Share |

Agregator de ştiri

Falsitatea pe sticlă. Starea naţiunii (IV) – un serial de Grid Modorcea

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 9, 2014 - 12:10am

Plesu-si-Liiceanu-Realitatea-Tv-TVRÎn acest context de derută politică, analizat anterior, a intrat şi presa. Ea, de fapt, a fost părtaşă la degringoladă. S-a ţinut aproape de putere, a hrănit-o pas cu pas. Cum a involuat puterea, a involuat şi presa. Această a patra putere în stat, cum se spune, a clacat cu fiecare nou post TV sau nouă emisiune.

De pildă, se înfiinţase Antena 3, cu atitudinea ei tranşantă, de opoziţie, care se opunea corupţiei, care voia să facă aerul din nou respirabil în România, să ne salveze de poluarea morală. Dar buba se afla chiar în interiorul ei, era capul cel mai corupt al ţării, Voiculescu, slujit de un lot impresionant, care se află acum după gratii, cu ani grei şi mulţi de temniţă. Iar ziariştii se află pe drumuri sau în noi angajamente.

Era o emisiune, a lui Mircea Badea, “În gura presei”. Avea prospeţime, era sarcastică, sub zâmbetul tânărului Badea se făceau dezvăluiri, se ridica poala popii, cum se spune. Dar încet-încet m-am îndepărtat de ea, n-am mai urmărit-o. Şi am revăzut-o acum, după vreo patru sau cinci ani. Şi am înţeles de ce am renunţat s-o mai caut. E pe Antena 1. Mircea Badea a îmbătrânit cu totul, adică şi la minte şi la port. Zâmbetul lui e prefăcut, fals. Am văzut un fragment din momentul “Andreea Marin”, cum el dădea citate de pe facebook-ul educatoarei neamului, şi repeta mereu “genial”, “formidabil”, dându-şi ochii peste cap, făcându-ne semne, adică să înţelegem noi că o spune la băşcălie, râdea mereu, de se crucea de enormităţile emanate de Marin, ca să ne crucim şi noi, chipurile. Femeia nu scrisese nimic pidosnic, ci literatură chioară, de genul, se lasă seara, vin ciorile. Dar Badea nu a fost în stare să analizeze citatele, să ajungă la miezul chestiunii, la adevăr, să ne spună că aceste citate definesc superficialitatea personajului. Pentru o astfel de analiză îţi trebuie cultură. Nu trebuie să fii critic literar, dar să ai intuiţia cauzei care generează un asemenea efect minor. O cauză de nimic, ca trasul la pistoale al unor cheflii, şi de efect colosal, ce revuluţiune, Miţo! Dar Badea a ajuns să râdă ca prostul, ar spune şi teverorista Marin despre el. A ajuns o caricatură a ceea ce era altă dată. Nu mai e incisiv, se alintă. Ştie că are succes la prostime şi o face pe clown-ul. O face atât de bine încât a devenit el însuşi clown. Băşcăliile lui sunt anulate tocmai de această calitate. În teatru, umorul nu-şi atinge scopul dacă e tratat neserios. Badea ar fi convingător dacă nu ne-ar mai da de subînţeles ce deştept este el şi că face băşcălie de proşti. Dacă faci băşcălie de proşti ca Marin, Udrea sau Băsescu, n-ai să mai fii convingător. Foarte mulţi “comentarori” politici au ajuns să-l imite pe Badea. Şi pe TVR e unul, un umflat roşcat, ca şi cămaşa lui.

De regulă, cum spunea Brecht în “Micul Organon”, ironiile sunt aplaudate tocmai de cei pe care îi critici. Lor le convine o astfel de presă, fiindcă e inofensivă. Cu băşcălia, Badea et co nu or să convingă pe nimeni niciodată că Udrea a fost sau este amanta lui Băsescu, că prostituţia a ajuns la vârful piramidei, că Andreea Marin este netalentată, model de falsitate publică, asemenea altor teveroriste uşoare, dezmembrate, ajunse educatoarele neamului.

Nu există în presa din România un consens legat de nonvalori, de urâciunea de pe ecrane, de gaşca imoralilor. Totul e varză. Se amestecă. Binele cu răul, urâtul cu frumosul. Se dă pe glumiţe. Şi Badea, şi Cristoiu, şi cei de la Bingo, şi comicii de la Divertis etc., spun acelaşi lucru, cu aceeaşi atitudine de superioritate, de atoateştiutori, care îi face să falseze. Cum la fel de fals este şi CTP, cu masca lui negativistă. El transmite prin definiţie energie negativă. E la fel de demodat ca presa în general pe care el însuşi a păstorit-o, ca lider de opinie. N-ar mai trebui să se arate, fiindcă faţa lui e din filmele distopice.

Sunteţi falşi, domnilor! Nu avem nici o voce lucidă, care să spună lucrurilor pe nume la modul credibil. Adevărurile pe care cred analiştii că le spun nu mai au efect, le-au compromis ei înşişi. Oameni credibili altădată, ca Badea sau Cristoiu, au devenit marionete, jalnice trompete, degradate ca şi subiectele pe care le-au tot molfăit. Am văzut emisiuni longevive în America, precum cele ale lui David Letterman, Jay Leno, Oprah Winfrey, dar prin ce rezistă ele? Prin invitaţi, prin varietatea prezenţei în emisiuni a unor oameni de calitate, a unor mari actori sau vedete. Şi, desigur, prin calitatea lor, a realizatorilor, de oameni cultivaţi şi mobili, de adevăraţi parteneri plăcuţi şi informaţi.

Aşa încearcă să facă la noi Eugenia Vodă, dar ea nu are carismă, e prea imobilă, e la fel de falsă ca Andreea Marin. Apoi are emisiuni făcute, confecţionate, nu sunt live. Adică ea le filmează, apoi le cenzurează după cum o cer “enteresele” tagmei din care face parte. Nu aduce oameni noi, ci scoate de la naftalină tot felul de cadavre politice sau culturale. Ea face o emisiune pe aranjamente, de aceea e crispată şi constipată. Tragedia este că a pus emisiunii şi un titlu total fals, neadecvat la realitate, “Profesioniştii”. E ca nuca în perete. Dacă ţara avea atâţia profesionişti cu câţi defilează ea în această emisiune de peste 15 ani, România era demult la nivelul Suediei. Dar nu are. Profesioniştii sunt în altă parte. Realitatea i-a alungat. Am întâlnit zeci de medici români în America, care acum lucrează la spitale de vârf, cum este Lenox Hill Hospital.

Şi cine au rămas aici, la noi, profesioniştii? Neprofesioniştii, oamenii care au dus în groapă România. Cu cine defilează Vodă? Defilează cu lobodă, ca Vodă prin Lobodă, adică îi tot dă zor cu “intelectualii lui Băsescu”? Profesioniştii ei fac parte din gaşcă, din marea gaşcă din care face parte şi ea. Sunt aceştia modele de profesionişti? Pot fi nişte oameni imorali, nişte hoţi şi criminali morali, de talia lui Patapievici, Pleşu sau Liiceanu, repere pentru o cultură română sănătoasă? Nu mai insistăm pe aceste cazuri, cititorii noştri, de la ziarele la care scriem, le cunosc foarte bine.

Sau cazul lui Nicolae Balotă, un intelectual de soi, un cărturar care a trecut prin închisori, care ar fi putut să fie ca Vasile Voiculescu, martir, dar n-a fost, fiindcă a făcut pactul cu diavolul, a fost turnător. Şi acum ne dă lecţii, în emisiunea lui Papură Vodă, să ne împăcăm cu situaţia, să ne iubim răufăcătorii, să ne împăcăm cu teroriştii, cu cei care ne-au turnat. Vodă nu are un orizont cultural suficient ca să înţeleagă eroarea în care se află şi pe care o cultivă cu sârg, făcând emisiuni false, cu prafuri intelectualiste, cu tot felul de perdele străvezii după care se dă. Însăşi tehnica filmării, câmp-contracâmp, cu lumini prost puse, e sinistră. Nu-i capabilă de adevăr, de verticalitate morală, fiindcă face compromisuri. Iar compromisul cel mai mare este că îşi târăşte viaţa într-o instituţie falimentară, sălbatică, aculturală. Nu are tăria să se rupă de teverorism, să fie un intelectual demn. E mereu în flagrant conflict cu morala. Ea nu este o profesionistă în nici un domeniu, ca să ne vorbească despre profesionişti. Un amator, un diletant, faţă în faţă cu un profesionist! Dovadă că profesioniştii ei sunt unilaterali, stau într-o singură barcă, trag într-o singură direcţie, în barca spartă a lui Vodă, care nu mai poate să ajungă niciodată la ţărm.

Nu există nici un ziarist de soi la posturile TV, care să fie credibil, să mergi cu el, să nu-l suspectezi că face jocurile politice ale vreunui partid sau altul. ProTV este cel mai compromis post, am arătat de ce într-un articol anterior. El este simbolul degradării morale la care a ajuns populaţia României. El a introdus băşcălia de poporul român. El a sfidat orice bun simţ, a făcut-o cu o răutate venită din Sionismul răzbunării, cu o agresiune soră cu marea falsitate telegenică pe care o afişează. Aşa ceva nu are poporul român în structura lui. Dar acest post a insistat, a mers în aceeaşi direcţie a diversiunii, în mod a priori, fără nici o adaptare la realitate, fără nici un ideal moral, fără nici o speranţă, fiindcă a vrut să demonstreze că nu există poporul român, că e o iluzie, că e alterat, că nu mai are demnitate, că poate fi folosit ca o cârpă cu care ştergi pe jos.

Grid Modorcea

Corespondenta din New York pentru Ziaristi Online

 

Categorii: ziaristi_online

Gabriel Liiceanu a trădat nobilele idealuri ale băsismului

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 8, 2014 - 12:10am

acuvio's funny photo retouchPolitica Ta: Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului

Posted on 7 septembrie 2014 by

Manifest pentru Monica Macovei, titreaza astazi Liiceanu Gabriel, din care citez

  • …eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară
  • …poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului

Unica si adanca mea mirare e urmatoarea : daca doar un singur candidat in 25 de ani a intrunit criteriile de valoare ale intelectualului Liiceanu, vorbim desigur de Basescu Traian, cum se face oare ca acum domnul intelectual si-a pierdut increderea brusc  ele si nu ii pledeaza pentru candidata desemnata chiar de el, Elena Udrea ? Aud ?
Cat despre gluma noul partid pentru 2016, nu mai insist, este exact definitia lui Basescu pentru P.M.P. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati…

AM Press: Greu tupeu de fariseu: LIICEANU, SEFUL CAMPANIEI ELECTORALE a Monicăi Macovei

Publicat pe 22 august 2014

Calul celebrului imparat Caligula numit INCITATUS (asmutitul) a beneficiat pe timpul domniei acestuia de adapost de sidef,potire de aur si functia de consul.Slava domnului,domnia a durat doar 5 ani.

Nu ne-am fi adus aminte de poveste daca nu am fi trait joi 21 august un moment asemanator, insolit, lipsit de orice decenta.

Dupa 10 ani (vai de noi) de slujire a Caligulei de la Cotroceni, s-a trezit ca i se zdruncina puterea de consul si membru in corul pretorilor laudatori.Astfel editura pe care o conduce ,Humanitas”-fosta editura Politica pe vremea lui Ceausescu,privatizatata,cu titluri cu tot,fara plata- a pierdut lamentabil o licitatie de manuale platite de stat, licitatie precum cele la care de 10 ani e abonata. A iesit in public sa critice ministrul, guvernul,sistemul, tot. Uitand ca el a fost chiar in sistemul acesta devastator care in ultimii 10 ani a distrus educatia si viata dascalilor.Dar, daca esti calul lui Caligula ti se permite orice.Mai ales  “greu tupeu de fariseu”.

Si totusi,in ultimii 25 de ani, a spus Liiceanu cu aceasta ocazie- “exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este (stati jos!) Monica Macovei”

Pe rumoarea din sala,un ziarist istet a spus: Iata stirea: LIICEANU ESTE NOUL SEF DE CAMPANIE PREZIDENTIALA AL MONICAI MACOVEI.

(intamplarea reala s-a petrecut in prezenta ziaristilor si editorilor participanti la o conferinta de presa pe tema manualelor digitale,in ziua de 21 aug 2014,ora 11,La sediul Consiliului Intreprinderilor Mici si Mijlocii,str Valter Maracineanu,et 1).

Aurelia Apostol, AMPress

Sursa: Ziaristi Online

Foto sus: Acuvio

MONICA MACOVEI - CONFERINTA

Categorii: ziaristi_online

“Active Watch”-ul lui Mircea Toma şi “Alianţa pentru o Românie Curată” a Alinei Mungiu, slugile mogulilor puşcăriaşi Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Adamescu. Ghici cine-l apară pe Tolontan

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 7, 2014 - 11:55pm

Dan Adamescu - Alina Mungiu Pipidi - Dan Voiculescu - Mircea Toma - Active WatchCronologia unei aliante contra naturii: Alianta pentru o Romanie Curata, Doru Buscu de la Catavencii, alti pitici din menajeria lui Vantu, panicarzi verzi, toti luptand murdar sa-l apere pe Tolontan care si-a finantat Gazeta Sporturilor cu banii firmei Securitatii lui Ceausescu reprezentata de Voiculescu Dan

de Stelian Negrea

Cand conteaza persoanele si nu principiile se nasc tot felul de aliante aparent contra naturii. De exemplu, organizatia cu nume pompos “Alianta pentru o Romanie Curata” condusa de Alina Mungiu Pippidi se alatura luptei murdare a lui Doru Buscu, redactorul sef de la Catavencii, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu, impreuna cu panicarzi verzi gen Mihai Gotiu, plus organizatii ce pretind ca apara libertatea de exprimare ca ActiveWatch. Tinta lor a tuturor este sa-l scoata basma curata pe jurnalistul Catalin Tolontan care a semnat imprumuturi de sute de mii de dolari de la firma Securitatii lui Ceausescu reprezentata in Romania de Voiculescu Dan, condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani in dosarul privatizarii frauduloase a ICA. Acelasi Catalin Tolontan care a semnat cu “Am luat la cunostinta” si “De acord” in subsolul a zeci de documente unde tronau semnaturile familiei Voiculescu si a interpusilor securisti ai acesteia.

In anchetele mele jurnalistice (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/gazeta-sporturilor-ridicata-pe-banii-lui-ceausescu-catalin-tolontan-a-semnat-imprumuturi-de-sute-de-mii-de-dolari-de-la-firma-crescent-a-securitatii-reprezentanta-de-voiculescu-dan-107544.html) am prezentat documente adica dovezi concrete si totusi cei de mai sus n-au avut curiozitatea sa-l ia la intrebari pe Catalin Tolontan ci au preferat sa-mi sara mie in carca si sa ma acuze de toate unsuroseniile si caraghioslacurile pentru care chiar si Vadim Tudor s-ar fi rusinat. Seria dezvaluirilor despre cum s-a cladit imperiul media al lui Voiculescu Dan pe banii Securitatii n-a inceput cu Gazeta Sporturilor si nici nu se va incheia cu acest organ de presa sportiva. Astept de la toti cei de mai sus sa se solidarizeze si cu un alt apropiat al lui Voiculescu Dan, Mihai Gadea, despre ale carui inceputuri in afaceri am scris ieri (http://steliannegrea.wordpress.com/2014/08/28/ce-facea-gidea-emanuel-mihai-inainte-sa-ia-imprumutul-de-200-000-de-euro-de-la-voiculescu-dan-sotia-vindea-cosmetice-intr-un-apartament-de-94-mp-inchiriat-de-realizatorul-sintezei-zilei/)

Badaranul din corul de bocitoare al lui Catalin Tolontan a fost Doru Buscu, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu (http://www.gandul.info/stiri/stenograma-vi-sov-catre-doru-buscu-academia-catavencu-trebuie-sa-raspunda-intereselor-lui-sorin-ovidiu-vintu-punct-7490789), care si-a pus salopeta de mecanic de autobaza si-a inceput sa-mi care sudalmi ca asa-i in democratie te iei de ala care a prezentat documentele si nu de ala care trebuie sa dea socoteala pentru ce a semnat (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cat-de-imbucurator-este-sa-fii-balacarit-in-catavencii-de-doru-buscu-alias-doruletzu%E2%80%99-din-menajeria-lui-vantu-mircea-badea-nici-nu-stii-cat-de-mic-incepi-sa-fii-107587.html). In gazeta de comicarie pe care o detine in proportie de 50%, Catavencii, Doruletz a mai aprobat ulterior un alt articol slinos fara sa mai fie semnat (http://www.catavencii.ro/despre-ziaris%CC%A6ti-s%CC%A6i-prestatori/). Si cum putea sa incheie altfel Doruletz, decat cu un interviu cu insusi Catalin Tolontan in care evident e prezentat ca o victima si nu este intrebat despre imprumuturile de la Securitatea lui Ceausescu (http://www.catavencii.ro/ca%CC%86ta%CC%86lin-tolontan-e-deprimant-ca-pres%CC%A6edintele-sa%CC%86-lucreze-cu-interpreta%CC%86ri-de-colt%CC%A6ul-mesei/).

Un alt fost angajat de-al lui Sorin Ovidiu Vantu, care si-a tras intre timp o organzatie care apara libertatea de exprimare, Activewatch sare si ea/el in apararea lui Catalin Tolontan, evident victimizandu-l si fara sa-l intrebe ce-i cu documentele pe care le-a semnat. (http://activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/solidaritate-cu-jurnalistul-catalin-tolontan/) Intr-un mod surprinzator, Activewatch vorbeste ca jurnalistul Catalin Tolontan ar fi “in aceasta perioada tinta unor atacuri politice si mediatice meschine, suspecte de interese partizane si de rea-credinta”. I-am rugat in mod respectuos sa-mi spuna daca anchetele mele jurnalistice fac parte din acest atacuri. Inca astept raspunsul lor si in functie de acesta ma gandesc daca sa le inapoiez sau nu diploma pe care mi-au dat-o in 2011 pentru faptul ca am dezvaluit practicile de santaj de presa din trustul media al lui Voiculescu Dan.

Au urmat Alianta pentru o Romanie Curata, care a gazduit pe site-ul http://www.romaniacurata.ro puncte de vedere evident partizane ale lui Catalin Tolontan in razboiul acestuia cu presedintele Romaniei cand acesta din urma a vorbit despre “lichele” din presa in urma dezvaluirilor mele. Nu apreciez astfel de etichete si nici nu reusesc sa-mi dau seama de ce s-a simtit Catalin Tolontan dator sa-i raspunda presedintelui cu “De ce ma faceti lichea domnule presedinte”, cand acesta nu i-a pronuntat numele. Ca sa va fie si mai clar tuturor: daca aveti dovezi ca exista vreo legatura cauzala intre anchetele mele si declaratiile presedintelui va rog sa le faceti publice altfel operati cu insinuari slinoase a la Mircea Badea.

Odata facute publice anchetele mele oricine de la B1 Tv, Realitatea Tv si pana la Antena 3, Romania Tv, TVR si Radio Trinitas le putea prelua. Eu nu fac politica editoriala a nimanui si nici nu impun nimanui sa-mi preia anchetele. Pe acelasi site, http://www.romaniacurata.ro sunt gazduite cu generozitate toate anchetele despre afacerile facute de Elena Udrea pe cand conducea Ministerul Dezvoltarii, semn ca acolo exista o aplecare speciala pe acest subiect. Nu ma intereseaza, nu sunt consilierul politic al nimanui si nici nu ma pasioneaza meciurile politice ale celor care se afla in spatele acestui site. CIneva mi-a atras atentia ca prin 2010, DNA acuza ca acelasi Catalin Tolontan a prezentat pe http://www.tolo.ro o serie de stenograme inventante/false intr-unul din dosarele ce o privea pe Elena Udrea (http://www.ziare.com/monica-iacob-ridzi/stiri-monica-iacob-ridzi/dna-dialogul-intre-anchetatori-si-cei-cercetati-in-dosarul-ridzi-fictiv-994197).

