ajungând la vârsta Renașterii, dar trecând prin această haină populară numită commedia dell’arte, de care Shakespeare nu putea fi străin.

*

Teatrul aici este ca o universitate, iar Shakespeare marele ei profesor. De aceea, așa cum am scris nu o dată, montările Shakespeare sunt în litera textului. În timp ce europenii iau ca pretext o piesă de Shakespeare sau de alt autor și intervin în text, fac regie, adică nu contează decât regizorul, el este mai important decât Shakespeare sau Cehov, decât textul, dimpotrivă, aici textul e sfânt. Regizorul e un simplu meseriaș, un profesionist corect, care știe să slujească acest text. Textul e rege. Iar ca un text să aibă spendoare și valoarea dată de autor, el trebuie rostit de actori iscusiți. Aici un spectacol e sinonim cu arta actorului. Actorii sunt regi, textul un regat, iar spectatorii prinți, oricum, ceva asemănător, pe care Shakespeare îl exprimă astfel în prologul piesei Henric al V-lea:

 

A kingdom for a stage, princes to act

And monarchs to behold the swelling scene!

 

Dovadă că spectatorii spun replici în același timp cu actorii, le știu pe de rost, așa cum se întâmplă la biserică atunci când enoriașii spun texte din liturghie. Opera lui Shakespeare este, pentru mulți americani, liturghia lor, așa cum pentru români sunt piesele lui Caragiale, când, la multe din montările lor, spectatorii spun replicile odată cu actorii.

Iar Much Ado about Nothing este o comedie, în care întâmplările se țes ca o pânză de păianjen, evident, având ca laitmotiv dragostea. Pe scurt, e vorba de o dublă iubire, dintre Claudio (Jack Cutmore-Scott) și Hero (Ismenia Mendes), dintre Benedick (Hamish Linklater) și Beatrice (Lily Rabe, pe care am văzut-o mai an în rolul Portia din The Merchant of Venice). Beatrice este nepoata lui Leonato (John Glover), guvernatorul Messinei, iar Hero fiica lui, bună prietenă cu Beatrice. Claudio și Benedick sunt soldați și fac parte din trupa lui Don Pedro (Brian Stokes Mitchell), prințul Aragonului, care tocmai se intorc de la luptă. Apare un contrast izbitor, între costumele de epocă ale gazdelor și hainele soldățești ale oaspeților. Dar Jane Greenwood, creatoarea costumelor, a zămislit tot felul de constume intermediare, în care se deghizează personajele. Plus că măștile sunt un mijloc de a întreține acțiunea, prin dedublarea eroilor.

Evident, Much Ado About Nothing este modelul piesei în care triumfă comicul de limbaj, piesă intraductibilă în chiar limba engleză, cu sensuri ale cuvintelor care azi s-au pierdut. Dar spectatorii înțelegeau multe situații și râdeau copios, mai ales că tot spectacolul e presărat cu gag-uri ingenioase, cum este anacdota cu iepurii vânați de Benedick. Este o comedie pe bază de replici pline de spirit, datorită în special istețimii persoanjului Beatrice, dar și a fălosului Benedick, care nu crede în căsătorie, până la proba contrarie, când îi cade chiar el „victimă”.

Sigur, intriga e pavată cu tot felul de capcane, la căsătoria finală a celor două cupluri se ajunge după multe peripeții de tipul commedia dell’arte, cum ar fi înscenarea morții lui Hero, după ce ea a fost acuzată de infidelitate, pe baza unei confuzii a lui Claudio. Se fac mereu deghizări și demascări de identitate.

Regizorul Jack O’Brien găsește o mulțime de soluții ingenioase să descurce vizual acest lanț de întâmplări. Don Pedro pune la cale o farsă, ca Benedick să audă vorbe neplăcute din partea lui Beatrice. El stă ascuns în pomul din livadă, un portocal ca în basme, din care scoate capul devenind un fel de portocal-moțat. Numai Archimboldo mai putea inventa așa ceva. Toate bârfele la adresa lui, Benedick le percepe cățărându-se pe gard și pe casă.

De altfel, decorul (John Lee Beatty) este o minune scenică. Casa lui Leonato, un palat, luminat în interior, unde vedem continuu mișcarea personajelor, se continuă cu o terasă și cu grădina, plină de legume și verdețuri. Când Benedick îi face lui Beatrice o declarație de dragoste, el se aruncă în genunchi pe straturile de morcovi, ceapă, ardei, usturoi și alte legume. Mereu actorii se ocupă de grădinărit, iar mesele sunt preparate cu legumele din grădină.

Nu lipsesc nici elementele de miracol, cum ar fi mișcara zidului grădinii, care nu se petrece prin împingerea cu brațele, cum tot înceacă unii, ci prin muzică. Atunci când chitaristul atinge într-un anumit fel corzile, zidul „aude” și se mișcă în direcția dorită. La fel și guvernanta, nu-l poate mișca decât dacă îi cântă.

Partea a doua a spectacolului începe pe un ropot de tunete și fulgere, care despică cerul. Toți am crezut că a început furtuna, care se anunța pentru acea seară. Dar era o furtună artistică, imaginată de lighting designerul Jeff Croiter. Vremea a fost minunată, cu bolta plină de stele și cu vârfurile zgârie-norilor ca niște spectatori uriași deasupra pădurii, care privesc ce se întâmplă în arena de la The Public Theater. Stranie era senzația că stelele se mișcă atunci când treceau avioane, care se vedeau ca niște puncte luminoase. Natura aici, în acest teatru în aer liber, face parte din decor, precum ciripitul unei pasari, care s-a așezat pe portocalul decorului și care și-a chemat și alte surate. Păsările parcă știau că era nevoie de ele în peisaj.

Sigur, acțiunea este sofisticată, ca în toate comediile lui Shakespeare, luate ca model mai ales de cineaștii de la Hollywood, care, cu Woody Allen în frunte, creează scenarii cu intrigi cât de poate de stufoase. Elementele naive ambundă, cum este intriga care are la bază acuza de infidelitate, ce duce la „moarta” lui Hero și „învierea” ei prin inventarea unei verișoare care seamănă leit cu ea. Tot zgomotul de frumuseți se face pentru acest „nimic”. Se pare chiar că arta are această natură, să creeze frumuseți despre (about) nimic. Toată sarabana e compusă pentru ca să existe în atmosfera de voie bună a piesei și alternanța cu dramaticul, cu unele momene malefice, iscate de tot felul de înscenări, puse la cale în special de Don Piedro și fratele său bastard, Don John (Pedro Pascal), amintind de Edmund din Regele Lear, următorul spectacol al verii la “Shakespeare in the Park”, pe care abia așteptăm să-l vedem și să-l comentăm pentru domniile voastre, fiindcă se anunță un regal, în regia vestitului Daniel Sullivan, cu John Lithgow protagonist principal și celebra Annette Bening în Goneril.

Grid Modorcea

Corespondenţă de la New York pentru Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea – Maria Ioana Cantacuzino, nepoata lui George Enescu, arestată la 16 ani pentru “complot şi acţiune subversivă împotriva statului”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 25, 2014 - 12:00pm

Oana Orlea (Maria Ioana Cantacuzino)Miercuri, 23 iulie 2014, a încetat din viaţă scriitoarea Oana Orlea (Maria Ioana Cantacuzino) la Maignelay-Montigny (Franţa).

Dumnezeu s-o odihnească în pace !

Biografie : Oana ORLEA (Maria Ioana Cantacuzino), prozatoare, născută la 21 aprilie 1936, la Bucureşti. Tatăl : Constantin (Bîzu) Cantacuzino ; mama : Anca Dia­ma­­n­­­­di. Nepoata lui George Enescu, decedat în 1955 la Paris. Arestată în 1952, ca elevă în clasa a X-a, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului. Condamnată la patru ani închisoare. Eliberată după trei ani de detenţie. Ajutor de sudor pe un şantier din Bucureşti (1955-1956), taxatoare la IRTA (1959-1960), şamponeză la Cooperativa Higiena (1962-1965) etc. Rearestată în 1960, în legătură cu un atac săvîrşit în septembrie 1959 asupra unui furgon al Băn­cii Na­ţio­nale din Bucureşti (« operaţiunea Ioanid ») şi reţinută două luni la Miliţia Capitalei. Absolventă a Liceului « I.L. Caragiale » din Bucureşti, secţia fără frecvenţă (1965). Stabilită din noiembrie 1980 în Fran­ţa, ţară în care solicită şi obţine azil politic.

Volume apărute : Calul de duminică (schiţe şi po­ves­­tiri), Bucureşti, 1968 ; Ţestoasa portocalie (roman), Bucureşti, 1969 ; Numele cu care strigi (schiţe şi povestiri), Iaşi, 1970 ; Pietre la ţărm (roman), Bu­cu­reşti, 1972 ; Competiţia (roman), Bucureşti, 1974 ; Cerc de dragoste (roman), Bucureşti, 1977 ; Un bărbat în rîndul lumii (roman), Bucureşti, 1980 ; Un Sosie en cavale, Le Seuil, Paris, 1986 (Perimetrul zero, Bu­cu­reşti, 1992) ; Ia-ţi boarfele şi mişcă ! Interviu realizat de Mariana Marin, Bucureşti, 1991 (versiune în limba franceză : Les Années volées. Dans le goulag roumain à 16 ans, Le Seuil, Paris, 1991) ; Le Pour­voye­ur (roman autoeditat), Compiègne, 2000 ; Alexan­dra iu­bi­­rilor (ro­man), Bucureşti, 2005 ; Rencon­tres sur le fil du ra­soir (schiţe), Gallimard, Paris, 2007.

(După Florin Manolescu – Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989, Editura Compania, Bucureşti, 2003)

„Puterea prin înspăimântare”

În anul 2008, Editura Compania a realizat o nouă ediţie a dialogului-mărturie dintre Oana Orlea şi Mariana Marin, intitulată Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă !, cuprinzând comentariile şi lămuririle autoarei la prima ediţie a cărţii, cea din 1991. Iată un fragment grăitor despre felul în care vedea Oana Orlea în 2008 drama românească a puterii şi minciunii din ultimii 70 de ani (pp.15-16) :

„Sigur că am putea acuza generaţiile dinaintea noastră – deşi nu în bloc, fireşte – că au fost conservatoare, atinse de scleroză, că au întîrziat în ceţurile feudalismului, că au ţinut cu din­ţii de privilegii. I-am putea învinovăţi pe latifundiari că au adunat prea multe averi, pe politicieni că au fost găunoşi, în­guş­ti la minte, mînaţi de interese personale, ca mulţi politici­e­ni dintotdeauna etc. Mai mult ca orice le putem reproşa unora ferma convingere de a fi fost superiori prin naştere, prin sîngele ce le curgea în vine. Experienţa m-a făcut să înţeleg cît de grav, de universal şi de fără leac este morbul superiorităţii – de arbore genealogic, de rasă, de clasă, de avere, de putere. Un virus contractat demult şi transmis sub diverse forme, care face ravagii şi azi. Spectaculoase sînt şi revoluţiile : orop­siţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se gră­be­sc să se ca­ţe­re în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toa­te racilele, ba mai aducîndu-le şi « îmbu­nă­tă­ţiri ».

Ce îi reproşam mamei în fond ? Esenţialul, probabil : că nu avea vîrsta mea, că nu resimţea ca mine şocul celor do­uă lumi. Dar ce ştiam eu atunci despre ce resimţea ea, care, cu dinţii strînşi, mergea înainte, singură, trăgînd barca pe uscat ? Ge­neraţia mamei şi cea a părinţilor ei s-au trezit brusc în in­fe­rn – oameni umiliţi, spoliaţi de toate bunurile, de orice dre­pt, alungaţi din case numai cu un geamantan sau două, huliţi, aju­nşi în cîteva ceasuri fără adăpost, găzduiţi de rude, de prie­teni, pînă cînd erau şi aceştia aruncaţi în stradă. Inventarul făcut la luarea în primire a unei proprietăţi este un document impresionant : veselă, tablouri, cărţi – toate adunate de gene­raţii –, arhive de familie, oi, vite, ce să mai vorbim de lucruri­le neconsemnate, care au fost pur şi simplu furate. Li se spunea şi li se repeta acestor oameni că sînt ruşinea naţiunii. Iar eu, mlădiţă a acestei ruşini, eram sfîşiată între nedumerire şi furia de a nu şti care era adevărul. Pe de o parte, mi se spunea că totul fusese roz şi idilic înainte, pe de alta, nu auzeam decît orori despre ai mei. În satul Rogoaza, bunica mea, Annie Dia­ma­ndy, clădise un cămin cultural, o casă parohială, se pregă­te­a acolo ridicarea unei şcoli – astea le trăisem doar. Şi atunci ? Din ambele părţi mi se părea că sînt minţită – în cel mai bun caz, prin omisiune –, fiecare parte fiind cînd de bună, cînd de rea credinţă. Mă pierdeam într-un labirint de întrebări fără răspuns.

