Share |

Agregator de ştiri

Master Class Mariana Nicolesco la TVR

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 5, 2014 - 1:00am

Master Class Mariana Nicolesco Braila 2014La televiziunea naţională

Marea sărbătoare a artei cântului

Master Class Mariana Nicolesco

Cursurile de Măiestrie Artistică 2014 ale sopranei Mariana Nicolesco, pregătind ediţia jubiliară din anul viitor, marcând două decenii de succese ale Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, au entuziasmat şi în acest an publicul prezent la eveniment, iar acum televiziunea naţională aduce această mare sărbătoare a artei cântului în casele tuturor iubitorilor vocii umane şi ai muzicii de operă.

În cadrul acestei ediţii a Cursurilor de Măiestrie Artistică Dr. Stephan Poen a evocat personalitatea legendarei soprane Hariclea Darclée, la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate. Totodată a fost celebrată creaţia lui Christoph Willibald Gluck şi Niccolò Jommelli la 300 de ani de la naştere şi a lui Giacomo Meyerbeer la 150 de ani de la dispariţia sa, conferinţa fiind ilustrată cu pagini celebre din repertoriul acesteia cântate de Mariana Nicolesco pe scenele lumii. Sâmbătă 8 noiembrie, orele 11, TVR2.

Cea de a doua emisiune e consacrată Cursurilor de Măiestrie Artistică ale sopranei Mariana Nicolesco şi dedicată Recitalului tinerilor artişti cuprinzând arii din repertoriul Haricleei Darclée. Duminică 9 noiembrie, orele 11, TVR2.

Gala Master Class ce încheie Cursurile de Măiestrie Artistică din acest an cu un adevărat maraton liric, ca de fiecare dată, face obiectul celei de a treia emisiuni ale acestui ciclu, în care un moment de o deosebită emoţie este acela închinat marelui bariton Nicolae Herlea, prezent ani de-a rândul la evenimentele Darclée. Sâmbătă 15 noiembrie, orele 11, TVR2. Cea de a patra emisiune încununează splendidele celebrări ale muzicii din cadrul prestigioaselor manifestări Darclée pentru care Mariana Nicolesco a obţinut Înaltul Patronaj UNESCO. Duminică 16 noiembrie, orele 11, TVR2.

Mariana Nicolesco declara recent: «Este o mare bucurie aceea pe care ne-au adus-o artişti care şi-au desăvârşit mijloacele la Cursurile nostre de Măiestrie Artistică, triumfând la Concursul Internaţional de Canto al Chinei, cu 430 de concurenţi din 41 de ţări, unde tenorul Adrian Dumitru a obţinut Premiul I şi mezzosoprana Emanuela Pascu Premiul II».

Membră a Juriului Internaţional al Concursului, Mariana Nicolesco a fost invitată de Opera Naţională a Chinei să ofere în primăvara viitoare Master Classes în Arta Cântului celor mai frumoase voci ale Chinei.

Sursa: Ziaristi Online

Mariana Nicolesco

Categorii: ziaristi_online

„REVOLUȚIA SEXUALĂ GLOBALĂ. DISTRUGEREA LIBERTĂȚII ÎN NUMELE LIBERTĂȚII”. Conferinţele sociologului Gabriel Kuby la Constanța, Iași, Bacău și București: „Gender” – o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 4, 2014 - 1:00am

Afis A3 Bucuresti „Gender”   o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății? EVENIMENT: Lansarea cărții „Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății”, de Gabriele Kuby (Germania)

EVENIMENT: LANSAREA ÎN ROMÂNIA A CĂRȚII „REVOLUȚIA SEXUALĂ GLOBALĂ. DISTRUGEREA LIBERTĂȚII ÎN NUMELE LIBERTĂȚII” de Gabriele Kuby (Germania) + serie de conferințe publice pe tema „Gender” – o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?

Între 3 și 6 noiembrie, în 4 orașe ale României (Constanța, Iași, Bacău și București) va avea loc lansarea cărții Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății. Publicată recent de Editura Sapientia din Iași, cartea este scrisă de Gabriele Kuby, sociolog și expert în gender, și a fost tradusă din germană în limba română de dr. biol. Alexandru Ș. Bologa. La acest eveniment va fi prezentă și autoarea, care va susține în fiecare din cele 4 locații conferințe pe tema: „Gender: o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?” Evenimentul este organizat în colaborare de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității Din București, Asociația „Pro Vita”, filiala București și Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași. Intrarea este liberă.

UNDE ȘI CÂND?

CONSTANȚA: Luni, 3 noiembrie 2014, ora 18,00
Aula Magna „Prof. univ. dr. Adrian Rădulescu”, Universitatea Ovidius din Constanţa – Bd. Mamaia, nr. 124

IAȘI: Marţi, 4 noiembrie 2014, ora 19,30
Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Maria Regină” din Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26

BACĂU: Miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 19,00
Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”, Str. Ana Ipătescu 2A

BUCUREȘTI: Joi, 6 noiembrie 2014, ora 19,15
Aula Magna a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universității din Bucureşti, Str. General Berthelot, nr. 19

CE ESTE „GENDER”?

Cuvântul „Gender” apare tot mai des în discuţiile publice. Deşi de câţiva ani este folosit ca instrument strategic al politicii U.E. şi între timp devine disciplină de studiu la tot mai multe universităţi, majoritatea oamenilor nu cunosc importanţa acestui nou termen. Chiar dintre politicieni numai cca 10% ştiu că în spatele lui „Gender” se ascunde altceva decât egalitatea dintre bărbat şi femeie.

Pentru a informa despre acest subiect la faţa locului, Editura „Sapientia” a invitat-o pe cunoscuta sociologă şi autoare de carte Gabriele Kuby să țină o serie de conferințe în mai multe orașe din România. Astfel, luni, 3 noiembrie, va fi la Constanța, marți, 4 noiembrie, la Iași, miercuri, 5 noiembrie, la Bacău și joi, 6 noiembrie, la București.

Dna Gabriele Kuby va căuta să lumineze fundalurile şi efectele ideologiei „Gender Mainstreaming” într-o manieră clară și inteligibilă. Sub titlul „Gender – o ameninţare ascunsă la adresa familiei şi a societăţii?”, experta în gender va vorbi despre cum se aplică acest program într-un mod cât mai disimulat și de la cel mai înalt nivel şi ce modificări grave sunt de aşteptat pentru fiecare personal, pentru copii şi familii și, în cele din urmă, pentru întreaga societate.

Evenimentul se adresează fiecăruia, dar îndeosebi părinţilor, adulților şi tinerilor, chiar şi fără cunoştinţe prealabile asupra subiectului. După conferinţă există posibilitatea de a adresa întrebări referentei.

GABRIELE KUBY s-a născut în 1944 la Konstanz. A studiat sociologia la Berlin şi Konstanz. După căutări îndelungate pe căile spiritului epocii, în 1977 a aderat la Biserica Catolică. Prin activitatea sa publicistică şi prin conferinţele pe care le ține arată impasurile în care se află societatea modernă şi arată că ieşirea se poate face printr-o reconsiderare a valorilor creştine. Este mamă a trei copii.

În 2006 a publicat cartea Die Gender-Revolution – Relativismus in Aktion (Revoluţia gender – Relativismul în acţiune), prima analiză critică a acestei ideologii noi. Cartea „Revoluţia sexuală globală” documentează punerea în aplicare globală a genderism-ului. Cartea a fost tradusă până în primăvara anului 2014 în limbile poloneză, ungară, croată, slovacă şi cehă, iar acum este prezentată şi în limba română.

Au scris despre cartea „Revoluția sexuală. Distrugerea libertății în numele libertății”:

Papa Benedict al XVI-lea: „Doamna Kuby este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului”.

Prof. Edith Düsing, profesor de Istoria Filosofiei și a Culturii: „Am citit cartea cu sufletul la gură și șocat mental”.

Katrin Krips-Schmidt, Die Tagespost (6.10.2012): „O dată cu apariția cărții nimeni nu mai poate spune: despre aceasta nu am știut nimic – despre o revoluție care ar vrea să însemne libertate și, de fapt, nu înseamnă altceva decât dictatură”.

Prof. Harald Seubert, profesor de Filosofie și Teologie: „Gabriele Kuby atestă puterea demnității umane în lumina dreptului natural și a chipului lui Dumnezeu atât de convingător, strălucitor și nou, precum rar se întâlnește, de altfel”.

De aceeaşi autoare au mai apărut, la Editura „Sapientia”:
– Gender. O ideologie nouă distruge familia;
– Etatizarea educaţiei. Pe calea către noul om gender

Sursa: Cultura Vietii via Ziaristi Online

pliant Kuby Page 1 „Gender”   o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății? EVENIMENT: Lansarea cărții „Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății”, de Gabriele Kuby (Germania)

pliant Kuby Page 2 „Gender”   o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății? EVENIMENT: Lansarea cărții „Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății”, de Gabriele Kuby (Germania)

Categorii: ziaristi_online

Petru Romoşan: Şi dacă absenteiştii au dreptate? Primul partid al ţării are deja o ideologie clară: JOS MINCIUNA!

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 3, 2014 - 1:11am

traian basescu-elena-udrea-selfie-pmp-nastaseApar de astă dată deosebit de suspecţi ziariştii, formatorii de opinie, alte persoane publice care ne cheamă entuziast, cu conştiinţa democratică curată, să mergem la vot. Ca şi cum am fi nişte imbecili, nişte primitivi, nişte necopţi cetăţeneşte, care au absolută nevoie să fie duşi de mână la urna de vot. Îi credem, frankly speaking, plătiţi de Sistem. Sistemul ticăloşit, bineînţeles. Dar ce zicem noi „ticăloşit”, Sistemul Ticălos şi Trădător pur şi simplu.

(Remember George Orwell: „People who elect corrupt politicians, impostors, thieves and traitors are not victims, but accomplices.” – Cei care îşi aleg politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu sunt victime, ci complici. Dar tot el a scris: „In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act.” – La vreme de completă înşelăciune, a spune adevărul e un act revoluţionar).

Anul acesta e mai limpede decât în ultimii 25 de ani că nici un candidat nu merită votat cu toată încrederea. Dintr-un motiv sau dintr-o mie de motive.

Începând cu junele presupus socialist, presupus de stânga democratică, Victor Ponta, reprezentantul unui partid care s-a încolonat deja spre penitenciar. Şi continuând cu Klaus Iohannis, apărut cumva din neant într-un rol principal, care nu-l prinde deloc, care-l depăşeşte evident, un fel de copie cu nickname german al lui Emil Constantinescu.

Dar la fel e Teodor Meleşcanu, singurul care are un CV convingător, diplomat, de mai multe ori ministru, director SIE şi cu o prestaţie adecvată rolului şi demnităţii de preşedinte, dar care nu ne-a povestit mai nimic despre experienţele sale trecute de la Geneva şi de aiurea. Din lipsă de timp, din cauză de DNA, Microsoft, EADS, retrocedări ilegale etc. (aşa a dat de înţeles). Şi, culmea, din cauza unor polemici penibile şi absurde pe tema serviciilor secrete stârnite de un veteran al „chestiunii”, deja fostul preşedinte Traian Băsescu, care a început astfel să justifice epoca sa de mare corupţie.

Tăriceanu nu ne-a explicat cum a devenit şi bătrânul căluţ de lemn al Domnului Goe Victor Viorel, după ce în istoria sa personală a jucat tot felul de roluri, începând cu cel de manechin, parcă, la Apaca. Sau, de fapt, a redevenit, în final de carieră, un manechin, unul pentru publicul de vârsta a treia socialisto-liberalo-schimbisto-reformator.

Monica Macovei are deja susţinerea generală a fripturiştilor lui Băsescu, ceea ce în sine e o reuşită. Pentru că sunt mulţi şi foarte bine plasaţi faţă de bugetul statului. Aceiaşi „intelectuali” au abandonat-o, în schimb, fără milă pe favorita lui Băsescu. De altfel, favorita lui Băsescu pare a juca ultima scenetă dintr-un film de Bollywood înainte de nişte întâlniri inconturnabile cu DNA şi cu justiţia în general.

Foarte mulţi români vor sta acasă şi poţi foarte bine să-i înţelegi. Au votat deja de prea multe ori degeaba şi numai în folosul unor infractori sau impostori. Sistemul are nevoie de o prezenţă consistentă la vot pentru propria lui perpetuare şi pentru legitimare – toată lumea a priceput. Democraţia e o ficţiune, Sistemul e o sinistră realitate cotidiană care adoră să fie catalogată „democratică”. Oricum, absenteiştii vor fi în aceste alegeri primul partid al ţării, care şi-a formulat deja o ideologie: „Nu vă putem încă împiedica să ne minţiţi, să ne furaţi, să ne batjocoriţi, să mistificaţi, dar fără noi!”

Cotidianul via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

O contribuție românească: alegeri fără campanie electorală – de Viorel Cosma

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 3, 2014 - 1:10am

Basescu Ponta UdreaÎntr-un timp era la modă ca partidele și aleșii lor, plus câțiva independenți de coloratură, să anunțe că viitoarea campanie electorală începe din momentul certificării rezultatelor celei precedente. S-au potolit după ce cu greu s-au prins de enormitate – nu campania începea, ci îndeplinirea mandatului. Că un mandat bogat în realizări ușurează eforturile electorale viitoare, este altă discuție.

Glumeți din fire, aleșii de orice categorie s-au apucat pe urmă să dezvolte ironii la adresa câte unuia care dădea prea multă încărcătură electorală activității curente. De la ironii s-a ajuns la acuzații vehemente. Pe neobservate n-au mai fost luate în seamă de nimeni. E încă o dovadă că românul are teribila capacitate de a se obișnui aproape cu orice nu se potrivește într-o societate normală.

Considerațiile politice (și cu rădăcini politice) asupra rolului și eficienței campaniilor electorale au scos la rampă promoții întregi de prestatori cu gura. Ridicau la rang de știință toate tâmpeniile, zvonurile și insinuările. Pas cu pas au construit un paradox: pe de o parte, decretau că orice-ai face nu poți câștiga în plus decât un număr limitat de procente; pe de alta (sau altele), tocau sume de bani ce sfidează imaginația pământeană și nu justifică beneficiul.