Tot din categoria celor care au arestat binele de la http://www.romaniacurata.ro intra si panicardul verde, Mihai Gotiu, care s-a simtit si el dator sa mearga cu valul si sa scrie doua strofe in apararea lui Catalin Tolontan (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cui-ii-e-frica-de-catalin-tolontan-107784.html). N-are rost sa-l cititi ca n-o sa descoperiti intrebari legate de imprumuturile semnate de Catalin Tolontan din banii Securitatii lui Ceausescu pentru ca dupa cum am mai scris pe http://www.voxpublica.net Mihai Gotiu nu-i un jurnalist ci un activist, un panicard verde care v-a speriat rau in filmele de groaza cu cianura si gazele de sist.

Ca o paranteza, care are totusi legatura cu subiectul, Societatea Academica Romana (ONG-ul care dezvolta http://www.romaniacurata.ro) ActiveWatch si Centrul pentru Jurnalism Independent (un prieten al aceluiasi site) au lansat recent initiativa Coalitia pentru o Presa Curata unde Catalin Tolontan e adviser si care solicita mass-mediei romanesti publicarea unor date publice urmand ca sa primeasca o patalama de buna purtare. In aceste conditii, i-am intrebat daca documentele despre imprumuturile semnate de Catalin Tolontan nu intra cumva in conflict de interese cu aceasta initiativa laudabila, insa de doua saptamani n-am primit un raspuns. Inca il astept.

Mai departe s-au mai simtit datori sa-l apere pe Catalin Tolontan dar nici o secunda sa-l intrebe ce-i cu imprumuturile sau de ce a semnat in permanenta acte alaturi de toata familia lui Voiculescu Dan si interpusii lor securisti urmatorii: Cristian Teodorescu, subalternul lui Doruletz de la Catavencii (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cum-e-sa-faci-pe-jurnalistul-de-investigatie-jignit-107590.html ) , Costi Rogozanu (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/presa-tolontan-crescent-basescu-etc-107607.html) iar pe Facebook au mai avut postari sau reactii virulente altii de pe la Catavencii sau din fosta menajerie a lui Vantu: Patrick Andre de Hillerin si Florin Iaru.

Acestia este corul de bocitoare de pana acum al lui Catalin Tolontan insa nu cred ca-i variant finala. Nutrebuie sa ai background de jurnalist ci doar bun simt cetatenesc sa pui intrebarile necesare lui Catalin Tolontan si nu sa te indrepti cu manie proletara impotriva celei care a facut publice o serie de documente.

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cronologia-unei-aliante-contra-naturii-alianta-pentru-o-romanie-curata-doru-buscu-de-la-catavencii-alti-pitici-din-menajeria-lui-vantu-panicarzi-verzi-toti-luptand-murdar-sa-l-apere-pe-tolontan-c-107803.html

Sursa: Stelian Negrea via Ziaristi Online

Nota: Titlul apartine redactiei

Cititi si: Săracul deontolog al domnului puşcăriaş Dan Voiculescu, Cătălin Tolontan; nu a reuşit să-l egaleze pe săracul amploaiat al domnului puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu, Robert Turcescu: are doar 508.018 Euro pe an spre deosebire de 1.080.000 Euro

Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu si angajatii lor Catalin Tolontan si Robert Turcescu

Categorii: ziaristi_online

Fenomenul Bogdan Diaconu: Guvernul de la Bucureşti este condus de la Moscova şi Budapesta. România este ameninţată cu desfiinţarea. INTERVIU

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 6, 2014 - 10:00pm

Bogdan Diaconu - Partidul Romania Unita - Ziarul - Ziaristi OnlineProvine dintr-o familie cu tradiţie preoţească, este de profesie avocat, are 35 de ani, 117.000 de Like-uri şi conduce Partidul România Unită, cea mai tânară formaţiune naţională, apărută, nu chiar peste noapte, ca urmare a unei revolte faţă de cârdăşia actualei clase politice cu ONG-ul extremist maghiar UDMR. Bogdan Mihai Diaconu a fost luat la întrebări de cunoscutul jurnalist profesionist Ion Longin Popescu:

“Cât timp politica guvernului României se decide la Budapesta, iar politica Budapestei se decide la Moscova, nu cred că ţara noastră mai este suverană”

Bogdan Diaconu - Romania Unita - Cotidianul - Ziaristi OnlineLucru rar în zilele noastre, un deputat din majoritatea parlamentară şi, mai mult, din principalul partid de guvernământ, şi-a dat recent demisia pentru principii! Patriot sincer şi naţionalist moderat, deputatul Bogdan Diaconu a ajuns la concluzia că partidul din care făcea parte, în frunte cu prim-ministrul, pune în pericol unitatea statului român, prin concesiile inadmisibile pe care le face inutilului aliat de guvernare, UDMR Cel Veşnic La Putere. În cuvinte simple şi în mod direct, d-l Diaconu îşi motivează demisia astfel: „Demisionez în semn de protest faţă de cooptarea şi păstrarea UDMR în Executiv, în ciuda tuturor argumentelor care indică necesitatea excluderii UDMR nu doar de la guvernare, ci şi din viaţa publică a României, deoarece reprezintă un focar de instabilitate, un factor de distrugere a bunei convieţuiri între etnii şi o ameninţare directă la adresa integrităţii statului român“. Se ştie că liderul UDMR, Kelemen Hunor, făcuse multe presiuni asupra lui Victor Ponta pentru a-i închide gura lui Diaconu, devenit extrem de caustic în ultimii ani. Bogdan Diaconu nu a aşteptat însă mustrarea şi justificarea pontistă, ci şi-a înaintat cu demnitate demisia. Cu aceeaşi ocazie, a anunţat că-şi va face un nou partid, România Unită, al cărui program politic se spune că va fi cu totul diferit de eşuatele proiecte naţionaliste de până acum, care au dus în derizoriu lupta naţională prin excese retorice şi colecţii de vorbe goale.

„Nu voi renunţa la luptă. Nu mă retrag, nu dispar, nu tac”

Ce veţi face, domnule deputat, din moment ce aţi rămas „orfan” al partidului care părea a vă fi şi tată şi mamă pe scena politică? Vă retrageţi la pensie atât de tânăr?

Nu voi renunţa la luptă. Nu mă retrag, nu dispar, nu tac, nu dau înapoi, aşa cum a încercat UDMR să mă determine pe toate căile. Dimpotrivă, lupta cu extremismul maghiar abia acum începe să capete proporţii! UDMR şi frăţiorii lui mai mici nu au ce căuta în politica românească şi, de aceea, una din misiunile pe care mi le asum este scoaterea formaţiunilor extremiste maghiare în afara legii, pentru totdeauna. E timpul ca acelora care lucrează subteran sau făţiş împotriva Constituţiei şi a demnităţii acestui stat să le fie frică. Diplomaţia şi-a epuizat resursele. Românii vor dovedi încă o dată că toleranţa lor are limite şi că, atunci când acestea sunt depăşite, ei sunt gata să îşi ia soarta în propriile mâini. Partidul România Unită va trezi energiile dezamăgite şi răsfirate ale poporului român. Ajunge cu risipirea, cu distrugerea, cu nepăsarea clasei politice, cu minciuna ridicată la rang de strategie politică. Clasa politică din ultimii 25 de ani a distrus România în toate felurile posibile, economic, moral, demografic, şi ne-a adus în situaţia în care nu mai suntem un stat suveran, iar în curând, dacă nu ne vom împotrivi puternic, nu vom mai fi nici stat naţional unitar şi indivizibil. Înfiinţez Partidul România Unită pentru că România este ameninţată cu desfiinţarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze şi să ne mobilizeze. Îi chem pe toţi cei care gândesc şi simt româneşte să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin naţional-democraţie, iar din punct de vedere programatic, prin justiţie socială, protecţionism economic, eradicarea corupţiei, păstrarea şi apărarea identităţii naţionale.

Vă rog să descrieţi în câteva cuvinte acest partid al unităţii româneşti. Prin ce va fi mai bun decât altele de acelaşi fel?

În România a devenit o ruşine să iubeşti valorile româneşti, tradiţiile, cultura şi istoria acestui neam. Partidul România Unită va fi partidul celor care sunt mândri de trecutul lor, de originea lor şi de valorile pe care acest neam le-a produs de-a lungul istoriei, dar este, în egală măsură, şi partidul celor care doresc să fie mândri atât de prezentul, cât şi de viitorul pe care îl construiesc pentru urmaşii lor. Acest partid nu are nimic împotriva comunităţii maghiare din România, respectă drepturile minorităţilor şi buna convieţuire dintre etnii, dar nu poate tolera ruperea teritoriului naţional şi transformarea românilor în minoritari şi în exilaţi în propria lor ţară. Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest balast al politicii româneşti, manevrat de la Budapesta, care este la rândul ei dirijată de Moscova, pentru a fărâmiţa statul român. Îmi păstrez mândria de a fi român, dar aceasta a devenit incompatibilă cu un partid, PSD, care stă la masă cu separatiştii maghiari. Cât timp politica guvernului României se decide la Budapesta, iar politica Budapestei se decide la Moscova, nu cred că ţara noastră mai este suverană.

„Răspunsul meu la proiectul de lege al autonomiei, propus de UDMR, este un proiect de lege pentru desfiinţarea UDMR!”

Care este răspunsul dv. la proiectul de lege al autonomiei pe criterii etnice, lansat public de UDMR?

Răspunsul meu la proiectul de lege al autonomiei propus de UDMR este un proiect de lege pentru desfiinţarea UDMR! În momentul în care liderii UDMR au luat-o hotărât în direcţia Jobbik şi când, în plus, s-au pus la picioarele lui Viktor Orban pentru a susţine autonomia teritorială pe criterii etnice, le-am spus pe nume: sunt nişte extremişti care doresc secesiunea etnică. Şi să nu credem că ei reprezintă pe cineva, adică pe cetăţenii români de etnie maghiară! România nu mai tolerează felul în care liderii UDMR folosesc funcţiile şi banii statului, pentru a crea enclave etnice şi pentru a ne călca în picioare demnitatea şi Constituţia, ignorând în schimb doleanţele reale şi fireşti ale etnicilor maghiari din România. Ştiţi ce vor cetăţenii români de etnie maghiară? Aceleaşi lucruri ca şi cetăţenii români de etnie română: o viaţă mai bună, salarii mari mari, legi mai bune, creştere economică, precum şi linişte şi pace, pentru că nu există o viaţă bună dacă eşti în conflict. Cu ce îi ajută pe etnicii maghiari din România agitaţia autonomistă şi secesionistă a UDMR sau a Ungariei? Hai să facem un calcul simplu: liderii UDMR au fost vreo 20 de ani la guvernare în România şi încă mai sunt, adică au avut şi au pârghii, putere, bani şi posibilităţi imense pe mână. Ce au făcut pentru o viaţă mai bună în Covasna, Harghita sau Mureş, de unde îşi iau voturile? Ce au făcut pentru România în ansamblu, ca să merite să îi considerăm responsabili, în afară de a agita spiritele şi de a strica buna convieţuire între cetăţenii români, indiferent de etnie?

În fond, ce doresc partidele extremiste maghiare, în frunte cu „moderata” UDMR?

UDMR şi cohorta de partiduleţe etnice maghiare urmează calea lui Miloşevici în fosta Iugoslavie: adună voturi în contul idealului Ungariei Mari şi al modelului Horthy, reprezentat acum de premierul de la Budapesta. Românii simt însă primejdia şi nu se vor lăsa călcaţi în picioare. Eu doar îi reprezint pe cei care cred în România Unită, dar cred că toţi avem loc în România, indiferent de etnie, şi că toţi putem avea o viaţă mai bună dacă trăim în bună convieţuire. România îşi tratează minorităţile aşa cum nici o altă ţară din Europa nu o face, numai că politicienii maghiari nu sunt mulţumiţi. Ei nu au cum să recunoască faptul că etnicii maghiari au toate drepturile, au şcoli, au sărbători, au tot ce şi-ar putea dori. Dacă ar recunoaşte acest lucru, UDMR şi-ar pierde sensul existenţei, nu ar mai avea ce să facă, de aceea agită apele şi încearcă să creeze conflicte etnice acolo unde ele nu există!

„UDMR a «evoluat» spectaculos de când Kelemen Hunor a bătut palma cu Viktor Orban şi s-a transformat într-un Jobbik al României

Din punctul de vedere al UDMR, sunteţi un extremist şi naţionalist depăşit de timpurile moderne. Cum răspundeţi?

Eu apăr Constituţia şi integritatea ţării mele. Apărarea Constituţiei şi a integrităţii unei ţări nu încape în nici un fel în definiţia extremismului. Ucraina e extremistă pentru că nu vrea să fie ruptă în bucăţi de Rusia? Dar Slovacia, pentru că a interzis dubla cetăţenie, tocmai pentru a nu cădea în capcana Budapestei? Uite că România a fost atât de tolerantă încât a permis dubla cetăţenie, plus multe alte drepturi. Nu le contestă nimeni. Dar dacă politicienii maghiari încearcă să ia această toleranţă drept prostie, atunci trebuie să le atragem atenţia că statul român şi legile sale trebuie respectate. E ciudat că eu sunt cel acuzat de extremism, dar pe extremiştii maghiari de la Jobbik, care vin cu trupe paramilitare în România, nu-i vede nimeni. Vona Gabor tocmai a plecat din România, unde ne-a transmis că autonomia nu e negociabilă şi că orice am face, tot se va crea o enclavă autonomă! Am ajuns în situaţia hilară în care cel care atrage atenţia asupra extremismului maghiar să fie acuzat de extremism. E o copilărie şi o încercare ieftină de a discredita nu persoana mea, ci lupta pe care o duc pentru apărarea României Unite. Eu îi respect pe cetăţenii români de altă etnie, nu cer decât ca şi românii majoritari să primească acelaşi respect şi să aibă aceleaşi drepturi în propria lor ţară!

Cum vedeţi evoluţia UDMR în ultimul sfert de secol, când s-a aflat aproape neîncetat la guvernare?

Tot ce pot să spun este că UDMR a „evoluat” spectaculos de când Kelemen Hunor a bătut palma cu Viktor Orban şi s-a transformat într-un Jobbik al României. Înainte, acest rol îl aveau Laszlo Tokes şi mişcările din jurul lui. UDMR s-a temut că pierde teren şi, în loc să demobilizeze extremismul maghiar şi să-şi îndrume comunitatea către a căuta soluţii de a trăi cu toţii mai bine împreună, a preferat să aleagă calea lui Viktor Orban: război cu celelalte neamuri, un fel de „Ungaria uber alles”. UDMR a implementat politica lui Viktor Orban în România şi de aceea am reacţionat prin acel manifest, intitulat „Ne-am săturat de Ungaria” (64.000 Like-uri - Nota red.), din care îmi permit să preiau aici un pasaj: „Ne-am săturat de Ungaria lui Viktor Orbán, a lui Semjén Zsolt, a lui László Tőkés, a lui Vona Gábor, de Ungaria lui Wass Albert şi a lui Nyirő József, de Ungaria batalioanelor secuieşti ale morţii pe care László Tőkés le vrea reînviate (şi acestea au monumente în România), de Ungaria nostalgiei după Horthy şi după ante-Trianon şi, dacă votanţii unguri, prea mulţi, ai acestei direcţii periculoase, mai doresc să evite ca poporul maghiar să rămână în istorie ca ultimul nostalgic al nazismului, ar trebui să-şi construiască o altfel de ţară, cu altfel de aspiraţii şi, mai ales, cu altfel de eroi”. Este foarte periculos dacă etnicii maghiari urmează UDMR pe o asemenea direcţie…

Cum vedeţi lovitura de cuţit aplicată Ucrainei de Orban Viktor, care a cerut la un moment dat autonomia maghiarilor din Transcarpatia?

Am arătat în numeroase rânduri cum Ungaria îşi coordonează activităţile anti-româneşti cu Rusia. Iată că face acelaşi lucru şi în Ucraina şi peste tot pe unde găseşte o fisură. De aceea nu avem voie să avem fisuri în statul român. Propun ca SRI să primească puteri suplimentare împotriva atacurilor la adresa integrităţii României şi să aibă voie să întocmească actele premergătoare urmăririi penale, pentru că, altfel, până reacţionăm la acţiunile separatiste ruso-maghiare, ca să respectăm toate procedurile legale, durează un an, doi. Ne trezim deja când autonomia va fi fost realizată! Este exact ce am păţit cu Vona Gabor: am depus o plângere penală acum un an, nu e finalizată nici acum, iar acest neo-nazist se plimbă în voie prin România şi ne dă ultimatumuri. Dacă am da puteri sporite SRI pe această materie, l-ar putea aresta direct şi apoi ar începe procesul. Sfârşitul agitaţiei.

Ion Longin Popescu / Cotidianul via Ziaristi Online

Foto: Ziarul şi Cotidianul

Categorii: ziaristi_online

Sute de cărţi şi documente rare au dispărut din Bibliotecile Transilvaniei. Valoarea pierderilor este inestimabilă. Cazul Teleki-Bolyai. ANCHETĂ

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 4, 2014 - 11:05pm

Cazania-lui-Varlaam-1643Furtul de cărți rare de la Biblioteca Teleki-Bolyai și o anchetă care trebuie urgentată

Spielmann MihalySpre sfârșitul anului 2010, prin acțiunea publică a unui enigmatic personaj, bine ascuns sub un nume de împrumut – Dan Apostol -, presa mureşeană afla despre dispariţia unui important număr de cărţi de valoare din fondul Bibliotecii Teleki-Bolyai. A fost un pic de tevatură… şi cam atât. În scrisoarea difuzată în media de acel Dan Apostol era indicat ca suspect principal un individ misterios şi cu reputaţie îndoielnică, Dobos Ferenc (care se pare că a dispărut imediat), iar Spielmann Mihaly (foto), în calitate de şef de secţie al Bibliotecii Teleki-Bolyai la momentul respectiv, a dat declarații destul de eliptice. Unde ne aflăm astăzi cu ancheta după patru ani de la sesizarea dispariției cărților, căci momentul (sau momentele?) e greu de stabilit. Oare se va repeta istoria din deceniul patru când a avut loc o situaţie aproape identică?

Ce s-a furat de fapt?

La începutul lunii noiembrie 2010, după ce în presă a apărut scrisoarea semnată ”Dan Apostol”, Inspectoratul Județean Mureș, prin serviciul de specialitate, s-a autosesizat demarând cercetările preliminare care se impuneau în acest caz. În respectiva scrisoare remisă presei de Dan Apostol (!?), șeful secției Teleki-Bolyai, Spielmann Mihály, era acuzat că ar fi scos cărţile din bibliotecă şi le-ar fi vândut. Mai precis, semnatarul acelei scrisori, menționa: „Distinsul intelectual (cu trimitere la Spielmann Mihály), ajutat de bunul său amic Dobos Ferenc au făcut o selecţie pe sprânceană a cărţilor de valoare după criterii doar de ei ştiute şi au cenzurat o serie de valori din această categorie pe care au decis să le exporte pe filieră ungară spre Occident, pentru a delecta un public mai puţin numeros, format din elita colecţionarilor”. Desigur, aceste acuzații trebuie lămurite de poliție care, dealtfel, la momentul respectiv a și demarat ancheta în colaborare și cu Poliția ungară, întrucât și acolo ar mai fi avut loc furturi similare. Potrivit declarației directorului Bibliotecii Județene Mureș, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Teleki, dr. Monica Avram, cea care a inițiat inventarul, ar fi dispărut un număr de 538 de cărţi, foi volante, broşuri. Nu ar fi dispărut incunabule, unicate, dar în schimb ar fi lipsuri din toată perioada de tipărire. Pentru secolul XVI sunt 17 lipsuri, pentru secolul XVII sunt 111 documente lipsă, pentru secolul XVIII sunt 65, iar pentru secolul următor, 50 de lipsuri. După 1900 sunt 257 lipsă şi fără an de publicare 38, deci în total 538 de documente. Biblioteca Teleki-Bolyai (foto) este constituită din mai multe fonduri, lipsurile nu sunt numai din Fondul Teleki care are 40.000 de volume și la care s-au adăugat în timp Fondul Bolyai, Fondul Turnovski, Fondul de Dublete, Fondul Mixt, Fondul Depozitului Nou.