Celor din generaţia mamei li s-au aplecat grumazurile pînă la genunchi, iar ei au trebuit să supravieţuiască astfel. Ma­joritatea celor din generaţia mea care au devenit părinţi şi-au plecat singuri grumazul atît cît au considerat ei că e necesar ca să nu aibă soarta părinţilor lor. Aici este toată deosebirea. E vorba, în fond, de condiţiile obiective de impunere a puterii prin înspăimîntare. Primii au fost guvernaţi doar cu bîta sau cu patul puştii, fără a putea alege ceva ; ceilalţi au fost mînaţi cu bîta şi cu morcovul, situaţie în care alegerea părea să devi­nă posibilă.”

Editura Compania si Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan au radiografiat la Baia Mare Războiul Rece si provocările României de azi, la cinci ani de cand ultimul sef al Securitatii a rupt tacerea. FOTO/VIDEO EXCLUSIV

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 25, 2014 - 1:10am
Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 11O delegatie de ziaristi si ofiteri de informatii in rezerva a intreprins luna trecuta o vizita la Baia Mare, fiind intampinata cu toate onorurile de conducerea sectiei SRI, de veteranii structurilor de siguranta si securitate nationala si de cele mai inalte oficialitati locale.
Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 03Dupa prezentarea celei mai recente lucrari a generalului (r) SRI Aurel Rogojan, “Apusul Agorei. Românii sub al şaselea …escu” (Proema) impreuna cu “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale” (Compania), la Oradea, a urmat si lansarea de la Baia Mare, locul in care, in urma cu exact cinci ani, generalul Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, a rupt pentru prima oara tacerea autoimpusa timp de 20 de ani dupa evenimentele din 1989. Lucrarile generalului Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al ultimului conducator al DSS, Iulian Vlad (1987-1989) si apoi, pentru cealalata jumatate de cariera, reformator al serviciului recreat si consilier al directorilor SRI, abordeaza cu naturalete si acribie tarele serviciilor secrete din tara si din proximitatea Romaniei. Autorul diseca fara menajamente si Securitatea, observand critic perioada controlata de bolsevici cu rezultatele acesteia teribile asupra Romaniei si romanilor, cat si Serviciul Roman de Informatii, acolo unde responsabilii acestuia nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Multe din dezvaluirile generalului Rogojan din aceste volume au provocat soc si groaza in randurile “intelectualii patriei”, devoaland secretele murdare ale unor personaje ca Cartarescu, Patapievici, Liiceanu, Plesu, Dinescu, Tismaneanu si alti “disidenti” si tradatori ai Securitatii, profitori ai tuturor regimurilor, intre care, la loc de necinste, se afla si agentul KGB Ion Mihai Pacepa. Portalul Ziaristi Online va prezinta in continuare relatarea evenimentului de la Baia Mare si discursul integral al generalului Iulian Vlad de la lansarea cartii generalului Aurel Rogojan cat si fotografii si filmari de la manifestarea desfasurata in sala Teatrului Municipal Baia Mare, pentru a incheia cu un interviu video cu autorul despre serviciile secrete confruntate cu tradarile intereselor nationale.Informatia de Maramures: Generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan la Baia Mare

“Apusul Agorei. Românii sub al şaselea …escu” este o carte interesantă, lansată ieri în Baia Mare de către profesorul Aurel I. Rogojan, general de brigadă în rezervă. Evenimentul s-a desfăşurat la Teatrul Municipal din Baia Mare într-o companie impresionantă: autorităţi locale, judeţene, scriitori, în general oameni de cultură. Invitatul de onoare a fost generalul (r) Iulian Vlad. Cât despre carte, autorul ei a dezvăluit câteva aspecte care să incite publicul în a citi cartea.

Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 07“Despre Apusul Agorei vreau să vă spun în primul rând că nu este o carte, ci un protest. Un protest implicit, dar mai cu seamă explicit, pe care mi-l asum în numele tuturor oamenilor de bună credinţă ai acestei ţări. Lupta prin cuvânt, lupta pentru promovarea ideilor şi conştientizarea idealurilor este bătălia cea mare pe care trebuie să o câştigăm. Dar împotriva cui?! Împotriva poliţiei politice internaţionale a gândirii. A acelei poliţii politice a gândirii exercitată global în cel mai periculos şi devastator război dus împotriva conştiinţei de sine a cetăţeanului. Războiul informaţional pentru anularea identităţilor naţionale şi scoaterea din scena realităţilor a statelor suverane. Globalizarea, aşa cum este ea gestionată, constituie o provocare şi o ameninţare în acest sens. Din exterior, un observator atent al realităţilor din România face următoarea remarcă: din perspectiva românilor, post comunismul a fost similar comunismului. Românilor li s-a impus să vorbească despre istoria lor printr-un limbaj alienal care a fost forjat departe de experienţa comunistă şi pe care oricum l-ai folosi, rămâne neo-liberal, neo-colonial, limbajul învingătorilor comunismului, nu al celor care l-au trăit pe pielea lor”, a declarat generalul de brigadă în rezervă, profesor Aurel I. Rogojan, autorul cărţii. Acesta a promis ca va reveni pe plaiurile noastre, considerându-se deja un fiu adoptat al Maramureşului. (Ciprian Vancea)

Graiul Maramuresului: O carte despre destinul României de azi

• Evenimentul a avut loc în prezenţa generalului (r.) Iulian Vlad

Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 01  Catalin CherechesIeri, la Teatrul Municipal Baia Mare, în prezenţa unui public numeros, a avut loc o lansare de carte-eveniment: “Apusul Agorei. Românii sub al şaselea «…escu»”, autor g-ral. Aurel I. Rogojan, volum apărut de curând la Editura Proema, fiind al treilea din colecţia “Notabile Dictu”. Cuvântul înainte este semnat de dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”. Moderatorul evenimentului a fost prof. dr. Terezia Filip, iar despre carte şi autorul ei au vorbit: g-ralul Iulian Vlad, Gheorghe Pârja, redactorul-şef al cotidianului nostru, Alexandru Peterliceanu, directorul Editurii Proema, primarul Cătălin Cherecheş, Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, autorul însuşi, iar Emanuel Peterliceanu a prezentat mesajul ambasadorului Dumitru Chican pentru cei prezenţi.

Primarul Cătălin Cherecheş a numit cartea “o întâlnire cu istoria, o întâlnire cu România” şi a îndemnat la respectarea şi preţuirea oamenilor valoroşi din preajma noastră, iar Zamfir Ciceu a opinat că volumul este, “pe de o parte, o lectură utilă pentru cititorul neavizat şi o lectură obligatorie pentru cei angajaţi temporar în administraţie sau politică”, constituindu-se, depotrivă, într-o lecţie de istorie şi una de jurnalism.

Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 02 Catalin CherechesIeri s-au împlinit exact 5 ani de când generalul Iulian Vlad avea prima sa ieşire publică, ulterior susţinând o serie de conferinţe şi vorbind public la diverse lansări de carte. Iulian Vlad a evocat precedenta întâlnire a generalului Aurel Rogojan cu băimărenii, în 2009, cu ocazia lansării unei alte cărţi apărute tot la Editura Proema. “În cele 564 de pagini, din care 8 sunt ocupate de indexul de nume, regăsim: analize de risc geopolitic major pentru statul român, reflecţii la rece despre rolul serviciilor secrete în dezordinea mondială, evocări ale unor momente sau personalităţi publice, interviuri din presa scrisă şi audiovizuală etc. Autorul face dovada unui angajament de înalt civism şi avertizează asupra declinului democraţiei, ale cărei resurse par a se fi epuizat în faţa unui nou tip de societate: cea globală”. Iulian Vlad a remarcat că acel capitol intitulat “România sub al şaselea «…escu»” este cel mai incomod şi temerar, dezvăluind slăbiciunile clasei politice; în opinia generalului Vlad, prezentarea adevărurilor ascunse este o misiune civică, asumată de autorul lucrării. Interesul pentru volum vine din ampla informaţie inedită şi din perspectiva însăşi a cercetării, a mai adăugat generalul.

Jurnalistul Gheorghe Pârja a arătat că “Apusul agorei…” este “o carte care vine să ne arate pe ce lume trăim”, în care “veţi găsi partea care nu se vede a aisbergului”. “Această carte mie mi-a stârnit o curiozitate aparte, în primul rând prin curajul abordării temelor; fiecare capitol e o provocare şi acoperă o realitate. Puteţi avea cutremurări, linişti, răspunsul multor întrebări pe care ni le punem singuri, căci suntem cam singuri în agora şi ne întrebăm de unde vine adevărul. Ca jurnalist, nu mai ştiu care e adevărul: ţi se oferă trei variante, la alegere, şi eu nu mai ştiu: acesta este adevărul, sau este al patrulea, ori al cincilea? Aurel Rogojan are această calitate, de a şti exact unde este rana realităţii”.

Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 04 Adrian BarbulescuAurel Rogojan a precizat că lucrarea este născută datorită faptului că trăim “vremuri interesante”: “Nu e, în primul rând, o carte, ci un protest implicit şi mai ales explicit, pe care mi-l asum, al tuturor oamenilor de bine ai acestei ţări, împotriva poliţiei politice internaţionale a gândirii.” El a rezumat, apoi, argumentele “Apusului agorei…” în 10 concluzii, din care spicuim: starea economică a lumii anticipează cel mai mare dezastru mondial; agravarea galopantă a crizei demografice, prin suprapopulare într-o parte a lumii şi declin demografic într-o altă parte (unde se situează şi România); de­statalizarea României: o profundă criză a statului, pericolul de a fi lipsiţi de un stat competent în decizii şi acţiuni; tăvălugul globalizării va scoate din istorie statele fără identittate şi demnitate naţională; resursele: pământul românesc poate hrăni 80.000.000 de oameni – important este cine şi cum o va face.

În finalul cuvântării sale, generalul Rogojan a lămurit problema celor 6 “…Escu”: Vodă Bibescu (domnitor al Ţării Româneşti între 1843 şi 1848), mareşalul Ion Antonescu (ce a condus ţara între 4 septembrie 1940 şi 23 august 1944), Nicolae Ceauşescu, ce a condus România timp de 24 de ani, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. O altă carte prezentată cu ocazia evenimentului a fost “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, de acelaşi autor, volum apărut la Editura Compania. (Anca Goja)

Mai adaugam faptul ca a doua zi s-a mai lansat o carte-document la Baia Mare, la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”, realizata de ofiterul in rezerva Iacob Oniga, fost luptator al trupele speciale ale USLA: “Castiga fara sa ucizi”. Un volum de memorii – asupra caruia vom reveni – intesat cu evenimente palpitante si adevaruri nerostite pana acum, inclusiv sau mai ales despre evenimentele din decembrie 1989 si implicarea in derularea acestor a unor factori externi si agenti de influenta ai unor puteri straine.

Baia Mare Gen Iulian Vlad Aurel Rogojan Ziaristi Online 18

Cuvântul Generalului-colonel r. Iulian N. VLAD la festivitatea de lansare a cărților generalului de brigadă r. Aurel I, ROGOJAN:

    • APUSUL AGOREI. ROMÂNII SUB AL ȘASELEA …ESCU.
    • FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE. ROMÂNIA ÎN JOCUL STRATEGIILOR GLOBALE

La 18 iunie și 10 decembrie 2009, generalul de brigadă în rezervă, Aurel I. Rogojan și Casa de editura Proema ne-au oferit prilejul unor întâlniri de neuitat cu cititorii speciali din Baia Mare, cei interesați de reabilitarea unor adevăruri ale istoriei noastre, pe care unii le-au ascuns, ori falsificat, pentru a ne rescrie parcursul în viața internațională a secolului trecut și remodela identitatea.