Cu trecerea anilor, arsenalul asociat alegerilor s-a diversificat în așa măsură încât reglările de conturi cu strigături și dezvăluiri – altfel, sarea, piperul și otrava luptei politice – au dificultăți în a se plasa ca moment optim pe piața de profil. Să le faci prea devreme, se uită până la vot. Să le ții la maturat, păstrându-le pentru campanie, riști să ratezi efectul, să li se pună eticheta de diversiune, să fii blamat pe motiv că dinadins ai amânat ce putea fi decisiv.

Denaturarea și deturnarea campaniilor electorale a sfârșit prin golirea de conținut. Ca la alegerile prezidențiale din acest an. Scopul scuză mijloacele, dar nici chiar așa. E prea de tot ce ni s-a servit. Perspectiva resetării ceasului național, după 16 noiembrie, astfel încât să numărăm un nou pachet de ani de pedeapsă, și-apoi altul pentru cine-o apuca, este îngrozitoare. Și obligă, dacă nu vrei să trăiești degeaba, la a ține cont măcar acum de ce-a însemnat să nu ne rupem de trecut în mai 1990. Simbolul și influența președintelui, la români, sunt în continuare peste măsură de puternice. O campanie adevărată ar fi fost de ajutor. Să nu spună careva că n-a știut.

Viorel Cosma

Ziarul Ceahlaul via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Monahul Filotheu de la Petru Vodă despre proorocia Părintelui Justin: Război şi carduri de sănătate obligatorii. VIDEO

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 3, 2014 - 1:00am

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu
M. Filotheu – Cuvînt la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie by manastirea-petru-voda
Cuvânt la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi la îndrăciţii din Gadara, ţinut de monahul Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă, Duminică, 26 Octombrie 2014
Sursa: Manastirea Petru Voda

Categorii: ziaristi_online

Extraordinar succes al artiştilor români în China: Tenorul Adrian Dumitru şi mezzosoprana Emanuela Pascu, Premiile I şi II la Concursul Internaţional de Canto al Chinei

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 3, 2014 - 12:30am
Mariana Nicolesco, Adrian Dumitru, Emanuela Pascu

Triumf în China: Mariana Nicolesco împreună cu tenorul Adrian Dumitru, laureatul Premiului I al Concursului Internaţional de Canto al Chinei, şi cu mezzosoprana Emanuela Pascu, laureata Premiului II

Tenorul Adrian Dumitru obţine Premiul I la Concursul Internaţional de Canto al Chinei de la Ningbo la care au luat parte 430 de concurenţi din 41 de ţări. Mezzosoprana Emanuela Pascu este laureata Premiului II. Marea soprană Mariana Nicolesco, membră a juriului, este invitată de onoare a Operei Naţionale din Beijing, unde urmează să ofere, în primăvara viitoare, Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes, celor mai valoroase tinere talente ale Chinei.

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Orice am vota, tot vom regreta! Analiza lui Bogdan Diaconu via Romania Unita Info

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 2, 2014 - 1:10pm

Alegeri Prezidentiale 2012

Vom regreta indiferent ce sau pe cine vom vota, aşa cum românii au regretat că l-au votat pe Iliescu, apoi au regretat că l-au votat pe Constantinescu, apoi din nou pe Iliescu, apoi au regretat amarnic că l-au votat pe Băsescu. Aşa cum au regretat că au votat un partid sau altul, oricare dintre cele care s-au succedat la putere. Aceste adevăruri nu reprezintă însă un îndemn la boicot, ci la luciditate, dacă mai avem voie la ea!

Votarea este, într-adevăr, o datorie de cetăţean. Confirmarea impostorilor şi transformarea unuia dintre ei în preşedintele României nu este o datorie. Dar exact acest lucru se va întâmpla în momentul în care oricine va ieşi câştigător se va împăuna cu nu ştiu câte procente şi va dicta, în contul lor, următorii paşi de distrugere a României. Prezenţa la vot mi se pare o datorie, anularea lui şi trimiterea semnalului că vrem altceva, o datorie la fel de mare.

Ce înseamnă confirmarea prin vot a unui candidat, chiar dacă îl alegem ca fiind răul cel mai mic sau ca răul preferabil unei alte variante? Înseamnă acceptarea. Înseamnă confirmarea şi mandatul de a fi reprezentaţi de acea persoană, dar mai ales de interesele din spatele ei. Pe principiul „vrem un rău mai mic” a câştigat alegerile Emil Constantinescu împotriva lui Ion Iliescu în 1996, Ion Iliescu împotriva lui Vadim Tudor în 2000 şi Traian Băsescu împotriva lui Adrian Năstase şi a lui Mircea Geoană în 2004 şi, respectiv, în 2009. Răul mai mic s-a dovedit, în timp, un rău foarte mare. Stă mărturie buza prăpastiei pe care ne aflăm şi de care, dacă nu suntem conştienţi, este doar pentru că cifrele oficiale ale dezastrului au fost măsluite sau amânate până după alegeri. O să ne convingem în 2015 cât de mic a fost răul pe care l-am ales din nou ca să evităm un rău mai mare.

Dar de ce nu ne-am mobiliza să spunem că nu mai vrem niciun fel de rău, ci un fel de bine. Un bine în sine, necircumscris conjuncturilor, neraportat la alte rele. Un bine de care să nu ne ruşinăm şi de care să nu ne ascundem ulterior. Câţi din cei care protestau împotriva lui Traian Băsescu mai recunoşteau că l-au votat fie în 2004, fie în 2009? Câţi au fost fericiţi în 2000 că l-au votat pe Constantinescu în 1996? Sau câţi mai cred că au procedat bine că l-au votat pe Iliescu de două ori sau măcar o dată, în 2000?

Nu propun un absenteism de blam, acesta există oricum la toate alegerile şi e destul de evident, doar că ineficace, nimeni nu se simte vizat de el. Propun, în schimb, un vot de blam, dar nu cel prin care îi pedepsim pe unii ca să-i votăm pe alţii, după care îi pedepsim pe cei pe care i-am gratulat cu votul nostru alegându-i, din nou, pe cei de care ne lepădasem la alegerile anterioare. Pentru că aşa arată România electorală, un periplu permanent între un rău şi celălalt, fie că se numeşte stânga sau dreapta, roşu sau portocaliu sau sub forma altor ipostaze mascate.

Ce opţiuni avem de fapt la aceste alegeri? Să pedepsim PSD votând pe partea cealaltă, după ce, în 2012, am pedepsit partea cealaltă votând PSD (plus PNL, în varianta USL). Şi, de fapt, ne pedepsim doar pe noi înşine, pentru că ei se schimbă de la o tură la alta, aşteptând fără probleme să ne supărăm pe ceilalţi şi să-i chemăm pe ei să ne mai păcălească o dată.

Un vot pentru Vlad Ţepeş, scris cu pixul pe buletinul de vot, înseamnă participare mare la vot, adică da, credem în democraţie, dar un blam absolut acordat tuturor candidaţilor, pentru că nu mai vrem să îi schimbăm pe unii cu alţii, cu rezultatele ştiute.

Hai să-l votăm pe Iohannis ca să scăpăm de Ponta, sau hai să-l votăm pe Ponta că să nu vină Iohannis. Sau hai să votăm un altul dintre candidaţi că nu ne place nici de Ponta, nici de Iohannis. Cam aşa arată campania electorală la această oră. Indiferent că ar ieşi Ponta, Iohannis sau vreun altul, peste cinci ani vom vota iarăşi ca să scăpăm de cel pe care îl vom face preşedinte în aceste alegeri.

Ciclul înlocuirii relelor între ele trebuie stopat atât la nivelul partidelor care ne-au arătat toate de ce sunt în stare, cât şi la nivelul candidaţilor la prezidenţiale. Votăm, dar nu pentru actualii candidaţi. Putem astfel transmite semnalul că ne-am săturat de perindarea aceloraşi clanuri la putere şi să obligăm sistemul să lase locul pentru alte variante. Speranţa este să primim, în sfârşit, şi o variantă de bine, că între rele am tot ales. Iar dacă alegi între două rele la nesfârşit, până la urmă nu va mai exista un rău mai mic, ci un rău din ce în ce mai mare.

Acelaşi lucru şi la nivelul partidelor. Faptul că am propus o modificare a legii partidelor prin care să fie dizolvate formaţiunile ai căror lideri care s-au reunit în grupuri infracţionale organizate a fost interpretată ca un atac la democraţie. Am fost acuzat astfel că prin proiectul meu de lege privind dizolvarea partidelor care au devenit cuiburi de hoţi aş dori desfiinţarea tuturor partidelor politice, aşadar dictatura. De ce, nu ne putem imagina şi partide care să se ocupe cu altceva decât cu traficul de influenţă? Înseamnă că am pierdut bătălia pentru democraţie şi că ne putem resemna liniştiţi că va fi mereu aşa. Legea mea vrea desfiinţarea corupţiei, nu a partidelor! Aşa cum respingerea tuturor candidaţilor la preşedinţie vrea să fie un semnal că ne dorim şi avem dreptul la altceva decât să fim obligaţi mereu la răul cel mai mic, neavând nimic de a face nici cu respingerea alegerilor, nici cu lepădarea de sistemul republican sau de dreptul la vot.

Singurul lucru serios pe care l-am aflat din această campanie electorală a fost că partidele politice din România sunt prizonierele corupţiei şi că o adevărată caracatiţă de interese ţine statul român prizonier având piloni în toate partidele şi în spatele tuturor candidaţilor.

Românii sunt astfel în situaţia de a pierde aceste alegeri indiferent pe cine ar vota. Le vor pierde pe mâna unuia sau a altuia, dar efectul va fi similar: România va fi vândută la bucată în continuare, procesul de destrămare a teritoriului naţional va continua, iar sărăcia care va lovi ţara în 2015 o putem doar bănui acum, pentru că cifrele sunt ascunse, iar mizeria ţinută sub preş până după alegeri când va fi prea târziu.

O să iau ca exemplu doar primii doi clasaţi în sondaje. În timp ce Victor Ponta vrea să fie preşedintele care ne uneşte, aliaţii săi la guvernare, UDMR, propune modificarea Constituţiei, anularea statului naţional, iar consilierii săi în Covasna au votat în consiliu local al acestui oraş înfiinţarea unei regiuni autonome cu guvernare proprie. Poate că Ponta vrea să unească o bucată din Transilvania cu Ungaria, şi acest lucru vrea să spună cu sloganul ”preşedintele care uneşte”!

Recent, liderul UDMR Covasna, partid aflat la guvernare alături de PSD, a prezentat materiale electorale oficiale în care liderul formaţiunii maghiare şi premierul Ungariei îşi strâng mâinile. În fundalul fotografiei apar două steaguri ale Ungariei, iar în partea de jos a pliantului, un mesaj în care Viktor Orban îi urează mult succes lui Kelemen Hunor la alegerile prezidenţiale. Aşadar, Victor Ponta ne uneşte cu Viktor Orban, prin mijlocirea UDMR, iar acest lucru este dramatic pentru România! Asta în timp ce 100.000 de maghiari protestează la Budapesta împotriva sfârşitului democraţiei, marea realizare a aliatului UDMR din Ungaria, Viktor Orban!

Cât despre partidul care îl susţine pe Ponta la prezidenţiale, acesta este atât de mâncat de dinăuntru de corupţie, încât nu ştiu cine va mai rămâne în forurile de conducere ale PSD când se vor termina anchetele DNA.

Pe de altă parte, Iohannis ne promite un lucru bine făcut şi îl invită în campanie pe şeful popularilor europeni Joseph Daul, care i-a făcut campanie şi lui Viktor Orban în Ungaria la ultimele alegeri şi l-a prezentat pe liderul extremist de la Budapesta ca pe o mare speranţă a Europei şi a popularilor. Am scris despre acest lucur la timpul potrivit. Acum, după cum ştiţi, Viktor Orban este obligat de către SUA să aleagă între democraţie şi Rusia, ca să nu mai fac referire la ce politică duce premierul Ungariei faţă de România, unde le oferă maghiarilor autonomie în timp ce le fură maghiarilor din ţara lui libertatea. Iar Iohannis reuşeşte un lucru bine făcut, să ni-l aducă pe susţinătorul aprig al lui Orban, pe Daul, în România (Discursul lui Daul pentru Orban poate fi ascultat AICI). Ce să ne spună? Că este de acord cu horthysmul lui Orban şi că îl va ajuta pe Iohannis să îl aplice şi în România? Că este de acord cu federalizarea Europei, dar şi a României, şi că popularii europeni vor desfiinţarea suveranităţii naţionale pentru ca să fim conduşi de cine ştie ce interese străine oculte?

Dacă aceasta este politica lui Iohannis, iar Daul este omul care îl susţine, atunci ne putem da seama foarte bine în ce direcţie va duce Iohannis România. Cât despre partidul din spatele lui Iohannis, acolo se ascund maeştrii de vârf ai combinaţiilor din PDL, aşa încât nu cred că echipa lui Iohannis ar fi cu ceva mai bună decât echipa lui Victor Ponta. Şi argumentele de acest fel pot continua, cu detalii diferite, desigur, cu privire la toţi ceilalţi 12 candidaţi care au mai rămas nepomeniţi aici.

Românii sunt astfel în situaţia de a pierde aceste alegeri indiferent pe cine ar vota. Le vor pierde pe mâna unuia sau a altuia, dar efectul va fi similar: România va fi vândută la bucată în continuare, procesul de destrămare a teritoriului naţional va continua, iar sărăcia care va lovi ţara în 2015 o putem doar bănui acum, pentru că cifrele sunt ascunse, iar mizeria ţinută sub preş până după alegeri când va fi prea târziu. Varianta votului pentru Iohannis ca să scăpăm de Ponta este la fel de perdantă ca şi varianta să-l votăm pe Ponta că să scăpăm de Iohannis. Aşa încât nu-mi rămâne decât o singură variantă: să-l votez pe Vlad Ţepeş, oricât de mult aş fi de criticat pentru aceasta! Desigur, în spiritul titlului, am şi eu regretul meu: că nu am pe cine vota fără să îmi pregătesc de regrete viitoare…

Clipul electoral al Partidului România Unită care ilustrează cele spuse mai sus poate fi vizionat AICI.