Interior din Biblioteca Teleki-Bolyai

Ce spune Poliția, azi, despre furtul de la Teleki-Bolyai?Contactat de subsemnatul, dl. comisar șef Cătălin Rădulescu din partea Poliției Mureș și cel care răspunde de ancheta în cazul furtului de la Biblioteca Teleki-Bolyai, a răspuns prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituției, d-ra inspector de poliție Andreea Pop, faptul că ”în ceea ce privește ancheta în acest caz continuă, dar nu sunt informații noi.” Sperăm sincer să se înregistreze și progrese într-un timp cât mai rezonabil și care să ducă în final la descoperirea făptașului (făptașilor). Nu de alta, dar în caz contrar s-ar putea ca furtul să se soldeze cu același rezultat ca cel descoperit în 1937, în aceeași instituție. Deci, după cum vedeți, există un precedent. Sperăm ca măcar de data aceasta să fie o altă finalitate.

La Mureș se continuă ”o tradiție” inaugurată imediat după 1990

Nadăşa, Ulieş, Sângeorgiu de Câmpie, Sărmaşu, Sâmpetru, Pogăceaua sunt doar câteva localităţi unde au fost contabilizate infracţiuni, din totalul celor 18 furturi înregistrate la Poliţia Mureş. La Ulieş spre exemplu, au dispărut şapte cărţi vechi şi rare. “Cazania lui Varlaam”, o scriere veche şi foarte importantă a fost furată şi de la Sâmpetru şi de la Pogăceaua (Pogăceaua este un caz foarte interesant, insuficient investigat considerăm noi, de către cei în drept), “Apostolul”, o scriere din 1683, a fost furată de la Sărmaşu, la fel ca şi “Predicile lui Petru Maior”. Bizară ni se pare şi situaţia semnalată nouă despre două scrieri foarte importante “Antologicon” şi “Octoih”. Acestea ar fi plecat – potrivit sursei noastre – cu forme legale la Mitropolia de la Alba Iulia, dar acolo nu se mai regăsesc în inventare. Poate dăm un subiect de cercetare Poliţiei mureşene. Ar fi interesant de ştiut ce s-a întâmplat cu importanta şi valoroasa colecţie de icoane a lui Ioan Vlasiu de la Deda-Bistra, dispărută imediat după 1989. Câteva zeci de icoane au fost cărate într-o singură noapte de către indivizi care, prin modul de operare, dovedeau o cunoaştere foarte bună a locaţiei unde se găseau. În mod cert, a fost un furt comandat. Personal, am încă multe dubii referitoare la situaţia incertă a obiectelor de patrimoniu din colecţia aflată în Casa parohială din Săcalu de Pădure. La luarea în primire a funcţiei de către noul paroh – dar în lipsa celui vechi, care fusese mutat disciplinar – acesta a sesizat lipsa unor obiecte. A refuzat să semneze atunci procesul-verbal. Între timp, vechiul preot care ar fi putut foarte bine (şi chiar era necesar) să dea nişte explicaţii mai marilor lui de la Protopopiatul Reghin a fost scos din preoţie şi şi-a pierdut urma prin Spania.

Multe cărți rare în parohii. Sunt ele oare asigurate corespunzător?Cu mai mulţi ani în urmã, Elena Mihu, expert în carte rarã, cu care am purtat o lungă discuție despre patrimoniul mureșean, spune că, citez: ”împreunã cu colegii mei de la Oficiul de patrimoniu (azi, desfiinţat, o datã cu constituirea Direcţiei pentru Culturã, n.r.) am inventariat (investigat) bisericã cu bisericã, sat cu sat, din peste 180 de localitãţi mureşene… Dupã care, pentru fiecare parohie, redactam declaraţii, procese verbale, pãstrate azi şi la Direcţia pentru Culturã, Mureşul fiind unul dintre puţinele judeţe din ţarã care deţine asemenea evidenţe”. Aceste eforturi ale unui colectiv mic, dar inimos condus de regretatul profesor Valeriu Lazãr, a fãcut ca în judeţul Mureş sã poatã fi scoase la luminã şi redate circuitului cultural aproximativ 2.000 de cãrţi vechi româneşti cu valoare de tezaur. Fãrã a intra în prea multe detalii, meritã subliniat cã, în Mureş, numai Cazania lui Varlaam, din 1643, se pãstreazã în 27 exemplare, din Noul Testament de la Bãlgrad, din 1648, se pãstreazã, de asemenea în 7 exemplare, din Biblia lui Samuil Micu, din 1795, 23 de exemplare, dar lista cu asemenea cãrţi-tezaur, azi, raritãţi, ar putea continua. Printre parohiile cu cel mai mare numãr de cãrţi se numãrã cele din Nadãşa, Sânpetru, Murgeşti, Şardu Nirajului (pe Valea Nirajului, la Valea (Iobãgeni), Sãcalu de Pãdure,ş.a.” 

România, locul trei într-un top Interpol al furturilor din patrimoniu

Furturile din patrimoniul național nu sunt o noutate pentru spațiul românesc, dar ele au luat un ”avânt” extraordinar după 1990, date fiind condițiile care au fost create după acest moment. Până în 1999, din ţara noastră au fost furate 517 icoane şi 41 de statui, dar şi alte obiecte de artă, printre care un loc aparte îl ocupă cărţile rare. În total, au fost sustrase 1.071 de obiecte de patrimoniu sau susceptibile de a face parte din patrimoniu. Dintre acestea, 140 au fost furate din muzee sau din ateliere de artă. Alte 303 opere proveneau de la persoane particulare şi colecţionari. În judeţul Mureş, din 1998 şi pânã în 2007, au fost comise 18 furturi. Într-un “top” Interpol, România ocupă locul trei la furturile din patrimoniul cultural naţional. Situaţia însã nu mai alarmează pe nimeni. Şi poate nici nu mai interesează prea mult pe cineva. Asta pentru că, probabil nici nu mai e cine ştie ce de furat. Ceea ce a fost mai de preţ a luat demult calea strãinătății. Cele mai multe furturi de acest gen au avut loc în decembrie 1989 şi în lunile care au urmat. România avea chiar din perioada comunistã o legislaţie în domeniu menită să protejeze bunurile de patrimoniu. Abrogarea acesteia de cãtre “emanaţii” aşa-zisei revoluţii din decembrie – în fapt o loviturã de stat – pusă la cale în interior cu sprijin din exterior, a dat posibilitatea comiterii unui adevărat jaf din patrimonial naţional. Un jaf, care le-a oferit ocazia multor “onorabili” sã-şi completeze colecţiile de artã particulare, iar altora sã traficheze aceste bunuri în afara ţării. Mult timp aceastã situaţie catastrofală a fost favorizată de absenţa unei legi care să protejeze şi să reglementeze patrimoniul cultural naţional. Acum “onorabilii” pot dormi (şi mai) liniştiţi, faptele de acest gen comise de ei sau la comanda lor până în 1996, s-au prescris. Ei sunt acum şi mai onorabili decât au fost. În plus sunt și mult mai bogaţi. Adoptarea Legii nr. 182/2001, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, a venit prea târziu. Apariţia legii, care ar fi trebuit să asigure protecţia obiectelor de patrimoniu, nu a avut efectul dorit de către autorităţi. Lacunele şi aplicarea sa defectuoasă au făcut ca obiectele de artă şi antichităţile să fie comercializate în continuare în afara oricărui control, iar furturile, în special cele comandate, să continue şi chiar să ia amploare.

Și icoanele sunt căutate de hoții autohtoniVasile Mureşean, expert în icoane şi picturã bisericeascã, despre icoanele pe lemn și pe sticlă :”Avem în judeţ icoane valoroase şi pe lemn, dar şi pe sticlã. Cele mai vechi icoane pe lemn – 3 bucãţi – sunt din secolul al XVI-lea, apoi 5 din secolul al XVII-lea, pictate de Grigore din Colomeea şi numãrul lor creşte pe mãsurã ce venim mai aproape de timpurile noastre”. În anul 2002, în urma spargerii “Muzeului Bisericesc” din Sãrmaşu, s-au furat – pe lângã 12 icoane de o valoare deosebitã – douã Cazanii ale lui Varlaam, Noul Testament de la Bãlgrad din 1648, un Triod din 1737, ş.a. În total opt cãrţi de mare valoare. Trei dintre cele opt cãrţi, recuperate ulterior, au fost gãsite pe la Bucureşti şi Cluj, dar hoţii nu au fost prinşi. De la Muzeul Bisericesc din Nadãşa, au “dispãrut” 11 icoane bisericeşti de mare valoare şi exemplele pot continua.

 

Unde pleacă bunurile de patrimoniu din România?

Din analiza fenomenului infracţional, în domeniul protejãrii patrimoniului cultural naţional, rezultă cã modurile de operare folosite pentru comiterea faptelor sunt diverse: furturile din lăcaşuri de cult (biserici, mânăstiri, schituri, case parohiale, cimitire); furturile la comandă din colecţii particulare (de regulã din locuinţele persoanelor fizice), din muzee şi colecţii publice; detecţii şi sãpãturi neautorizate în siturile arheologice; falsificarea operelor de artã; furturile prin substituire – înlocuirea originalelor cu falsuri; traficul cu obiecte de patrimoniu furate şi scoaterea peste graniţã prin întocmirea de documente false. Din 2001 şi pânã în prezent, au fost sãvârşite peste 1200 de infracţiuni, reprezentând furturi de obiecte de artã şi de cult, dar şi distrugeri de bunuri culturale mobile şi imobile. Cele mai multe furturi sunt din lãcaşuri de cult (530), urmate de cele din locuinţe şi colecţii (102), din muzee şi case memoriale (34), din cimitire şi anticariate. În prezent, în urmãrire generalã se aflã 1001 bunuri culturale mobile, iar în urmãrire internaţionalã, 142. Multe dintre obiectele noastre de patrimoniu iau calea Occidentului şi pot fi regãsite, în general, în Austria, Ungaria, Franţa, Germania sau Italia.

S-au furat și locomotive… de patrimoniu

Un succes deosebit, rod al colaborãrii Poliţiei române cu Interpolul, l-a reprezentat recuperarea celor 4 tablouri furate în urmã cu aproape 40 de ani de la Muzeul Brukenhal din Sibiu, respectiv “Portret de femeie”, autor Rosalbla Carriera, “Bãrbat cu luleaua la fereastrã”, autor Frantz von Miierys (1635-1681) – Şcoala flamandã, “Portret de bãrbat cu craniu”, autor maestrul legendei Sfântului Augustin- Şcoala flamandã, (secolul XV) şi “Ecce Hommo”, autor Tiziano Becellioda Codore (1477-1576)-Şcoala italianã. Printr-o laborioasã activitate, Interpol Washington a recuperat aceste opere de artã şi le-a restituit muzeului român în anul 1998. În acelaşi timp, oamenii legii au gãsit şi redat posesorilor peste 1.600 de obiecte de patrimoniu care fuseserã furate. Inventivitatea hoţilor însã nu cunoaşte limite. Poliţiştii au fost uimiţi când cu câțiva ani în urmă au descoperit o escrocherie de proporţii care urmãrea scoaterea din ţarã a 34 de locomotive vechi, considerate obiecte de patrimoniu (locomotive cu abur). Acestea se aflau la punctul de trecere a frontierei din Curtici şi urmau sã fie scoase din ţarã cu complicitatea lui Dumitru Nicolae, expert tehnic din Ministerul Culturii şi Cultelor, el fiind cel care falsificase certificatele de export definitiv pentru cele 34 de locomotive.

Și un furt de acum 77 de ani. Și tot la Teleki. Poate un alt subiect de anchetă?

Biblioteca Teleki-Bolyai, secție a Bibliotecii Județene Mureș

Un număr de 96 de volume, cu o valoare ştiinţifică şi materială excepţională, au dispărut din Biblioteca Teleki (foto). Cercetările făcute într-un mod cât se poate de discret n-au dus la nici un rezultat notabil. Nu se ştie cu certitudine când au dispărut, unde se află, cine le-a scos din ţară şi în ce mod. Poliţia nu s-a implicat în rezolvarea acestui caz, deşi ar fi trebuit să o facă. Biblioteca Teleki este una ştiinţifică prin excelenţă. Deschisă în 1802 publicului larg, aceasta cuprinde volume de o valoare deosebită, datorită informaţiilor oferite. Densuşianu şi-a elaborat lucrarea “Revoluţiunea lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785″, documentându-se, în parte, şi în această bibliotecă, iar Iorga şi Lupaş, care ne-au vizitat oraşul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze şi ei, arătându-se impresionaţi de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosinţă în 1802, să faciliteze accesul publicului mureşean la tezaurul de valori spirituale ale umanităţii.

 Samuel Teleki (1739 – 1822), cancelar al Transilvaniei, om de cultură și fondator al Bibliotecii Teleki din Târgu MureșNăscut la Gorneşti în 1739, contele Samuel Teleki a fost în mod indiscutabil, un spirit iluminist. Călător neobosit, spirit căutător şi cutezător în acelaşi timp, după îndelungi peregrinări prin Europa (la Leiden, Utrecht, Rotterdam, Paris, ş.a.), Teleki a adus la întoarcere circa 2000 de volume achiziţionate din fonduri proprii. În 1787 s-a stabilit la Viena, iar în 1791 a devenit cancelar al Transilvaniei. Prin eforturile sale, între 1799-1802 a fost construită clădirea bibliotecii care a şi fost deschisă în toamna anului 1802. Între timp, fondul de carte achiziţionat de Teleki a crescut foarte mult, el ajungând la momentul deschiderii la circa 36000 de volume. Tot în urma demersurilor sale, între anii 1796-1819 a fost tipărit la Viena catalogul bibliotecii, cel dintâi catalog ştiinţific tipărit pentru acest spaţiu geografic.

O cerere suspect de discretă

Ministerul Cultelor şi Artelor din Regatul României dispunea de anumite informaţii, parvenite prin surse oficiale, cum că din valoaroasa bibliotecă Teleki au dispărut importante volume cu caracter ştiinţific. Cu toate acestea nu a înştiinţat Poliţia, pentru ca aceasta să demareze o anchetă care să elucideze cazul.

Cu adresa nr.166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor şi Artelor îl anunţa pe Aurel Filimon: “…prin deciziunea noastră nr.165, din 24 februarie a.c., sunteţi numit delegat onorific al Ministerului Cultelor şi Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu Mureş…vă rugăm ca după examinarea atentă a situaţiei bibliotecii să ne trimiteţi un raport amănunţit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veţi găsi utile, dacă au fost înstrăinate cărţi şi manuscrise din bibliotecă, de cine, când şi unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate”. După cum se poate observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înştiinţat de aceste dispariţii de către Poliţie. Atunci, de ce acelaşi for, ca beneficiar a unei informaţii deosebite, nu a cerut o anchetă oficială şi a apelat la o persoană cu puteri şi competenţe strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce acelaşi minister, odată încheiată ancheta lui Filimon şi concluziile puse şi trimise ministrului, nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt în această cerere?

O colecție mureșeană – colecția Valeriu Vaida. O are cineva în evidență?Un “Dicţionar” latin-german din 1793, un “Octoih”, tipărit la Blaj în 1760, un “Liturghier” tipărit la Râmnic în 1768, un exemplar din “Povestea vorbii” de Anton Pann, tipărit în 1853, sunt doar câteva din exemplarele de carte pe care regretatul Valeriu Vaida, un personaj fabulos pe care am avut ocazia să-l cunosc cu mai mulți ani în urmă, le-a adunat de-a lungul timpului în colecţia sa. Ca să nu mai vorbim de faptul că la acestea şi la multe altele care se mai află în colecţia Vaida, se adaugă şi lucrări originale de Baba, Steriadi şi Adoc. Ce s-a întâmplat cu ele după moartea sa? Interesează oare pe cineva?

 

Carol Teleki, un conte arogant

Omul de cultură mureșean Aurel FilimonPe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon (foto) a făcut primele diligenţe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziţie catalogul-inventar (“revizorius catalogus”). Plecat din ţară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon, o lună mai târziu, într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziţie de bibliotecarul Guylas Carol. Filimon purtase o asiduă corespondenţă nu numai cu curatorul bibliotecii, contele Teleki Carol, dar şi cu contele Teleki Adam, contele Teleki Domokos şi juristul Fundaţiei Teleki, dar şi cu bibliotecarul, profesorul Guylas Carol. Teleki Carol îl tratase însă pe Filimon încă de la bun început cu multă aroganţă şi nu i-a răspuns la scrisori. Pe data de 10 aprilie şi pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol, în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns şi a început să-şi îndeplinească sarcina încredinţată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon şi-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute.

Ce a făcut Poliția atunci?

“…ele (cărţile, n.r.) astăzi, spunea Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine şi formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite…” În cuprinsul aceluiaşi raport, Filimon mai spunea: “nu există mijloace care ar putea să indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forţat de împrejurările constatate şi descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumţiuni care eventual la aparenţă ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure”. Evident că Filimon dispunea de unele informaţii referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu era, însă, sigur şi nu putea face afirmaţii nefondate. De aceea, era vital ajutorul poliţiei. Cu toate acestea, poliţia nu a fost implicată, iar evenimentele precipitându-se – 1940, anul Diktatului de la Viena şi ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost uitat. Poate că n-ar fi lipsită de interes în momentul de faţă, demararea unei anchete a poliţiei și în acest caz. Punctul de plecare ar putea fi chiar mapa de corespondenţă a lui Aurel Filimon, mapă care se află în posesia fiicei sale şi care trăieşte în prezent la Târgu-Mureş. Din cele 96 de volume, parte în Ungaria, Austria sau în SUA – după unele informaţii – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească în Târgu-Mureş, probabil în anumite colecţii particulare, ale unor ”fini” colecționari.

Nicolae BALINT / Ziarul de Mureş

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Cauzele decăderii statului de gaşcă. Un serial de Grid Modorcea despre Starea Naţiunii (III)

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 4, 2014 - 10:00pm

Planeta Maimutelor Politice - RomaniaCauzele decăderii statului de gaşcă

GRID MODORCEA NYC 2014La Biserica Sf. Dumitru din Manhattan, un român cam de 30 de ani, care abia plecase din România, mi-a spus că la întreprinderea unde a lucrat el era teroare, nu putea scoate un cuvânt, patronul îi obliga să voteze numai cu partidul lui, atmosfera era de continuă suspiciune, avea senzaţia că toţi din jur sunt turnători, că orice spune, află şefu’, parcă erau la închisoare. Spunea că are şi un frate, student la ASE, la secţia Relaţii internaţionale, care de pe acum se gândeşte să plece. Toţi tinerii din România cred că asta este soluţia, nu să afle cauzele răului şi să lupte împotriva lor. Şi m-a întrebat cum explic eu, cu experienţa mea de-o viaţă, starea precară în care se află România? Care ar fi cauzele acestei degringolade politice şi economice, criză din care nu mai ieşim?

Prima cauză, i-am spus, este de natură morală. Decăderea morală a ajuns aşa de departe încât românii nici nu mai realizează că vor merge la vot să aleagă între o prostituată şi un mincinos! Prostituţia s-a instalat la cârma puterii, făcând cuplu cu corupţia şi abuzul.