Exact la o jumătate de deceniu, de la lansarea volumelor „Istorie, geopolitica și spionaj în Balcanii de Vest“ și „1989 dintr-o iarnă în alta…Romania în resorturile secrete ale istoriei”, autorul revine în fața Dumneavoastră, cu prilejul unui alt eveniment editorial datorat de Editurii Proema, și anume lansarea celui de al treilea volum din colecția „Notabile dictu” : „Apusul Agorei. Romanii sub al șaselea…escu” și, într-un gest de mare „fair play”, din partea d-lui Al. Peterliceanu se face și prezentarea volumului „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale.” Apărut în 2011 la o altă casă editorială.

În intervalul celor cinci ani trecuți de la întâlnirile anterioare, în lume, în țară și în viețile unora dintre noi au avut loc evenimente care ne-au marcat adânc istoria dar și destinele în plan personal.

Am pierdut și camarazi. Nu mai este prezent, așa cum a fost la întâlnirea precedentă, pentru a-si povesti condamnarea la moarte, trecerea la execuție și miracolul salvării, locotenent-colonelul Mircea Buie, eroul din filele cărții „1989 dintr-o iarnă în alta…România în resorturile secrete ale istoriei”, lansate în decembrie 2009. Sfârșitul său fulgerător ne-a îndurerat profund și ne-am alăturat cu gândurile și simțămintele marii suferințe a familiei.

O seamă de întâmplări din ultima jumătate a deceniului, dintre cele relevante pentru istoria ce se va scrie după noi, generalul de brigada în rezervă Aurel I. Rogojan le-a pus și în paginile volumelor a căror prezentare ne-a reunit în spațiul atât de generos și frumos al Teatrului municipal din Baia Mare.

      1. Ca și volumele anterioare din seria „Notabile dictu”, deschisă de autor, prezentarea acestui cel mai nou volum la Târgul Internațional de carte Gaudeamus București – ediția noiembrie 2013, a fost onorată de participarea și prestația de înaltă ținută a distinsului academician Dinu C. Giurescu, vicepreședinte al Academiei Române, secondat îndeaproape de prietenul și cărturarul profesor dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care prefațează cartea cu o „Predoslovie”, despre care zice dânsul că semantic desemnează „cuvântul dinaintea cuvintelor esențiale ale cărții”.

Ce ne mai spune prefațatorul că urmează? Cităm : „Cartea generalului Aurel I. Rogojan este un compendiu bine ornat de istorie contemporană, dar și un corpus publicistic în care luările sale de poziție demonstrează că «imunitatea națională» este încă necesară.

În cele 564 de pagini ale cărții, din care opt ocupă indexul de nume, sunt reunite:

      • analize de risc geopolitic major pentru statul național unitar român;
      • anamneza, diagnoza și predicția stării națiunii;
      • reflecții, la rece, despre rolul serviciilor secrete în dezordinea mondială;
      • considerații asupra consecințelor revenirii în viață internațională a diplomației forței;
      • evocări ale unor momente sau personalități publice ;
      • interviuri din presa scrisa și audio-vizuala;
      • o parte din emisiunile realizate la Radio România Cultural în ciclul „Întâlniri memorabile”;
      • discursuri publice.

Personal, consider că prin acest nou volum autorul face dovada unui angajament de înalt civism și, împotriva valului puternic al conformismului, trage cu forța viguroasă a verbului, semnalul de alarmă, avertizându-ne asupra declinului democrației, ale cărei resurse par a se fi epuizat în fața provocărilor unui nou tip de societate, cea globală.

Autorul, în volumul de față, realizează cronica și evaluarea unor întâmplări politice și evenimente sociale, care vor ajuta generațiile viitoare să scrie istoria cât mai aproape de adevăr. Dar nu numai atât. Publicistica sa oferă o consultanță valoroasă celor mai importanți decidenți, ale căror inabilități sau erori ne influențează nu numai viață de zi cu zi, dar atârnă greu în proiecția viitorului națiunii române.

Cu prilejul prezentării acestui volumul la Festivalul Național al Cărții „Axis Libri”- de la Galați din 20 mai a.c., referenți de specialitate din domeniul biblioteconomiei, care cunosc cel mai bine viața și istoria cărților, au făcut o comparație avizată și deosebit de onorantă pentru autor, afirmând-se că și Xenopol sau Iorga, dacă ne-ar fi contemporani, s-ar fi aplecat cu același spirit critic analitic asupra faptelor cotidiene cu valoare pentru o cercetare istorică viitoare.

Scenarii și perspective geopolitice, este primul și cel mai consistent capitol al cărții. Este și cel care oferă prilejul reflecțiilor fundamentale asupra viitorului nostru ca popor, într-o lume tot mai nesigură.

Ulterior apariției volumului, autorul a deschis și alte orizonturi ale evoluțiilor geopolitice periculoase, aducând argumente istorice și relevând fapte din actualitate, care demonstrează unitatea conceptuală și operațională a agresiunilor din toate direcțiile, la care a fost și din nefericire continuă să fie supusă România.

Aducem în susținerea temerii exprimate și cele afirmate recent de istoricul american Larry Watts.

Referindu-se la situația din preajma evenimentelor din decembrie 1989, el spune că România era, în acel timp, înconjurată cu scopul de a fi izolată. Totodată, arată el, au început [să curgă] rapoartele despre genocidul din Transilvania. Cine erau autorii rapoartelor și cui erau ele adresate, lasă să se subînțeleagă. S-a bătut apoi permanent pe ideea genocidului în Transilvania, afirmă dl. Watts, iar această idee era plauzibilă întrucât în perioada mai-octombrie 1989 în Bulgaria vecină 35.000 de cetățeni bulgari de origine turcă fuseseră relocați și ulterior forțați să părăsească țara.

Noi, spune autorul american, aveam informații despre un tratament vecin cu genocidul în Transilvania și că aici va avea loc o revoluție. Mai mult, până prin 1993 am crezut că frontierele sunt pe cale să se schimbe…

În același timp au apărut și o mulțime de cărți scrise de ofițeri (evident de informații) care vorbeau de un viitor război în Transilvania și că acolo era un butoi de pulbere la fel de sensibil ca și cel din Iugoslavia. Eu însumi, mărturisește domnul Watts, am scris în 1993 un scenariu de război cu conflict etnic în Transilvania. „Quod erat demonstrandum” am putea spune noi acum.

Revenind la oile noastre, cum glăsuiește atât de frumos vorba românească, vom menționa că experiența de planificator și analist de informații strategice a dlui general Aurel I. Rogojan l-a determinat să se întrebe, de trei ori, prin trei titluri din primul capitol dacă „Există și mize secrete ale regionalizării?”

Răspunsul se impune de la sine din moment ce a început confecționarea, în serie, a unor „națiuni de unică folosință”, preferate în locul celor șlefuite de istorie.

Cele afirmate de Larry Watts suscită un real interes actual și ar necesita și comentarii pe măsură. M-am rezumat la cele spuse doar pentru a oferi cheia în care trebuie citit și înțeles acest deosebit de important capitol al cărții.

Românii sub al șaselea …escueste capitolulcel mai incomod și temerar, dar nu mai puțin îngrijorător, prin evidențierea vulnerabilităților unei clase politice, parcă debusolată ori de către ori este chemată să se raporteze la permanența istorică a interesului național.

Un capitol, Diplomația forței”, ne atrage atenția asupra unui dezechilibru periculos în balanța afacerilor internaționale. Prin activitatea mea, de la jumătatea deceniului al șaptelea și până la sfârșitul deceniului următor, am fost implicat în numeroase acțiuni de politică externă ale statului roman. De la Atlantic în Extremul Orient, din Scandinavia în Orientul Mijlociu, Maghreb și Africa profundă. Nu doresc să recurg, aici și acum, la niște considerații personale asupra schimbărilor intervenite în practica relațiilor diplomatice și a consecințelor acestora asupra prezentului și viitorului omenirii, dar nu pot să nu remarc observația pertinentă, de bun simț, pe care același istoric american o face, atunci când spune [citez]:

Nimeni nu avea o problemă că România media conflicte internaționale la acea vreme.[…] România avea o politică externă bine definită și extrem de populară. […] Ceaușescu […] era considerat un tip foarte bun pentru că avea o politică externă foarte bună. […] A fost implicat în medierea internațională în Orientul Mijlociu până la final.” [am încheiat citatul]

Nu s-ar putea spune că nu avem o bază, că nu sunt tradiții, că nu s-au mai păstrat punți de legătură și că nu ar mai exista, pe alocuri, interes pentru ca Romania, a noua țară ca pondere în Uniunea Europeană, să-și recupereze și să-și valorifice o parte capitalul investit cândva în marea politică internațională.

În „Apusul Agorei. Românii sub al șaselea…escupot fi regăsite parțial în „întâlnirile memorabile” ale autorului cu Radio România Cultural, unde a avut, până în prezent, șapte emisiuni, cu un total de 385 de minute fonotecate, difuzate și rămase în arhiva postului național de radio. Reține atenția și textul integral al interviului realizat de gazetarul Ion Cristoiu, care a stat la baza a două ore de emisiune T.V.

Ciclul „întâlnirilor memorabile” cuprinde subiecte de mare actualitate, precum: „Interesul național – definire, apărare, trădare”; „România bolnavă”; „Dimensiunea tragică a istoriei”, incluse în volum, dar și altele, ulterioare închiderii ediției cărții: „Românii din jurul României”; „Români minoritari în România”; „Eroism și trădare”; „Noi scenarii geopolitice în Balcani”; „Criza ucraineană – consecința secolelor de arbitrariu geopolitic”.

 

      1. Cât privește cea de a doua carte, „Fereastra serviciilor secrete. Romania în jocul strategiilor globale.”, la care mă voi referi acum, ea se află la cea de a 11-a prezentare și a noua la care particip și eu.

Interesul pentru ceea ce oamenii lumii informațiilor secrete exprimă în spațiul comunicării publice este, peste tot în lume, nu numai expresia curiozității ci și activ, circumspect, critic, subiectiv-pasional și, nu de puține ori, ostil. Asta, fiindcă nu este ușor sa faci parte dreaptă adevărului aflat la granițele dintre luminile și umbrele istoriei.

Societatea noastră are însă nevoie de abordări imparțiale a istoriei ascunse.

Ceea ce înainte, în Romania, era de neconceput – a investiga și a scrie despre activitatea serviciilor de informații pentru securitate națională – în zilele de azi a devenit un fapt aproape comun.

Atunci, din rațiunile cunoscutei alianțe politico-militare, ostile transparenței, din care a fost un dat al istoriei să facem parte, domeniul securității naționale și al activității secrete de informații se situau într-o zona inaccesibilă cercetării academice, iar informarea opiniei publice se realiza exclusiv prin structuri speciale, cu scop, obiective și mijloace strict determinate ideologic.

Începând cu a doua jumătate a anilor `60 ai veacului trecut și, pregnant în anii `70, în emisfera vestică, cu precădere în Statele Unite ale Americii, când în urma a numeroaselor scandaluri internaționale, în care Agenția Centrală de Informații (C.I.A.), dar și alte structuri secrete ale altor guverne au fost implicate, s-a pus problema controlului civil asupra comunității serviciilor de securitate. Aproape concomitent, a avut loc și o explozie informațională cu subiecte dedicate lumii informațiilor secrete.

În importanta măsură, fenomenul, evident controlat, a avut ca scop refacerea credibilității contribuabililor în rolul și funcțiile serviciilor de informații, pe cât de necesare, pe atât de compromise în urma ingerințelor politicului și birocrației.

Structurile externe, din acea vreme, ale Consiliului Securității Statului din România urmăreau cu atenție literatura genului, iar Serviciul Editorial al Ministerului de Interne asigura traducerea și introducerea lucrărilor în circuitul strict intern al pregătirii profesionale a corpului ofițerilor de informații.