Bogdan Diaconu

Surse: Adevarul şi România Unită Info

Sursa Foto: Politica Ta

Categorii: ziaristi_online

Când ruşii omoară ruşi. O analiză extraordinară, de Corneliu Vlad

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 1, 2014 - 1:10am

corneliu-vladRazboi ascuns? Razboi fara proclamarea razboiului? Razboi non-linear? Razboi civil? Razboi ruso-ucrainean? Cum ar putea fi definite aceste ostilitati si aceasta varsare de sange, care au produs, dupa cateva luni, mii de morti, zeci de mii de raniti, sute de mii de refugiati (peste o jumatate de million de cetateni ucraineni stramutati in Rusia, dupa unele estimatii). Polemologii incearca sa include faptul in categorii mai mult sau mai putin teoretizate si daca pentru actiunea din Crimeea au vorbit despre un un “ razboi fara victime” sau ”fara un foc de arma”, despre intreaga operatiune, la nivelul intregului sud-est al Ucrainei, au lansat conceptul de “razboi hibrid”.
“Cand rusii ucid rusi” si-a intitulat un articol despre tragedia din Ucraina ziarsta rusa Inna Dulkina. Si ea incepea prin a aminiti spusele generalului ucrainean Serghei Kulcinski unui ziarist  la revista “Russkii Reporter”: “Putin imi pasa pe care dintre voi va fi sa-i omor, civili sau militari. De ce v-as plange? Voi ati plange-o pe mama?”. Bravul general se mandrea ca a fost “un bun ofiter sovietic”. Dupa dezmembrarea URSS, povestea el, s-a intrebat mereu: Care dintre noi are dreptate? Si vechilor lui tovarasi de arme rusi care-l intrebau ce are de gand sa faca, le raspundea: Suntem hotarati sa va distrugem. Iar ei izbucneau in ras si spuneau: Ei, fratioare, chiar asa?.
Intre timp, generalul ucrainean si-a pierdut viata intr-un elicopter doborat de insurgentii pro-rusi la Slaviansk. Dar militari – sau civili – care gandesc asemenea lui  exista, fara indoiala, si printre ucraineni, si printre rusi. Ce gandeste insa omul de rand din Ucraina si cel din Rusia, despre cumplita incercare prin care trec azi cele doua popoare si statele lor? La referendumul din 14 martie 1991, cand cetatenii URSS au fost intrebati cum vad viitorul Uniunii Sovietice, peste trei sferturi (76,43 la surta) dintre cei ce s-au pronuntat si-au dorit ca acest stat sa mai existe.  Au spus atunci DA Uniunii Sovietice si 70 la suta dintre locuitorii Ucrainiei sovietice. La peste doua decenii de la disparitia URSS, si (re)nasterea statului independent Ucraina, situatia este mai confuza si, prin aceasta, mai dramatica. Un sondaj din octombrie 2014 efectuat in Ucraina si in Rusia  de catre Centrul rus Levada  si Institutul International de Sociologie din Kiev  arata ca 63 la suta dintre ucraineni ii invinuiesc pe rusi de varsarea de sange din Ucraina  si 75 la suta dintre rusi  arunca vina pe ucraineni. Rezultate, din pacate, previzibile. Surprinzator este insa faptul ca aproape 60 la suta din populatia Rusiei si 19 la suta din cea a Ucrainei nu stiu ca intre cele doua state se poarta astazi un razboi.
Un razboi despre care nici unul dintre beligeranti nu pare inclinat sa dea prea multe informatii – sau date credibile – si despre care lumea se straduieste din greu sa afle mai multe. Un raport al Amnesty International  publicat in aceasta toamna relateaza despre executiile sumare si alte crime comise de separatistii ucranieni si fortele pro-Kiev sdin estul ucrainei si a gasit dovezi  ca au fost comise atrocitati de ambele parti beligerante, insa nu la scara raportata de presa si autoritatile din cele doua tari.  “Fara nici o indoiala ca executii sumare si atrocitati sunt comise atat de separatistii pro-rusi cat si de fortele pro-Kiev din estul Ucrainei, dar este greu de estimat scara acestor abuzuri. Este posibil ca multe dintre ele sa nu fi fost descrise si ca altele sa fi fost deliberat raportate gresit. Este de asemenea limpede ca unele dintre cazurile mai socante, care au fost relatate  mai ales de catre presa rusa, au fost exagerate”, a declarat John Dalhuisen, director al Amnesty International pentru Europa si Asia Centrala.
Una dintre primele relatari de presa de pe bizarul front de lupta din Ucraina se intitula, nu intamplator, “Prima victima a acestui razboi este adevarul”.

Corneliu Vlad

Sursa: Curentul via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Colosul care nu se mai prăbuşeşte. Grid Modorcea despre Leviatanul rusesc

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 1, 2014 - 1:00am

Zemanta Related Posts ThumbnailColosul care nu se mai prăbuşeşte

În competiţia de la Cannes a intrat şi filmul Leviatan al rusului Andrey Zvyagintsev, care anterior luase pentru Elena (2011) premiul special al juriului. Acum ne-a atras atenţia pentru că filmul lui, Leviatan, a obţinut la această ediţie a festivalului premiul pentru scenariu, iar titlul biblic chiar impune o considerare a celei mai importante componente a unui film: scenariul. Şi scenariul lui Leviatan, scris de regizor împreună cu Oleg Negin, este cu totul special, în primul rând foarte stufos, din categoria scenariului arborescent, cum spunea Camil Petrescu. Apoi el are ambiţia de a face un fel de proces social şi politic Rusiei de ieri şi de azi. Filmul a fost produs de ucrainianul Alexander Rodnyansky, un mare om de televiziune, la origine documentarist, cu un stagiu la un post de televiziune din Germania, ajuns să aibă, în colaborare cu o televiziune americană, o reţea în toată Ucraina şi Rusia. Sigur, un astfel de film politic, demolator, nu putea fi produs de statul rus.

Cine este monstrul mării în acest film? Eroul, Nikolai / Kolia (Aleksey Serebryakov), care locuieşte într-un orăşel de la malul mării sau primarul corupt al oraşului, Vadim Sergheici (Roman Madvadov), care jinduieşte terenul şi casa unde locuieşte Kolia? Kolia are un garaj de reparat maşini lângă casa în care trăieşte împreună cu soţia şi cu fiul său, dintr-o altă căsătorie, dar presiunea primarului îl determină să aducă de la Moscova un avocat, un vechi prieten, Dmitri / Duma (Vladimir Vdovichenkov), să-l apere. Duma vine, dar ochii lui stau numai asupra frumoasei Lilya (Elena Lyadova), soţia lui Kolia, pe care pare că o cunoaşte dinainte, oricum, vom înţelege că el a venit mai mult pentru ea. Şi nu va trece mult şi îi vedem pe cei doi făcând dragoste în camera de hotel unde e cazat Duma.

Acest lucru se întâmplă tocmai când primarul era deconspirat şi căuta slăbiciunile adversarului său, avocatul de la Moscova, care îi arătase dosarul acuzator, imbatabil. Dar primarul nu se teme, dimpotrivă, împreună cu gorilele lui îl sechestreză pe Duma, îl bate şi îl obligă să părăsească localitatea. Primarul va câştiga terenul, Lilya, disperată, se sinucide, iar Kolia este acuzat că şi-a ucis soţia din gelozie. Este condamnat la 15 ani închisoare. Metafora leviatanului, raportul inuman dintre victimă şi călău, este marcată printr-o macara gigantică care demolează casa, în timp ce buldozerele nivelează curtea. Imaginile finale surprind peisajul marin, nemilos, orizontul pustiu al stâncilor lovite de valuri.

Evident, toţi pierd, sunt disperaţi, iar laitmotiv este scheletul unui mamifer marin pe plaja pustie. Aici se va refugia Romka, fiul nefericit, rămas al nimănui, după ce vede dezmăţul celor mari, la o vânătoare în afara oraşului, când ţintele sunt portretele lui Lenin, Stalin, Brejnev şi Gorbaciov. Lipseşte Putin, fiindcă portretul lui se află în biroul primarului. Dar piaţa orăşelului este dominată de statuia monumentală a lui Lenin.

Deci Leviatanul ar fi acestă realitate nemiloasă în care sistemul sovietic încă funcţionează, este departe de a arăta precum scheletul mamiferului de la malul mării. E chiar un colos, în primul rând biroctatic, o maşină de legi aberante, aşa cum sună rechizitoriul de la procesul confiscării casei, când o procuroare citeşte un text de lege interminabil, pe care probabil că regizorul l-a lăsat să fie citit tot, să iasă din sfera filmului, să fie ca o felie de documentar anti-cinematografic, rigid, sec, dur, inuman.

Este un film social şi politic, în tradiţia şcolii filmului sovietic, a noilor filme ruse, care analizează cumplita realitate în care trăiesc cei care au construit comunismul. Filmul arată ca un gigantic reportaj despre fostul lagăr al colosului leviatanic numit URSS.

Colosul sovietic nu se mai prăbuşeşte. El lasă victime. Degeaba mor pe capete oamenii buni, cinstiţi, muncitori, le iau locul reptilele, mafia înfometată a noului colos rus. Casa lui Kolia şi tot ce au construit el şi strămoşii lui o viaţă întreagă este demolat, levitanul pândeşte, e mai viu ca oricînd. El estre ca Moloh, va face noi victime. Şi totul se petrece sub blagoslovenia bisericii, a marelui prelat care îl consiliază pe Vadim, care ţine în final o predică despre adevărul lui Dumnezeu, care îi ia sub aripa sa şi pe cei buni şi pe cei răi. Totul se petrece sub oblăduirea marii biserici, sub aripa sfintei ortodoxii, care e sufletul nepieritor al Maicii Rusia!

Viitorul este însă sumbru, întunecat. Nu vedem la orizont decât peisaje stâncoase, galactice, încremenite, total inumane.

Grid Modorcea

Sursa: Ziaristi Online

 

Categorii: ziaristi_online

Nu ne mai deghizați copiii în demoni! APEL către profesorii care “sărbătoresc” Halloween-ul. E valabil şi pentru părinţi!

Stiri de pe ziaristionline.ro - Noiembrie 1, 2014 - 12:14am

halloween-la timisoaraVă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni!

de Irina Nastasiu

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul prezentului, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea. Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de „sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare.

În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.

Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele? Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi?

De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.

Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween. Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm. Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii. Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.

An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate. Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!

Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!

Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.

Sursa: Doxologia via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

A murit un mare jurnalist basarabean: Constantin Tănase. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ultimul editorial din Timpul: Moscova, dușmanul nostru strategic

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 31, 2014 - 1:11am

Constantin-Tanase-Timpul-Chisinau-Ziaristi-OnlineVă anunțăm cu regret că fondatorul ziarului TIMPUL, ziaristul și scriitorul Constantin Tănase, a încetat din viață joi, 30 octombrie. Redacția transmite condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au iubit și l-au citit în acești ani.

Toți cei care doresc să-și ia rămas bun de la Constantin Tănase sunt așteptați mâine, 31 octombrie, ora 17.00, la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.

Constantin Tănase s-a născut la 24 iunie 1949, în comuna Nemțeni, Hâncești. După absolvirea școlii medii se înscrie la Facultatea de Litere a Universității „Ion Creangă” din Chișinău, pe care o termină cu mențiune.

A activat în calitate de profesor, director de studii. Face doctoratul la Academia de Științe și susține cu succes teza de doctor în filologie. În 1988-1990 activează secretar științific al Comisiei de terminologie de pe lângă ASM. În 1991-1993 este deputat în primul Parlament al RM, iar în 1994-1996 – în calitate de director al Centrului național de terminologie – inițiază și realizează un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și punere în circulație în limba română a documentației oficiale, actelor de identitate etc. În 1996 este consilier al președintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 – redactor-șef adjunct, redactor-șef și director al ziarului FLUX. Pe 14 septembrie 2001 lansează Cotidianul Național Independent TIMPUL. A editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuindă” (2001), „Hoții de mituri” (2004), „Blestemul de a fi” (2009) și „Groapa cu lei” (2014).

Este decorat cu medaliile „Meritul Civic” și „Mihai Eminescu”. Cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2004 este decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor, iar în 2014 – cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

Este laureat al Premiului Național în domeniul jurnalismului.

La 12 iunie curent, Constantin Tănase și-a lansat la București cea mai recentă carte apărută de sub tipar -„Groapa cu lei”, iar pe 15 iunie, la invitația conaționalilor, și-a prezentat volumul în localitatea Altea, Spania.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Timpul şi Redacţia Ziaristi Online

Ultimul editorial. din 27 octombrie, a fost foarte scurt dar la obiect. Iată-l:

Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic

Îmi amintesc cu câtă mânie proletară s-au izbit asupra mea atunci când am scris că Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic. Uite că așa și s-a întâmplat.

Azi, Moscova, este pentru RM focarul de unde pornesc toate relele.

Alegerile din 30 noiembrie trebuie câștigate de partidele din fostul arc guvernamental.

Câștigăm alegerile din 30 noiembrie, câștigăm țara!

Toate editorialale sale din Timpul AICI.

Ziaristi Online aminteşte şi nedreptatea care i s-a făcut marelui jurnalist în 2011, cand gaşca GDS-istă reprezentată de Vitalie Ciobanu si Teodor Anatol Baconschi i-au furat premiul oferit de Basescu

Citiţi şi: Constantin Tănase: Moscova crede că Dumnezeu e rus şi o va apăra de România. O analiza de exceptie plus Video

 

Categorii: ziaristi_online

Monica Macovei, un nou plagiat: copy-paste după Bogdan Diaconu la Legea privind desfiinţarea partidelor corupte

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 31, 2014 - 1:10am

MONICA MACOVEI - CONFERINTARevenirea in politica interna nu i-a priit Monicai Macovei, care, dupa numai doua luni de stat zi de zi in tara, a luat-o pe urmele lui Victor Ponta, plagiind si ea la greu.

Dornica sa-si intretina aura de mare justitiara, Monica Macovei s-a infruptat fara jena din munca deputatului Bogdan Diaconu, ex-PSD si lider al Partidului Romania Unita in prezent. Care taman a depus la Parlament, cu cateva zile in urma, un proiect referitor la desfiintarea partidelor care au cel putin 10 membri ”urmariti penal pentru fapte de coruptie”. Originala, propunerea i-a atras atentia prezidentiabilului Monica Macovei, care a ”adoptat-o” pe loc, umbland un pic la numarul minim de penali si la conditii, pentru a putea face fata unei acuzatii de copy-paste. Odata cosmetizata, propunerea a fost lansata pe piata cu o noua ”eticheta” – Monica Macovei: ”Daca ai 20 de condamnati intr-un an, partidul se dizolva. Asta se poate face prin modificarea legii partidelor, pentru ca nu mai putem sta cu aceasta clasa politica la conducerea tarii, trebuie sa luam astfel de masuri”.