Dar cum s-a ajuns la această decădere generală? Foarte simplu, prin mass-media şi, mai exact, prin PROtv, un post care a bombardat populaţia sistematic cu dejecţii. Sigur, cauza are un nume, Adrian Sârbu. El este artizanul acestei făcături ordinare. El a fost creierul care a schimbat macazul, de la minciuna comunistă pe care o promova TVR la fuckyoucism-ul aşa-zis capitalist. De la ambalajul roz la scatologie, la înjurătura publică. Tinerii care au murit la revoluţie au murit pentru un ideal moral, pentru o Românie nouă, curată, sănătoasă. Dar Sârbu, în tradiţia înaintaşilor săi evrei, care ne-au adus comunismul plătiţi de NKVD, a introdus această bombardare neruşinată în numele libertăţii şi cu concursul indiferenţei unor conducători politici ca Iliescu, Petre Roman, Năstase et co, care l-au promovat, l-au făcut secretar de stat. Ba guvernul Năstase a muşcat din momeală, a fost părtaş la mizerie, a validat frauda, ştergându-i postului (era să scriu prostului) o datorie de un miliard lei vechi, ca apoi să-l împrumute cu aproape 300 miliarde lei vechi!!!

În ce a constat şmecheria/diversiunea lui Sârbu? El e regizor la bază şi ştie că prostimea vrea poveşti. Oamenii pot fi păcăliţi cu anecdote, cu tot felul de istorii ca pe apă, cum spunea Eminescu. Orice se poate povesti. Şi formulele matematice, aşa cum au făcut prima oară matematicienii arabi. Şi ce a adus nou PROtv? Ce a învăţat Sârbu la Studioul Al. Sahia, unde a lucrat până la revoluţie?, când a ieşit cu o cameră şi a filmat ce s-a întâmplat la Balconul CC al PCR, material pe care l-a vândut în Franţa şi cu acei bani a deschis postul PROtv (cel puţin aceasta este varianta spusă de el). Studioul respectiv era specializat în filmul documentar, iar genul cel mai potrivit pentru o televiziune este reportajul. Şi ce a făcut Sârbu? A început să transforme o ştire în reportaj, aşa că ştirile PROTV au devenit nişte poveşti foarte discutabile, debile, dar colosale pentru prostime.

Ar fi fost bine, mi-a spus tânărul de la Biserica Sf. Dumitru, dacă ştirile ar fi fost serioase! Dar nu erau, dimpotrivă, telejurnalul conţinea, aşa cum mai conţine şi azi, ştiri despre mizerii, despre crime, violuri, cazuri de paranoia, de mizerie morală, de corupţie minoră, tot feluri de cazuri marginale. Şi aceste fapte nu erau prezentate dintr-un unghi moral, ci neutru, cu accente imorale, relatări cât mai siropoase şi melo. Melodrama este genul popular care prinde cel mai bine la vulg. Dacă vezi o poveste despre un cocoşat care iubeşte o prinţesă frumoasă, dacă o împănezi cu toate ingredientele senzaţionalului, ai câştigat publicul amator de senzaţii tari.

Aşa a ajuns PROtv, cu picăturile chinezeşti picurate seară de seară, de câteva ori pe seară, la performanţa să aibă cea mai mare audienţă mass-media din ţară. Aşa s-a ajuns ca şi cei de la TVR să se uite nu la ştirile lor, ci la ştirile de la PROtv şi să înveţe… şmecheria. Şi a început şi TVR să practice acelaşi limbaj insidios, nesimţit, derulat din ură pentru un popor necăjit, care trebuia umilit, batjocorit, cum au hotărât oameni fără scrupule ca ţiganul evreu, mason khazar, care a declarat nu o dată sfidător că el a înfiinţat PROtv pentru a manipula poporul român. Categoric, el i-a manipulat şi pe salariaţii lui, ca una Esca, cu o voce de precupeaţă, o ţoapă, cum spunea prietenul meu Puşi, realizând cu ei un “test populist”, un experiment mass-media periculos, fatal. Sârbu şi-a experimentat ura, paranoia, pe poporul român, pe zona lui cea mai debilă, nealfabetizată.

Sigur, au apărut alte posturi particulare să dea concursul, fără să înţeleagă ţinta diversiunii. Un alt şmecher, Dan Diaconescu, a preluat repede metoda, ca să ajungă la serialul “Elodia” în zeci şi sute de episoade. Au apărut Antenele, Naşul şi alte posturi şi emisiuni, care s-au axat numai pe o astfel de metodă ştiristă, pe informaţii narate cât mai pidosnic, transformându-le în dezinformaţii! Scandalul dezinformaţional, diversionist, a devenit chiar lege nescrisă pentru statul de gaşcă din România, care se consolida, căruia îi convenea o astfel de diversiune, fiindcă populaţiei i se dirija opinia, i se îndrepta spre povestioare marginale, abătându-i-se astfel atenţia de la problemele grave ale ţării. Sub un astfel de paravan mediatic, gaşca se întărea, devenea tot mai puternică.

*

De această manieră s-a molipsit şi cinematograful, alt focar popular folosit din instrument de educaţie în mijloc de diversiune. Noul Val al filmului românesc a devenit o producţie de dejecţii şi înjurături, totul s-a transformat în curentul Fuck You, aşa cum am demonstrat într-o carte întreagă cu acest titlu.

Imediat s-a produs şi o altă nebunie, a apărut ICR-ul lui Patapievici, care a propulsat această tendinţă criminală în afară, adică a propulsat mizeria din ţară la Institutele din capitalele lumii, culminând cu crima unei expoziţii la New York, în care personaj principal era un ponei cu zvastică pe el. Şi asta unde? În ţara unde evreii sunt împăraţi, în Manhattan-ul cu care se mândreşte Israel. De atunci ICR a fost perceput ca un focar rasist, antisemit. Dacă PROtv lucra la compromiterea valorilor în ţară, ICR o făcea în afară. Ambele surse erau, categoric, antiromâneşti. Şi continuă să fie, fiind încurajate din străinătate, fiindcă din afară este încurajat extremismul din interior, de la îndobitocirea populaţiei la politica UDMR, considerându-se că asta e o orientare de dreapta, care îndepărtează România de comunism, deşi americanii, de pildă, au apelat pentru ieşirea din criză la metode luate din sistemul comunist.

În acest fel protevist, s-a dat o lovitură sub centură şi culturii, şi mai ales învăţământului, care a pierdut complet controlul asupra educaţiei. Cheia morală a unei naţiuni stă în educaţie, iar dacă educaţia e compromisă, totul e pierdut. Mii de tineri ai României nici nu mai realizează că nu sunt educaţi, că nu au morală, că nu au carte, fiindcă li se spune, duceţi-vă în Spania, în Anglia sau America şi acolo câştigaţi de zece ori mai mult ca aici fără să vi se ceară nici o diplomă! E o altă minciună pe care o înghit cei fără educaţie. Şi ei sunt mulţi, sunt majoritari.

Mai mult, oameni cu statut cultural, cu prestanţă intelectuală, ba chiar victime ale închisorilor comuniste, precum Nicolae Balotă, ajung la TVR, la o emisiune handicapată, cu un redactor spălăcit ca Jenica lui Vodă-n Lobodă, întruchiparea falsităţii, să evoce ce bine era la Jilava, să facă literatură din mizerie, devenind un fel de Steinhardt al împăcării. Să ne împăcăm cu situaţia, cum spunea nenea Iancu, să ne împăcăm cu mizeria (mizerie pentru mulţi, lux pentru unii), să ne împăcăm cu călăii, cu turnătorii, cu teroriştii. La acest mesaj a dus TVR nivelul decăderii morale.

Iar la decăderea generală a contribuit şi accederea la putere a unor oameni imorali, hoţi, corupţi, care au instaurat statul de gaşcă. Statul de gaşcă, ridicat pe corupţie şi limbaj scatologic, este o consecinţă a degradării morale a naţiunii. Statul de gaşcă spune că azi am ieşti din criză, iar mâine că e recesiune şi derapaj economic. Statul de gaşcă arestează 7 mari corupţi, să se audă şi la Bruxelles, şi spune că în România e stat de drept, că justiţia e liberă, dar nu e liberă şi nu e justiţie, fiindcă hoţii şi corupţii nu sunt în număr de 7, ci de 70 de mii, de 700 de mii, de 7 milioane. Când vor fi arestaţi cu toţi? Niciodată, fiindcă nu sunt închisori pentru toţi, plus că dl. Năstase lucrează acum de zor la legea amnistierii şi graţierii!

Statul de gaşcă a contribuit enorm la maxima degradare politică, la galopanta sărăcie a ţării, marcată de o datorie externă a României de peste o sută de miliarde de euro, miliarde, monşer, o datorie externă insurmontabilă! Poate la asta se referea Shimon Peres când declara că el cumpără România! Până şi cel mai optimist candidat la preşedinţie, Johannis, ocoleşte subiectul. El ne dă speranţă. O speranţă clădită pe o sută de miliarde de euro datorii?! De ce nu ne spune el sau alţii ca el unde s-au dus aceste miliarde? Păi gândiţi-vă şi dvs dacă s-a spus după moartea lui Patriciu că el a delapidat statul român cu un miliard de euro?! Un miliard! Cine va recupera această avere? Cine o va returna poporului înşelat? Patriciu era urmărit în procese de ani de zile, de ce acest adevăr cu miliardul a apărut abia după moartea lui? Să aşteptăm să moară Băsescu, Tăriceanu, Udrea, Boc, Hrebenciuc et co. să aflăm cu cât au delapidat statul?

Şi chiar sub nasul populaţiei au loc delapidările. Sigur, ele poartă diferite măşti, cum ar fi repararea străzilor. Nu-i schimbare politică să nu vezi la Bucureşti o nouă pietruire! Aşa a făcut şi Băsescu când a fost primar, aşa şi Videanu, când şi-a rezolvat afacerea cu cariera lui de piatră. Cine ştie azi ce alt corupt îşi vinde piatra din fabrica lui! Iar împrumuturile de la FMI nu au devenit decât investiţii superficiale, grosul a intrat în buzunarele statului de gaşcă.

Sper ca această analiză despre starea naţiunii, care l-a luminat pe tânărul de la Biserica Sf. Dumitru, să continue şi să folosească tuturor celor care mai cred în salvarea morală a României.

Grid Modorcea

Corespondenţă de la New York pentru Ziaristi Online

Foto: Galeata cu Pixeli

Starea naţiunii sub animalul politic (I). Un serial de Grid Modorcea

Starea traseistă a naţiunii în derapaj curat murdar (II)

Categorii: ziaristi_online

Săracul deontolog al domnului puşcăriaş Dan Voiculescu, Cătălin Tolontan; nu a reuşit să-l egaleze pe săracul amploaiat al domnului puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu, Robert Turcescu: are doar 508.018 Euro pe an spre deosebire de 1.080.000 Euro

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 4, 2014 - 9:30am

Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu si angajatii lor Catalin Tolontan si Robert TurcescuPolitica Ta: Daca ati avut vreodata curioziati de genul  “cam cat incaseaza baietii si fetele angajati de oligarhi”, semnalez primul jurnalist care sparge omerta: Negrea  Stelian din care citez, dupa care va las placerea sa-l cititi pe indelete

  • …Pentru a compara venituri din drepturi de autor ale diferitelor vedete din trustul media al lui Voiculescu Dan puteti consulta tabelul atasat. Pentru 2008 de exemplu, Catalin Tolontan a raportat catre Fisc venituri din vanzarea drepturilor de autor de 1,87 milioane lei (508.018 Euro ), Mihai Gadea 687.468 lei (186.812 Euro), Mircea Badea 281.457 (76.490 Euro) lei iar Radu Tudor 307.010 (83.426 Euro). Aceasta coresponde unui salariu lunar de circa 42.334 Euro pentru Catalin Tolontan, 15.567 Euro pentru Mihai Gadea, 6.374 Euro pentru Mircea Badea si 6.952 Euro pentru Radu Tudor.

salarii gadea-badea-tudor-catalin tolontan - voiculescu

Integral la Politica Ta

Nota Red. Z.O.: Deontologul Catalin Tolontan, angajatul puscariasului Dan Voiculescu, este normal sa sufere: nu l-a putut egala pe deontologul Robert Turcescu, fostul angajat al puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, care incasa 1.080.000 de euro pe an la Realitatea Tv. Deontologi si cinstiti!

Foto/Info Contract: Reporter Virtual

Contract Robert Turcescu - Sorin Ovidiu Vintu - Realitatea TV

Categorii: ziaristi_online

Starea traseistă a naţiunii în derapaj curat murdar (II). Un serial de Grid Modorcea

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 4, 2014 - 12:00am

Planeta Maimutelor Politice - RomaniaStarea traseistă a naţiunii în derapaj curat murdar

de Grid Modorcea

Din fericire, idealiştii sunt singura opoziţie reală în România, fiindcă clasa politică este o apă şi un pământ, toţi vor puterea, vor să se cocoaţe pe schela jafului naţional, nu există opoziţie la urâciune, la mizerie, nu există dreapta, există numai Ponta, adică o stângă stângace, imatură, care pentru putere sacrifică şi independenţa ţării. Deja el conlucrează cu ungurii la federalizare, oferindu-le cadou pământ, o politică inconştientă şi periculoasă. Nimeni nu-l atenţionează că se joacă cu focul, că ungurii practică politica picăturii chinezeşti? Poate o să-l tragă de urechi mentorul său, pontangiul şef Năstase, ieşit acum de la pârnaie, cu gândul declarat să dea altă faţă închisorilor, să nu mai fie focare ale iadului, curăţenie pe care putea s-o facă când era prim-ministru, aranja cu mătuşa Tamara, ar fi avut parte dincolo de gratii şi de un tratament mai civilizat. Dar acum descoperă că nu există o lege a graţierii! Avem de toate, ne lipseşte acum această lege! Dar delicvenţii şi hoţii se vor înmulţi atâta timp cât au modele similare sus, în clasa politică. Cu un astfel de gânditor cu barbă ca Năstase, un dac în neagră mizerie, e firesc ca elevul să o ia razna, dovadă că Ponta se joacă de-a politica, de-a puterea, e mereu pus pe poante, cum e acum… poanta cu migraţia de la un partid la altul.

Dacă guvernul Ponta dă o astfel de ordonanţă, i s-a terminat cariera micului pontangiu! Asta e cea mai mare aberaţie, care anulează ideea de alegeri libere, de vot. Adică eu te votez pe dumneata pentru un program al unui partid, iar dumneata îşi schimbi boii cum vrei! Se aruncă astfel în aer administraţiile locale! Unde se poate aşa ceva, în ce ţară? Numai în ţări bananiere se practică o asemenea politică antidemocratică. De fapt, se legiferează o boală a intereselor de putere, traseismul politic, care a nenorocit orice credibilitate, orice guvernare a ţării. Plus că e o păcăleală pe faţă a electoratului şi aşa amorţit. Cu astfel de neseriozităţi umblă acest junior?, aşa cum şi mentorul lucrează acum la legi de amnistie şi graţiere pentru hoţi! Păi tot cu hoţii defilaţi, neicuşorule? Năstase nu a învăţat nimic din detenţie, nu a avut şi el o icoana care să-l mântuie de blestemăţii?! Starea naţiunii la acest nivel, o stare traseistă, este total imatură şi găunoasă. Şi viciul se va agrava, în timp ce ungurii vor prospera! Manevrele puterii PSD-iste îi face pe toţi politicienii părtaşi la deznaţionalizare. E mai rău ca un război, fiindcă e nevăzut, subteran!

Vorbeam într-un articol anterior despre cum se află Romnia sub papucul lui lui “zoon politikon”, a degradatului animal politic român. Şi sarabanda se încinge acum, la schimbare de macaz, când puşcăriabilii se înarmează, vor să menţină aceeaşi stare, pe care nu are cine s-o mai schimbe. Şi animalele politice vor continua să dea cu cornul, fiindcă sunt multe şi se cred stăpânii unei ţări atât de mândre şi frumoase, unei ţări lăsate ca o mireasă de străbuni, unei ţări ca o insulă de aur în marea slavă! Această ţară ei nu o iubesc dacă îndrăznesc să se urce pe tronul ei alde Mobilă cataramă, Tăriceanu (care a uitat să dea raportul despre starea în care a lăsat naţiunea ca fost prim-ministru), urâţenia pământului, Nuţi din Pleşcoi, Macoveanca, o confuză decavată, cu proiecte aberante, Johannis (singurul cu prestanţă, dar se va trezi şi el din aventură) sau Antonescu, un bolnav notoriu, care nu ştie când e seară şi când dimineaţă, complet în ceaţă, care acum candidează, acum faultează sau pleacă în concediu (urmează probabil concediul definitiv)! Sigur că Ponta e cel mai breaz dintre cei amorţiţi. Oameni ca aceşti candidaţi compromit calitatea de preşedinte, ideea de campanie electorală, de alegeri libere, de democraţie.

Simbolul animalului politic român rămâne, categoric, Băsescu, care i-a infestat pe toţi de morbul hâhâielii, dar şi al doselii, fiindcă seamănă cu el, adică toţi au cel puţin două feţe, toţi sunt subculturali, intriganţi şi nesimţiţi. Îi tot dă cu recesiunea. Acum a găsit altă vorbă, că România intră sau deja a intrat în derapaj economic. Dar el nu se află în derapaj politic? Cu un astfel de derapat, o ţară derapată. Un derapat curat murdar. Nu ştie ce să facă, să găsească o breşă, o hibă, care să-l facă să hâhâie, să zică, ei, ce v-am spus eu pe data de 17 a lui Cuptor, am avut dreptate!? Omul însemnat se bucură de necazul altuia. El e pus să scoată ţara din derapaj, nu să se bucure că e în derapaj!

Când am citit ce emite o paraşută zis jurnalistă, care vorbea de “modelul economic Băsescu”, m-am crucit! M-am pierdut cu… firea! Aşa e numit acum haosul? O fi şi haosul vreun model economic, dacă a încăput pe mâna suspendaţilor şi demişilor unei naţiuni! Într-o lume distopică, în care balanţa este pe axa negativă, tuturor celor care o acceptă, care au zămislit-o, orice li se pare pozitiv. E ca în filmul Sin City. Oamenii agonici sau eroii negativi au ajuns modele! Când totul se scufundă, epavele sunt luate drept reper. Dacă un partid istoric a ajuns să aibă un conducător ca Antonescu, nu e de mirare că populaţia este amorţită, aşa cum se spune despre români. Şi el cică ar fi cel mai bun. Ce să mai spunem de alţii. Ştiţi dvs mai bine de către cine au ajuns să fie conduse partidele! Ba au ajuns să fie conduse şi din puşcărie, cum e condus şi fotbalul!!!

Nu e de mirare că se anunţă o întunericeală generală, o amorţeală decavată, convenabilă animalului politic. Când se trezesc din amorţeală, românii se văd sub papucul animalului politic. E prea târziu. Nu mai pot face nimic şi intră din nou în bârlogul amorţelii. Animalul politic a dus ţara la o datorie externă de o sută de miliarde de euro! Cu o asemenea imagine spectrală, nu se mai poate vorbi de viitor, ci numai de o jecmăneală prezentă, nemiloasă, cu ambalaje de tip “prezideţialele”, la care candidează tocmai cei care au făcut aceste datorii şi au trăit ca nişte storcători din ele.

Ţara e neguvernabilă. E pregătită pentru o formă de existenţă fără preşedinte, fără parlament, fără guvern. Ca în Falansterul lui Theodor Diamant. Ar fi necesară doar o administraţie socială şi în rest poporul s-ar conduce singur. Cine să mai lupte, să scoată starea naţiunii din impas, să o scoată la lumină, să o pună din nou pe fluviul istoriei, să o ajute să fie ca o corabie cu toate pânzele sus?! Şi cu toate pânzele albe, cum le voia Egeu, nu negre, îndoilate, cum ni le-a lăsat Tezeu!

Corespondenţă de la New York pentru Ziaristi Online

Foto: Galeata cu Pixeli

Starea naţiunii sub animalul politic (I). Un serial de Grid Modorcea

Categorii: ziaristi_online

Conferinţă INST despre 1989: 25 de ani de libertate. “Lecţii” ale trecutului, temeri pentru viitor. Call for papers

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 3, 2014 - 9:00pm

Coliva Decembrie 1989 - Foto Dinu LazarInstitutul National pentru Studiul Totalitarismului va adreseaza invitatia de a participa la conferinta:

1989: 25 de ani de libertate.
“Lectii” ale trecutului, temeri pentru viitor

organizata in 20 – 21 noiembrie 2014 la Bucuresti

Asteptam inscrerile Dvs. cu comunicari pana la data de 10 noiembrie 2014, la adresa de mail secretariat@totalitarism.ro sau prin fax la 021/230.76.82. Va stam la dispozitie cu informatii suplimentare la tel. 021/230.69.92 ( secretariat INST) si www.totalitarism.ro. Atasam inivitatia.