Într-o măsură importantă, noile repere bibliografice, cu evaluarea critică obligatorie în astfel de cazuri, au contribuit la corectarea percepțiilor despre serviciile cu care contraspionajul românesc se afla în confruntare, dar și în legătură cu anumite realități din statele formal adversare.

În prezent, când în emisfera estică se dezvoltă interesul pentru cercetarea și publicistica dedicate activității serviciilor de informații pentru securitate, este de o importanță covârșitoare ca acei oameni cu vocație, care cunosc bine din interior sistemul și au suficientă experiență de activitate inclusiv în contextul noilor realități globale, să se aplece și asupra rosturilor instituțiilor autohtone de informații, din perioadele Războiului Rece și ale trecerii la noua ordine internațională.

Misiunile pe care le-a îndeplinit Securitatea Statului, în ultimele patru decenii ale secolului trecut, au fost proprii structurilor speciale din toate țările lumii, desigur la alte dimensiuni și în contexte social-economice și politice diferite. Represiune motivată ideologic a existat în toate tipurile de societăți. În prima perioadă a Războiului Rece, a continuat să existe și în societățile cotate ca fiind cele mai avansate democratic. Desigur, cu mijloacele și în registrul specifice legislațiilor și practicilor din societățile respective. Nu ducem lipsă, nici în zilele noastre, de cazuistica derapajelor serviciilor secrete, chiar și în mai noua lor ipostază transparentă de actori ai geopoliticii mondiale.

Obstinația cu care se condamnă ideologii și sisteme social-politice, respectiv sistemele de putere generate de acestea, conduce uneori la eroarea de a judeca în bloc categorii socio-profesionale și oameni care nu au avut alternativă în fața datului istoric.

Mai tot ceea ce azi ne apare eronat, ori ne repugnă din istoria trecută, a fost cândva considerat necesar, justificat, legiferat, acceptat. La fel se va întâmpla, și în viitor, cu o parte din realitățile de azi. Când urmașii vor fi ținuți să se conformeze unor scadențe, s-ar putea sa spună ca nu sunt de acord, că ei nu au fost parte la decizii ale căror consecințe le limitează opțiunile de libertate și prosperitate.

Din astfel de motive, punerea adevărurilor ascunse în lumina adevărului propriuzis este o îndatorire civică, o misiune de conștiință pe care toți cei privilegiați de istorie să fim parte la drumurile ei de răscruce, trebuie sa ne-o împlinim, risipind, după priceperea și puterea fiecăruia, negura necunoscutelor care ne tulbură prezentul și ne pândesc vrăjmaș viitorul.

Autorul volumului pe care îl prezentăm și-a asumat, nu fără inerente riscuri, o astfel de misiune. Cum si-o îndeplinește, fiindcă, fiți siguri că nu și-a încheiat-o, să-i lăsăm să o spună observatorii cei mai obiectivi cu putință, între care și distinse personalități academice, dintre care menționez, în mod cu totul special, pe iluștrii istorici Dinu C. Giurescu și, mult regretatul Gheorghe Buzatu. Cele două personalități amintite au fost prezente și la cate o lansare de carte a autorului.

Academicianul Dinu C. Giurescu i-a recenzat autorului două dintre cele mai importante apariții editoriale, din care, cu îngăduința dumneavoastră, am să vă citez puțin mai pe larg întrucât este istoricul care poate să se pronunțe, în modul del mai obiectiv, asupra istoriei reale a ultimei jumătăți a secolului trecut și, implicit, a Securității:

Pe încetul, cercetarea științifică a început și în aria serviciilor de informații, prin publicarea de documente și studii, prin reviste de specialitate, îndeosebi după anul 2000. O notabilă contribuție o reprezintă volumul «Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale» datorat generalului (r) Aurel Rogojan. […]“

„Interesul pentru volum vine din ampla informație inedită, și, deopotrivă, din perspectiva însăși a cercetării.”

„Primele trei capitole tratează teme de actualitate directă și oferă amplu material de reflecție pentru a înțelege istoria din mers. […]”

Pentru etapa până în decembrie 1989 subcapitolul intitulat Apropierea intelectualilor de Partidul Comunist, începe cu constatarea autorului, întemeiată, că: „un regim politic este mai performant sau dimpotrivă, în directă relație cu poziția sa față de competențele intelectuale pe care se sprijină”.

„Citind subcapitolul Apropierea intelectualilor, am recapitulat cele trăite în anii ’60 și începutul deceniului următor, etapă definită de unii ca rezistență prin cultură. Mai întâi o precizare: tot ce a apărut în aria culturii a avut aprobarea forurilor oficiale. Nu se putea altfel. A „rezista” față de regim și a avea în același timp aprobarea sa, este o interpretare cu totul neașteptată, un fel de pentru-contra. În anii ’60 am fost martor la revenirea la meserie, a multor specialiști din generația antebelică. Au fost încadrați în institutele de cercetare – arheologie, istorie, istoria artelor, istorie literară, sociologie, psihologie chiar și în învățământ.

Ceea ce lumea reținuse – menționează distinsul academician – era represiunea generalizată, perioada 1948-1964, cu lupta de clasă artificial declanșată de […] dictatul politicii impuse României […], cu arestări masive, încălcarea propriilor legi ale regimului democrat-popular, cu regimul din închisori și lagăre, cu deportări. După reorganizarea din 1968 și introducerea unor noi principii diriguitoare, când funcția Securității a fost de prevenire și de supraveghere, chiar și în această etapă, percepția despre această instituție s-a modificat prea puțin. Și pe măsură ce politica promovată de conducerea P.C.R. a impus societății restricții sporite și directe (1979-1989), cu lipsuri alimentare, cu reduceri drastice în consumul de electricitate, apă caldă și căldură a populației, cu forțarea natalității, cu alte îngrădiri, nemulțumirea crescândă a oamenilor s-a extins de la Partid spre alte instituții ale statului, inclusiv Securitatea. Afară de un număr restrâns de oameni ai meseriei, nimeni nu știa ce este, cum este alcătuită, ce funcții îndeplinește, dacă este asemănătoare sau nu instituțiilor din alte țări cu alt regim socio-politic.

Securitatea era cunoscută mai ales prin funcția ei de pază și protecție a conducerii politice a statului, prin supravegherea traseelor perechii prezidențiale în deplasările ei prin București sau în țară. Îndatorire pe care o au toate instituțiile similare, din orice țară, indiferent de sistem.

Așa s-a ajuns că, la răsturnarea bruscă din decembrie 1989, a fost relativ lesne să se arunce blamul asupra Securității pentru acțiunea „teroriștilor”, nici până azi lămurită. A fost o inversare de proporții a realității întrucât se știe astăzi, pe baza documentelor scrise, că Securitatea nu a participat în nici un fel la evenimentele din decembrie 1989, că, dimpotrivă, efectivele ei au fost consemnate în unități, că armamentul din dotare a fost încuiat și că militari din Securitate au fost uciși, deliberat sau în confuzia atunci creată (99 victime).“

„Volumul Fereastra serviciilor secrete demonstrează însemnătatea comunității de informații, cu locul ei în explicarea și evaluarea evenimentelor. Activitatea acestei comunități a fost și este parte componentă a fiecărui stat, oricare ar fi sistemul social-politic. Ea se cuvine integrată în locul ei firesc. Altminteri, înțelegerea istoriei contemporane a României rămâne îngrădită.

Volumul datorat lui Aurel I. Rogojan cuprinde secvențe ale comunității de informații și ne îndeamnă să le studiem din perspectiva istoricului. De unde și însemnătatea lucrării care deschide o arie nouă și importantă a cercetării.”

Considerațiile domnului academician Giurescu îndeamnă la serioase reflecții.

Istoria reală nu se poate reconstitui, înțelege și scrie fără valorificarea memoriei secrete a serviciilor de informații pentru securitate națională.

Dintotdeauna cei dintâi și mai convingători autori ai cronicii faptelor făuritoare de istorie sunt învingătorii, ori aceștia nu sunt interesați să promoveze adevărurile ce le sunt neconvenabile, ci propriile motivații, interese și interpretări asupra evenimentelor prin care au schimbat lumea.

Strădaniile cercetătorilor de a face parte dreaptă, atât luminii, cât și umbrelor istoriei sunt cu atât mai complete și mai aproape de adevăr, cu cât vor putea cuprinde în investigația științifică și izvoarele secrete create de serviciile de informații, memorialistica oamenilor dedicați frontului nevăzut al informațiilor și contrainformațiilor, dar și istoria orală a veteranilor celei de-a patra arme.

Generalul de brigada în rezervă Aurel I. Rogojan este unul dintre veteranii acestei arme, a cărui condiție permanentă de combatant în prima linie a apărării României, în perioadele Războiului Rece, ale destructurării vechii și reconfigurării noii ordinii mondiale se manifestă, în prezent, pe tărâmul comunicării publice. Iar prin ceea ce realizează în acest domeniu, cu reală aplicație, pasiune și talent servește promovării culturii de securitate, educării și formarii spiritului civic de autoapărare față de amenințările la adresa siguranței cetățeanului, a societății și a statului.

Dacă ar fi să remarcăm dominantele genurilor publicistice practicate de autor, după actualitatea temelor urmează temeritatea și riscurile implicate de maniera abordării subiectelor.

Volumul „Apusul Agorei. Românii sub al șaselea…escu” probează, pe deplin, cele afirmate.

În decursul carierei sale, competența, curajul și onestitatea cu care și-a împlinit datoria l-au pus și în situații dificile, pe care le-a depășit cu forța demnității și a credinței nestrămutate în România.

Analizele, studiile, publicistica de stringentă actualitate, relatările, considerațiile și confesiunile cu valoare istorică, dezvăluirile inedite din „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale” sunt animate de respect față de adevărul, care dacă ne-ar lipsi din istorie, ne-am simți neîmpliniți sufletește, cu identitatea incompletă.

Nu sunt nici singurul și nici primul care fac aceasta apreciere.

Am luat parte activă, ca și aici, la alte opt prezentări ale volumului.

Peste tot am perceput nu numai prezența numeroasă ci și dorința de a afla informații asupra unor evenimente controversate și în legătură cu adevăruri pe care unii le-ar voii de-a pururi ascunse.

La toate cele spuse aș mai dori să adaug că autorul a deprins tainele observării atente a evenimentelor trăite, rezerva în a le comenta „la cald”, tehnica investigării faptelor numai după recompunerea cât mai complet posibilă a contextului lor, stăpânind exprimarea în „stil coerent, precis și riguros, fără distorsiuni sau imixtiuni obositoare” care dă „nota cea mai bună exactității.

L-am citatpe excelentul moderator a celui de al cincilea eveniment de lansare de carte a autorului, distinsul profesor dr. Teodor Ardeleanu, om politic și de cultură român, fost senator de Maramureș, director al Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare și ctitor al mai multor biblioteci pentru comunitățile românești din țările vecine, dar și din Spania sau Canada.

Onorat auditoriu,

Mă apropii de sfârșitul cuvântului meu cam lung și poate și obositor, drept pentru care vă rog să-mi acordați scuzele dumneavoastră.

Nu pot însă încheia înainte de a spune că cele două cărți prezentate se constituie într-o mere reușită a autorului. Pentru aceasta îl felicit cu cea mai caldă afecțiune!

O contribuție importantă la acest succes al autorului îl are și editura „Proema”, care a dat o frumoasă operă editorial-tipografică fapt pentru care familia Peterliceanu merită toate felicitările!

Ca un corolar la cele mai înainte spuse se adaugă și organizarea acestei atât de fastuoase lansări de carte ce a beneficiat de sprijinul generos al autorităților județului Maramureș, în frunte cu domnul prefect ing. Anton ROHIAN și ale municipiului Baia Mare care îl au în frunte pe domnul primar Cătălin Cherecheș. Îi rog să primească omagiile mele.

După cum știm cărțile sunt scrise pentru a fi citite.

Eu vă îndemn nu numai la lectură, ci și la reflecții în legătură cu mesajul pe care autorul ni-l transmite.

Vă mulțumesc pentru răbdare și atenție!