Sursa: Ziarul National

Bogdan Diaconu, citat de Ziaristi Online, a informat joi, 30 octombrie, într-0 conferinţă de presă: “Am depus astăzi la Camera Deputaților o modificare a legii partidelor politice care propune ca formațiunea politică în care un număr de 10 membri de partid cu funcții în partid sau în aparatul de stat se află în diferite faze de urmărire penală pentru fapte de corupție să fie considerată o rețea de corupție și să fie propusă spre dizolvare de către Ministerul Public, urmând ca Tribunalul București să decidă pe baza dovezilor dacă s-au îndeplinit prevederile legii și dacă ia decizia dizolvării.
Transformarea unui partid politic într-o rețea de corupție asemănătoare cu ”grupul infracțional organizat” sancționat penal de justiție reprezintă un motiv clar de dizolvare a unui partid politic pentru că înseamnă că nu mai avem de a face cu niște cazuri izolate, care, o dată descoperite și sancționate, vor lăsa restul instituției partidului politic să își îndeplinească menirea, ci cu o rețea intenționată, coordonată și extinsă de fapte de corupție a cărei rezolvare nu mai poate fi decât demantelarea structurii corupte prin dizolvarea partidului respectiv.
Această lege nu are doar un caracter punitiv, ci și unul preventiv, pentru că în condițiile adoptării unei asemenea legi, partidele vor fi mult mai grijulii cu persoanele pe care le vor nominaliza pentru funcții în interiorul formațiunii și în administrație la orice nivel.”

Citiţi si: OFICIAL: Partidele cu mai mult de 10 corupti risca sa fie desfiintate

SUPER-LEGE ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI! Numai Vlad Țepeș ar mai fi propus asta

Categorii: ziaristi_online

Cornel Constantin Ciomâzgă prezintă “Lucrarea” și “Se întorc morții acasă” la “Serile DOXOLOGIA”, împreună cu Părintele Constantin Sturzu

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 31, 2014 - 1:00am
Cornel Constantin Ciomâzgă vine la “Serile DOXOLOGIA”

Scriitorul își prezintă cărțile Lucrarea și Se întorc morții acasă la Iași.

Centrul Cultural-Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iașilor a pregătit în această toamnă, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mai multe evenimente speciale. Unul dintre acestea, organizat în cadrul manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA, va avea loc vineri, 31 octombrie a.c., în Aula Universităţii Petre Andrei din Iaşi, începând cu ora 18.00. Este vorba despre conferinţa „De la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, susţinută de jurnalistul și scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă şi moderată de Pr. Constantin Sturzu, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor 1990, întemeietor şi director al mai multor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalism, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă se retrăgea prin anii 2000 în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind în foarte scurtă vreme best-seller. De atunci și până acum cartea sa Lucrarea a fost declarată de mai multe ori cel mai căutat roman românesc postrevoluţionar, tirajele epuizându-se de fiecare dată cu rapiditate. Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice, numai de el ştiute pentru ca în iunie 2014 să revină cu o nouă carte Se întorc morţii acasă, ce s-a confirmat a fi cu mult mai răvăşitoare decât cea dintâi.

În cadrul evenimentului de pe 31 octombrie vor fi prezentate şi cele două cărţi ale lui Cornel Constantin Ciomâzgă.

Sursa: Doxologia via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Dupa Pacepa, Larry Watts dezvăluie noi agenţi KGB din România aflaţi lângă Ceauşescu şi, apoi, alături de Iliescu. INTERVIU IRIR

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 30, 2014 - 11:00am

Larry-Watts-Fereste-ma Doamne de prieteni-foto-Cristina-Nichitus-RonceaLarry L. Watts a început să fie preocupat de istoria României la sfârşitul anilor ’70, iar după 1990, cercetarea sa s-a concentrat asupra relaţiilor dintre ţara noastră şi URSS. În anul 2011, istoricul american a publicat un amplu volum cu titlul „Fereşte-mă Doamne de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, ce se concentrează, în special pe traiectoria României de după 1948, apropierea şi îndepărtarea ei de URSS. Acest interviu inedit a fost acordat de Larry Watts Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), condus în prezent de cunoscutul cercetător Liviu Tofan.

Cum aţi ajuns în România şi cum aţi început să studiaţi istoria României?

Am început să studiez politica şi istoria României în 1978, ca specializare secundară într-un domeniu numit la acea vreme „Sovietologie”. Am venit pentru prima dată în România în iulie 1981, şi am locuit aici din 1982 până în 1984, ca titular al unei burse Fulbright, întorcându-mă, ulterior, pentru scurte perioade în fiecare an, din 1985 până în 1988. În 1989 nu am fost în România deloc, deoarece renunţasem pentru o vreme la studiile asupra acestei ţări din cauza imposibilităţii de a face cercetare la acel moment, astfel că mă reorientasem spre evoluţiile din Uniunea Sovietică. Am revenit în România în martie 1990, ca şef al biroului IREX.

Pornind de la premisa dvs că “procesul de reformă din România diferă de oricare alt proces din fostul bloc sovietic”, care consideraţi că a fost rolul Rusiei în această dinamică a reformei româneşti?

Dinamica relaţiilor sovieto-române (respectiv ruso-române, anterior constituirii Uniunii Sovietice) a fost caracterizată de ostilitatea strategică a Moscovei faţă de integritatea teritorială a României (și a principatelor române), susţinân explicit dezmembrarea teritorială a României, de la fondarea Uniunii Sovietice până la instaurarea comunismului în România. Stalin a impus Regiunea autonomă maghiară în 1952 ca o ameninţare în sensul diviziunii teritoriale, şi pentru a întreţine presiunea sovietică; în 1963, Hruşciov a folosit și el amenințarea revizuiri; şi toţi liderii sovietici ulteriori au întreținut această ameninţare până la sfârşitul răzbioului rece. De partea românească, relaţiile s-au caracterizat printr-un efort susţinut de eliberare de sub influenţa şi controlul sovieticilor, şi de apărare împotriva amenințărilor privind integritatea teritorială.

În acest sens, chiar şi instituţiile comuniste (conducerea superioară a partidului şi instituţiile responsabile cu apărarea şi cu securitatea) erau anti-sovietice (sau, în cazul Securităţii, aveau unităţi speciale pentru contracararea acţiunilor sovietice privind România). Oriunde altundeva în blocul sovietic, liderii politici şi militari erau aserviţi total Moscovei, identificând astfel naţionalismul cu disidenţa si anti-comunismul. În România, situația a fost mai complicată. Mulţi dintre “disidenţii” revoluţiei, spre exemplu, erau „internaţionalişti” convinşi şi supuşi Moscovei, sau cel puţin de orientare pro-sovietică. Siviu Brucan a fost figura emblematică a acestui grup.

Aţi afirmat că URSS a început să trateze România ca pe un teritoriu ostil încă de la sfârşitul anilor `50. Care sunt raţiunile acestei ostilităţi?

Înfrângerea fracţiunii Pauker-Luca-Georgescu de către gruparea lui Dej a fost o anomalie în cadrul blocului sovietic, Dej fiind singurul lider comunist din Europa de Est care nu fusese instruit şi verificat de Moscova printr-un serviciu îndelungat în Comintern înainte de război. Kremlinul nu avea nici încredere în Dej (ca entitate relativ necunoscută), şi nici nu dispunea de influenţă asupra lui, ca în cazul celorlalţi lideri ai blocului comunist. Suspiciunile au crescut în 1955, odată cu solicitarea lui Dej de retragere a trupelor sovietice, mai ales că, la întâlnirea CAER/Pactul de la Varşovia care anunţa această retragere, Dej a avut o poziție categorică împotriva oricărei autorităţi supra-naţionale asupra statelor suverane. Autorizarea retragerii trupelor sovietice a fost considerată de către KGB drept una dintre cele mai mari greşeli ale lui Hruşciov.

Care au fost consecinţele retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958?

În primul rând, aceasta a permis României să-şi reinstaura controlul naţional asupra instituţiilor statale coercitive, debarasîndu-se de intruziunea instituțională sovietică (prin îndepărtarea consilierilor sovietici din armată și securitate, și prin încetarea trimiterii ofiţerilor din armată și securitate la pregătire în Uniunea Sovietică). Apoi, România a putut să-şi reinstituie controlul asupra politicii ei externe și de securitate, astfel încât aceasta să servească mai curînd intereselor românești (așa cum le percepea conducerea comunistă), și nu intereselor sovietice.

Care au fost “măsurile active” ale Moscovei împotriva României şi cum au fost puse în practică?

Au existat sute, dacă nu mii de astfel de măsuri active, toate menite să izoleze România de partenerii săi externi, să izoleze conducerea României de populaţie, să răstoarne regimul şi politica sa independentă și să pună în loc o conducere care să urmeze politica sovietică. Spre exemplu, arhiva Mitrohin menționează o operaţiune în urma unei întâniri româno-chineze la nivel înalt, când KGB-ul a falsificat notele de şedinţă ale premierului chinez Ciu En-Lai şi le-a “sifonat” părţii române. Conform falsului realizat de KGB, Ciu En-Lai l-ar fi considerat pe Ceauşescu drept o marionetă, conducerea fiind, în realitate, în mâinile lui Maurer şi Bodnăraş, acesta din urmă chiar „urându-l” pe Ceaușescu. Scopul intoxicației era întreit: compromiterea relaţiilor strânse româno-chineze și anihilarea sprijinului lor reciproc, dezbinarea conducerii unite a României, şi ostracizarea lui Bodnăraş de către Ceauşescu, astfel încît Bodnăraș să devină mai permeabil la o posibilă re-recrutare de către Moscova (Bodnăraş fusese instruit de către sovietici în perioada 1935-1936). Falsuri similare au fost plasate tuturor partenerilor României – mai ales Statelor Unite şi țărilor din Europa Occidentală. În același timp s-a lucrat din greu cu tot felul de „rapoarte” şi „zvonuri” care deformau grosolan intenţiile şi atitudinea României.

De ce a fost transferată România în 1968 din supervizarea Departamentului 11 al KGB, a cărui responsabilitate erau ţările socialiste – către Departamentul 5, care se ocupa de ţările membre NATO şi de rebelele Iugoslavia şi Albania?

Motivul principal a fost că România avea acum statutul de adversar – ceea ce cercetătorul Gauck, domnul Georg Herbstritt, definea prin sintagma „ein feindliches Bruderland” sau „stat fratern inamic”. Lista activităţilor „ostile” – din perspectiva Moscovei şi a aliaţilor săi subordonaţi – era deja lungă. Liderii sovietici şi ai altor ţări membre ale Pactului de la Varşovia menționau adesea, spre exemplu, obstrucționarea de către România a manevrelor Uniunii Sovietice de a-și impune controlul asupra forţelor militare ale Pactului, blocarea extinderea pactului prin includerea altor clienţi ai sovieticilor, respingerea planurilor CAER de integrare economică, stabilirea de relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania, menţinerea relaţiilor cu Israelul, refuzul de a sprijini statele clientelare Moscovei din lumea a treia (în absenţa unor beneficii reciproce), ridicarea posibilității retragerii din Pactul de la Varşovia, sprijinul acordat Albaniei, Iugoslaviei, Chinei şi Cehoslovaciei împotriva presiunilor şi ameninţărilor sovietice, subminarea politicii sovietice în Balcani şi ameninţarea de a distruge Pactul de la Varşovia prin realizarea de coaliţii anti-sovietice în cadrul blocului comunist.

Dumneavoastră afirmaţi că Ion Mihai Pacepa a avut un rol important în decredibilizarea imaginii României. Care au fost acţiunile lui Pacepa în acest sens?

Sergiu Celac

Sergiu Celac, primul ministru de Externe numit de Iliescu in Guvernul Petre Roman, a fost translatorul lui Ceausescu pentru limba engleza si pentru limba rusa. Intre 1990 si 1996 a fost ambasador la Londra apoi, pana in 2000, “ambasador cu însărcinări speciale” în MAE. Intre 2000 si 2006, vicepresedinte al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma. In prezent, membru in Consiliul Director al IPID si FUMN.

Au fost multe astfel de acţiuni. În articolele sale de la jumătatea anilor ’80, precum şi în cartea din 1987, spre exemplu, Pacepa a avut cîteva teme centrale evidente, şi anume că România era un cal troian sovietic, iar Ceauşescu era agentul Moscovei (urând Statele Unite ale Americii şi pe preşedintele Carter în mod special; că România fura tehnologie militară avansată în beneficiul Kremlinului; şi că România servea mai degrabă cauza terorismului decât aceea a păcii în Orientul Mijlociu. Preşedintele Reagan a citit manuscrisul cărţii lui Pacepa cu cîțiva ani înaintea publicării acesteia și s-a lăsat convins de tezele lui Pacepa, ceea ce a schimbat substanţial politica Statelor Unite faţă de România.

Fiecare dintre aceste teme a fost, de atunci, complet demitizată de serviciile de informaţii şi de sursele diplomatice şi guvernamentale americane şi israeliene (am inclus detalii pe această temă în al doilea volum ce va continua „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”). Şi totuşi, Pacepa a continuat să facă astfel de afirmaţii prin intermediul contactelor sale din media americană şi, mai ales, în presa românească, mult după demascarea lor ca falsuri de către autorităţile relevante. Spre deosebire de persoanele particulare, persoanele publice, instituţiile şi statele nu au, în general, modalităţi de acţiune legală împotriva calomniei şi a minciunii.

Din punctul meu de vedere, cea mai importantă problemă este cât de mult a dăunat Pacepa intereselor Americii prin răspîndirea unor neadevăruri privind ostilitatea intenţiilor şi atitudinii României faţă de Statele Unite. La urma urmei, ruptura în relaţiile româno-americane din timpul administraţiei Reagan, provocată în mare măsură de alegațiile lui Pacepa, a privat Washingtonul de cel mai valoros aliat non-sovietic din Pactul de la Varşovia în războiul rece, şi a blocat apoi reconstrucţia unui parteneriat strategic româno-american ani de zile.