Secretariat INST

Sursa: Ziaristi Online

Foto deschidere: Dinu Lazar / Fotografu

Invitatie conferinta INST - 20-21 noiembrie 2014

Categorii: ziaristi_online

Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare şi la Târgu Neamţ, alături de Părintele Cleopa, IPS Teofan şi PF Daniel. Distincţia se adaugă celor similare de la Poiana Teiului, Belceşti, Baia Sprie, Aiud şi Piatra Neamţ

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 3, 2014 - 10:00am

Actorul Vasile Muraru la Parintele Justin Parvu in chilie via Ziaristi OnlinePărintele Justin Pârvu a fost desemnat, pe 28 august a.c., cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț, completându-se astfel iniţiativa oraşulul învecinat, municipiului Piatra Neamţ, care i-a acordat acest titlu Duhovnicului Neamului, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, in luna iunie, cu ocazia zilelelor oraşului moldav, transmite Mănăstirea Petru Vodă, lăcaşul ctitorit de fostul deţinut politic anticomunist spre pomenirea martirilor şi sfinţilor închisorilor. Părintele Justin Pârvu a mai primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, anterior primind titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, in ciuda opozitiei unui institut-fantoma ce poarta numele unui impostor al holocaustului. In acelasi timp, şi Comuna Belceşti din judeţul Iaşi, i-a acordat acest titlu Parintele, tot in august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. De asemenea, Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.

Inițiativa de la Piatra Neamţ a aparţinut consilierului local PSD Valeriu Bârsan. Propunerea alesului local a fost discutată în ședințele comisiilor de specialitate ale legislativului târgnemțean, a devenit proiect de hotărâre, fiind supus aprobării aleşilor târgnemţeni în şedinţa de joi după-amiază. La propunerea consilierului PSD a aderat și primarul Daniel Harpa, care a argumentat justificarea acestei propuneri prin faptul că Părintele Iustin Pârvu a fost și rămâne o personalitate marcantă a neamului românesc, fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării, transmite Ziarul de Ceahlău.

„Părintele Iustin Pârvu nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare, pentru că a fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc și o personalitate marcantă care a influențat zona și credincioșii. Este o bucurie și în același timp o onoare pentru noi ca să-l avem pe Părintele Iustin Pârvu cetățean de onoare al orașului nostru. Sunt sigur că și târgnemțenii și nu numai sunt de acord cu această propunere”, a spus edilul.

Pe lângă Părintele Justin Pârvu, un alt duhovnic al neamului românesc care a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț a fost și Părintele Ilie Cleopa, în aceeaşi şedinţă a Consiliului Local, informează ziaristul C.T. Sturzu. Alte personalităţi care deţin acest titlu, de cetăţean de onoare al oraşului, sunt, printre alţii, chiar Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan ca şi Prea Fericitul Patriarh Daniel şi patrioţii români închişi la Tiraspol Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Tudor Popa şi Andrei Ivanţoc (Lista PDF aici).

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț, d. 16 iunie 2013) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății, scrie şi Ziarul de Piatra Neamţ.

Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem celor două personalități, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală. Cele două nume, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, rezonează cu credință în inimile multor târg nemțeni, care i-au iubit și îndrăgit pe bunii duhovnici pe parcursul vieții lor pămânești, afirmă sursa citată.

Sursa: Ziaristi Online

Foto sus: ParinteleJustinParvu.Ro

Foto jos: SfantulMunteAthos.wordpress.com

pr-cleopa-la-grigoriu sf munte athos cu daniel ciobotea

Categorii: ziaristi_online

Starea naţiunii sub animalul politic (I). Un serial de Grid Modorcea

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 3, 2014 - 9:10am

Planeta Maimutelor Politice - RomaniaStarea naţiunii sub animalul politic

de Grid Modorcea

După aproape 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, apar cu limpezime două tendinţe sub care balansează românii: Pe de o parte, corupţia generalizată, da, generalizată, fiindcă ea nu se află doar la nivelul clasei politice, a vendetelor între clanuri, ci la nivelul întregii ţări, de la ultimul chioşc la funcţionarii de la primării sau la firmele private, cum este Orange, de pildă. Pe de altă parte, e vorba de un ideal moral hrănit de tradiţie, bazat pe înţelepciunea populară, pe acel Cod Moral despre care vorbeşte Brâncuşi în aforismele sale, cod pe care aleşii neamului nu-l cunosc, iar dacă îl cunosc, nu-l respectă, ei preferă codul mafiei, cu regulile ei secrete, cu abateri de la lege, cu ocolişuri subversive.

Sigur, agresiunea corupţiei este permanentă, pe când idealul moral apare numai la război, ca să spun aşa, de regulă în preajma alegerilor. Atunci apar şi patrioţii şi intelectualii adevăraţi, dar şi fitiliştii, cei care se află în treabă, creatori de diversiuni, cei care spun, de pildă, că acum e timpul monarhiei (Rebengiuc), cu sloganul “Monarhia / Salvează România”. Monarhia nu se salvează nici pe sine, e vai de capul ei, mai degrabă ar spune că “România / Salvează Monarhia”, de n-ar fi şi România vai de capul ei. Sunt ca două babe ramolite, care vor să se sprijine una pe alta să nu cadă.

Bineînţeles, acest ideal moral este susţinut de forţa tăcută a naţiunii, care însă e firavă, dar sănătoasă, ca acel fir magic care ţine Teiul lui Eminescu în viaţă. Corupţia susţinută a lucrat perfid la distrugerea lui, a săpat continuu la temelie, ca un vierme monstruos, tenace, corosiv, de aceea el nu mai este asemenea stejarului întreg. Noi sperăm că sâmburele lui nu e alterat, că Dumnezeu îl are în paza sa, fiindcă tot Eminescu a spus că “în sâmburele de ghindă se află stejarul întreg”.

Din păcate, agresiunea animalului politic continuă, e foarte violentă şi se vede mai ales acum, în această confuzie pre-electorală pentru prezidenţiale. Românii au compromis tot, însăşi ideea din Politica lui Aristotel, care definea omul ca “zoon politikon”. Expresia nu avea în antichitate un sens peiorativ, cum are azi. Politica era prima dintre ştiinţe şi avea ca ţel fericirea oamenilor în cetatea ideală. Noi nu avem politicieni adevăraţi, cu demnitate, cu nobleţe, cu aură culturală, cu francheţe şi erudiţie, avem politruci, aventurişti, animale politice degradate, umilite şi umilitoare. Avem o clasă politică în care vârfurile ei sunt la puşcărie sau puşcăriabili, pe cale de a ajunge acolo la viitoarea regrupare de forţe corupte şi mincinoase. E o vânătoare de recompense între mai marii zilei, dublată de o vendetă nemiloasă, care pe care, deşi soarta politică e învârtită ca o roată de moară tot de cei care o folosesc să-şi strivească adversarii.

Nu e loc de nimeni altcineva, care să vină dinspre latura idealului moral. Nu vedeţi, candidaţii sunt iepuri sau iepuroaice, precum Nuţi din Pleşcoi, care vin tot din sânul rodat al clanului politic. Ce ideal moral are o astfel de “fomeie din popor”, care de 20 de ani tot duce tava lui Pazvante?!Dimpotrivă, nu are scrupule. Acum cică îşi toarnă apă pe cap în faţa guvernului, în loc de cenuşă. Pe când îşi va da foc, fiindcă are nevoie de cenuşă? Nu îi este ruşine să se urce pe tronul ocupat cândva de Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu!

Animalele politice nu au respect pentru înaintaşi, nu le pasă de istorie, fiindcă cred că de la ei începe istoria, începe totul. Nici unul dintre candidaţi nu stârneşte respect, nu are autoritate morală şi politică, nu este un intelectual de soi sau un vizionar politic. Orice bărbat adevărat o poate pune la punct pe neruşinata Nuţi din două vorbe, dacă ar fi adevărat şi cultivat, dar Nuţi a văzut că nu are cu cine duela la acest capitol şi îşi permite să facă un circ de proporţii din această sfântă candidatură, susţinută de însuşi alter-ego-ul său, Băsescu. Acest cuplu a ajuns de o obrăznicie nemăsurată, fiindcă a observat că îi poate păcăli pe fraieri şi hâhâie la toată lumea. Dacă le merge, de ce să nu-şi dea poalele peste cap? Hai, Nuţi, s-o facem lată, tu preşedinte, eu prim-ministru, ne vom distra la Bruxelles, cu doamna Merkel, nu vrei?! Oare cine le va fi naşul?

Ponta îi spusese lui Băsescu să mai lase pălăvrăgeala şi să se gândească la ce răspunsuri va da tribunalului după ce nu va mai fi preşedinte, dar ne îndoim că el, care este ondulatoriu rău, ştie să-şi respecte vreun cuvânt. E simplu ca să-i întrebe cineva care le sunt faptele, ce au făcut concret pentru poporul român, că de desfăcut vedem mereu. Aici a dus politica strâmbă, ca aceşti maimuţoi să-şi bată joc de ţară, de orice ideal moral, dacă ei, deşi percepuţi ca reper negativ, imoral, se pun pe sine în acest plan ideal. Starea naţiunii la cheremul unor decavaţi.

Sau poate o fi având Cristian Diaconescu o Operă ascunsă în vreun sertar pe când era consilier prezidenţial? Ce a învăţat de la el poporul? Să-l credem că nu a învaţat nimic din lecţiile şefului său hâhâit?! A învăţat arta neruşinării, un maimuţoi care o făcea pe principialul. În loc să se lupte cu ruşinea politicii, s-a retras din competiţie şi o susţine! Halal politician! A văzut că nu are semnături şi s-a retras ca un laş. Cred că şi-a pierdut şi ultimul fan pe care îl mai avea! Ca şi ţărăniştii! Se întoarce Coposu în groapă dacă ar şti pe cine au ajuns să susţină urmaşii săi nedemni! Pentru putere, îşi vând şi mama care i-a alăptat!

Aceste animale politice sunt bune numai la compromisuri, trăiesc din compromis în compromis, dar fără artă, adică lamentabil. Desigur, românii să se aştepte să le bată la uşă tot felul de candidaţi, fiindcă vor să se înfrupte din ciolan, pe la toate colţurile se adună semnături să fie ajut X sau Y să intre în cursă, fiindcă o candidatură aduce glorie şi bani, dar după ce îşi ating scopul, uită de unde au plecat, uită de orice promisiune. Şi toţi vor să fie şi cu dreapta şi cu stânga. S-au trezit candidaţi, pe care omul care a dus ţara la recesiune şi la ură zice că-i dezbracă în public, adică în “aia” goală, vrea să zică, să se vadă că dumnealor, candidaţii, nu au… ruşine !? E o hâhâială deznaţionalizantă, de se aude până la Statuia Libertăţii!

Trist este că şi cei care îi susţin pe aceşti profitori sunt lipsiţi de moralitate, se distrează pe banii ţării. Vezi argumentele susţinătorilor de tip Boc, cel cu gheaţa turnată pe cap sau în cap. Un Boc cu cap de gheaţă. Hodoronc.

Şi mai trist este că de această boală s-a molipsit şi presa. Cum e subiectul, aşa şi obiectul. Ea e la fel de urâtă ca şi mesajele pe care le vehiculează de pe la uşile puşcăriilor. De regulă, poeţii unei naţiuni sunt cei care creează metaforele ei, care sunt ca o lumină în noapte, ca stelele călăuzitoare. Dar n-am citit niciodată în presă să fie citat vreun poet autentic. Mereu se dau citate din ce-au spus “scriitorii” închisorilor, Năstase, Becali, Vântu… Ţi-e ruşine să mai fii scriitor în România. E asfixiată populaţia cu citate din închisori. Pentru ce se face această mediatizare excesivă? Pentru bucuria vulgului, a idioţilor! N-ar fi citat un poet, un savant, un filosof, nu, toată presa este plină cu ce-a spus Voiculescu când a intrat în închisoare şi cu ce nu a spus Năstase când a ieşit. De ce nu l-ar cita pe celălalt Voiculescu, poetul Vasile Voiculescu (1884 – 1963), să impună ziariştii acest nume de poet-martir, nu să vehiculeze la infinit numele unor infractori?! Să le vehiculeze, dar numai în ziarul “Infractorul”, nu în toată mass-media! Presa e atinsă de aceeaşi degradare morală ca şi cei despre care scrie. Vom reveni.

Corespondenţă de la New York

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Galeata cu Pixeli

Categorii: ziaristi_online

Membru al Colegiului CNSAS, decorat de MApN

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 3, 2014 - 9:00am

C86A2548Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, istoricul şi jurnalistul Florian Bichir a fost decorat ieri de Ministerul Apărării Naţionale. Prin ordin de ministru, Mircea Duşa i-a înmânat lui Florian Bichir Emblema de Merit „Partener pentru Apărare” clasa I “în semn de apreciere pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor armatei”, transmite MApN via EvZ.

Emblema de Merit „Partener pentru Apărare” este conferită cetăţenilor şi instituţiilor din ţară şi străinătate, persoane fizice sau juridice, pentru contribuţii deosebite la susţinerea activităţilor armatei, asigurarea rezervelor de tehnică şi materiale necesare structurilor militare şi protejarea rezervei de personal a armatei. Clasa emblemei de merit este apreciată în funcţie de importanţa activităţii desfăşurate.

Sursa: EvZ

 

Categorii: ziaristi_online

Corneliu Vlad: Pentru o dreapta cinstire a lui Stefan Andrei

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 2, 2014 - 12:00pm

Stefan Andrei Cuvantul LibertatiiPentru o dreapta cinstire a lui Stefan Andrei

corneliu-vladDespre Stefan Andrei se va vorbi , controversat si cu patima, cata vreme se va vorbi, in acelasi fel, despre “comunismul” din Romania (ghilimele, intrucat comunism n-a existat si nu va exista vreodata, ci doar angrenaj comunist ). Iar un “proces al comunismului”, cum se tot incearca a se face, la noi si aiurea, ar fi nici mai mult, nici mai putin decat un exercitiu de simulare a Judecatii de Apoi. Limpezirea acestui moment tulbure de istorie cere timp, mult-mult timp, asadar nu este – deocamdata? – cu putinta.

Drept este, oricum, ca Stefan Andrei a fost unul dintre putinii straluciti intelectuali si oameni de actiune care si-au asumat riscul de a face politica si diplomatie pe cat cu putinta mai onest si mai demn , in interesul tarii, intr-un regim intens neprielnic si rigid. In aceasta ambitioasa intreprindere, temerarul barbat politic si om de stat care avea sa devina Stefan Andrei a reusit nu numai sa ramana cat mai putin compromis, ci – mult mai mult – sa lase tarii sale o mostenire de lucruri bune ce ar fi trebuit pastrate si imbogatite si nu , in mod ingrat, de catre diversi, tagaduite.

“Eminenta cenusie” ( dar nu “Machiavelli”, caci nu cinic si intrigant), in politica externa a Romaniei, Stefan Andrei a dus mai departe activ, dar discret, cursul independent sustinut, sub Dej si Ceausescu, de inaintasi ai sai precum Maurer, Bodnaras, Corneliu Manescu, Mizil, si altii, mai putin stiuti.

A fost fascinant ca om, ca interlocutor, ca sef. Vorbea cu un debit naucitor si spunea doar lucruri interesante. (A venit, la sfarsitul anilor 1960, la o “intalnire” cu redactia revistei “Lumea” si ne-a spus, intre altele , ca “in Lenin poti gasi orice fel de citat, despre orice, ba, si mai mult, citate fie pro, fie contra, sustinute la fel de convingator, caci asta e dialectica”.) Asternea textele pe hartie la fel de frenetic cum vorbea, a trebuit o data sa-i dau “la vazut” un “material” si i-a adaugat pe loc, fara sa-si opreasca o clipa fuga pixului pe hartie, inca vreo jumatate de pagina.

Sincera amaraciune in clipa in care ne despartim de acest mare contemporan este ca nu il avem – cel putin deocamdata, sa speram – fixat in memorie si in istorie asa cum a fost el, in toata complexitatea si profunzimile , daca nu si in ascunzisurile sale, de artizan sau partas la intelegeri, atitudini sau secrete ale liderilor Romaniei cu lideri proeminenti ai lumii ca Nixon, De Gaulle, Brejnev, Ciu Enlai, Golda Meir si inca altii. Din ce a scris ori s-a scris despre Stefan Andrei pana acum se poate compune o imagine prea palida, prea putin semnificativa a acestei singulare prezente a ultimei jumatati de secol XX. Relatarile sale personale sau cele despre Stefan Andrei nu se ridica la inaltimea faptelor lui Stefan Andrei. Daca ar fi sa-i reprosam ceva marelui disparut , ar fi prea marea discretie (la un temperament atat de expansiv) a unui om care a avut atatea de spus, dar care ne paraseste aceasta lume luand cu el atatea taine ale istoriei noastre recente, inca fierbinte, inca radioactiva.

Despre omul Stefan Andrei cel mai mult si mai adevarat ne-ar mai putea spune Marea Doamna Violeta si asteptam respectuos, dar staruitor, sa o faca.

Peste viata lui Stefan Andrei se asaza acum, ca o lespede funerara definitiva, adevarul ca acest om s-a ridicat demn deasupra timpului potrivnic, schingiuit, in care a trait, un om care s-a impotrivit cat a putut Raului, cu toata intelepciunea, priceperea si omenia sa, izbutind lucruri de interes national intr-un timp istoric cumplit si deconcertant, pe care tot incercam sa-l punem asa cum trebuie la locul lui.

Corneliu Vlad pentru Ziaristi Online

Foto: Cuvantul Libertatii – Craiova

Nota Red: Stefan Andrei (29 martie 1931 – 31 august 2014) va fi inmormantat azi, 2 septembrie 2014, la orele 15.00, in cimitirul Bisericii din satul Snagov

 

Categorii: ziaristi_online

Ce şi-ar fi dorit să facă Ştefan Andrei înainte de moarte. Ultimele dorinţe, cea mai mare bucurie, cea mai mare dezamăgire şi întristarea pentru România: “Asistăm la un jaf naţional”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 2, 2014 - 12:10am

Stefan Andrei de Jurnalul NationalFostul sef al diplomatiei dintr-o perioada fasta a politicii externe romanesti, Stefan Andrei, a murit duminica, 31 august 2014. Stefan Andrei avea 83 de ani. In urma lui ramane sotia, cunoscuta actrita Violeta Andrei, si un fiu, Calin, informeaza Agerpres. Ziaristi Online publica un material aparut in Jurnalul National in urma cu doi ani, cand fostul ministru de Externe din perioada de glorie a politicii internationale a lui Ceausescu (1978-1985) implinea 81 de ani si isi facea public un bilant personal ca si cateva din dorintele sale inainte de moarte.

“Romania nu a fost vanduta, a fost data pe nimic”

Ştefan Andrei: “Sunt fericit ca am ajuns la varsta de 81 de ani, dar in acelasi timp sunt trist pentru ca am o ingrozitoare frica de moarte. Asa cum stiti, am fost arestat doi ani si jumatate, am iesit din inchisoare cu sanatatea decimata, am fost salvat de cancer la colon, acum 15 ani de eminentul profesor doctor Alexandru Oproiu si de marele chirurg Irinel Popescu, dupa aceasta am avut de doua ori infarct miocardic si am fost smuls din ghearele mortii de prestigiosul doctor cardiolog Eduard Apetrei. Acum, am aceasta angoasa, frica de un nou infarct. Simt ca motorul organismului, inima, da semne de oboseala si asta imi da o mare temere in legatura cu viitorul. Am avut o sansa ca Violeta, care este nascuta in aceeasi zi cu mine, a fost alaturi de mine in spital, m-a ocrotit, m-a ingrijit, si, acum, tot ea se ocupa de sanatatea mea. Avem o batranete impreuna, dupa 50 de ani de casatorie, cu satisfactia ca am facut ceva pe lumea asta.