Iulian N. Vlad

Despre “Apusul Agorei. Românii sub al şaselea «…escu»” de Aurel I. Rogojan

Din Cuvântul înainte al prof. dr. Teodor Ardelean:

Aurel-Rogojan-Apusul-agorei“O lucrare analitică şi sintetică totodată, un compendiu de fapte, în care genezele şi consecinţele coexistă pe scheletul subiectelor, iar diapazonul vibrează mereu în tonuri grave. Altfel spus, o lucrare complexă şi compozită, de o luciditate sobră şi o perspicacitate performantă, în care condeierul devine profesional nu atât prin exerciţiul său tipic publicistic, cât mai ales prin vocaţia certă a specialistului de rang înalt în munca de informaţii. Chiar şi când e vorba de practici contemporane odioase, Domnul General Aurel I. Rogojan, intrat pe poarta condeiului analist, îşi preia rolul cu măiestrie specifică, punând lucrurile în lumina adevărului şi aşezând etichetele doar după ce operaţiunile de clasificare – catalogare – analiză de detaliu – analiză completă s-au epuizat.” (Librarie.net)

Generalul Iulian Vlad despre Razboiul Rece si 1989 la lansarea gen Aurel Rogojan

Generalul r SRI Aurel Rogojan despre cele 10 probleme ale Romaniei actuale

Primarul Catalin Chereches omagiaza serviciile de informatii romanesti si pe Iulian Vlad

Presedinetele CJ Maramures, Zamfir Ciceu, si Primarul Catalin Chereches despre Aurel Rogojan la Baia Mare

Interviu cu generalul Aurel Rogojan realizat de jurnalistul Grigore Ciascai pentru emisiunea Televiziunii Emaramures “Editie Speciala”

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Eminescu este cât se poate de viu. Ce facem cu viaţa lui Eminescu? Interviu cu Profesorul Nae Georgescu, laureat al premiului „Eminescu, ziaristul”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 24, 2014 - 4:00pm

Mihai Eminescu

Profesorul-Nae-Georgescu-la-Premiile-Eminescu-Ziaristul-Foto-Cristina-Nichitus-RonceaNicolae Georgescu ( n. 6 septembrie 1950 ) este de formaţie filolog clasic, a lucrat îndelung la Biblioteca Academiei Române, la „Bibliografia Eminescu ”, apoi la revista „ Luceafărul ” a Uniunii Scriitorilor din România, iar după 1989 a intrat în învăţământul superior, obţinând toate gradele didactice. În prezent este profesor universitar la Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării a Universităţii Spiru Haret, unde predă Istoria presei, jurnalism de investigaţie şi Ziaristica lui Eminescu. Studiile insistente pe manuscrisele eminesciene, dar mai ales cele pe presa din timpul şi de după poet – şi nu în ultimul rând cele pe ediţiile Eminescu- l-au adus în posesia unei imense informaţii din domeniul eminescologiei, el publicând până acum peste 15 cărţi pe această temă.
Nicolae Georgescu consideră că eminescologia, ca ştiinţă, trebuie să se ocupe în egală măsură de viaţa şi opera poetului, iar în privinţa vieţii, nu-l interesează prea mult biosul, viaţa ca trăire – ci caută mai ales acele calităţi care definesc personalitatea poetului şi ziaristului. A adus o imensă cantitate de informaţii noi, mai ales din presa sincronă cu Eminescu, dar şi din arhive, construind teorii bine articulate privind activitatea de ziarist a poetului.
Eminescologul N. Georgescu este şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, calitate pe care o foloseşte din plin, la manifestările organizaţiei. Se implică în promovarea publicisticii lui Eminescu, ca model pentru generaţiile de astăzi, propune stimularea celor care, prin voinţă proprie, cu pasiune şi devotament au devenit mari colecţionari în tot ce înseamnă acest simbol naţional, care este Eminescu.
Pentru ataşamentul său faţă de preocupările uniunii, pentru onestitatea şi loialitatea cu care se angajează şi în promovarea mentorului UZPR, i-a fost acordată luna aceasta, la sediul central, Diploma de Excelenţă „Eminescu, ziaristul”, alături de trofeul „ Izvorul ”, lucrare realizată de sculptorul Doru Văsiuţ. (UZP)

SANYO DIGITAL CAMERAMarina Vazaca: Domnule Nicolae Georgescu, două mi se par a fi mizele capitale ale ediţiei critice a antumelor lui Eminescu pe care aţi publicat-o: atribuirea alcătuirii ediţiei princeps poetului însuşi, şi stabilirea unei forme a textului cît mai aproape de ceea ce ar fi putut fi voinţa sa. Astfel, repuneţi în discuţie întreaga tradiţie maioresciană. Care sînt principalele argumente în favoarea convingerii că Eminescu, iar nu Maiorescu, este cel care a făcut selecţia poemelor şi a stabilit ordinea lor?

Nicolae Georgescu: Trebuie să vă spun, mai întîi, că argumentele mele s-au construit prin reacţie la… mine însumi. Mult timp am crezut, ca toată lumea, că Titu Maiorescu este cel care a construit Ediţia princeps. Asta am scris apăsat în prima mea carte, acum 20 de ani (A doua viaţă a lui Eminescu, 1994). Luîndu-mi ca subiect pentru teza de doctorat „ediţiile Eminescu”, după cîţiva ani buni de confruntări filologice între textele ediţiilor, între acestea şi textele din „Convorbiri literare” (pentru fiecare în parte), şi după noi confruntări cu manuscrisele, mi-am dat seama că această impresie generală că Maiorescu a fost arhitectul Ediţiei princeps nu se susţine. Sînt prea multe fisuri, nepotriviri, imposibilităţi logice, situaţii absurde. Sau acumulat fişe peste fişe, timp de trei ani, şi, în ultimul an de lucru efectiv la lucrare (mi-am susţinut doctoratul în 1997), mi-am configurat propria ipoteză, care a devenit, apoi, teorie. Profesorul George Muntean, foarte apropiat în tinereţe de Perpessicius (i-a fost secretar ştiinţific), mi-a confirmat, după îndelungi discuţii pe care le-am avut despre modul meu de a vedea lucrurile, că prin 1960 şi marele editor ajunsese la concluzii asemănătoare. Eu consideram că Eminescu şi-a decupat poeziile tipărite în „Convorbiri literare”, punîndu-le apoi în ordinea dorită pentru volum şi intercalînd poeziile noi, făcute pentru legături. Mă bazam pe lipsa, dintre cărţile sale şi dintre manuscrisele din lada sa, a „Convorbirilor”: ce poet nu-şi păstrează propriile apariţii? Nu, mi-a spus George Muntean, Perpessicius credea că Eminescu a dat la tipografie chiar volumele legate ale „Convorbirilor”, punînd semne la poeziile care trebuiau culese şi intercalînd ineditele. Abia în anul 2000, ieşind la iveală noul tezaur de scrisori eminesciene, am înţeles că această teorie a lui Perpessicius se confirmă. Poetul îi scrie Veronicăi Micle în 8 februarie 1882: „Titus îmi propune să-mi editez versurile şi am şi luat de la el volumul 1870-71 din Convorbiri, unde stau Venere şi Madonă şi Epigonii. Vai, Muţi, ce greşeli de ritm şi rimă, cîte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E cu putinţă a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfîrşit să cercăm.” El nu avea, aşadar, volumul său propriu, sau numere păstrate din „Convorbiri” cu poeziile sale. Răspunsul ei („Je suis très contente que tu veux şsic!ţ éditer tes beaux vers…”), din 10 februarie, era cunoscut încă din 1905, fiind inclus apoi şi în volumul XVI de Opere. Nu mă întrebaţi de ce n-a fost luată în seamă această scrisoare de către editorii lui Eminescu ori de istoricii literari. Ştiam că Perpessicius şi alţi oameni de cultură au avut acces la acest tezaur de scrisori păstrat, apoi, într-o bancă din Elveţia pînă în anul 2000, dar că n-au putut să le folosească. Augustin Z.N. Pop publică, spre 1980, două dintre ele fără a indica sursa. Nu intru în detalii aici. Destul că eu am urmat această intuiţie a lui Perpessicius construindu-mi propria teorie prin care am ajuns la concluzia că Eminescu este arhitectul volumului său de versuri.
Greşelile de tipar identice în volumul apărut în 1883 cu cele din textele tipărite în „Convorbiri literare” între 1870-1881 arată că n-a existat un manuscris al cărţii, ci s-a dat la tipografie revista, cum credea Perpessicius (tăieturile, cum consideram eu). În ediţia a doua a cărţii, din 1885, Titu Maiorescu îndreaptă tacit aceste greşeli de tipar. Dacă citea şi în 1883 textul, le-ar fi depistat atunci. Este o ipoteză. Poate că i-au fost semnalate după apariţia cărţii. Oricum, intrăm în alertă. Pe de altă parte, I.E. Torouţiu transmite impresia că Livia Maiorescu, fiica criticului, a fost cea care a copiat poeziile lui Eminescu pentru tipar. Putea, însă, aceasta să copieze din „Convorbiri literare”, la Împărat şi proletar (1874), de pildă, „cumşe frigiene” în loc de „cuşme frigiene”, sau la Povestea codrului (1878), „Împreju-ne s-adună” în loc să îndrepte: „împrejuru-ne” – şi cîte şi mai cîte: repet, greşeli de tipar în „Convorbiri” care se regăsesc în Ediţia princeps. Aceasta este prima fisură, şi ne pune pe gînduri.

Situaţia ineditelor pare complicată: unele au apărut înaintea volumului în „Familia”, altele au fost reluate în „Convorbiri”… ce concluzie trageţi de aici?

Între poeziile tipărite deja în revistă (38 în volum din cele 40), cartea cuprinde, presărate pe ici pe acolo, peste 20 de poezii netipărite încă de Eminescu (17 inedite şi 6 pregătite de Eminescu pentru „Familia”, care au apărut între aprilie şi octombrie 1883). Un grupaj cu ele se va publica şi în „Convorbiri literare”, în ianuarie şi februarie 1884, după apariţia volumului. Ordinea este alta în grupaj faţă de ocurenţele în volum; de asemenea, există diferenţe între textul unor inedite din grupaj şi al aceloraşi inedite din Ediţia princeps (la Glossă, de pildă: „Vremea trece, vremea vine” în volum – şi „Vreme trece, vreme vine” în grupajul ulterior din revistă; în total sînt sute de diferenţe; numai la Glossă identific, în ediţia mea, diferenţe, inclusiv de punctuaţie, la 37 de versuri din 80). Din volum lipseşte poezia Diana, pe care Maiorescu o va recupera mai tîrziu, în ediţia a V-a, din 1890, intercalînd-o între Strigoii şi Satira I. Iată, aşadar, încă trei fisuri. Cît priveşte grupajul pentru „Familia”, în afară de cele 6 poezii apărute de-a lungul anului 1883, în februarie 1884, simultan cu al doilea grupaj din „Convorbiri literare”, apare poezia Din noaptea; aceasta însă nu se regăseşte nici în „Convorbiri”, nici în Ediţia princeps (iar după apariţia ei în „Familia” Titu Maiorescu îl întreabă, într-o scrisoare, pe Iacob Negruzzi dacă n-ar fi cazul s-o publice şi în revista Junimii, „pentru totalitate”). Sînt, aşadar, trei pachete de inedite: pentru volum, pentru „Convorbiri literare” şi pentru „Familia”. Cine le-a făcut? Au avut acces la lada lui Eminescu – şi Maiorescu, şi Iacob Negruzzi şi Iosif Vulcan? Pînă la urmă, interpretarea de bun-simţ aduce şi ea un argument: Eminescu însuşi, lucrînd la volumul său şi încheindu- l, a făcut copii manuscrise atît pentru intercalat în acest volum care urma să se culeagă inginereşte, după semnele puse în revistă, cît şi pentru „Familia” şi pentru „Convorbiri”, care, dacă a avut poeziile inedite înainte de tipărirea volumului, rău a făcut că nu le-a publicat. De observat că „Familia” a mai publicat trei poezii după ieşirea lui Eminescu din viaţa publică, dar, asta e o altă discuţie! Pentru elucidarea acestui tip de probleme e nevoie de un examen filologic serios, implicînd metoda comparativă, examen care nu a fost făcut pînă acum. Cînd m-am apucat eu de lucru, credeam că mă aflu în domeniul filologiei clasice, în care m-am format, şi unde aceste chestiuni sînt de bază, nu ştiam că istoria literaturii române are asemenea goluri… Aici trebuie o echipă, adică baremi atît: să piardă mai mulţi cîte puţin din vederea ochiului; altfel, rişti soarta lui Perpessicius, care, după cum se ştie, ajunsese la şapte dioptrii pentru ochelari şi avea o trusă întreagă de lupe… Eu n-am făcut decît începutul, am lucrat pe un eşantion restrîns pentru a edifica o demonstraţie, o teorie.