Ce alte persoane făceau parte din această reţea sovietică în afară de Ion Mihai Pacepa şi Sergiu Celac? Erau cei doi implicaţi în furnizarea de date sovieticilor?

Cum se întâmplă adesea, situaţia era ceva mai complicată. Spre exemplu, deşi Celac avea un trecut problematic (din cauza legăturilor strânse ale tatălui său cu Moscova), el era, în acelaşi timp, unul dintre diplomații implicaţi în explicarea politicii de securitate a României privind colaborarea cu Europa Occidentală şi dezarmarea. Mai mult, este neclar dacă au existat restricții juridice sau etice în ceea ce priveşte informarea lui Pacepa de către Celac privind detaliile convorbirilor dintre Ceauşescu şi președintele Carter din aprilie 1978. Pacepa era, totuși, şeful adjunct al spionajului românesc de la acea vreme. Ca atare, Celac putea să-i furnizeze lui Pacepa astfel de informaţii fără a face neapărat parte din „reţeaua lui Pacepa”.

Pe de altă parte, susținerea pe față de către Celac a afirmaţiei lui Pacepa cum că România lui Ceauşescu ar fi fost un cal troian sovietic, se aliniază clar dezinformării sovietice, și s-a dovedit între timp diametral opusă adevărului. Ştim, din arhivele Securităţii, că din rețeaua lui Pacepa ar fi făcut parte Mihai Caraman şi Nicolae Doicaru, aceştia din urmă fiind demascaţi ca agenţi sovietici încă înainte de 1989. Deşi Pacepa admite că transmitea cu regularitate informaţii KGB-ului, nu am cunoştinţă de astfel de dovezi referitoare la Celac. Repet, cel mai mare rău pe care Pacepa l-a făcut în raport cu interesele României, a fost de a denatura intenţionat intențiile și atitudinile regimului din România astfel încât să alieneze Statele Unite – principalul susținător al României în occident. Iar Celac i-a ținut isonul (după cum se vede, spre exemplu, în interviurile sale cu John Sweeney în „The Life and Evil Times of Nicolae Ceauşescu”, 1990).

Aţi declarat că mărturisirea lui Pacepa cum că a fost 27 de ani agent sovietic şi că a primit ordine de la KGB e reală în măsura în care el voia să demonstreze că aparatul Securităţii era subordonat spionajului sovietic. Poate ascunde şi altceva această confesiune? Ce surse aveţi?

Nu sunt sigur că înţeleg întrebarea. În timp ce Pacepa făcea mai sus amintita confesiune în ideea de a demonstra că Securitatea a fost mereu subordonată KGB-ului, referirile sale la KGB şi liderii acestuia arată limpede că Pacepa îi percepea ca pe superiorii săi. În acelaşi timp, afirmaţiile sale că România ar fi fost un cal troian sovietic serveau şi intereselor Budapestei, și să nu uităm că Pacepa îl avea ca prieten pe Laszlo Hamos din Organizaţia Maghiară pentru Drepturile Omului din SUA, care a diseminat cele mai sfruntate dezinformări privind „genocidul” săvârşit de români asupra etnicilor maghiari. Sigur, corelaţia nu înseamnă neapărat cauzalitate, şi acest subiect mai are nevoie de cercetări considerabile.

În opinia dumneavoastră, ce ar fi putut face Nicolae Ceauşescu dacă România ar fi fost atacată în 1968, după invazia din Cehoslovacia?

Un răspuns la întrebarea „ce ar fi putut face Ceauşescu” conduce la speculaţii în care prefer să nu mă angajez. Totuşi, există tot mai multe informaţii despre ceea ce a făcut şi făcea Ceauşescu, ceea ce, împreună cu calculele Moscovei, conduce la concluzii extrem de sugestive. Mai întâi, spre deosebire de Cehoslovacia (sau, anterior, de Ungaria), Ceauşescu avea în România controlul total asupra armatei, pregătindu-se să facă faţă unei invazii a forţelor Pactului de la Varşovia sub conducere sovietică, mergând până la autorizarea individuală a comandanților din teren de a deschide focul în cazul în care sovieticii ar fi trecut frontiera (împiedicînd astfel Kremlin să neutralizeze armata prin instalarea la putere a unui nou partid sau a unor conducători militari care ar fi ordonat încetarea ostilităților).

În al doilea rând, Ceauşescu a înfiinţat unităţi militare cu scopul de a împiedica avansarea sovietică în est şi nord-est, minând drumurile şi podurile şi pregătind poziții de apărare căilor de acces spre zona muntoasă stabilită pentru retragere; a mutat în acea zonă arhivele de importanţă critică; a înarmat o mare parte a populaţiei (aşa-numitele „Gărzi Patriotice”); a achiziționat transmiţătoare radio din Germania Federală pentru a comunica cu populaţia aflată în stare de rezistenţă; a negociat şi obţinut promisiunea de sprijin militar din partea Chinei; a negociat cu Tito un coridor de aprovizionare prin Iugoslavia, şi a început construcţia unor uzine hidroelectrice subterane care ar fi permis o rezistenţă îndelungată în zonă. Toate acestea au constituit un puternic factor de descurajare, transformând invadarea şi cucerirea României într-o chestiune de luni şi de ani, şi nu una de zile sau săptămâni. Devenea evident că Kremlinul ar avea de plătit un preţ foarte mare în planul politicii internaţionale pentru o astfel de intervenţie (de exemplu, Statele Unite ale Americii au ridicat posibilitatea izbucnirii unui al treilea război mondial dacă URSS ar fi declanșat invazia). Implicit, Ceauşescu ameninţa cu ruperea Pactului de la Varşovia dat fiind impactul acestui exemplu de rezistenţă asupra altor populaţii nemulţumite din Europa de Est (şi din URSS), inclusiv posibila resuscitare a rezistenţei în Cehoslovacia.

Ar fi putut să învingă armata sovietică într-o confruntare deschisă armata română? Fără îndoială. Ar fi putut Moscova să îşi permită costurile politice ale invadării unui „aliat” pregătit să reziste pe un teren nefavorabil angajării tancurilor, care avea surse externe de sprijin şi aprovizionare, și a cărui invadare ar fi făcut granițele sovietice mai nesigura (spre exemplu, graniţa sino-sovietică)? Se pare că nu.

Întrebarea cât de bine s-ar fi descurcat armata şi populaţia, dincolo de considerentele politice, este o altă chestiune. Un război de guerilă se duce cu mijloace relativ modeste, iar rezistenţa pasivă şi întârzierile minore au ridicat probleme serioase moralului trupelor sovietice în Cehoslovacia, unde nu li s-a opus niciun fel de rezistenţă. Previziunile sovietice ar fi luat în calcul faptul că, într-un puternic contrast, operaţiunile din România s-ar fi confruntat cu o rezistenţă militară organizată, hărţuiri şi sabotaje, partizani destul de bine înarmaţi şi o propagandă organizată, toate acestea fiind de natură a le provoca pierderi considerabile.

Cel mai probabil, strategii sovietici ar fi luat, de asemenea, în considerare surprinzătoarea performanţă militară a României în condiţii strategice similare (sub ameninţarea acelorași țări vecine) în primul şi în al doilea război mondial. În ambele cazuri, forţele române au avut reveniri spectaculoase după ce au suferit înfrângeri zdrobitoare despre care s-a crezut că eliminaseră România din acele conflicte (spre exemplu, colapsul armatei şi ocuparea a două treimi din teritoriul României în primul război, și ocuparea Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei în cel de-al doilea).

În 1985 aţi publicat, la München, volumul “În serviciul Mareşalului”, o biografie a lui Ion Antonescu. Astăzi, aţi lansa în România această carte?

Nu. „În serviciul Mareşalului” reuneşte, în mare măsură, memoriile colonelului Gheorghe Magherescu, unul dintre aghiotanţii lui Antonescu (identificat ca ofiţerul „X” la cererea sa, de teama repercusiunilor din partea regimului de atunci), fiind, astfel, o lucrare mai degrabă subiectivă decât ştiinţifică. Dată fiind natura subiectivă a lucrării şi contribuţia mea minimală (manuscrisul transcris de colonel reflectă doar o parte a discuţiilor noastre), nu am considerat niciodată că „În serviciul Mareşalului” este o lucrare a mea. Ca atare, am considerat utilă publicarea cărţii ca o cercetare preliminară folositoare într-o perioadă în care orice perspectivă din interiorul cercului militar al lui Antonescu lipsea cu desăvârşire din scrierile istorice. (Colonelul a publicat acelaşi material sub propria sa semnătură după 1989). Pentru lucrările mele pe această temă puteţi cerceta „Romanian Cassandra” (1993), distribuită de Columbia University Press. Acum, desigur, există mult mai multe informaţii disponibile, care ar necesitatea și rescrierea acesteia.

Ați lucrat vreodată pentru CIA?

Nu. Nu am fost niciodată angajat al CIA. Am avut însă, de-a lungul anilor, lungi discuții cu analiști ai CIA – cum am avut și cu diverși universitari și jurnaliști preocupați de blocul sovietic – dintre care unii mi-au devenit prieteni. Alături de ei am apărut la conferințe, am lucrat în diverse centre de cercetare și am colaborat la unele publicații. În Statele Unite se încurajează contactul dintre specialiștii guvernamentali și cei din mediile universitare. Ca atare, analiștii din Statele Unite frecventează destul de relaxat cele mai diverse comunități de analiști, iar asocierea nu înseamnă înregimentare, cum a fost cazul în țările comuniste. Serviciile secrete comuniste nu concepeau că pot exista asemenea creaturi bizare precum analiștii independenți, motiv pentru care îi considerau invariabil și eronat drept agenți ai serviciilor din țările lor de origine.

A fost Kurt Treptow agent CIA în România? L-ați cunoscut? Au existat relații profesionale între dumneavoastră și el?

Nu știu dacă a fost, dar, sincer, mă îndoiesc. Da, l-am cunoscut. Mi-a fost prezentat de oameni de la ambasada SUA (amîndoi am studiat istoria României ca bursieri Fulbright, dar în perioade diferite – el la sfîrșitul anilor ’80, eu în anii 1982-84 -, și l-am cunoscut pe profesorul său Keith Hitchens, considerat la vremea aceea drept cel mai bun expert american în istoria României). De asemenea, am colaborat cu el, cu Paul Michaelson, Florin Constantiniu și alții la cartea “A History of Romania,” am publicat lucrarea “Romanian Military Reform and NATO Integration” la centrul condus de el, am contribuit la jurnalul “Romanian Civilization/Civilizația Românească” scos de el timp de 10 ani, și am participat la conferințele internaționale pe teme românești organizate de el la Cluj și Iasi la începutul anilor ‘90.

Ce relații ați avut de-a lungul anilor cu Ioan Talpeș?

Pe Ioan Talpeș l-am cunoscut la începutul anilor ’80 cînd era deja la Editura Militară, și am discutat despre politica militară și de securitate a României interbelice (principala sa carte pe acest subiect, “Diplomație și Apărare”, a fost publicată abia în 1988). Ne-am întîlnit din nou, prin intermediul lui Mihail Ionescu, în 1990, cînd am discutat despre problemele și provocările cu care se confrunta armata în perioada de transformări post-communiste. Întîlnirile noastre au devenit tot mai frecvente, dată fiind importanța reformelor în domeniul militar și de securitate, precum și interesul nostru comun față de acest domeniu. Astfel, am ajuns să lucrăm împreună timp de 20 de ani – rolul meu fiind acela de consultant/consilier. Pentru mai multe detalii se poate consulta biografia mea pe www.larrylwatts.com.

Cine este Larry Watts

Larry Watts era în 1989 consultant al Corporaţiei RAND. La începutul anilor ’90 a fost şeful Biroului IREX (International Research and Exchange Board) din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project an Ethnic Relation (PER) şi director al Biroului PER din România. Între 2001-2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate pe langa consilierul presidential pentru securitate nationala, Ioan Talpeş. Ocazional a ţinut cursuri la Colegiul Naţional de Apărare. În toată această perioadă a colaborat cu mai mulţi miniştrii români ai apărării, şefi de stat-major la reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea Romaniei in NATO. Larry Watts a fost consilierul lui Ioan Talpeş până în 2009. De la începutul anilor 2000, Watts şi-a reînceput cercetarea privind istoria contemporană a României.

NR. Interviu publicat in editia tiparita Expres Magazin, octombrie 2014

Sursa: Expres Magazin via Ziaristi Online

Magnum Ceausescu si Regina Marii Britanii cu Celac in trasura iunie 1978 - Peter Marlow - Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

CNA a interzis reclamele mincinoase cu Brâncuşi, după reclamaţiile Civic Media şi Proiect Urban. CEC ar trebui să-şi ceară scuze

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 29, 2014 - 1:00am


La peste o lună de la sesizările mai multor asociaţii şi persoane, patru spoturi publicitare ale CEC Bank, în care a fost folosită imaginea lui Constantin Brâncuşi şi o voce care nu era a sculptorului, sugerându-se însă că ar fi a artistului, au fost interzise de la difuzare printr-o decizie luată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), informează Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a hotărât să aplice în acest caz o decizie de intrare în legalitate, ceea ce implică faptul că aceste spoturi nu mai pot fi difuzate în această formă care încalcă legislaţia audiovizualului privind informarea corectă a publicului.

CNA a hotărât să ia această decizie, deşi în prezent cele patru spoturi nu mai sunt difuzate, pentru a preveni însă o eventuală reluare a difuzării lor.

“Această decizie are doar un efect de asigurare pentru viitor. Ne asigurăm că nu se va mai recurge la asemenea lucruri”, a spus membrul CNA Răsvan Popescu, în şedinţa de marţi a Consiliului.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, la propunerea lui Răsvan Popescu, pentru încălcarea articolului 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia “Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale”.

Potrivit lui Răsvan Popescu, aceste spoturi creează o confuzie. “Ai impresia că vorbeşte Constantin Brâncuşi, dar nu este aşa”, a spus Popescu.

La rândul său, membrul CNA Florin Gabrea a declarat că aceste spoturi reprezintă “o grosolănie fără seamăn”. “Sunt imagini cu Constantin Brâncuşi, autentice, şi este plantată toată povestea într-o minciună. Este un fals, o deturnare de la realitate”, a mai spus Gabrea.