Sunt bucuros ca, la 20 decembrie, a aparut cartea-interviu cu Lavinia Betea care precede un volum pe care l-am pregatit 90%, un volum de memorii al meu si am inca doua volume, care sunt gata in proportie de 50%. As dori sa nu mor pana nu apar aceste carti, care, cred eu, aduc niste informatii interesante pentru publicul cititor.

Privesc cu ingrijorarare politica economica si sociala din Romania, constat aparitia unor fenomene, pe care eu nu le inteleg, cum ar fi instrainarea tarii, a bogatiilor tarii, dupa ce am desindustrializat tara, fabricile care au mai ramas au fost cumparate de straini, acum se pregateste si vanzarea sistemului energetic, vad ca in presa, lumea este indiferenta in general, in legatura cu acest jaf national. Nu ne vindem tara, o dam pe nimic.

Cea mai mare bucurie a vietii mele o constituie intalnirea Violetei si casatoria cu ea. Pe plan social, faptul ca, fiu de muncitor fiind, am fost aproape 15 de ani la carma politicii externe romanesti, ca m-am intalnit cu numerosi sefi de state si guverne, ca am promovat interesele Romaniei si pot discuta cu cei mai isterici anticomunisti despre politica externa promovata in perioada in care am fost secretar al Comitetului Central cu relatiile internationale si am coordonat Ministerul de Externe. Cred ca am facut o politica autentica de aparare a interesului national si de promovare a ideilor pacii si colaborarii in lume. Cea mai mare dezamagire este, in primul rand, faptul ca am fost arestat pe nedrept, judecat intr-o mascarada de proces, am fost inchis in loc sa pot sa vin cu experienta mea si sa ajut. Nu ma asteptam ca dupa 22 decembrie sa apara un asemenea jaf in economia nationala care a dus la distrugerea avutiei create cu mari sacrificii de populatia Romaniei, nu ma asteptam ca Romania sa apeleze la imprumuturi pentru a plati salarii si pensii, nu ma asteptam ca in Romania sa se ajunga la un asemenea grad de saracie, de analfabetism, multa populatie bolnava, care traieste in conditii foarte grele si care nu vede nici o perspectiva, nu ma asteptam sa ajungem in situatia ca 3 milioane de romani sa fie obligati sa plece din tara pentru ca aici nu sunt locuri de munca si ca atare, in loc sa contribuie la plata pensiilor din tara, platesc in strainatate. Nu ma asteptam ca in 22 de ani sa tot vindem din ceea ce populatia a realizat cu mari sacrificii inainte de ’89 si, in acelasi timp, sa ajungem la asemenea dimensiuni ale coruptiei si ale jafului general. De fapt, noi nu am vandut tara, am dat-o pe nimic.

Pe termen scurt, sunt pesimist in ceea ce priveste evolutia lucrurilor din punct de vedere economic. La ora actuala, vanzand, desindustrializand, aducand agricultura la pamant, bugetul Romaniei se bazeaza pe impozite, taxe si amenzi. Observ ca toate partidele principale ale tarii nesocotesc problemele mari ale economiei, problemele sociale, problemele invatamantului, suntem tara cu cel mai mare numar de analfabeti, idealul celor mai multi tineri este de parasi tara.

Nu m-am implicat politic, imi fac bagajele pentru a merge pe lumea cealalta si imi dau seama ca as vorbi in pustiu pentru ca viziunea mea nu corepunde cu cea a partidelor politice de astazi, de aceea nu m-am inscris in nici un partid, le-am refuzat ofertele pentru ca eu sunt pentru o politica nationala, nu pentru tradarea si jefuirea tarii.

Mi-e teama de moarte, intr-o anumita forma, dar, tinand seama de cursul evenimentelor din Romania, a vietii politice, economice si sociale, nu ma despart cu regret de lumea de astazi pentru ca nu vad capatul firului si nu vad fortele care sa actioneze pentru rezolvarea problemelor majoritatii populatiei tarii.”

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Români, donaţi o carte pentru fraţii basarabeni din Crihana Veche. Apel la solidaritate al Asociaţiei “Răsăritul Românesc”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 2, 2014 - 12:00am

BASARABIA Roncea RoAsociația ”Răsăritul Românesc” din Chișinău în parteneriat cu Biblioteca publică Crihana Veche și Primăria Crihana Veche, Cahul, lansează o campanie de colectare a cărții în limba română pentru necesitățile culturale ale comunității românești de la Crihana Veche.

Facem apel la solidaritatea românilor din Țară și de pretutindeni pentru un efort de completare fondurilor Bibliotecii publice Crihana Veche cu 36 212 exemplare de carte românească, cifră la care se ridică astăzi deficitul de carte în limba română din comună.

Comuna românească Crihana Veche, Cahul, situată pe malul stâng al Prutului, a fost atestată documentar la 16 mai 1425 și are în prezent o populație de 5400 de locuitori. Necesarul de carte în limba română este de 43 200 de exemplare, pornind de la norma biblioteconomică de 8 exemplare pe cap de locuitor.

Cu toate că în ultimii 25 de ani fondurile Bibliotecii publice Crihana Veche s-a completat continuu cu carte în limba maternă a locuitorilor, astăzi românii din această așezare basarabeană au la dispoziție doar 6 862 de exemplare de carte în limba lor maternă cu alfabet românesc. Totodată, Biblioteca publică Crihana Veche are în fondurile sale un număr de 5 938 de volume în limba rusă sau în limba română cu alfabet rusesc, rămase din perioada ocupației sovietice a Basarabiei.

Toate persoanele, asociațiile și instituțiile doritoare să participe la colecta de carte românească pentru Biblioteca publică Crihana Veche ne pot contacta la numărul de telefon sau ne pot scrie pe adresa electronică cubreacov@gmail.com.

Implică-te dacă ești român!

Donează o carte pentru consângenii tăi de la Crihana Veche!

Cu fiece carte donată clădim unitatea noastră românească!

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”
Maria Cudlenco, directoare a Bibliotecii publice Crihana Veche
Rodica Cucereanu, primar al comunei Crihana Veche, Cahul

Sursa: Vlad Cubreacov via Ziaristi Online

Cititi si: CRIHANA VECHE, PRIMA PRIMĂRIE DIN BASARABIA PARTENERĂ CU ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

Categorii: ziaristi_online

Paul Hitter dă de pământ cu lumea drogaţilor hipsteristi, “bike-ri, gay, tripați, fumați”, care “salvează” România

Stiri de pe ziaristionline.ro - Septembrie 1, 2014 - 12:10am

Mihai-Tociu-Rosia-Montana-Piata-Universitatii-sept-2013#vama #rosiamontana #unitisalvam #control #carol53 #fanfest #prefanfest

S-a împlinit un an de când sunt înapoi în țară. Am tras niște concluzii. Nu are rost să mă mint și să vă mint.
La două săptămâni după ce m-am întors, aveam job. Deci, vrăjeala cu: „nu găsești de muncă în România“, nu ține! E adevărat, unele joburi sunt mai bine plătite, altele mai prost, dar de muncă se găsește. Și dacă ai o facultate și te ajută și mintea cât de cât, nu trebuie să muncești chiar într-o latrină. Și nu, nu cred că : „ești norocos!“. Nu sunt norocos, am muncit pentru asta. Am investit în mine. Și nu, nu a fost ușor! Nu este pentru nimeni ușor. Nu are nimeni mai multe probleme decât alții – desigur, dacă nu vorbim de o boală incurabilă sau lucruri cu adevărat nasoale. Am început să cunosc oameni. Cercuri de oameni ”la moda”. De multe ori eu tac și bag la cap. Sunt drăguț la început, apoi cu timpul explodez, când observ cam cum se învârt lucrurile. Am ratat Street Delivery anul trecut. Bine că s-a întâmplat așa. Am ajuns în Vamă. Marea Vamă! Dezamăgire totală. Costineștiul s-a mutat acolo. De fapt, e mai rău. În Vamă, impresii la greu. Toată lumea e cool. Dar e un cool mai special, așa! Un cool în care găsești di tăti pentru toți. Dar îmbrăcate într-o aură de intelectualism semi – bio – vegan, cu hippy on top.

- Hai, bă, că e mișto, ce dracu!

S-o numi Globalizare? Hmm…idiotizare? Vamaioți, frate! Nu ești vamaiot? Nu sunt vamaiot? Nu suntem vamaioți? Nu sunteți vamaioți? Bă, da’ un pic de personalitate, aveți? Poveste adevărată: În Control, o altă bombă moderno – hisptero – drogăngeală și muzică pe suferință, cu 3 retarzi la masă – mă cunoșteau, mi-am dat seama pe la sfârșitul discuției. Unu’ zice:

- Mergeți în vamă? Am un loc în mașină!

Zic: – Nu merg în Vamă; eu merg la Mamaia sau Neptun.

Ochi holbați, apoi priviri condescendente, zâmbete pe sub mustață. Eram un „loooseeeerrrr“ .
Trecem apoi așea frumos prin Carol 53. Te ia capul: Este o casă părăsită, unde se adună ei. Specia asta aparte. Se aduna „poieții“ și „ muzicienii“ și „hartiștii“ și oamenii speciali, frățioare. Atât de speciali, încât nu se mai suportă. Dar ei se mișcă natural așea, o dau pă simplitate. Era unu’ la o orgă – nu mai dau nume, că n-are rost – da’ vă recunoașteți și vă tăguiți voi, fraierilor, dacă aveți un pic de sânge în instalație – cântă o muzică spațială așea, foarte specială, să moară bibi – zici că era din genericul de la desenele alea animate de pe vremea lui Ceaușescu – erau unele spațiale – în timpul ăsta, o poietă și un poiet, făceau un fel de „featuring“ în versuri – dacă se pot numi versuri – așa cu voci fără voci – cu talentul ăla special, pe care îl ai atunci când nu ai talent; băi tăticule, niște răgete. În timpu’ ăsta, publicu’ în extaz stătea tolănit pe jos, fumau iarbă – hașiș, probabil – și pastile, sugeau din sticle și atingeau Nirvana. Un subsol dezafectat, lumină difuză. Poieta și poietu’ s-au schimbat și au apărut alți pretendenți la premiile Grammy. Grame? Nu au aștia bani de Coca, prale. Am rezistat 15 minute. Bă, retarzilor, o ardeți pe Berlin așea. Păi, stiți de ce fac ăia din Berlin treaba asta? Că sunt toți plini de bani și nu mai știu ce să facă cu ei înșiși. Tineri debusolați. Un pic de ordine și disciplină Germană nu ați fi luat de la ei. Că tare mi-e că dacă vă deschid șifonierul la jumate din voi, stau lucrurile aruncate claie peste gramadă, bă! Shit, deci încă un loc notat cu X pe lista mea neagră. Și ajungem la Uniți Salvăm. Da, am fost și eu 2 zile. Hashtaguri, twitere, facebokuri, pagini, etc, să fim proactivi, să fim voluntari. Să fim…! Toată floarea cea vestită a întregului București, pă felie acolo –  că vorba aia, din Control mergem la protest. Organizatori, jurnaliști independenți, cu state de plată de la Soros – cică le zice Burse – pardon, a sărit discu’! Granturi, frate, se cheamă. Păi, stai așa, nu cumva voi spălați la cap o bună parte a tinerilor? A, pentru asta primiți bani? Păi jumate dintre voi sunteți prăjiți de la droguri, frate! Sunteți semi-autiști. Ce schimbați voi? Ha? Hai să nu ne mai mințim, ați fost lăsați să protestați, nu ați blocat voi, bă, strada; ați fost mânați ca vitele, așa ați blocat voi 3 troleibuze la Universitate și Poliția spărgea semințe. Revoluționari? De carton, da! Masă de manevră. Snobisme.

”- Eu am fost mai la început, chiar de la început cu Roșia!”

Iți dai seama ce titlu șmecher ai tu! Ai fost de la început! Am văzut chiar om tatuat cu frunza de la Roșia! Se știe cine e. Îți dai seama cam cât creier iți trebuie, să îți tatuezi așa ceva! Sunt de acord că tatuajul trebuie să fie ceva personal, reprezentativ, etc. Dar cum să îți tatuezi frunza de la Roșia? Păi echivalează cam cu a-ți tatua SMURD sau figura palestinianului de la SMURD. Să dau un exemplu mai bun? Binee, Vier Pfoten. Asociația aia. Hm, sau nici ăsta nu e bun? Mă lungesc…

Ideea e așa: manevră mare la mijloc! Săracii purtați ca oițele prin tot Bucureștiul…, mame cu cărucioare, isterie, păcăleală, plânsete; bă, nene, mie mi s-a făcut silă! Mai ales că mi-e foarte clar că sunt câteva personaje care trag bani la greu din prostia asta. Nu e protest, bă, e modă! E să fi cool! Să te faci că îți pasă. Ei, treaba asta s-a lungit și într-un festival. Fan Fest.
Din nou voluntarism, hai să mergem, să jucăm baba oarba și țară, țară vrem ostași. Hai, bă, că noi schimbăm! Da , mergem să ne îmbătăm în capita cu Faaan, să fumam cuiuuuțeee, să ne babardiiiim, să facem procesiuni mortuareee, să recităăăm, să cantăăăm, să facem horaaa, cu floricele în păăăr, să fie pace și bine în lumee, că nu ne furăăăă aștia, băăă, țaraa! Bă, băieți, țara e furată. Și v-au furat și pe voi, odată cu ea. Chiar nu vă dați seama cât de pervers e jocul?
A, da, stai, că mai facem ceva; facem și un Pre – Fan Fest! De ce? Ca să mai vedem cine e spaaart, cine cu cine se mai arde în chec, să mai băgăm niște Romeo Fantasticuuu…, să punem țara la cale! Activitate maree, maree la Fabrică! Dar, stai bre, că noi mergem de fapt că ne pasă, ne place acolo, e aer curat, e iarbă, e căpițe, e localnici…, e simpatici , e bio. ”Ieșiți din casa, dacă vă pasa!” Yeah!
Ajungem spre final la Train Delivery. Bă, nene, m-am cerut eu acolo de data asta. Voiam să văz cum e Iexpoziția – a fost ok, în sala regală, ma rog frumos maxim. Dar, pe peroane, zici ca erai la nebuni. Iar găsiseră una d-asta care răgea niște versuri penale pe o muzică electronico – spațială, bărbați îmbrăcați în femei, oameni fistichii, fete deșănțate, „lumea bună“ a orașului, multe bărbi mari, luungi, lungi de tot, ochelari, hipsteri, bike-ri, gay, tripați, fumați – avem de toate categoriile. Îți dai seama, toată cultura era în stradă. Oameni nu prea am văzut. A fost pentru mine prima și ultima dată. Vă mulțumesc frumos ca m-ați expus, dar de acum voi lăsa locul altcuiva. Vorbeam cu cineva dăunăzi de treburile astea. Se cheamă sindromul Peter Pan. Oameni la 30, 40 de ani, se comportă ca niște puști de 20. Fără direcție. Nici o direcție. E cool să fii cool, da’ credeți-mă pe cuvânt, chiar nu e pentru toată lumea.
Dacă am îndrăznit să fac o glumă mai nesărată pe marginea celor de mai sus, am fost avertizat – cu buna intenție – că îmi stric imaginea. Că mulți dintre ei mă simpatizează. Este foarte bine, mă bucur că mă simpatizați; eu pe voi nu prea pot. Sunteți plictisitori. Sunteți la fel. Aceleași discuții, aceeași blazare intelectuală, același voluntarism, același snobism, aceleași droguri, aceleași fotografii, aceleași poezii, aceleași figuri, aceleași femei, aceleași locuri. Viitorul nu sună bine. Chiar deloc. Un tineret stors, fără vlagă, controlabil; mentalitatea de turmă primează – viitorul sună…exact cum sună muzica pe care o produceți voi, după doua jointuri. Iar modelele, acești veșnic prezenți organizatori și oameni de bine, să știți de la mine, își trag bănuții liniștiți, iar voi mergeți după ei ca vițica în lanț. Bă, da’ vouă nu vă pute că sunteți așa, cam la fel? Trași la Xerox? Cultură artificială.
Am zis că, dacă tot e să îmi stric imaginea, să mi-o stric de tot. Păi nu mai scrieți, măi baieți despre mine, nu mă mai publicați, nu mai dați cu like-ul. Cu voi sau fără voi…Banați-mă. Blocați-mă. Dați Ignore. Sunt hater, da, da. Hater cu capul pe umeri. Eu am ales să fiu sincer cu mine însumi.
E ceva putred în Danemarca.
Ne vedem în Eden?
Specialilor!

Paul Hitter

Sursa: Multumesc.mobi via Ziaristi Online

Despre artistul Paul Hitter:

Paul Hitter - Partizan - ExilPaul Hitter este născut în anul 1982 în București. Studii: Liceul de Artă Nicolae Tonitza, secția Grafică. S-a pregătit și cu Dorel Zaica, Eugen Cubassa, Matei Șerban. Urmează cursurile UNArte și Teologie – Artă Sacră București, pe care le întrerupe, însă, pentru că la 22 de ani se autoexilează în Germania, unde urmează cursurile  Academy of Fine Arts, Munich. Pentru a se întreține și a urma cursurile, face munci diverse – ”femeie de serviciu”, barman, etc. În puținul timp liber rămas, pictează. După mai multe căutări ale unui stil care să-l reprezinte, Paul inițiază stilul numit de el ”Expresionism Balcanic”. ”Am venit să învăţ, urmam o facultate de arte la München. Îmi place să pictez, trebuia să fac ceva în direcția asta. M-am angajat într-un bar şi serveam la mese. Şi asta am făcut până când m-am reântors la Bucureşti. Dar am ştiut să mă adaptez condiţiilor de acolo, mi-am făcut prieteni şi am început să ies. Trebuie să recunosc că cei mai mulţi erau străini.”  Ajunge să se orienteze către comunitatea tigănească, să o  cunoască, să o înțeleagă și să-și aleagă dintre membrii ei subiectele picturilor sale. „Eu am reuşit să mă înţeleg mai bine cu ţiganii aici decât cu românii. Mi s-au părut mai sinceri şi mai aproape de mine. Cumva m-am regăsit în marginalizarea lor și i-am luat ca atare. Nu am avut niciun fel de conflict cu ei acolo. Cei ”culți” din comunitatea rămasă în țară m-au acuzat de discriminare după ce într-o expoziție pe subiectul acesta (sic!) am venit cu niște benzi desenate cu ciori, svastica nazistă vs Europa, un drac vs un înger, etc., scris pe ele câteva enunțuri sugestive, gen cioară borâtă, țigan – român, etc., scopul meu fiind să ilustrez aceste stereotipuri exact așa cum sunt ele întâlnite.” Începe să expună în Germania: ”La vernisajul de absolvire a facultății a venit un puhoi de lume, sunt interesați de artă, le place să iasă din casă, să socializeze… e altfel. Și când mă gândesc că eu munceam în bar și am putut sta doar 30 de minute la prima mea expunere publică a lucrărilor… dar am fost fericit, i-am plăcut unei galeriste și așa am început să colaborez”. Acum, Paul este un artist strălucit, apreciat de către unii dintre confrații săi, un om care iubește viața plină de culoare și căldură, tânăr și frumos, deștept și educat și care ni la el că și scrie ! Și-ncă bine! Paul are destule de iertat României și conducătorilor ei: că i-a fost anchetat tatăl la Securitate; că l-au făcut să-și exileze tânăra viață prin țări străine; profesorilor – unora – că n-au fost în stare să-i aprecieze originalitatea; românilor dinafara țării, care-au fost atât de plini de sine,  încât l-au împins să caute – și să găsească – mai multă căldură, înțelegere și afecțiune la comunitatea țigănească și doar Paul știe cu câte situații de viață mai are încă de lucru, până se va fi împăcat! S-a împlinit un an de când Paul Hitter s-a întors în țară. Un tânăr care ne-a demonstrat că, dacă ai o pasiune, nu ți-e frică sau rușine (sic) să muncești, poți să fii autonom, să-ți îndeplinești pas cu pas visul, să să fii co-creator al viitorului tău!