În încercarea de a atribui alcătuirea volumului lui Eminescu, identificaţi destule argumente bazate pe mărturii documentare, precum scrisoarea adresată Veronicăi Micle din 8 februarie 1882; ce pondere au ele în raport cu interpretarea subiectivă, cu propriile dumneavoastră concluzii bazate pe analiza de text?

Mărturiile documentare trebuie recitite în context şi interpretate împreună. Scrisoarea lui Eminescu, tocmai amintită, şi răspunsul Veronicăi; apoi scrisoarea lui Titu Maiorescu adresată surorii sale după corectura volumului: „Poeziile, aşa cum sînt ordonate (originalul, în germană: „Die Gedichte, wie sie nun gesammelt vorliegen”), sînt cele mai strălucite din cîte s-au scris vreodată în româneşte…”. E vorba deci de o ordine deja existentă, de aceea el nu spune, de pildă, „aşa cum am ordonat eu poeziile”. În privinţa intercalărilor, fac legătura cu scrisoarea lui Eminescu de la Botoşani, din martie 1888, răspuns la întrebarea lui Maiorescu în legătură cu poezii noi pentru ediţia a III-a: „…Poezii nepublicate, de intercalat în noua ediţie, nu am”, de unde am putea deduce că ordinea intercalărilor din Ediţia princeps îi aparţine.

Pînă acum, s-a considerat că, în lipsa unor indicaţii din partea lui Eminescu, sumarul alcătuit de Titu Maiorescu răspunde unui criteriu de diversitate şi unui criteriu de expresivitate, într-un crescendo evident al valorii. Dacă poetul este cel care l-a alcătuit, capătă acest sumar o semnificaţie specială?

Semnificaţiile sînt foarte importante. Dacă aceste poezii sînt montate într-un scenariu, atunci valoarea lor se schimbă. Cu alte cuvinte: un poem eminescian are un anumit sens luat în sine – şi un sens nou în scenariul definitiv. Iată, de pildă, pe scurt, ciclulSatirelor (1881). Ele descriu degradarea lumii în patru trepte. Ciclul este deschis, în volum, de Strigoii (1876) – unde magul uită de Arald şi Maria şi se închide în sine, ca un deus otiosus. Ultimul vers de acolo este: „Barba-n pămînt i-ajunge şi genele în piept” (citez actualizînd scrierea). Satira I începe chiar aşa: „Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare…” Creatorul (poetul) este un avatar al magului, aşa cum va fi şi savantul, aşa cum va fi chiar domnitorul şi, apoi, Demiurg (acest „Maestro” al lumii, care s-a îmbolnăvit de iubire). Urmează a cincea piesă a ciclului, Luceafărul, unde se reinstaurează ordinea de sus în jos, dinspre zei, interzicîndu-li-se amestecul cu muritorii. Luceafărul este un fel de glossă dată zeilor, astfel că se poate zice că Eminescu, în acest volum, îi ceartă, îi aşază în cerul lor, despărţiţi de muritori. Oricare poem dintre acestea spune ceva cînd este luat în sine, şi capătă o semnificaţie în plus cînd este raportat la întregul volumului, care este un volum iniţiatic, deci presupune trepte necesare, treceri cu tîlc. Asemenea încatenări ale poemelor în Ediţia princeps sînt foarte frecvente: versuri sau imagini sau idei dintr-o poezie (mai ales din final) deschid poezia următoare. Aş mai menţiona relaţia dintre O mamă (1880) şi poezia următoare din volum, Făt-Frumos din teiu (1878- 1879). Ce-i cere fiul mamei? – două lucruri: fie moartea împreună, fie sădirea unui teiu la căpătîiul lui, cu ritualul cunoscut. Ce rezultă? un Făt-Frumos din… teiu! După Mai am un singur dor (cu refuzul obstinat al mării, cu oceanul furios, dar neputincios a smulge trupul din pămînt), urmează Epigonii, deschis tocmai prin cufundarea „într-o mare de visări dulci şi senine”. Mai am un singur dor e de pe la 1882 (publicat prima dată în 1883), dar Epigonii apare în 1870. Ordinea din ediţie nu e cronologică, ci simbolic-semnificativă. Sunt mai multe indicii că încă de prin anii 1870 Eminescu se gîndea la un scenariu poetic.

Din scrisoarea prin care Titu Maiorescu o anunţa pe sora sa că în curînd va fi gata pentru tipar volumul cu poeziile lui Eminescu, precizînd că terminase de corectat coala nr. 20, aţi dedus că din volumul Ediţiei princeps, care numără 19 coli, lipseşte o coală editorială. Aţi identificat apoi poeziile lipsă din grupul celor pe care Titu Maiorescu însuşi le recuperează în ediţiile sale ulterioare, considerînd că ar fi putut fi plasate între Dorinţă şi Mortua est!. Reluaţi în studiul introductiv al acestei ediţii critice a antumelor mai vechea dumneavoastră demonstraţie, care a iscat polemici cînd alţi lansat-o prima dată. Cu cele şase texte recuperate, volumul ar fi cuprins 70 de poezii (numărînd şi variantele la Mai am un singur dor). În această formă, ar fi fost sumarul mai bine articulat?

Eu am pornit de la constatarea unei inconsecvenţe tehnice, de natură tipografică: între Dorinţa şi Mortua est! volumul pare „fracturat” pentru că după Dorinţa lipseşte vigneta şi începe numerotarea unei noi coli editoriale, iar acestei discontinuităţi tehnice îi corespunde şi una de sens, în opinia mea. Presupun, apoi – şi spun acest lucru apăsat! – că s-a făcut corectura pe coli tipografice de editură, ceea ce înseamnă că ordinea totală (definitivă) a fost stabilită prin culegere. Nu se poate şti dacă, procedîndu-se la o predare pur cantitativă a colii către corector (Maiorescu), poeziile de pe acea coală ar fi trebuit să urmeze una după alta sau trebuiau diseminate prin tot volumul. Nu mai ştim cum se lucra în tipografii pe-atunci, dar ar fi şi acesta un domeniu ajutător care ar trebui să intre în atenţia editologiei.. Sunt convins însă că e puţin probabil ca Eminescu să nu-şi fi însoţit „pachetul” (cum îi zice Perpessicius) pentru tipografie cu indicaţiile pentru culegere şi de o listă a cuprinsului final, care ar fi fost ca o „cheie”, în fond, şi un mijloc de verificare. N-am descoperit acea listă, presupun existenţa ei, şi fac sugestii de reconstituire în consecinţă. Un procedeu oarecum asemănător am surprins la C. Botez, care trimitea la tipografie fragmente din ediţia sa, indicând locul fiecărei piese pe formatul cărţii, cu numărul paginii etc. Consider că e posibil ca Eminescu să fi colaborat cu Stabilimentul grafic Socec & Teclu, care se afla pe strada Berzei, lângă intrarea în Cişmigiu, pe unde trecea aproape zilnic (vezi izvorul care-i poartă numele). Aspectul copertei, cu aranjamentul său floral specific, cu numele Veronicăi Micle încifrat în scriere steganografică sugerează şi el această undă de supoziţii. Şi mai cred că se poate ca accidentul din 28 iunie 1883 să fi întrerupt brusc această colaborare. Oricum, ulterior, Titu Maiorescu a primit pentru lucru „pachetul” de la Socec, nu de la Eminescu. Corectura, se-nţelege, trebuia făcută pe textul cules, pe care poetul n-a mai apucat să-l primească. În fine, argumentele par şubrede, dar eu construiesc pe baza lor o ipoteză – nimic mai mult, dar nici mai puţin – pe care o dezvolt în cartea mea. De fapt, în studiul introductiv propun mai multe interpretări care ar putea susţine alcătuirea datorată autorului. Ce trebuie reţinut este că, abstracţie făcînd de greşelile de tipar, formele din poeziile apărute în „Convorbiri” sunt eminesciene, iar eu le urmăresc şi din perspectiva normelor ortografice ale momentului.

De ce în cazul antumelor, în afară de sursele de bază, „Convorbirile”, manuscrisele şi cele 11 ediţii publicate de Maiorescu, mai trebuie analizate şi cîteva din ediţiile anterioare ediţiei Perpessicius, şi desigur, această ediţie? Cum v-aţi raportat la acestea pentru ediţia dumneavoastră?

Toate ediţiile critice ale antumelor eminesciene sînt de luat în seamă, avînd în spate editori care au trudit mult pe text şi pe interpretarea lui filologică. S-a instituit, însă, un stil, un comportament general: nici un editor nu notează diferenţele de lectură ale predecesorilor săi. Numai sporadic, unde sînt semnificative, aceste diferenţe sînt semnalate în note finale (rar, şi în note de subsol). De aceea, eu am procedat la o lectură sinoptică, adică la o comparaţie, vers cu vers, a textului din fiecare ediţie în parte, oferind, selectiv, şi fotocopii ale surselor comparate.
Pilonii de bază pentru antume sînt, într-adevăr, cele trei surse menţionate. Pornind de la ele se poate realiza o punte spre noi, un pod. Dar podul are nevoie de piloni intermediari: fiecare ediţie este un punct de sprijin pe spaţii mici, îţi arată că textul a fost judecat de-a lungul drumului, îţi dă curaj şi întemeiere logică în cercetare.

După Maiorescu, fiecare editor a avut în faţă o ediţie sau cel mult două din ediţiile sale, respectînd-o pe aceasta, sau pe acestea, în zonele nebuloase ale textului. Nu s-au strîns la un loc toate cele unsprezece ediţii Maiorescu decît prin 1970, în timpul directoratului lui Şerban Cioculescu la Biblioteca Academiei Române, deci editorii dinaintea lui Perpessicius (şi nici el însuşi la nivelul anilor 1939) nu le-au comparat pentru a observa atît de numeroasele deosebiri dintre ele. Aici stă „păcatul originar” al editorilor lui Eminescu: toţi declară că se orientează după Maiorescu – dar fiecare are ca referinţă o altă ediţie Maiorescu.

Da, cel mai elocvent exemplu mi se pare a fi, aşa cum arătaţi, cel al polemicii dintre Lovinescu şi Ibrăileanu: Lovinescu îl editează pe Eminescu după ediţia a XI-a Maiorescu, iar Ibrăileanu îi reproşează greşeli faţă de Maiorescu, bazîndu-se pe ediţia a VI-a, pe care o foloseşte el. Dar, pentru că a venit vorba, de ce este atît de importantă ediţia lui Garabet Ibrăileanu?

Pentru antume, Ibrăileanu este editorul şi comentatorul care a trudit şi gîndit cel mai intens dintre toţi editorii şi comentatorii lui Eminescu. Din el au crescut şi G. Călinescu, şi Perpessicius, C. Botez, I.E. Torouţiu, G. Scorpan, I. Creţu etc. Sub tăietura virgulei sale se întrevede o revoluţie, o spargere a tradiţiei maioresciene. După cum se ştie, el n-a avut răgazul să-şi definitiveze ediţia (iar ediţia, odată apărută, nu este recunoscută de către el). Apoi, întrebările pe care le pune el Ediţiei princeps sînt fundamentale. Propune alt aranjament al poeziilor, demonstrînd că este posibilă o (altă) ordine a poemelor eminesciene, deci, implicit, arătînd că Ediţia princeps are o ordine, că nu este o culegere oarecare de poeme. Şi, în plus, stilul, stilul… Ibrăileanu este un Aristotel al eminescologiei noastre, el discută ca în Categorii numai „ce se spune despre”, acel legetai al stagiritului, nu inventează nimic.