CNA a primit şase reclamaţii în urma difuzării acestor spoturi publicitare, care au fost transmise la televiziunile Acasă TV, B1 TV, Discovery, Diva, National Geographic, Pro TV, Realitatea TV, România TV, TVR 1, Universal Channel, în luna septembrie. Spoturile ar fi fost difuzate şi în luna octombrie la anumite televiziuni, mai informează Mediafax.

Între cele şase reclamaţii se număre cele formulate de ascoiaţiile Civic Media si Proiect Urban, despre care am mai relatat (vedeţi linkurile).

Dan Podaru, reprezentantul Asociaţiei Proiect Urban, unul dintre cei care a sesizat CNA cu privire la reclamele cu Brâncuşi fals, a spus că hotărârea este firească: „E o decizie firească, chiar dacă este tardivă. Reprezintă o reparaţie şi ne întrebăm dacă CEC Bank va avea o reacţie de bun simţ în urma acestei decizii“. Ne îndoim.

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

“Ce aştept de la şcoală pentru copiii mei”. O conferinţă profetică a lui Mircea Vulcănescu (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, Aiud). VIDEO: Dna Măriuca Vulcănescu: “Tata a vrut să se facă preot”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 28, 2014 - 1:10am

700 Aparati Statuia lui Mircea Vulcanescu - Copy (2)Ce aştept de la şcoală pentru copiii mei

de Mircea Vulcănescu

Statuia lui MIrcea VulcanescuProfesor cu o impresionantă putere de a scoate la suprafaţă esenţialul şi de a urmări implicaţiile cele mai subtile, cum îl caracteriza unul din studenţii săi, Mircea Vulcănescu a fost un geniu enciclopedic şi în aceeaşi măsură un profund trăitor creştin. Sfârşitul său mucenicesc şi jertfelnic (s-a îmbolnăvit de tuberculoză pentru că şi-a pus trupul drept aşternut unui tânăr, pe cimentul jilav al celulei) a fost încununarea vieţii acestui adevărat mărturisitor al lui Hristos cu cuvântul şi cu fapta.

Vedeţi şi un video de la comemorarea a 62 de ani de la moartea martiricăa lui Mircea Vulcănescu:

Dna Mariuca Vulcanescu: Tata a vrut sa se faca preot by ZiaristiOnlineTV

Prelegerea ce urmează, ţinută înaintea absolventelor „Şcoalei Secundare de Fete”, chiar dacă la prima vedere învăluită în alambicarea unor părelnice desuetudini, nu este decât o analiză lucidă a neajunsurilor feluritelor sisteme moderne de învăţământ (egoismul individualismului sau sterpiciunea lăuntrică a pragmatismului) şi o evidenţiere a adevăratei mize a educaţiei – transmiterea „chipului adevărat al omului”, pentru făurirea din copii a unor „oameni întregi, în stare să facă faţă nevoilor şi durerii”. (R.H.)

V-aţi aştepta, poate, de la un părinte să vă spună că aşteaptă ca şcoala să dea copiilor lui mijloacele spre a fi cât mai fericiţi.

Fericirea, doamnelor şi domnişoarelor, este un program pe care îl flutură înaintea neamului nostru mai ales străinii. Fericirea o făgăduiau Principatelor străinii, când voiau să le ocupe. Ipsilante îşi propune fericirea poporului din Principate, asuprit de mai marii lui. Kiselev îşi propune să ne fericească, pe noi care nu ne ştim ferici singuri. Alţii, mai noi, din afară, la fel. Şi manifestele care se răspândesc pe ascuns acelaşi lucru îl proclamă: fericirea.

E ciudat că nici Tudor, nici Horea şi nici unii din reformatorii noştri sociali nu făgăduiesc românilor fericirea. Ei făgăduiesc libertate, frăţie. Scăpare de hoţii şi de nevoi. Nu fericire. Asta e cu totul altceva! Ceea ce cer ei e reintrarea în uman, reintrarea în măsură, reintrarea în datorie!

De aceea nu voi pretinde şcoalei româneşti să pregătească pe copii pentru fericire! Înseamnă însă oare că prin aceasta mă alătur idealului „utilitarist” şi cer şcolii să-mi pregătească fetele pentru o anumită îndeletnicire? Nici asta. Utilitarismul este un eudemonism căruia îi e ruşine de dânsul.

Acum, să ne înţelegem: fericirea e un lucru spre care, conştient sau nu, tindem cu toţii ca spre starea noastră adevărată. Spre fericire tindem toţi.

Dar, români şi creştini, ştim că fericirea nu este din lumea asta. Asta aş voi, ca şcoala să facă să simtă pe copii că fericirea cea adevărată nu e cea de aici şi că fericirea realizabilă aici nu e posesiunea unui maximum de existenţe, ci o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei, care o ţine mereu stăpână a posibilităţilor ei, îi evită robia lăuntrică.

„Înfrăţirea idealului de educaţie sovietic cu cel american”

Ştiu că o ideologie cu care suntem acum în luptă şi care nu e fără influenţe piezişe asupra sistemului nostru de educaţie ar voi să asigure – prin şcoală – omului fericirea de aici, afirmând că orice altă poziţie e mincinoasă şi urmăreşte aservirea omului de către om prin „înşelăciunea speranţelor lumii viitoare”.

Totul trebuie organizat pentru viaţa de aici.

Unii din cei care au trecut Nistrul [adică la sovietici, n.red.] au rămas chiar impresionaţi de caracterul serios şi practic în care învăţământul altora e organizat pentru asigurarea fericirii în viaţa de aici.

Şi un vânt prădalnic bate la încheieturile învăţământului nostru de stat, în sensul prefacerii lui în învăţământ exclusiv practic.

Dacă această tendinţă cuprinde în ea ceva just, în măsura în care un învăţământ abstract, lipsit de contact cu viaţa, e un învăţământ fără folos, tendinţa de a face din orice învăţământ un învăţământ profesional este o adâncă primejdie, contra căreia trebuie să dăm alarma.

Acei însă care, trecând Nistrul, au căutat să desluşească mai adânc chipul omului care stă sub această potrivită îndeletnicire, au rămas înfioraţi de vacuitatea completă a reacţiei umane, de lipsa omului lăuntric, pe care scriitorii contemporani o semnalau încă de mult în formule extreme ale civilizaţiei americane.

Nu suntem aci în alt război decât în acela pe care-l ducem de zeci de ani împotriva vedeniei acesteia a lumii, în care produsele fierăriei au statuificat pe faur.

Iar înfrăţirea idealului de educaţie sovietic cu cel american nu este numai efectul unei trecătoare frăţii de arme, ci vedenia adâncă a unei idei de om golită de întreaga ei umanitate şi prefăcută în robot.

Trebuie deci să distingem între învăţământul „utilitarist” şi învăţământul de misiune.

Şi, chiar dacă şcoala s-ar strădui în viitor să dea copiilor numai pregătire profesională, profesorii ar trebui să se crucifice pentru a depăşi această orientare.

„Educaţia nu se poate întemeia pe fuga de durere, ci pe obligaţia de a-i face faţă”

Sunteţi profesoare de învăţământ teoretic, şi de învăţământ teoretic de femei. Scopul acestuia, chiar dacă ar fi, în ultimă analiză, să pregătească profesioniste, obiectivul lui este să plăsmuiască chipuri de femei, adică fiinţe umane.

Se poate ca o societate de furnici, sau de termite asexuate, să fie, din punctul de vedere al perfecţiei organizării, superioare alcătuirii sociale omeneşti, unde năzuinţe rămân neîmplinite, unde omul suferă şi se străduieşte. (Sunt chiar savanţi care spun că până la urmă o să ne mănânce furnicile, care – ele – vor moşteni pământul.)

Ceea ce trebuie însă să ştim, cel puţin noi aceştia care creştem oameni, este că tocmai această nepotrivire perfectă, acest pas între ideal şi înfăptuire, această posibilitate de a rata, această libertate pe care o avem în fiinţa noastră, reprezintă în fond ceea ce face demnitatea vieţii şi valoarea care-o face vrednică de trăit.

Şi daca suferinţa şi durerea sunt preţul pe care omul îl plăteşte pentru a-şi răscumpăra chipul, educaţia nu poate fi întemeiata pe o asemenea fugă din faţa durerii, ci, dimpotrivă, pe asumarea hotărâtă şi conştientă a condiţiunii noastre de oameni.

În ce măsură reuşeşte societatea de la Răsărit să evite omului suferinţa şi durerea – pentru care nu-l pregăteşte – o dovedesc faptele înseşi. Nu. Condiţia unei educaţii româneşti nu se poate întemeia pe fuga de durere, ci pe obligaţia de a-i face faţă.

Fiice ale unui neam, în ale cărui condiţii de existenţă şade nestatornicia împrejurărilor – cu excepţia unor scurte răstimpuri, care falsifică perspectivele adevărate –, fetele noastre trebuiesc crescute aşa încât să facă faţă durerii. Nu în nesimţire şi în nepreţuirea inimii. Ci cu acea inimă de foc care topeşte piatra şi cu acea superioară vedenie contemplativă a rostului lor transmundan, care fac pe poet să-şi sfârşească alcătuirea feţei lui din vis, pe care-a împodobit-o cu toate frumuseţile pământului, deşi e sortită strivirii prin bucatele pământului, când ajunge la suflet, prin vorbele: „Şi drept suflet ţi-aş fi pus / Sabia cu vârfu-n sus”.

„Vrem omul bun de ceva, adică omul de misiune”

Idealul fericirii e de obicei legat cu idealul de educaţie „personalist” [adică individualist, egoist, în care omul este rupt de comuniunea interpersonală, n.red.] şi idealul de educaţie „utilitarist” cu idealul etic al misiunii.

Noi răsturnăm poziţiile.

Ci părăsind idealul „personalist”, care ar voi ca educaţia să facă oameni pentru sine şi pentru fericirea lor şi constatând că acest ideal dă în realitate monştri, inadaptabili stărilor de azi, în care societatea cheamă pe individ şi tinde să-l absoarbă, şi că idealul omenesc de azi e acela al omului de misiune, stăruim să însemnăm ceea ce ni se pare totuşi că-l deosebeşte pe acesta de specialist şi de educaţia menită să-l formeze.

Deosebirea e aceasta, şi asupra ei insist. Educaţia nouă trebuie să creeze nu specialişti, ci oameni. Oameni de nădejde, adică oameni pe care să te poţi bizui la încercare, adică oameni întregi, în stare să facă faţă nevoilor şi durerii.

Aceşti oameni nu trebuiesc însă crescuţi pentru fericirea lor înşişi, ci să fie buni de ceva, să fie pricepuţi să facă faţă într-o anume direcţie a existenţei.

Dar nu pentru ca să-şi tragă din pricepere un izvor de autorealizare, ci pentru ca, oameni fiind, să-şi facă, prin ea, datoria de oameni.

Firele sunt trase de capete şi ţesătura răsturnată.

Dincolo [în Occident, n.red.], „omul personal”, cu egoismul lui pe gheţarii înţelegerii; dincoace [în Comunism, n.red.], robotul, specialistul fără suflet, omul funcţiei, unealta.

Şi nu vrem nici una, nici alta. Ci omul bun de ceva, adică omul de misiune, care mai întâi e om, dar care, pentru că e om, nu stă degeaba, nu caută numai de ale sale, împlineşte o funcţie. Funcţiune variată, care la femeie merge de la rolul intim, casnic, de mamă şi soţie, la cel de inspiratoare, sau de sare a pământului care pune în relief valorile create, şi până la cel al unei misiuni sociale instituţionalizate de funcţionară, profesoară, doctoriţă, artistă, scriitoare sau femeie de ştiinţă.

În acest sens, ce are de dat şcoala copiilor mei?

1. Să le înlesnească dezvoltarea unei minţi sănătoase într-un trup sănătos;

2. Să le deprindă treptat cu problemele pe care le pune omului viaţa.

Deci, nu un mediu izolat, artificial, de seră, ci un mediu care să le redea, în anume limite, însăşi atmosfera vieţii. Au aci ce nu au în familie. Şcoala e un mediu în care copiii se cresc unii pe alţii, îşi pun unii altora problemele vieţii.

„Decăderea femeii din rolul de stăpână a casei în cel de roabă a stupului”

Trebuie şcoala să pregătească fetele pentru viaţa de familie ori pentru viaţa profesională?

Nietzsche, care nu era un prieten al femeii, a numit feminismul acesta, masculinizator, cel mai mare efort de urâţire a femeii de-a lungul timpurilor. Totuşi în istoria modernă au intervenit fapte care impun oarecum femeii o asemenea profesionalizare.

Cel dintâi este numărul femeilor, care în mediile orăşeneşti depăşeşte pe [cel] al bărbaţilor. E o constatare de ordin demografic. Reacţia? Femeia caută, de nevoie, lăturalnic, ce nu află în cămin.

Educaţia sovietică şi educaţia americană tind către acest tip de formaţie feminină. Tind spre el, pentru că felul de viaţă socială respectivă face femeia să trăiască singură, separată de bărbat, şi ca întâlnirea ei cu bărbatul să fie întâmplătoare. E aci o servitute pe care o impune femeii condiţia specială a vieţii de fabrică şi de cetate comercială.

Cu toate că acest tip de viaţă feminină este înfăţişat ca o dezrobire a femeii de sclavia căminului şi-o egalizare a ei cu soarta bărbatului, în fond, nu e vorba decât de supunerea ei la acelaşi gen de robie ca şi bărbatul, de decăderea ei din rolul de stăpână a casei în rolul de roabă a stupului, a uzinei.

În acest tip de societate, femeia nu poate vedea de copii, silită fiind să stea toată ziua-n uzină. Copiii sunt trecuţi la leagăn. Masa se ia în cantine. Convieţuirea se reduce la ceasurile de odihnă şi la petrecerea sărbătorilor. Uzura muncii împiedică femeia să se consacre menajului său.

Este însă inutil să protestăm. Profesionalizarea femeii, chiar dacă am socoti-o neprielnică dezvoltării femeii, este un lucru câştigat, asupra căruia nu se va reveni curând.