Paul, bine-ai venit în paginile revistei noastre :) !

http://balkanexpressionism.wix.com/paulhitter

http://www.youtube.com/watch?v=0Yxm4wLxfYw

http://www.youtube.com/watch?v=y-CKIgy4HUA

Și trailer-ul filmului despre Paul Hitter, ”Exil”:

http://www.youtube.com/watch?v=b4UkCnMAW1s

Cristina Ghenof/ Multumesc.mobi

Foto Paul Hitter: http://paulhitterfotos.blogspot.ro/

Foto deschidere: Mihai Tociu

Categorii: ziaristi_online

VIDEO: De ce ne urăsc ruşii şi ucrainenii. De Ziua Limbii Române, Vasile Ilica, cercetătorul interzis în Ucraina şi premiat de Civic Media, oferă o lecţie de istorie la MŢR

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 31, 2014 - 4:00pm

RBN Press Ziua Limbii Romane - Vasile Ilica - Victor Roncea - Stefan Hostiuc - Corneliu Vlad - Natalia Ghibrineț
Dl. Corneliu Vlad confera de Ziua Limbii Romane 2014 Premiul Civic Media “Mile Carpenisan” dlui Vasile Ilica, cercetator nonagenar interzis in Ucraina, care explica de ce ne urasc rusii si ucrainenii.

“De ce ne urasc rusii” – Premiul Mile Carpenisan dlui Vasile Ilica, interzis in Ucraina by ZiaristiOnlineTV
La MTR de Ziua Limbii Romane 2014 cu ocazia conferirii Premiului Civic Media “Mile Carpenisan”, dl. Vasile Ilica, cercetator nonagenar interzis in Ucraina, explica cum a ajuns “persona non grata” in statul “vecin si prieten”

“De ce sunt interzis in Ucraina” – Cercetatorul Vasile Ilica la Premiul Mile Carpenisan 2014 by ZiaristiOnlineTV

30 august 2014 | Publicat de Redactor Dorian Theodor

Prin efortul și implicarea Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni și a Alianţei Internaţionale a Jurnaliştilor Români, „Ziua Limbii Române” a fost onorată printr-un mic regal al prezențelor la Clubul Țăranului Român, un regal al presei de limbă română din teritoriile istorice, a căror ediții tipărite au fost puse la dispoziția publicului prezent dar și al celor care simt, luptă și suferă pentru limba romană, pentru identitatea românească pe câmpurile mediatice și care după cum am văzut, spre norocul celor prezenți și nu în ultimul rând al neamului românesc, încă nu s-au „vindecat” și cred că nici nu se vor „vindeca” vreodată… Printre „nevindecați”, mai noi și mai vechi s-a distins prezența domnului Vasile Ilica, scriitor, publicist, veteran de razboi, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din nordul Bucovinei și martor al evenimentelor ce au culminat cu masacrul de la Fantana Alba. Dl. Vasile Ilica este cel datorită căruia vălul uitării și al ocultării istorice a acestui cumplit masacru a fost rupt și îndepărtat.

Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Victor RonceaVasile Ilica, devenit “persona non grata” in Ucraina la 88 de ani, în urmă cu doi ani, a fost distins de Ziua Libertatii Presei 2014 cu Premiul “Mile Carpenisan”, pentru lupta sa neobosita in numele adevarului istoric. Asociatia Civic Media si portalul Basarabia-Bucovina.Info i-au acordat dlui Vasile Ilica Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, in semn de omagiu pentru intreaga sa activitate in slujba adevarului, ca publicist si cercetator privind masacrele holocaustului bolsevic din nordul Bucovinei. Premiul i-a fost înmânat personal de jurnalistul Victor Roncea de Ziua Limbii Române la București (foto) cu un laudatio făcut de cunoscutul analist de politică internaţională Corneliu Vlad. (29 august 2014) (N.R. R.B.N. Press)

Dl. Vasile Ilica se poate mandri ca este considerat un “inamicul public Nr 1″, al statului ucrainean, fiind in continuare interzis pe meleagurile sale natale, in ciuda schimbarii regimului si desi anul acesta implineste 90 de ani. Vasile Ilica a primit in aprilie 2012, in ajun de Sfintele Pasti si a doua zi dupa comemorarea masacrului de la Fantana Alba, interdictie de intrare in Ucraina pentru cinci ani, desi casa sa parinteasca si mormintele parintilor se afla in regiunea Cernauti a fostei republici sovietice. Situatia sa a fost adusa de Civic Media in atentia presedintelui Romaniei si a ministrului de Externe al Romaniei, acesta din urma trimitandu-l sa negocieze cu Securitatea ucraineana (SBU). Cu toate ca Romania, prin conducatorii ei vremelnici, se declara o sustinatoare infocata a integritatii teriotoriale a Ucrainei si a presupusului ei parcurs european si euro-atlantic, statul articificial vecin nu catadicseste sa respecte nici cele mai elementare drepturi ale romanilor, consfintite prin acorduri internationale. Aceasta fie ca sunt la ei acasa, in Transcarpatia, nordul Bucovinei, Tinutul Herta si Bugeac, Basarabia istorica, fie ca sunt cetateni ai Uniunii Europene, ca Vasile Ilica si alti doi jurnalisti profesionisti, declarati de asemenea “dusmani ai poporului ucrainean” pentru articolele lor despre comunitatea romaneasca din Ucraina, Simona Lazar si Valentin Tigau, de la Jurnalul National si Radio Romania. Sursa: basarabia-bucovina.info

Natalia Ghibrineț, din Basarabia, o aspirantă la jurnalism și militantă activă a Mișcării Civice „Tinerii Moldovei”, prezentă la eveniment, a impresionat cu determinarea sa activă pentru limba și cultura românească pe langă mai vechii lupători pe frontul media Victor Roncea, Corneliu Vlad, Ștefan Hostiuc.

Jurnalista Alina Radu din Chișinău, de la Ziarul de Garda a trecut de bariera distanței și a intrat in direct cu jurnaliștii de la eTransmedia prin Skype împârtășind impresii despre presa de limbă română din Basarabia.

Redacția România Breaking News vă invită sa luați parte la părtășia românească a presei și limbii române care s-a desfășurat la Clubul Țăranului Român prin intermediul înregistrărilor audio pe care le punem la dispoziția Dvs.

Audio: Victor Roncea, Corneliu Vlad si …Premiul „Mile Carpenisan” pentru Vasile Ilica

Audio: Vasile Ilica și „românii din Nordul Bucovinei” de Ziua Limbii Romane la Bucuresti

Audio: De Ziua Limbii Romane, cu ocazia decernarii Premiului „Mile Carpenisan” pentru Vasile Ilica, Stefan Hostiuc despre momentul cand l-a cunoscut pe Vasile Ilica la Cernauti

Audio: jurnalista Alina Radu in direct de la Chisinau despre presa de limba romana din Basarabia. Convorbire in direct cu colegii jurnalisti de la eTransmedia.ro de Ziua Limbii Romane la Bucuresti – Clubul Taranului Roman. 29 august 2014

Limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite. Acesta a fost și va fi în continuare rolul manifestărilor și onorării Zilei Limbii Române. Redacția R.B.N. Press îi felicită pe toți românii de Ziua Limbii Române dar și pe cei care se implică activ pentru păstrarea vie în conștiințele românești a unor astfel de zile care încetul cu încetul se vor consolida și se vor constitui în repere ale Civilizației și Culturii Românești.

DTh / R.B.N. Press

Foto: Daniel Sigfridson /R.B.N. Press

ZIUA LIMBII ROMÂNE la Muzeul Ţăranului Român. Cercetătorul român interzis în Ucraina, veteranul de război nonagenar Vasile Ilica, va inaugura CENTRUL de PRESĂ al ROMÂNILOR de PRETUTINDENI

Autorul: Luciana Pop în Eveniment / 29 august, 2014

Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Corneliu Vlad

Dl. Corneliu Vlad si Dl. Vasile Ilica la Muzeul Ţăranului Român cu Premiul “Mile Cărpenişan” oferit de Civic Media

Institutul Fraţii Golescu invită românii interesaţi de soarta fraţilor lor din jurul României, vineri, 29 august 2014, la ora 18:00, la Clubul Țăranului Român, la deschiderea primului “Chioşc de ziare ale românilor de pretutindeni”. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi consultate până pe data de 12 septembrie 2014.

Cu această ocazie, va fi omagiat şi cunoscutul scriitor, publicist și cercetător nonagenar interzis în Ucraina, veteranul de război Vasile Ilica, care va inaugura centrul de presă de la Muzeul Ţăranului Român, potrivit blog-ului Roncea.ro.

Scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul județ Storojinet, actuala regiune Cernăuți, refugiat în Romania după 1944, veteran de război și cercetator al crimelor comise de Armata Roșie și NKVD pe teritoriul provinciilor istorice românești Basarabia și Bucovina, este considerat ”persona non grata” de către autoritățile de la Kiev. În aprilie 2012, acestea i-au refuzat intrarea în Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar că are interdicție de a pătrunde pe teritoriul statului vecin, scrie site-ul ZiaristiOnline.

Vasile Ilica crede că interdicția de a intra în Ucraina este urmarea unei prezentări științifice pe care a încercat să o susțină în martie 2011, când, la Cernăuți, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fântâna Alba. Autoritățile nu i-au permis să prezinte volumul “Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupație a URSS în perioada 1940-1991” -, pe motiv că titlul cărții și conținutul ei “au caracter provocator”.

Sursa: ActiveNews

Semnalat şi de SăNuUităm

Foto: Daniel Sigfridson si Ziaristi Online

Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Coneliu Vlad
Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Radio Romania Actualitati
Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Victor Roncea 360
Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Victor Roncea - Corneliu Vlad
Premiile Mile Carpenisan 2014 Civic Media la MTR Vasile Ilica - Madalin Necsutu - Corneliu Vlad


Av. Mihai Nicolae la MTR despre presa din jurul Romaniei by ZiaristiOnlineTV

Categorii: ziaristi_online

30 August 1940: Diktatul de la Viena. Von Ribbentrop apostrofat de M. Antonescu: “Acest act nu va putea să rămână niciodată în picioare pentru că Poporul Român îl va călca în picioare!”

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 30, 2014 - 7:00pm

Romane Nu Uita - Diktatul de la Viena 30 August 1940“Transilvania noastră e vrăjită”. Diktatul de la Viena, 30 august 1940

de Gh. Buzatu

Titlul articolului, realizat în temeiul unor cercetări de durată şi de predilecţie în bibliotecile şi arhivele româneşti sau străine (Rusia, S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Germania), reflectă o realitate despre care, evident, s-a tot vorbit şi se va mai discuta, dar care, în contextul evenimentelor tragice pentru români, din 1940, toate decurgând asemenea unei reacţii în lanţ din Pactul Hitler-Stalin de la 23 august 1939, a fost decodificată de un remarcabil om de ştiinţă, economistul de faimă mondială Mihail Manoilescu (1891-1950). Ca politician sau diplomat, a eşuat lamentabil, având în vedere că, în calitatea-i de prim-delegat, a semnat odiosul Diktat de la Viena, într-un moment când – în anul crucial al pătimirii noastre – România a fost aşezată pe masa de operaţii a chirurgilor Marilor Imperii de ieri şi de azi şi, precum Polonia în alte timpuri, executată cu o grabă şi un nesaţ specifice numai sanguinarilor de profesie şi de vocaţie.

Pe de altă parte, exceptând Nord-Vestul Transilvaniei, în alte cazuri (Basarabia, Nordul Bucovinei şi Cadrilaterul), deciziile grave şi total injuste din 1940 n-au fost lipsite de urmări. În primul rând, ele se menţin în vigoare, fiind „reglementate” oarecum de sistemul de tratate de la Paris-New York impus după al II-lea război mondial. Pamfil Şeicaru, marele nostru jurnalist, probabil cel mai mare dintre toţi, a evidenţiat că ororile şi erorile anului 1940 (respectiv abandonarea provinciilor noastre istorice străbune fără luptă) s-au multiplicat ulterior, în primul rând în 1944, când Războiul Naţional de Eliberare a fost pur şi simplu suspendat prin trădare şi prin prostie de grupul nenorocit de pucişti de la Bucureşti, iar pe cale de consecinţă, „tot ce s-a abătut, după 23 august 1944, asupra nefericitei noastre patrii era virtual cuprins în actul loviturii de Stat”. Intervenţia mea va demonstra, cu suficientă relevanţă, sper, că în prima ordine cea mai temeinică şi efectivă opoziţie în faţa Diktatului de la Viena o datorăm liderilor politici, diplomaţi şi militari care au reprezentat cu demnitate interesele permanente ale României în anii 1940-1944.

Una din problemele care a afectat raporturile româno-germane a fost aceea a anulării Diktatului de la Viena din 30 august 1940. În fapt, Transilvania, în egală măsură cu restul provinciilor istorice pierdute în vara tragică a anului 1940, a preocupat stăruitor în decursul întregii epoci a conflagraţiei din 1939-1945 pe toţi străluciţii reprezentanţi ai corpului diplomatic românesc, în frunte cu titularii Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti: Grigore Gafencu (decembrie 1938-mai 1940); Ion Gigurtu (iunie-iulie 1940); Mihail Manoilescu (iulie-septembrie 1940); Mihail Sturdza (septembrie-decembrie 1940); Ion Antonescu (ianuarie-iunie 1941); Mihai Antonescu (iunie 1941-august 1944); Grigore Niculescu-Buzeşti (august-noiembrie 1944); Constantin Vişoianu (noiembrie 1944-februarie 1945); Gh. Tătărescu (martie 1945-noiembrie 1947). Este remarcabil că unii dintre cei menţionaţi ne-au lăsat importante volume cu caracter memorialistic, alţii (precum Grigore Niculescu-Buzeşti) diverse sinteze de serviciu, în vreme ce Antoneştii şi Tătărescu – materiale ce acoperă fonduri întregi în arhivele noastre diplomatice ori mărturii cuprinse în colecţii internaţionale de documente, cei dintîi graţie raporturilor lor speciale cu Adolf Hitler şi colaboratorii săi, iar ultimul – ca prim-delegat al României la Conferinţa Păcii de la Paris (iulie-octombrie 1946), în colecţiile de acte oficiale ale areopagului păcii. Mai puţin „interesant” din punctul de vedere al temei abordate de noi a fost C. Vişoianu, care a condus destinele diplomaţiei noastre într-o foarte scurtă perioadă, dar dominată şi bulversată de presiunile sovietice pentru impunerea Guvernului de factură comunistă dr. Petru Groza. Pentru cei menţionaţi, indiferent de convingerile politice şi de perioadele de gestionare a M.A.S. Român, problema anulării Diktatului de la Viena s-a impus ca un obiectiv primordial şi constant al activităţii lor şi aceasta de la Mihail Manoilescu, care a semnat aşa-zisul „arbitraj”, dar pe care l-a atacat şi contestat instantaneu, până la Gh. Tătărescu, care şi-a susţinut bătălia până la discursul rostit în Adunarea Deputaţilor la 23 august 1947, cu prilejul ratificării Tratatului de Pace de la Paris. Pentru fiecare dintre diplomaţii menţionaţi s-au aflat, în deosebită atenţie şi s-au constituit în exemplu, acţiunile de excepţie ale ilustrului Nicolae Titulescu din epoca interbelică în apărarea Transilvaniei româneşti, deci ale maestrului diplomaţiei Bucureştilor, care, pentru a-şi dovedi ataşamentul faţă de obiectivele luptei sale, a solicitat prin testament să fie (aşa cum este) înmormântat în inima Transilvaniei. De ce Transilvania? Pentru că, aşa cum se exprimase într-un faimos discurs rostit la Ploieşti în mai 1915, pentru intrarea României în războiul Unităţii Naţionale. „… România nu poate fi întreagă fără Ardeal (…). Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare, care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă, încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!”.

Mişcarea Legionară n-a fost de acord cu cedarea Transilvaniei

Fiind de acord cu decizia impusă la Viena de Germania şi Italia în privinţa cedării nordului Transilvaniei Ungariei, Regimul Regelui Carol al II-lea şi-a semnat, se cunoaşte prea bine, sfârşitul lamentabil, după ce acceptase nenorocita evacuare a Basarabiei şi a nordului Bucovinei şi iniţiase negocieri cu Bulgaria relativ la Cadrilater. Noul Regim, al generalului Antonescu, ca să nu-şi lege numele în nici un fel de noile cedări teritoriale, s-a format la 14 septembrie 1940, lăsând în seama Guvernului demisionar, a oamenilor săi, să efectueze, practic, pe teren operaţia cosmetizării noilor graniţe ale României. În Guvernul legionaro-antonescian de la 14 septembrie 1940, Mihail Sturdza, membru marcant al Mişcării Legionare, a fost desemnat la conducerea M.A.S. de la Bucureşti. În ciuda legăturilor strânse cu Berlinul, Mişcarea Legionară n-a fost de acord cu cedarea Transilvaniei. Punctul de vedere respectiv a fost susţinut de reprezentantul legionar în Consiliul de Coroană din noaptea de 30-31 august 1940, iar Sturdza – în memoriile sale – relatează că, plecând din Berlin, la începutul lui septembrie 1940, şi având o discuţie cu Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al Reichului, i-a spus acestuia că, dacă Mişcarea Legionară ajungea la Putere, „nu vom mai permite nici o violare a graniţelor noastre”. Tot în aceeaşi lucrare, fostul titular al M.A.S. din Bucureşti consacra un capitol special atitudinii legionarilor faţă de Diktatul de la Viena, pe care-l considera stupid, şi în privinţa căruia, având în vedere rolul Germaniei la semnare, pretindea că ar fi comunicat unuia din colaboratorii Legaţiei Reichului la Bucureşti: „Cu aceasta (cu decizia de la Viena) aţi pierdut probabil războiul”. La 14-16 noiembrie 1940, acompaniindu-l pe generalul Ion Antonescu la Roma, în vizită la Benito Mussolini, Mihail Sturdza s-a întîlnit cu omologul său italian, contele Galeazzo Ciano, căruia, de asemenea, i-a imputat „contribuţia” Italiei în naşterea Diktatului din 30 august 1940. În sfîrşit, în calitatea-i de lider al diplomaţiei române, Mihail Sturdza l-a însoţit pe Antonescu şi la Berlin, la 22-24 noiembrie 1940, asistîndu-l pe conducătorul Statului la întrevederile sale cu Hitler şi cu unii dintre colaboratorii săi, inclusiv cu Joakim von Ribbentrop. Din motive lesne de înţeles, memorialistul nu-l simpatiza de fel pe Antonescu, dar a apreciat poziţia sa clară, exprimată pe un ton hotărât în faţa liderilor de la Berlin. Acolo – a reţinut Sturdza – Antonescu a prestat o „elocventă şi bine documentată protestare privitoare la Arbitrajul de la Viena”. O situaţie cu totul curioasă, chiar anormală, a existat de-a lungul anilor 1941-1944, când România s-a angajat în războiul drept al eliberării Basarabiei şi Bucovinei de Nord, alături de Germania, care fusese iniţiatoarea impunerii Diktatului vienez împreună cu Italia şi de Ungaria, beneficiara nefastei decizii. Dar ceea ce trebuie bine reţinut – fapt care, orice s-ar pretinde, nu ţine câtuşi de puţin de o tentativă de reabilitare a Mareşalului Antonescu – nici un moment Regimul de la Bucureşti din 1940-1944 n-a acceptat Diktatul vienez, l-a declarat caduc cu începere de la 15 septembrie 1941, l-a atacat pe cele mai diverse căi, inclusiv, dacă nu chiar în primul rând, la Adolf Hitler, autorul soluţiei din 30 august 1940.