Dacă Ediţia princeps reproduce textul poeziilor publicate în „Convorbiri literare”, arătaţi că punctuaţia, în schimb, diferă. Cui aparţine îndreptarea ei? Pentru că îndreptările la acest nivel au atras schimbări de sens foarte importante, cu efecte în interpretare pînă în prezent. Restabilirea punctuaţiei în sens eminescian, precum şi a locului apostrofului se poate urmări cu cel mai mare interes în ediţia dumneavoastră.

Din comparaţia ediţiilor lui Maiorescu între ele şi cu celelalte ediţii (şi, desigur, cu primele apariţii ale antumelor şi cu manuscrisele), reiese că criticul este cel care remaniază fastidios punctuaţia textului eminescian. Ulterior, editorii lui Eminescu sporesc aceste diferenţe de punctuaţie, acceptîndu-l pe Maiorescu sau propunînd formule proprii. Sînt chestiuni care ţin, ca să zic aşa, de interpretare, dar nu a textului originar, al lui Eminescu, ci a interpretărilor lui. Repet: nici un editor nu precizează însă nicăieri unde pune virgula cutare alt editor, el re-stabileşte textul, şi-atît. Trebuie spus, totuşi, că Perpessicius, numai el, face o sumă amiabilă, rezonabilă a ediţiilor anterioare – în sensul că inovează puţin şi, de regulă, inovaţiile sale se regăsesc în ediţiile dinaintea sa, deci el încearcă să-i împace pe antecesori. Asta reiese, însă, din confruntări, nici el nu menţionează că o anume virgulă sau formă (lecţiune) se datorează lui Ibrăileanu, sau Maiorescu, sau Scurtu, sau C. Botez etc. Sensul general al punctuaţiei maioresciene este unul pozitivist, logicist – care transformă mistica lui Eminescu în simplă psihologie. Fiorul religios al poeziei eminesciene este netezit, prin punctuaţie, adus la o logică a înţelegerii comune ce se supune imperativului pedagogic. Toţi editorii lui doresc accesibilitate, se adresează unui cerc cît mai larg de cititori, mai ales tinerilor şcolari sau studenţi în formare. În această ediţie a mea, am scos vreo mie şi ceva de virgule puse de-a lungul timpului în textul eminescian – şi am repus la locul lor, vreo cîteva sute, eminesciene, scoase de alţii (notînd fiecare loc, desigur). Exemplific aici cu finalul Luceafărului. Textul nostru actual, de „consum”, este: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul.” Vă amintiţi cîtă cerneală a curs pe marginea acestui „chip de lut”… Ei bine, textul eminescian (din „Almanahul Societăţii literare «România jună»”, dar şi din multe manuscrise) este: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul…”. Sau, o formă manuscrisă apropiată de versiunea finală: „Ce-ţi pasă ţie, din pămînt / Dac-oi fi eu sau altul.” Cât de departe sîntem astfel de acea trâmbiţată culpabilizare a femeii… Vocativul este instituit, aşadar, de Maiorescu – şi păstrat în serie de toţi editorii… săi. Dar Hyperion descoperă că dacă ar coborî în chip de lut, dacă ar accepta să se nască din păcat („Da mă voi naşte din păcat…”), nu ar putea fi deosebit de un altul. Sau, un alt loc controversat, unde editorii schimbă, dînd diferite explicaţii: „S-a rupt din locul lin de sus” a devenit „S-a rupt din locul lui de sus”. Dar urmează imediat: „În vremea asta Cătălin…”, iar reluarea lin – Cătălin este semnificativă. Opoziţia dintre Hyperion şi Cătălin este întărită şi onomastic: în greacă, Hyper (deasupra, sus) este opusul lui Kata (jos, în jos). Cătălin îşi explică singur numele: „Şi-n treacăt o cuprinse lin”. Se creează, deci, perechea: locul lin de sus, locul lin de jos, Hyperion şi Katalin. Eminescianul „loc lin de sus” trebuie păstrat, „lin” nu e o redundanţă, nu trebuie îndreptat… Explic aceste lucruri în ediţia mea, cu exemple suficiente (fotocopii) după ediţii şi manuscrise.

Spuneţi că este imposibil să avem o ediţie Eminescu ne varietur. Admiţînd că acestei ediţii a antumelor pe care aţi stabilit-o, unică pînă acum prin anvergura demersului comparatistic şi a corelării analizei filologice cu analiza literară, i s-ar recunoaşte autoritatea, ce ar fi de făcut pentru ca ea să atragă schimbările cuvenite şi în ediţiile „populare”, în manualele şcolare şi, eventual, în recitare, dacă va mai recita cineva poezie?

Mai întîi ar trebui ca fiecare editor să declare ce ediţie urmează, să ofere un aparat critic în care să arate ce anume preia de la predecesori, ce anume respinge, aşa cum sper că am reuşit eu să fac. Aşa, poate că treptat s-ar decanta lucrurile. Apoi ar mai trebui ca acea cronică a ediţiilor, care în perioada interbelică a funcţionat la noi ca o adevărată instituţie, să se reinstituie (şi înainte de 1989 popula binişor revistele noastre literare şi culturale), să sancţioneze abaterile, să „premieze” (dar în cunoştinţă de cauză) inovările, în general, să stimuleze dezbaterile. Mi-ar surîde să-mi iau pseudonimul Didim (acesta a fost un critic rău de tot, poreclit Halkenteros, adică „Maţe de aramă”, pentru că digera orice), şi să scriu despre fiecare ediţie eminesciană în parte. Cred, însă, că s-ar speria lumea şi nu l-ar mai edita pe Eminescu. Mai bine în sălbăticia de acum, cu atîtea sisteme ortografice, de punctuaţie, de antologare – decît de loc. Eminescu se aşază în mintea şi sufletul românilor şi aşa, lăsînd fiecăruia dreptul şi răgazul să-l regîndească.

Prin urmare, să aşteptăm cu interes dezbaterile pe marginea acestei ediţii a antumelor, unde studiul comparativ filologic este susţinut de principalele dumneavoastră cercetări în domeniu reunite ca într-o antologie. Dar ce se va întîmpla cu postumele, ce perspective sunt pentru refacerea din temelii a întregii ediţii Perpessicius?

Postumele eminesciene, vreo 400 de titluri în total, necesită un tratament filologic asemănător – şi nici măcar nu s-a început treaba. Nu vi se pare că ar trebui, totuşi, înfiinţat un Institut Eminescu pentru validarea generală a operei poetului? Din păcate, am mai spus-o şi cu alte ocazii, eminescologia a rămas o formă fără fond. Grupurile de eminescologi au lucrat, să nu uităm, în instituţii diferite, fiecare cu cîte un program, care, odată încheiat, a dus la dizolvarea grupului respectiv. Fac o scurtă recapitulare: monumentalul Dicţionar al limbii poetice eminesciene, sub redacţia lui Tudor Vianu, apoi a lui Şerban Cioculescu, a apărut în 1967, după care colectivul de la Institutul de lingvistică s-a dizolvat; între timp, Perpessicius a rămas el singur o instituţie, scoţînd volumele IV, V şi VI din ediţia care îi poartă numele; ediţia de Opere alese, din 1964, lucrată sub supravegherea sa, a prilejuit crearea unui alt nucleu de cercetători, avînd-o în prim-plan pe Aurelia Rusu; din 1977 s-a instituit colectivul de la Muzeul Literaturii Române care a editat volumele VII-XVI din seria Opere, muncă titanică ce a ţinut în tensiune lumea culturală românească pînă la căderea regimului comunist. Odată încheiată această muncă, colectivul s-a dizolvat. Aceeaşi soartă a avut-o şi colectivul de la Biblioteca Academiei, care, în paralel, a elaborat Bibliografia Mihai Eminescu. Şi daţi-mi voie să continui eu cu întrebările: dar cu publicistica, cum rămîne? Ne odihnim în bogata antologie a ediţiei Creţia-Vatamaniuc? Dar o ediţie a ziarului „Timpul”, cînd se va face? Sîntem, iată, la moment aniversar: cu viaţa lui Eminescu – cu ea ce facem?

Faptul că simţiţi nevoia să lansaţi atîtea întrebări, care sînt tot atîtea apeluri, nu face decît să confirme că Eminescu este un subiect cît se poate de viu şi de cea mai mare actualitate. Eu vă mulţumesc pentru răspunsurile la întrebările mele şi sper din toată inima ca şi ale dumneavoastră să aibă ecou.

P.S.: Domnul Profesor Ştefan Cazimir publică, în nr. 23 din România literară, un studiu foarte interesant despre cîteva diferenţe între „Convorbiri literare” şi ediţia I Maiorescu. Îmi permit să citez începutul: „Un caiet cu poeziile de începător ale lui Ion Pillat ajunsese în 1911, prin intermediul unei nepoate a criticului, în mîinile lui Maiorescu. Acesta din urmă «citeşte versurile, le păstrează şi îmi trimite vorbă prin nepoată-sa să mă prezint la dînsul ca să le discutăm împreună»”. Surpriza tînărului, în cursul vizitei din strada Mercur, a fost să-şi revadă stihurile înţesate de corecturi, iar pe unele din ele schimbate complet. „Ca să-mi liniştească emoţia de poet în faţa unor refaceri atît de radicale, mi-a spus textual: «Aşa făceam şi cu versurile lui Eminescu.»” Nu cunoşteam locul (dar se ştiu impresiile asemănătoare ale lui V.G. Morţun în faţa textului ediţiei princeps), drept pentru care, pe lîngă atîtea mulţumiri tăcute aduse tuturor profesorilor mei de la Universitatea din Bucureşti, trebuie să-i mulţumesc acum public d-lui: Ştefan Cazimir. Este de presupus că Maiorescu s-a mai schimbat întrucîtva de cînd îl corecta pe Eminescu, pînă în 1911, cînd are în faţă un debutant, dar în linii mari aşa a procedat tot timpul: ediţiile scoase de el poartă amprenta sa puternică. Drept pentru care trebuie separat cu sistem de Eminescu, pentru ca să putem să-l cinstim pe fiecare în parte cum se cuvine. Desigur, exemplele d-lui Profesor Stefan Cazimir se regăsesc şi în ediţia mea, mai puţin, însă, conjectura am armat pentru am urmat, la Înger şi Demon, care nu e atestată în manuscrisul poemului. Petru Creţia presupunea că „u” din scrisul poetului ar putea fi un „a” rău închis grafic, dar este prea evidentă deschiderea.

Marina Vazaca / UZP via Ziaristi Online

Nota Z.O.: În anul 2013, Editura Academiei Române a sărbătorit aniversarea poetului nostru naţional, 15 ianuarie, prin lansarea volumului Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps de N. Georgescu. Eveniment cultural de excepţie, această amplă lucrare critică este demnă de magistrala personalitate omagiată. Ediţia aceasta oferă imaginea cât mai apropiată de spiritul eminescian, a antumelor. În ciuda tuturor obstacolelor care i-au stat în faţă, datorită actualului director al Editurii Academiei, scriitorul D.R. Popescu, precum şi a sponsorilor privaţi, această ediţie critică fundamentală a antumelor a reuşit să vadă lumina tiparului la sfârşitul anului 2012 şi a fost lansată pe 15 ianuarie 2013.

Cititi si: Patimile aparitiei celei mai importante lucrari despre Poesiile lui Eminescu, opera de 15 ani a Profesorului Nae Georgescu. INTERVIU

Categorii: ziaristi_online

Armata României şi ziariştii ei au inaugurat Muzeul Presei Militare. Felicitarile Ziariştilor Online la împlinirea a 155 de ani de la apariţia “Observatorului Militar”!

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 24, 2014 - 3:44pm

Observatorul MilitarIeri a fost sărbătoare la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale. S-au aniversat 155 de ani de la apariția primului număr al publicației “Observatorul militar”. Timp de mai bine de un secol şi jumătate de existenţă, ziariștii militari au fost cronicarii oştirii şi ai devenirii instituţiei militare. Jurnaliști din generațiile trecute și actuale, mulți dintre ei membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România au fost prezenți la eveniment.