„Femeia să nu-şi piardă feminitatea”

Ţinta educaţiei femeii intelectuale tinde către abilitarea ei într-unul din următoarele rosturi:

 

Misiunile moderne ale femeii

I. Definite în raport cu alţii

A. în cămin:

1. soţie

2. mamă

B. Sau, în afară:

1. inspiratoare, sau

2. sare a pământului – punând în valoare creaţiile altora

C. Ori într-o activitate profesională definită:

1. funcţionară

2. profesoară

3. doctoriţă (arhitectă)

4. devotată misiunilor de ajutorare socială; ori

II. Creatoare, definită în raport cu sine

1. femeie de ştiinţă

2. artistă

3. scriitoare

 

Dacă deci este greu de prevăzut că se va putea reveni în totul la tipul de viaţă oriental, al femeii stăpână a casei, al femeii gospodine, soţie şi mamă de familie, e deci de pretins ca femeia să nu-şi piardă feminitatea.

Problema aceasta – dacă educaţia fetelor trebuie să tindă spre profesie ori spre cămin – mi se pare depăşită. Mi se pare depăşită în sensul că, oricare i-ar fi soluţia, ea nu alterează răspunsul pe care trebuie să-l dăm cu privire la idealul educaţiei feminine.

Pentru că totuşi problema se pune, să aruncăm o privire asupra ei. În toate cazurile, femeia trebuie formată pentru a trăi pentru altul. În idealul educativ al omului de misiune şi bărbatul e sortit să trăiască pentru alţii.

Există totuşi o deosebire mare între bărbat şi femeie, sub raportul acestei trăiri pentru altul. Normal, bărbatul munceşte pentru altul pe un plan impersonal. Activitatea lui e orientată spre idei, spre abstracţii, care intenţionează pe alţii. Femeia e orientată spre alţii concret. […] Într-o viziune concretă, putem spune că omul se defineşte prin gândul şi lucrul său, femeia prin fiinţele sale. Orientarea ei se îndreaptă spre alţii concret. Ca soţie, ca mamă, ca inspiratoare, ca mijlocitoare a circulaţiei valorilor, femeia este îndreptată spre fiinţele concrete.

De aceea, profesionalizarea femeii este o deformare a ei, femeia nu se realizează în profesie decât suferind în condiţia ei de femeie şi, de multe ori, cu alterarea profilului ei feminin.

Femeia este orientată spre altul concret, ea se complace nu în intenţionarea semenului prin opera de cultură, ci în contactul sufletesc direct, actual şi intuitiv cu alţii.

Ceea ce mi se pare caracteristic şi vrednic de reţinut pentru rezolvarea problemei noastre este constatarea acestei neautonomii funciare a femeii.

În opoziţie cu idealul „personalist” [individualist] şi cu idealul specializării profesionale, idealul existenţei misionare reprezintă o relativă feminizare a idealului de om în genere, o deschidere a lui înspre alţii, care prezintă un analog a ceea ce constituie esenţialul sufletului feminin.

Misiunea esenţială a şcolii nu e să transmită cunoştinţe, ci să transmită un anumit chip de om de la o generaţie la alta. Colectivitatea în slujba căreia stă şcoala e naţiunea. Rolul şcoalei secundare este să pregătească formarea elitelor acestei societăţi. Nu conducere politică exercită neapărat elitele, ci influenţe spirituale. Cei care întreţin atmosfera de viaţă în jurul valorilor fac de asemeni parte din elite. Elite de categoria celor care valorifică fiinţele de sine în genere; deci, de categoria acelora care, într-o anumită epocă, poartă, faţă de semeni, chipul adevărat al omului.

 Mircea Vulcănescu – „De la Nae Ionescu la «Criterion»”

Articol publicat în numărul 69 (Octombrie 2014) al revistei Familia Ortodoxă

Astăzi se împlinesc 62 de ani de la trecerea martirică la Ceruri a lui Mircea Vulcănescu. Dumnezeu să-l aibă în rând cu mucenicii neamului românesc!

Sursa: Familia Ortodoxa via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Bogdan Stanciu demontează dezinformarea lui Remus Cernea privind înlocuirea Religiei cu “Etica si cultura socialistă”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 28, 2014 - 1:00am

Remus-Cernea-si-un-afis-sovietic-anti-religieCâțiva jurnaliști făcuți „la apelul bocancilor” au răspândit, în ultimele zile, în publicații online și chiar pe un portal dedicat știrilor din învățământ informația FALSĂ că de la anul copiii nu vor mai studia, ca parte a trunchiului comun, disciplina „Religie”, ci o invenție tovărășească – „Etică și educație civică” (celor mai spre 40 de ani le aduce desigur aminte de „Etică și echitate socialistă”, una din materiile prin care se executa, înainte de 1989, spălarea creierelor copiilor cu „idealurile luminoase ale comunismului”). Premiul pentru zel îl merită Andreea Ion de la portalinvatamant.ro care scrie „Religia devine materie optionala. Ce disciplina ii ia locul” și Anca Murgoci – DCNews, „RELIGIA, scoasă din școli. RELIGIA, înlocuită cu “ETICA ȘI CULTURA CIVICĂ”.”
Dezinformarea a pornit de la faptul ca ar fi fost adoptată o propunere legislativă în acest sens a unui anumit deputat (nu doresc să-i pomenesc numele aici).
Realitatea este că, nici vorbă, propunerea respectivă NU a fost adoptată. Ea urmează să intre în dezbatere la camera decizională a Parlamentului, Senatul, după alegerile prezidențiale (Senatul se află până atunci într-un fel de „vacanță electorală”). Prima sesizată, Camera Deputaților, a adoptat tacit propunerea, fără vot, prin simpla depășire a termenului limită prevăzut de Constituție: dacă în 45 de zile de la înregistrarea ei la Biroul permanent, o propunere legislativă nu ajunge să primească vot final în plen, ea se consideră adoptată tacit, indiferent de ce s-a decis în comisii. În acest caz, comisia de specialitate, cea de Învățământ, recomandase plenului cu un vot de 17-0 (!) respingerea propunerii. Din păcate, scandalurile politice interminabile au împiedicat votul în plen. Vot care, cu siguranță, ar fi fost categoric în favoarea respingerii solicitate de comisia de Învățământ.
Dezbaterea se reia „de la zero” la Senat, unde această procedură a adoptării tacite nu există; mai mult, apreciem – după destul de multa experiență pe care o avem în monitorizarea activității legislativului – că propunerea în cauză are șanse minime (spre zero) de a primi vot favorabil la Senat, deci de a fi adoptată și a deveni lege. Nu este susținută de niciun partid politic parlamentar și are ca unic semnat pe deputatul în cauză, care suferă, bietul de el, de obsesia monomană a luptei cu Dumnezeu (în care nu crede), cam de când a apărut el în viața publică. Cu o scurtă pauză: în campania electorală din 2012 a candidat pe listele PSD – partid pe care l-a trădat și repudiat după alegeri – și n-a suflat electoratului niciun cuvințel despre intențiile sale reale și agenda pe care o deservește.
Confuzia provine din faptul că pentru cvasitotalitatea actelor normative dezbătute de Parlament, Camera Deputaților este decizională – cu excepția unui set de legi printre care și aceea a Educației, unde Senatul are cuvântul final. E de înțeles această confuzie pentru un cititor de presă la cafeaua de dimineață; unde mai pui că subiectul e destul de „fierbinte” și „aprinde” suficient de tare ca nimeni să nu-și mai pună o clipă problema veridicității informației. Dar, pentru jurnalistul care-și cunoaște meseria și-și respectă publicul, dacă nu știe pe de rost limbajul într-adevăr paralizant al hârtiilor printr-o instituție oficială, documentarea este obligatorie. Un principiu vechi de când există investigație de presă, bun de predat la seminarii dar care, iată, din ce în ce mai des NU se mai aplică unei părți zdravene dintr-o presă aiurită, tembelă și tabloidizată, gata să facă orice pentru un clic.
Ca efect al intoxicării, au vuit forumurile și rețelele de „socializare” (ba chiar și unele bloguri para-ortodoxe de toată jena) unde, printre chiuituri virtuale, înjurături sănătoase și anateme, publicul a deplâns, respectiv lăudat (conform cu tabăra în care se află) această schimbare „epocală”. Numai cele 2 articole menționate au avut peste 20.000 de vizualizări.
Așadar, 20.000 de români dezinformați la prima mână (și cine știe câți alții mai departe). Și ce simplu ar fi fost pentru autori să dea un telefon…

Bogdan Stanciu, membru UZP

Sursa: Uniunea Ziaristilor Profesionisti via Ziaristi Online

PS: Redacţia Ziaristi Online semnalează că Remus Cernea se plângea zilele trecute pe Facebook că va fi împuşcat:

Remus Cernea Apologeticum Impuscat

Categorii: ziaristi_online

7 zile până la alegeri. Politica Ta publică o analiză dură despre “menage-ul a trois Basescu-Udrea-Ponta”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 26, 2014 - 11:30pm

Ruleta ruseasca Basescu PontaSingurul candidat care nu va coabita cu Victor Ponta este Băsescu

de Traian Mitrică

  • “Nu numai că voi schimba guvernul Ponta, voi dizolva parlamentul ca urmare a unui referendum, respectând Constituţia”. – Udrea la Realitatea TV

In primul rand ce ne arata aberatia din motto e ca Elena Udrea se adreseaza aceluiasi electorat ca si Ponta : neinformat, fara cea mai mica educatie politica, electoratul care voteaza ce i se vinde la tv.
Acum, am tot scris de vreun an ca menage-ul a trois Basescu-Udrea-Ponta va avea o singura finalitate : castigarea presedintiei de catre Ponta.
Din momentul in care in 2013 gurita blondei a scapat porumbelul “Daca va candida Ponta, candidez si eu”, intr-un moment in care iubirea dintre Victor Viorel si Crin era maxima, scenariul a devenit clar si destul de simplu de pus in practica de catre cei doi mari stapani ai mass-media. Antena 3, Romania TV, Realitatea si B1TV au lucrat, fiecare in felul ei, pentru victoria finala, care, se intrevede peste 3 saptamani.
Sigur ca un pion important a fost si dl Antonescu care a venit, a distrus si s-a ascuns dar despre el vom povesti alta data pe larg ca si despre domnii Blaga si Iohannis care par a fi din cu totul alt film in aceasta campanie
Revenind la cei trei amorezi, Traian, Elena si Victor Viorel, ei au mizat pe o singura carte : lipsa crancena de educatie a electoratului care va inghiti fara greturi acelasi refren prafuit “Jos Basescu ! “
Chiar daca toata suflarea  “de dreapta” a asteptat cu sufletul la gura dupa ruperea USL, aparitia din maneca lui Basescu a candidatului surpriza , acesta, desigur, nu a aparut. De ce ? Dupa Boc, Basescu nu a mai avut incredere decat in Udrea. De ce ? Fiindca dupa Boc, Udrea este singura capabila sa nu ii iasa din cuvant. Ori singura ambitie a acestui omulet care spunea ca dupa cei 10 ani de presedintie nu mai vrea nimic decat sa plece pe mare sau sa se ocupe de nepotei si agricultura, a devenit acum ambitia de a fi liderul opozitiei si de a construi un partid nou, prostie atat de gigantica incat presupun ca nici el nu o crede. Un partid nou cu Udrea, tenismena Dragomir, soferul Visan, Radulescu-Nana si restul traseistilor ? Un partid nou construit de un politician vechi si obosit  dupa 25 de ani,  de care s-au saturat pana si vechii lui adulatori ? Gluma de autobaza.
Bref, campania a intrat in ultima linie dreapta fara sa fi dezbatut nici macar  un singur subiect serios in afara de Basescu, ofiteri SIE, poze sexy si tampeniile maxime de pe Facebook.
Ce va mai fi ? Risc un pronostic : ICCJ il va scoate din cursa pe Iohannis saptamana viitoare. Cateva trompete au scos deja din maneca un “sondaj secret al PSD ” , inventat fireste, care o trimite pe Udrea in turul doi, moment in care Ponta chiar isi poate comanda satisfacut pop-cornul mult dorit
Cat despre ultima fumigena lansata, aceea ca fix in joia dinaintea incheierii campaniei se va intampla nu-stiu-ce nemaivazut, nemaiauzit si nemaintalnit, cine stie, poate anunta Basescu ca l-a tradat pe Jack pentru ceaiul de sunatoare.

Sursa: Politica Ta via Ziaristi Online

Update: Inalta Curte a respins solicitarea ANI: Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judeca dupa al doilea tur al alegerilor, pe 18 noiembrie

Categorii: ziaristi_online

Sebastian Ghiţă, candidatul lui Băsescu la şefia PSD. Gheşeftul “cardului de sănătate” şi menajeria RTV

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 26, 2014 - 11:10pm

Ponta-Basescu-Antonescude Marian Hociung

“- Nu-i aşa că vă luptaţi de 10 ani cu prejudecăţile?

- Aşa este! Mă lupt de 10 ani cu prejudecăţile!

- Nu-i aşa că ar fi trebuit să respundeţi ferm că nu sunteţi amanta preşedintelui?

- Aşa este! Răspund ferm că nu sunt amanta preşedintelui”

Cam aşa decurgea, ieri seară, dezbaterea electorală (!?) de la televiziunea lui Sebastian Ghiţă cu candidata PMP la preşedinţia României, Elena Udrea. Un post de televiziune în care toţi protejaţii lui Băsescu (în frunte cu madam Udrea, evident) se simt acasă de luni bune. Tot ca acasă se simte un alt băsist notoriu, Dan Diaconescu, care şi-a mutat cloaca pestilenţială, după ce i-a fost închisă de CNA, pe undele aceluiaşi RTV.

Coincidenţa face ca în acelaşi timp să se fi declanşat scandalul “Viorel Hrebenciuc” însoţit de stenogramele aferente din care ieşea la iveală lupta – până acuma de culise – ce se duce pentru şefia Partidului Social Democrat. Se apre că scopul publicării acestor stenograme ar ţine mai degrabă de îngrădirea influenţei unor oameni care ar împiedica ascensiunea rechinului filobăsist spre vârful formaţiunii politice. Nu ne-ar mira!

În timpul acesta Marian Vanghelie, primarul de 5, se simţea hăituit de spionii (botezaţi “paparazzi”) ai aceluiaş Sebastian Ghiţă. Pesemne pregăteşte materiale compromiţătoare pentru ca liderii din teritoriu să-i mănânce din palmă atunci când va veni ceasul. Câţi din aceşti “baroni locali” or fi păţit la fel? deocamdată, doar Vanghelie a luat poziţie vehementă.