Muzeul Presei MilitareFestivitatea a debutat cu inaugurarea Muzeului Presei Militare, primul de acest gen la noi, găzduit chiar de sediul Trustului de Presă al Armatei, din B-dul Unirii nr. 57. S-au implicat în realizarea acestui proiect, muzeografi și specialiști de la Muzeul Militar Național. Invitații au admirat fotografii, aparatură, exemplare de ziare, reviste, articolele, reportaje publicate în acea perioadă, emisiuni și filme, piese neprețuite, strânse și păstrate de-a lungul timpului în Arhivele Ministerului Apărării Naționale. Ele sunt, de astăzi, parte din patrimoniul nostru spiritual. Întâlnirea a continuat cu dezbaterea pe tema: “Presa departamentală, între realități instituționale și provocări profesionale”organizată în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. A fost o dezbatere interesantă și provocatoare. Moderatorul ei, locotenet-colonelul Florin Șperlea, redactorul șef al ziarului “Observatorul militar “, i-a poftit pe seniorii presei, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu, istoric și critic literar, Neagu Udroiu, Ion M. Ioniță, Bogdan Ficeac, Călin Hentea, Benone Neagoe, secretar general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Generalii de brigadă Gheorghe Văduva și Grigore Buciu, jurnaliști militari, Răduț Bîlbâie, Ministerul Educației Naționale, colonel Valentin Vasile, director-adj, la Direcția de Informare și Realții Publice, colonel Ion Ciontea, directorul Trustului de Presă al MapN, locotenet-colonelul Pavel Petrea, șeful Centrului de Televiziune și Film, comandor Bogdan Răducanu, redactor-șef emisiuni militare de radio, să discute despre trecutul, prezentul și perspectivele presei departamentale, globalizarea comunicării, construirea și diseminarea mesajelor, credibilitate, deontologie și practici discursive, print versus online. Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale este continuatorul tradiţiilor primului săptămânal militar românesc – “Obseevatorul militar” (apărut la Bucureşti, în urmă cu 155 de ani), al Serviciului foto-cinematografic al Armatei Române (prima instituţie de profil din ţară înfiinţată la 15 noiembrie 1916), al primei emisiuni de radio “Ora ostaşului”, devenită, ulterior, “Ora armatei” (la 16 iunie 1940) şi al primei emisiuni militare de televiziune “De strajă patriei”, cu o durată de 15 minute, precursoarea emisiunii de astăzi “Pro Patria” (la 31 martie 1968). Pe o piaţă mediatică autohtonă, considerată de mulţi suprasaturată, presa militară a reuşit să înlăture barierele scepticismului, contribuind la promovarea unei imagini reale a armatei, atât pe plan intern cât şi extern, oferind opiniei publice informaţii pertinente, precise şi de larg interes.

BENONE NEAGOE / UZP

Foto: Petrică Mihalache (TPA)

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Andrei Bădin, agentul lui Tismăneanu şi Pacepa de la B1 şi A3, învinuit penal de DNA pentru ŞPAGĂ şi ŞANTAJ. I-a cerut MITĂ 5000 de lei lui DUICU. Mediafax UPDATE

Stiri de pe ziaristionline.ro - Iulie 24, 2014 - 1:11am

Andrei-Badin-Agent-acoperit-prost-Ioan-T-Morar-SIE-SRI-B1-TV-Antena-3Pseudo-realizatorul TV Andrei Badin, propagandist de cea mai joasa speta al tradatorilor Securitatii Vladimir Tismaneanu si Ion Mihai Pacepa, este pus sub invinuire penala de catre procurorii DNA, dupa ce presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, i-a facut plangere penala pentru santaj, informeaza surse citate de presa, conform HotNews. Ziariștii de la HotNews nu au reusit sa-l contacteze pe Andrei Badin pentru eventuale clarificari. Jurnalistul este in concediu in aceasta perioada, potrivit paginii sale de Facebook. Alte surse afirma ca acesta a parasit deja tara, in directia Israel sau Canada, unde a avut a doua sa misiune externa, de infiltrare a legionarilor din exil, dupa cea de “penetrare” a Casei Regale.

Din informatii obtinute de HotNews.ro, procurorii DNA l-ar fi incadrat pe Andrei Badin la o posibila infractiune de luare de mita. Conform Realitatea TV, procurorii sustin ca Andrei Badin, de la postul B1Tv, ar fi primit bani de la Duicu ca sa nu realizeze o emisiune pe tema afacerilor pe care le derula fiului ministrului Muncii, Rovana Plumb.

Inca din 1 iulie publicatia News-Mehedinti.ro a relatat ca in urma audierii lui Duicu, procurorii au gasit in interceptarile telefonice de la dosar, o convorbire in care Badin ii cere “bani de concediu” lui Duicu. Potrivit unor surse citate de publicatia locala, Adrian Duicu ar fi inregistrat de curand la DNA o plangere penala impotriva lui Andrei Badin, pentru santaj, transmite si Cotidianul. Iata si articolul din presa locala:

EXCLUSIV: Realizatorul de la B1TV, Andrei Bădin, acuzat de ȘANTAJ. Plângerea a fost înregistrată la DNA de către fostul președinte CJ Mehedinți, ADRIAN DUICU

Se jură că nu fură dar l-am prins cu rața-n gură, este zicala perfectă pentru realizatorul emisiunii “Aktualitatea Românească” de la B1TV, Andrei Bădin.

Surse apropiate redacției News Mehedinți au dezvăluit detalii  INCREDIBILE din dosarul ADRIAN DUICU. Potrivit acestora, cazul fostului președinte CJ Mehedinți face o victimă în rândul militanților Băsiști. Este vorba despre nimeni altul, decât realizatorul TV de la B1, Andrei Bădin.

În urma audierii lui Adrian Duicu, procurorii au găsit în interceptările telefonice de la dosar, o convorbire în care Bădin îi cere “bani de concediu” lui Duicu. Aceleași surse au dezvlăuit în EXCLUSIVITATE pentru News Mehedinți, că Adrian Duicu ar fi înregistrat de curând la DNA o plângere penală împotriva lui Andrei Bădin, pentru ȘANTAJ.

Rovana Plumb – motivul ȘANTAJULUI

Din discuțiile care apar în interceptări, ar exista o convorbire în care realizatorul B1 Andrei Bădin se laudă că deține mai multe înregistrări și poze compromițătoare cu ministrul Rovana Plumb, pe care intenționează să le difuzeze în cadrul emisiunii “Aktualitatea Românească”. Ulterior, tot în convorbirile telefonice apare o discuție între Adrian Duicu și Bădin, președintele Consiliului Județean Mehedinți încercând să îi spună realizatorului să nu facă această emisiune. În schimb, Andrei Bădin îi cere lui Duicu “o recompensă” pe motivul că și-ar dori să plece “într-o excursie”.

Adrian Duciu este de acord și îi cere lui Bădin un cont pentru a-i putea transfera suma de bani cerută, aproximativ 5.000 de lei. Pe interceptările din dosar apare un sms trimis de Bădin către Duicu cu detaliile unui cont bancar, iar ulterior plata a fost făcută din contul uneia din cele trei societăți deținute de către familia Duicu, către contul indicat de Bădin.

Reamintim faptul că la un moment dat, Andrei Bădin a relizat emisiuni în cadrul televiziuni Tele2 din Drobeta Turnu Severin, post de televiziune patronat de către Adrian Duicu, perioadă în care se număra printre apropiații fostului președinte CJ Mehedinți, fiind alături de el nu doar profesional, ci și la întâlniri restrânse, mai scrie News-Mehedinti.ro.

Conform fostului detinut politic Ion Varlam, Andrei Badin a trecut prin fosta Scoala de Securitate de la Baneasa, fapt deconspirat de propria-i mama, la un pahar (in plus) de vorba.

Ioan T. Morar, un tip cat de cat cunoscator in ale externelor, ca doar n-a fost consul in port la Marsilia chiar degeaba, afirma despre Andrei Badin, un fel de jurnalist traseist prin trusturile fostilor DIE-isti, recte Voiculescu si, acum, Paunescu, ca e “cam slab la minte” si ca “a trecut si pe la SIE”. Intr-o alta postare, Morar intareste: cica Badin “ar fi fost și în aceeași structură în care, pe vechi, s-a afirmat și Felix”. Un alt domn, ceva mai cunoscator in tainele badinaceelor, afirma ca Badin, acest “biet caraghios”, e doar “un pacalici”. “Prost”, “traseist”, “pacalici” sunt nimic pe langa ce-i aplica chiar mama sa “bai, caraghiosului” lui Basescu. Intr-o relatare spumoasa oferita in cadrul unui serial al portalului Ziaristi Online de fostul detinut politic Ion Varlam, aflam cum propria lui mama il deconspira pe “idiot” ca agent acoperit, pentru a carui incadrare in sistem a trebuit sa-si puna in miscarea toate pilele ei de televizionista din era bolsevica. Video mai jos:


Andrei Badin, deconspirat ca agent acoperit “idiot” de propria-i mama by ZiaristiOnlineTV

UPDATE Gândul: Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu. În dosar sunt interceptări în cauză.

Prezentatorul TV Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care fostul şef al CJ de Mehedinţi, Adrian Duicu, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta, au declarat surse judiciare pentru Gândul.

Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu (Imagine: www.b1tv.ro)

Ajuns în arest preventiv pentru corupţie, Duicu a susţinut în faţa procurorilor DNA că i-ar fi dat bani prezentatorului TV Andrei Bădin pentru a nu face o emisiune despre ministrul mediului Rovana Plumb. Potrivit procedurilor, informaţia este cercetată de procurorii care au început urmărirea penală în acest caz. Reamintim că fostul şef al CJ Mehedinţi este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

Andrei Bădin este prezentator la B1 Tv şi în trecut a activat şi în cadrul Antena 3, televiziune parte a trustului Intact fondat de Dan Voiculescu.

Gândul a încercat să obţină o reacţie din partea prezentatorului Tv. Iniţial Andrei Bădin a spus că este într-o şedintă după care timp de mai multe ore nu a răspuns solicitărilor Gândul. Punctul său de vedere va fi difuzat de Gândul când îl va transmite.

Din informaţiile prezentate până acum de procurori reiese că Adrian Duicu conducea în Mehedinţi o reţea de corupţie integrată. Potrivit DNA, în centrul reţelei se plasează el şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Constantin Ponea. Duicu îşi folosea influenţa politică pentru a-l menţine în funcţie pe şeful IPJ, dar şi pentru a-l promova la Bucureşti în structurile centrale.

Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu a făcut trafic de influenţă chiar de la cabinetul premierului din Palatul Victoria. Duicu ar fi cerut ca şeful IPJ din judeţ, Constantin Ponea, să fie menţinut şi apoi avansat, iar în schimb poliţistul i-a promis că îl scapă de dosarul de incompatibilitate de la ANI. Anchetatorii susţin că premierul l-a convocat la Guvern pe însuşi şeful Poliţiei Române pentru a-i satisface doleanţele lui Adrian Duicu.

Ajuns în arest pentru un trafic de influenţă chiar de la Palatul Victoria, fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, apare în interceptările din dosarul întocmit de procurori, fiind cel care asigura diverşilor apropiaţi ai PSD „rezolvarea problemelor”. Într-una din interceptările Duicu i se lăuda lui se lăuda Ionel Georgescu că problema lui „s-a rezolvat, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă”. Ca garanţie: „sunt cu premieru’, aici, la masă”.

Adrian Duicu apare în stenogramele depuse la dosarul traficului de influenţă de la Palarul Victoria discutând cu Ionel Georgescu pe care îl asigură că i-a rezolvat o problemă, garantând cu faptul că se află chiar cu premierul Victor Ponta la masă. Ionel Georgescu a fost propus de PSD, în 2009, la conducerea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. Numele său se leagă de scandalul care a dus la ieşirea PSD din coaliţia de guvernământ cu PDL din 2009.

Mai precis, Ionel Georgescu era promovat şi susţinut pentru şefia DGIPI de către Cătălin Voicu şi de fostul general Mitică Iliescu. Din dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu ştim că acest dorea chiar să devină ministrul Internelor. În schimb, la minister au fost numiţi Gabriel Oprea, Dan Nica şi apoi Liviu Dragnea. Premierul Boc a respins propunerea ca Ionel Georgescu să fie numit la şefia DGIPI, acesta fiind şi unul din motivele pentru care PSD a părăsit la acel moment guvernul, transmite MEDIAFAX.

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online