Dragnea a luat altă poziţie, în schimb. De drepţi! Iar Ponta, pe aceea a “liderului de muşama”, cu false măsuri disciplinare (beleau a căzut pe capul aceluiaşi Vanghelie) dar în spiritul acordului coabitac încheiat cu Băsescu.

Bun, un dosărel care bate la uşă – EADS – s-ar putea să-i dea planurile peste cap. Şi să-l înfunde şi pe el, şi pe partenerii de jafuri (Ponta şi Băsescu). Şi va fi ultimul dosar de corupţie în care numele lui Sebastian Ghiţă e implicat?

Ia să vedem: mega-gheşeftul “cardului de sănătate” pe cine ar avea drept părţi? Păi, într-o parte CNAS (Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate), în cealaltă parte firma căreia i s-a comandat aceste carduri. Măi să fie, nu o fi cumva una din ograda lui Sebastian Ghiţă? Iar valabilitatea respectivelor carduri este de doar 5 ani. Adică selinge pe bot mafiotul Ghiţă de contracte repetate în acelaşi domeniu. Cam ca la licenţele Microsoft.

PS: Candidatului la preşedinţie Victor Ponta i s-a năzărit şi să sterilizeze toate animalele de casă – câinii şi pisicile din ogrăzile oamenilor – măsură preconizată a fi însoţită de CIPUIREA bietelor dobitoace. Nu ştim de ce avem impresia că acelaşi Ghiţă se va lipi şi cu această ocazie de o comandă de la stat. Alo, DNA-ul, se aude?

Sursa: Donkeypapuas via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Un Apel emoţionant: Unde sunt străzile cu numele martirilor anticomunişti?! Cazul Haiducilor Muscelului – “Banda Arsenescu-Arnăuţoiu”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Octombrie 26, 2014 - 11:00pm
"N-a fost canonizat până-n prezent nici un martir al luptei anticomuniste, cleric sau laic. În temniţele comuniste au intrat, mulţi pierind acolo, peste 2.000 de preoţi ortodocşi, iar peste 20 din aceştia au fost chiar executaţi, murind precum Mucenicii din Biblie. "

“N-a fost canonizat până-n prezent nici un martir al luptei anticomuniste, cleric sau laic. În temniţele comuniste au intrat, mulţi pierind acolo, peste 2.000 de preoţi ortodocşi, iar peste 20 din aceştia au fost chiar executaţi, murind precum Mucenicii din Biblie.” Foto detinut politic eliberat: Dinu Lazar

APEL: Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt?

Apel către societatea civilă românească în favoarea judeţului Argeş-Muscel şi a redenumirii de străzi în amintirea liderilor rezistenţei anticomuniste executaţi de călăi răsplătiţi cu 500 de lei: Traian Marinescu Geagu (1950), Lt. Toma Arnăuţoiu (1959) , Lt. col. Gheorghe Arsenescu (1962) şi organizaţia „Haiducii Muscelului”

În curând comemorăm 25 de ani de la căderea comunismului. 25 de ani – aproape o generaţie – de cînd Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al României, a fost executat, premeditat, în Sfânta zi a Crăciunului anului 1989.

Nu ştim încă prea bine bine dacă sunt şi 25 de ani de la căderea definitivă a comunismului în minţile Parlamentarilor, ale Autorităţilor locale, indiferent de judeţ.

Pentru a avea această certitudine, Ei trebuie să facă fapte concrete. Altfel, Ne vom pune în continuare întrebări.

Printre acestea, este necesar ca Ei să fie cei care trebuie să consfinţească prin lege importanţa istorică a rezistenţei armate anticomuniste din fostul judeţ Muscel, a celor care au luptat în munţi sau care i-au susţinut pe cei care au făcut-o, intraţi în memoria colectivă, a oamenilor simpli, sub numele de “Haiduci”, “Haiducii Muscelului”. În timp ce în dosarele întocmite de Securitate, ajunse cu mare greutate la C.N.S.A.S., erau anatemizaţi astfel: “Banda Arsenescu-Arnăuţoiu”.

Există un început în toate. Iar în Argeşul renumit odinioară prin sălbăticia unor Ioan Cârnu şi Alexandru Dumitrescu, Mihail Nedelcu, Mihail Chicoş, Nicolae Pleşiţă şi Ion Dincă “Te-leagă”, acest început poartă un nume simbolic: „Enciclopedia Argeşului şi Muscelului”, o lucrare amplă, în patru volume, fundamentată ştiinţific.

În volumul I găsim fişele liderilor fondatori: Lt. col. GHEORGHE I. ARSENESCU (executat la Jilava, pe 29 mai 1962 – pag. 49-50) şi Lt. TOMA I. ARNĂUŢOIU (executat la Jilava, în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 – pag. 47). Iar în volumul al II-lea, fişa organizaţiei “Haiducii Muscelului” (pag. 185).

Coordonatorul lucrării, dl. Prof. univ. dr. Petre Popa, sintetizează astfel împortanţa jertfelor lor în prefaţa intitulată“Spiritul enciclopedismului şi Argeşul” (pag. XII):

În debutul exprimării regimului comunist postbelic, zona nordică a Argeşului si Muscelului cunoaşte mişcările unor grupări opozante, cele mai active fiind conduse de Gheorghe Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu (ofiţeri). Denumite «Haiducii Muscelului», erau anihilate de Securitatea Statului în deceniul şase al secolului XX. Mulţi dintre luptători sau susţinători au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi în închisoarea Jilava”.

În nume personal, am iniţiat încă din vara anului 2014 demersurile necesare pentru ca autorităţile din judeţul Dâmboviţa să onoreze prin redenumire de străzi în Municipiul Târgovişte şi comuna Voineşti cu numele singurilor dâmboviţeni cu rol important jucat în organizaţia de rezistenţă armată anticomunistă Haiducii Muscelului.

Este vorba de doi intelectuali proveniţi din lumea satului, a localităţii Izvoarele (azi în componenţa comunei Voineşti). Mai întâi de toate, studentul ţărănist TRAIAN GH. MARINESCU zis GEAGU, cel care l-a obligat pe prefectul comunist Gogu Popescu, prin arderea urnelor de vot în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946, să le repete în prezenţa observatorilor străini. Ulterior, devine adjunctul Lt. col. GHEORGHE I. ARSENESCU (nume conspirativ “Tarzan”) şi este executat demonstrativ, fără judecată, pe 2 februarie 1950, în apropierea locurilor natale, la intersecţia şoselei Câmpulung-Târgovişte. Cadavrul tânărului a fost păzit de Securitate timp de 48 de ore, fără a putea fi înmormântat creştineşte, pentru că “asta e soarta bandiţilor din munţi”. În al doilea rând este vorba de Preotul profesor GHEORGHE I. COTENESCU, din neam de ctitori de biserici rurale în două judeţe, cel care şi-a petrecut două treimi din viaţă în judeţul vecin, Muscel şi care a garantat faţă de Lt. col. GHEORGHE I. ARSENESCU, pentru adăpostirea în munţii Muscelului a nepotului său, TRAIAN GH. MARINESCU GEAGU, dat, în urmărire generală pe ţară încă din noiembrie 1946 de Siguranţa Generală, apoi de Securitate. O astfel de faptă, creştinească, trebuia pedepsită, iar Preotul COTENESCU, cel mai bătrân din primul lot al muscelenilor, a fost arestat la 24 martie 1949, anchetat dur 14 luni la Piteşti de căpitanul Ion Cârnu şi condamnat retroactiv de Tribunalul Regiunii II Militare Bucureşti în cadrul Sentinţei colective nr. 478 din 11 mai 1950. Avea să revină în sânul familiei un schelet viu, reuşind, ca prin minune, să supravieţuiască regimului de exterminare practicat deja în penitenciarul Piteşti, chiar în perioada punerii în practică a oribilului experiment al „Reeducării prin tortură”.

Dar efortul principal trebuie direcţionat spre actualul judeţ Argeş, care înglobează încă din 1952 fostul judeţ Muscel, care trebuia să dispară de pe harta României şi datorită rezistenţei înverşunate împotriva comunismului duse de oamenii paşnici din munţii Muscelului şi de la sud de munţii Făgăraş. Căci nu degeaba au existat aici numeroşi haiduci, amintindu-ne de rezistenţa dârză pe care au opus-o strămoşii noştri, dacii, faţă de ocupantul roman. Numai că de această dată ocupantul extern era cel sovietic, iar cel intern erau uneltele lor locale, puşi să oprime un întreg popor.

La sfârşit de secol al XIX-lea, Nicolae Andreescu, un învăţător de pe valea Râului Doamnei, concluziona astfel:

„Cei ce locuesc mai pe sub păduri, fiind mai toţi şi vânători, sunt foarte «curagioşi» şi cutezători, iubind mai mult ca alţii libertatea şi neatârnarea, cauza care poate a contribuit ca cei mai mulţi HAIDUCI ŞI REVOLUŢIONARI să fie dintre acei ce s-au născut pe sub munţi”.

În munţii Muscelului, rezistenţa armată anticomunistă a început şi s-a sfârşit cu Lt. col. Gheorghe Arsenescu. În timp ce povestea partizanilor de la Nucşoara, conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, este mai bine cunoscută, nu acelaşi lucru îl putem spune despre Arsenescu şi prima sa organizaţie anticomunistă, iniţiată în spaţiul simbolic al unui schit monahal. Ofiţerul epurat Arsenescu a stat aproape doi ani în munţi (1948-1949) şi zece ani în autoizolare impusă (1950-1960). La Nucşoara, alături de fraţii Arnăuţoiu, a petrecut doar şase luni. Dar rolul său fundamental în fondarea ambelor organizaţii (Muntele Roşu şi Nucşoara) poate fi comparat doar cu acela jucat de Ion Gavrilă Ogoranu, alt mare luptător al rezistenţei anticomuniste din munţi.

În vara aceluiaşi an 2014, am înaintat autorităţilor din judeţul Argeş un memoriu în care am solicitat următoarele:

1) Să iniţieze către Parlamentul României proiectul de lege privind redenumirea actualului judeţ Argeş sub forma judeţului Argeş-Muscel. Într-o Uniune Europeană în care accentul urmează să se pună pe regiuni, este unica şansă de păstrare a numelui fostului judeţ Muscel pe harta României, nu doar ca o simplă formă de relief (muscele), ci ca teritoriu al cărui locuitori n-au pregetat să lupte împotriva barbariilor regimului totalitar comunist. Există suficiente argumente în acest sens, inclusiv precedente cum sunt: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, judeţele Caraş-Severin şi Bistriţa-Năsăud etc.).

2) În municipiile Piteşti, Curtea de Argeş, Mioveni şi Câmpulung-Muscel să fie atribuite încă din anul 2014. nume de străzi care să introducă în memoria colectivă ceea ce a însemnat rezistenţa armată anticomunistă din fostul judeţ Muscel: Lt. col. GHEORGHE I. ARSENESCU, Lt. TOMA I. ARNĂUŢOIU, TRAIAN GH. MARINESCU GEAGU, Preot prof. GHEORGHE I. COTENESCU, Haiducii Muscelului.

Urgenţa se datorează faptului că în 2014 se împlinesc 65 de ani de la anihilarea , în cursul anului 1949, primei organizaţii Haiducii Muscelului, fondată şi condusă de Lt. col. GHEORGHE I. ARSENESCU în zona Dragoslavele-Muntele Roşu-Stoeneşti.

Vasta operaţiune a Securităţii s-a soldat, printre altele, cu condamnarea penală şi pedepsirea administrativă, în timp, a peste 100 de membri şi susţinători, inclusiv cu 4 persoane executate (TRAIAN MARINESCU GEAGU, Lt. col. GHEORGHE ARSENESCU, Maiorii ION DUMITRACHE şi NICULAE MIHĂILESCU).

Este şi motivul pentru care Lt. col. GHEORGHE ARSENESCU (nume conspirativ “Dr. Craiu”) a decis la sfârşitul lunii martie 1949 părăsirea unei zone devenită nesigură şi înfiinţarea unui al doilea centru de rezistenţă, iniţial sub conducerea sa, în zona Nucşoara, împreună cu Lt. TOMA ARNĂUŢOIU (“Mereanu”) şi PETRE ARNĂUŢOIU (“Bujor”). Un grup bine sudat şi care, deşi a fost părăsit de Lt. col. ARSENESCU, din motive insuficient elucidate până în prezent, a beneficiat masiv de sprijinul populaţiei din zonă, putând rezista în munţi până în anul 1958. Nu mai puţin de 16 persoane au fost executate într-o singură noapte (18 spre 19 iulie 1959), călăul primind – ca în Evul Mediu – o gratificaţie de 500 de lei. Peste 400 de persoane au primit condamnări penale şi pedepse administrative.

Sunt GESTURI DE NORMALITATE, onorante atât pentru autorităţi, cât şi pentru cetăţenii celor două judeţe vecine, Dâmboviţa şi Argeş, având UN SCOP EDUCATIV ŞI IDENTITAR, DE OMAGIERE a contribuţiei celor menţionaţi, ajutând la o mai bună cunoaştere la nivel naţional a realităţilor şi a realizărilor pozitive din judeţele Dâmboviţa şi Argeş.

Vorbim de personalităţi importante din istoria, cultura, ştiinţa, administraţia şi viaţa politică locală şi naţională, incluse printre altele, în “Enciclopedia Argeşului şi Muscelului” şi onorate – aşa cum merită – la Sighet, în sălile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Însă aceşti OAMENI trebuie evocaţi cum se cuvine, ÎN PRIMUL RÂND LA EI ACASĂ, în judeţul Argeş, în judeţul Dâmboviţa.

Pentru ca numele lor să reintre încă din anul 2014 în circuitul memoriei colective, reprezentând VALORI REALE, CERTE, POZITIVE, cu rol determinant în influenţarea în bine a educaţiei generaţiilor prezente şi viitoare.

Iar menirea societăţii civile democratice dintr-o Românie post-totalitară, o Românie europeană, este şi aceea de a promova astfel de valori.

Ion Gheorghe Petrescu (pseudonim literar Radu Petrescu-Muscel)

APELUL dlui Ion Gheorghe Petrescu este susţinut în totalitate de Redacţia Ziaristi Online

Bucureşti, 25 octombrie 2014

Detalii despre “Banda” Haiducilor Muscelului, la MARTURISITORII

UPDATE: Asociaţia Civic Media se raliază acestui Apel şi cere Secretariatul pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist să acţioneze de urgenţă.

Categorii: ziaristi_online