Cei care au condus ostilităţile, care s-au impus în aceste acţiuni au fost Ion Antonescu, el însuşi ministru de Externe în prima jumătate a anului 1941, şi Mihai Antonescu, titularul M.A.S. între 29 iunie 1941 şi 23 august 1944, care a pregătit – în fruntea unei echipe de excelenţi specialişti şi patrioţi – toată documentaţia Mareşalului pentru întâlnirile sale cu Hitler; el a condus „războiul nervilor” cu Budapesta, a adunat şi sistematizat, în cadrul cunoscutului Birou al Păcii de după 16 iunie 1942, toate materialele trebuincioase pentru viitoarea Conferinţă de Pace ori a pregătit şi editat monumentala lucrare în două volume Siebenbürgen (1943), sub conducerea istoricului Constantin C. Giurescu, cu colaborarea unor condeie de primă mărime ale ştiinţei şi culturii naţionale. În anii conflagraţiei, dintre toţi vizitatorii lui Adolf Hitler (regi şi şefi de state şi de guverne, diplomaţi s.a.), nici unul, dar absolut nici unul, nu s-a bucurat de statutul pe care Ion Antonescu nu numai că şi l-a impus, dar l-a impus şi lui Hitler, anume de a discuta deschis cu Führerul orice problemă, oricât de gravă, chiar dacă în contradictoriu. Această situaţie a fost recunoscută de către Hitler în persoană, iar interpretul Führerului, Paul Schmidt, a recunoscut-o fără reticenţe, atât în memoriile sale, cât mai ales în cursul interogatorului luat de învingători după război. La un moment dat, Schmidt a declarat anchetatorilor săi americani: „…Toate conferinţele (lui Hitler) cu ungurii şi românii au atins şi problema Transilvaniei (…). În special Mareşalul Antonescu nu obosea niciodată, afirmând că românii erau de origine romană, că România era o ţară europeană, o insulă europeană în marea slavă şi că Transilvania era stânca cea mai mare a insulei”. În abordarea problemei, rolul lui Paul Schmidt este foarte important, dat fiind că – în afara cazurilor în care Ion Antonescu şi-a dictat notele asupra întâlnirilor sale cu Hitler – tălmaciul Führerului a fost acela care a întocmit toate stenogramele oficiale germane ale întrevederilor, care s-au păstrat şi editat după război în diverse colecţii de documente, dar în primul rând de Andreas Hillgruber. În acest loc se impune, desigur, să stăruim asupra faptelor în discuţie. Astfel, în anii 1940-1944, Hitler şi Antonescu s-au întîlnit în mai multe rânduri. Examinarea stenogramelor celor 20 de întrevederi ne îngăduie să desprindem că Ion Antonescu a supus atenţiei lui Hitler: problema Transilvaniei în general, chestiunile desprinse din impunerea şi aplicarea Diktatului de la Viena, anularea lui imediată sau după terminarea ostilităţilor. Câteva exemplificări sânt absolute necesare.

Mareşalul Antonescu către Hitler: „România va avea un cuvânt greu de spus la stabilirea păcii generale”

Chiar la prima întâlnire cu Adolf Hitler, Ion Antonescu a declarat fără echivoc Führerului, blamând soluţia impusă la Viena, că pământul Transilvaniei „a aparţinut României în istoria lui şi n-a fost niciodată divizat”. El a susţinut teza aceasta cu unele date istorice şi a dezminţit, de asemenea, în această ordine de idei, că secuii ar putea fi consideraţi unguri. El a subliniat că, desigur, România va sta acum liniştită, dar, la încheierea păcii generale, ea îşi va ridica imediat din nou glasul pentru a obţine dreptate şi a făcut aluzie la faptul că el consideră posibilă o soluţionare satisfăcătoare pe baza unui schimb de populaţii între Ungaria şi România. Faţă de precizările lui Antonescu, Hitler a replicat finalmente că „Istoria nu se va opri în anul 1940″ (subl. autor) . La întrevederea din ziua următoare, Antonescu a revenit asupra problemei Transilvaniei, deschisă prin Diktatul vienez, reamintindu-i lui Hitler că „România va avea un cuvânt greu de spus la stabilirea păcii generale”. La întrevederea din 11 februarie 1942, Mareşalul a solicitat Führerului să impună Ungariei, din momentul în care fusese satisfăcută la Viena, să-şi angajeze în mai mare măsură forţele pe Frontul de Est. La reuniunile din 23-24 martie 1944, deci la numai câteva zile după ocuparea Ungariei (inclusiv a nordului Transilvaniei) de către armata germană, Antonescu a aflat prilejul cel mai nimerit pentru a contesta Diktatul, ceea ce a făcut într-una după ce Guvernul său l-a declarat caduc la 15 septembrie 1941. În contextul precizat, însuşi Hitler a deschis problema, observînd că „nu mai poate rămâne singurul susţinător al Arbitrajului de la Viena”, ceea ce i-a îngăduit Mareşalului – după cum desprindem din notele dictate lui Radu Davidescu, şeful Cabinetului Militar al Conducătorului Statului – să facă o expunere sintetică asupra trecutului românilor: „Poporul Românesc este o mică naţiune cu trecut îndelungat de lupte, sacrificii şi suferinţe şi (…) acest Popor stă pe locul lui din Secolul al III-lea, de la formarea Daciei de către romani. Singur a continuat lupta timp de 1.000 de ani cu toţi barbarii. Deşi nu avem documente, nu este posibil ca timp de o mie de ani să fi rămas cu braţele încrucişate pentru a privi hoardele barbare trecând în sus şi în jos. De la anul 900 Poporul Românesc a început lupta contra ungurilor. Această luptă a durat o mie de ani şi când, la 1918, credeam că s-a terminat, acest proces istoric a fost redeschis prin Arbitrajul de la Viena…”

În ciuda demersurilor sale, Mareşalul n-a obţinut, până în august 1944, vreo declaraţie certă a Führerului pentru anularea concretă a Diktatului vienez, ci doar promisiuni, apoi asigurări. În definitiv a fost exact ceea ce Hitler i-a declarat generalului la a doua întrevedere a lor, din 23 noiembrie 1940, anume că Istoria nu avea să se oprească la acel moment, recunoscând deschis că arbitrajul nu mai reprezenta soluţia ideală. A fost motivul fundamental pentru care, la ultima sa întrevedere cu Hitler, din 5 august 1944, Mareşalul, căutând să exprime condiţiile în care România ar mai putea rămâne alături de Germania, a dorit să afle o sumă de asigurări, drept care, după problemele concrete puse liderului nazist (sprijinul Reichului pentru apărarea terestră a nord-estului României, pentru apărarea aeriană şi consecinţele unei schimbări de atitudine a Turciei în război), cea de-a patra a fost „chestiunea privitoare la atitudinea viitoare a Ungariei şi ce se va petrece în spaţiul ungar în viitorul apropiat”. Schmidt, în stenograma sa, confirmă pretenţiile lui Ion Antonescu. Pe deplin stăpân atunci pe destinele Ungariei, Hitler a dat o garanţie absolută că nu se va întîmpla nimic, că va interveni decisiv „în cazul celui mai mic pericol” (Schmidt). Era vorba, evident, de desfăşurarea ostilităţilor şi Mareşalul putea pleca liniştit de la Rastenburg, convins că Führerul avea să se răsgândească în privinţa arbitrajului vienez. Oricum, Antonescu n-o declară, dar deja se putea dispensa de o asemenea asigurare de vreme ce Germania, nemaifiind capabilă să asiste România, el a rămas convins că-l alertase pe Hitler în privinţa posibilei detaşări a Bucureştilor de Axă, deşi stenograma Schmidt îl contrazice categoric, nespunând ceva despre un asemenea demers. Subliniem că, dacă, cu adevărat, Mareşalul optase din acel moment, de la 5 august 1944, pentru părăsirea Axei, fapt pe care l-a comunicat precis lui Clodius în seara zilei de 22 august 1944 la Bucureşti, el avea asigurări de la Aliaţi – cu care tratase intens prin delegaţii proprii şi intermediari începând din martie 1944 – că, în cazul unui armistiţiu, Diktatul de la Viena avea să fie anulat.

Mihai Antonescu: “Transilvania nu este un pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru”

Abandonându-l pe moment pe Mareşal în discuţia de faţă, cred că se impune să atrag atenţia asupra iniţiativei sale de a edita elegantul şi temeinicul Album prezentând fruntariile României (în mai multe limbi de circulaţie internaţională), care a slujit delegaţiei române la Paris, în 1946, şi, ulterior, a fost reeditat. Tot astfel se impune să reţinem aceste rânduri din Memorandumul redactat de Mihai Antonescu şi predat de Mareşal lui Hitler cu prilejul vizitei sale din 11 februarie 1942, la Marele Cartier General al Wehrmachtului: „Poporul Român îndeplineşte azi în lupta de la Răsărit o misiune anonimă şi colectivă în prăbuşirea slavismului, care este marea misiune a Poporului German. Dar Poporul Român are o misiune şi faţă de el însuşi: Transilvania. Poporul Român s-a născut în Carpaţii Daciei, a trăit în unitatea geopolitică a Daciei, pe care nici Imperiul Roman unificator nu a înlăturat-o şi nici invaziile nu l-au putut îndepărta. Singur, lovit de veacuri, invazii şi imperialisme, el a înfruntat, aici, toate primejdiile şi aici va muri. Transilvania nu este un pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru. Cum nu poţi scoate pe Niebelungi şi pe luptătorii lui Adolf Hitler din Valea Rinului, nici o forţă de pe lume nu ne va scoate din Podişul Transilvaniei. Poporul Român luptă azi în contra slavismului şi a comunismului, dar mâine el va trebui să lupte în contra acelora care i-au luat pământul fără luptă. Transilvania este datoria noastră faţă de noi înşine şi nu va fi un singur român care să nu moară pentru ea. Mai bine să ne prăbuşim într-o luptă dreaptă, decât să trăim veacuri în ruşinea nedreptăţii [...]. Poporul Român [...] are dreptatea cu el, trebuie să aibă şi forţa de a o obţine şi a o păstra, pentru zidirea acestor drepturi, Poporul Român are datoria să nu-şi distrugă toate forţele ca să se expună la invazia ungară şi umilinţa românească sau la cerşirea unor drepturi pe care trebuie să le treacă prin sabie, dacă aceia care i le-au răpit nu i le restituie…” La rândul lui, Mihai Antonescu a fost permanent alături sau pe urmele Mareşalului, susţinând drepturile României asupra nordului Transilvaniei în întrevederile cu Adolf Hitler, cât mai ales în cele cu Joachim von Ribbentrop, al cărui invitat a fost la Berlin şi căruia, la 16 noiembrie 1941, i-a făcut o declaraţie de principiu de la care nu s-a abătut până la 23 august 1944: „Consider ca o datorie elementară, domnule ministru, acum când mă primiţi la Berlin în vizită oficială şi când discut cu dv. problemele neamului românesc, să vă afirm simplu şi lămurit că Actul de la Viena din 1940 este un act născut mort (…). Că acest act nu va putea să rămână niciodată în picioare pentru că Poporul Român îl va călca în picioare, dacă nu se va putea altfel”.

În ianuarie 1943, Mihai Antonescu l-a însoţit pe Mareşal la Rastenburg, la întrevederea cu Hitler din 10 ale lunii respective, ori având discuţii separate cu Joachim von Ribbentrop. Acestuia i-a anunţat că subiect special al discuţiilor este tot problema Transilvaniei, astfel că, atunci când Führerul a primit delegaţia română, a avut loc – după cum a relatat însuşi liderul diplomaţiei române colegilor din Guvern – următorul dialog insinuant: În timpul mesei, diferite convorbiri. Cel dintâi lucru, care m-a întrebat Führerul imediat a fost: câte ceasuri i-ai vorbit lui Ribbentrop pe chestia Transilvaniei? Spun: „Nu încă, mi-o rezerv pentru diseară.” La care Führerul mi-a răspuns: Nu mai este nevoie, că mi-a vorbit Mareşalul destul. I-am spus: „Totuşi va trebui s-o reiau, afară dacă Excelenţa Voastră îmi dă un răspuns care să facă inutilă convorbirea…”

În etapa postbelică, în cadrul preparativelor delegaţilor români pentru participarea la Conferinţa Păcii de la Paris, chestiunea anulării integrale a Diktatului vienez s-a aflat, se înţelege, în centrul preocupărilor. După cum şi în politica Marilor Puteri, al URSS, de exemplu. În mai-iunie 1946, Bucureştii au primit cele dintâi semnale liniştitoare în sensul că Marii Aliaţi (U.R.S.S., în rândul întâi) respinseseră orice pretenţie ungară asupra Transilvaniei. În atare condiţii, a fost de înţeles motivul pentru care, la 13 august 1946, în excelentul expozeu prezentat în plenul Forumului Păcii de la Paris ministrul de Externe al României, Gh. Tătărescu, a insistat din primul moment, cu satisfacţie, asupra anulării Diktatului vienez, după cum urmează: „Proiectul de Tratat de Pace oferă întregului Popor Român şi o altă sursă de recunoştinţă prin hotărîrea formulată de articolul 2, care declară nulă şi neavenită sentinţa de la Viena din 30 august 1940, în virtutea căreia Transilvania de Nord era alipită în mod arbitrar la Ungaria şi readuce frontiera româno-ungară la traseul de la 1 ianuarie 1938. Această hotărâre, care redă României Transilvania de Nord, smulsă Patriei Române prin violenţă şi constrângere, pune în sfârşit capăt pentru vecie opresiunii îndelungate şi repetate a cărei victimă a fost Poporul Român. Pronunţată în numele Justiţiei şi în acelaşi timp – sântem convinşi – în numele sacrificiilor fără număr consimţite de întreaga naţiune română, această hotărâre deschide perspective serioase unei colaborări fecunde între Poporul Român şi Poporul Ungar şi promite să stingă ultimele focare de agitaţii, moştenire a unui trecut dureros, care a împiedicat până astăzi stabilirea unor relaţii amicale între aceste două popoare. România primeşte acest act reparator cu voinţă fermă de a-şi îndeplini fără şovăire rolul său de factor al concordiei şi ordinei între celelalte popoare libere şi democratice…” La ce se referea, în fond, Gh. Tătărescu?

După 23 august 1944, cum am precizat, România, drept recunoştinţă pentru cotitura efectuată în război şi pentru a se atenua pierderea Basarabiei, a Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei în folosul URSS, a fost susţinută de Aliaţi să obţină anularea sentinţei de la Viena. Începutul datează chiar din vremea discuţiilor de la Moscova pentru Convenţia de Armistiţiu. După cum se ştie, în Convenţie s-a înscris un articol cu prevederi condiţionate (restituirea Transilvaniei ori a celei mai mari părţi a provinciei României), pentru ca în anii 1945-1946 să câştige teren cauza anulării integrale a Diktatului de la Viena. Tratatul de Pace s-a semnat la 10 februarie 1947, la Paris, iar la 23 august 1947 Parlamentul României l-a ratificat în unanimitate în temeiul intervenţiei lui Gh. Tătărescu, care a prezentat necesară expunere de motive, din care reţinem aceste precizări pline de semnificaţie: „Tratatul ce veţi ratifica constituie nota de plată a unui război pierdut, dar el constituie în acelaşi timp şi actul reparator al unei cauze câştigate. El abundă în clauze purtătoare de griji şi de poveri, dar el cuprinde şi câteva clauze purtătoare de lumină şi de nădejdi: pacea, independenţa, colaborarea internaţională, Transilvania”. Pacea, aşadar, s-a întronat în anul de graţie 1947, oribilul Diktat fiind anulat prin litera Tratatului de la Paris, dar cele petrecute la 30 august 1940 şi întreg lanţul de grozăvii ce au urmat Deciziei de la Viena încă nu puteau fi uitate. Retras şi hăituit, căci în curînd avea să fie arestat şi să moară în gulagul comunist, Mihail Manoilescu, în febra specifică presimţirii propriului sfîrşit, şi-a compus memoriile, în care, ca unul dintre foştii principali „actori” ai dramei vieneze, insera următoarea judecată şi previziune în privinţa destinului celor care îi forţaseră mâna în problema sacrificării Transilvaniei:

„…. Ca într-o melodramă de gust învechit, dar plină de deznodăminte drepte, toţi cei vinovaţi de mutilarea Transilvaniei şi-au primit o cumplită pedeapsă. Hitler s-a prăbuşit sub ruinele Reichului său; Mussolini a fost împuşcat de un fugar la o margine de drum; Ribbentrop a sfârşit când nemţii l-au descoperit că îi trăda; Csaky a murit în condiţii stranii la două luni după funestul arbitraj, iar Bardossi, ministrul ungur de la Bucureşti, devenit în urmă prim-ministru, a fost executat în 1946. Transilvania noastră e vrăjită”. O corectură, evident, se impune: Manoilescu, însuşi, avea să completeze lista celor care aveau să suporte blestemul Diktatului vienez! În atare situaţie, s-ar putea oare afla o încheiere mai nimerită pentru toată drama Transilvaniei din 1940?

Prof. Univ. Gheorghe Buzatu

Surse: Art-emis şi Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Partizanii anticomunişti din munţi confirmă: 23 august – un act de trădare naţională. Dr. Teofil Mija despre comemorarea anuală de la 30 august din Codrul Fetea

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 30, 2014 - 12:00pm

Monumentul in cinstea luptatorilor anticomunisti din Codrul FeteaLa monumentul din Codrul Fetea (judeţul Mureş), închinat eroilor martiri ai acestor locuri, care au constituit unul dintre primele centre de rezistenţă armată anticomunistă din România, dupa 23 august 1944, va fi oficiat sambata, 30 august 2014, un parastas.

Ion Golea Document RefugiatÎn cadrul Centrului de Rezistenţă Armată Anticomunistă din Codrul Fetea au activat zeci de studenţi ai Universităţii din Cluj. Centrul a fost activ până în 1948, când a fost anihilat de Securitate. Sufletul acestei grupări, studentul medicinist Ion Golea (foto dreapta), s-a reîntors în Codrul Fetea, în 1951, împreună cu un grup de luptători anticomunişti, paraşutaţi de avioane NATO, activând până în 1953, când au căzut prin trădare. Astăzi mai supravieţuieşte doar inginerul Aurel Ursu. Monumentul din Codrul Fetea a fost construit, în 2003, prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu. În fiecare toamnă supravieţuitorii şi urmaşii luptătorilor merg să cinstească memoria eroilor martiri anticomunişti.

Vom muri cu convingerea că, oricât de târziu, adevărul va ieşi la lumină, iar adevăraţii eroi martiri anticomunişti, şi nu cei inventaţi în laboratoarele Securităţii şi ale biroului de cadre al PCR vor fi aşezaţi la loc de cinste, spre gloria neamului românesc şi slava lui Dumnezeu!“, imi declara regretatul doctor Teofil Mija, în anul 2007, când a participat pentru ultima oară la pomenirea camarazilor săi.

Publicam aici un text evocator despre Centrul de Rezistenţă Anticomunistă din Codrul Fetea, scris de doctorul Teofil Mija, unul din animatorii acestui grup de luptători şi păstrător fidel al memoriei rezistenţei. (Florin Palas)

 23 august – un act de trădare naţională

Dr-Teofil-Mija

Dr. Teofil Mija. Foto: Sergiu Pol

Noi, studenţii luptători anticomunişti, putem afirma cu toată convingerea că actul de la 23 august este şi rămâne un exemplu de escaladare a iresponsabilităţilor. Acest act de trădare naţională a căzut atunci ca un trăznet din senin. Conform armistiţiului, eram obligaţi să întoarcem armele şi să dăm mâna cu duşmanul care de veacuri atenta la libertatea popoarelor. Reacţia de împotrivire s-a manifestat chiar de la primele contacte ale populaţiei ţării noastre cu hoardele bolşevice, care ne invadau ca să ne înrobească. Căci în drumul acestora spre Berlin, drum lung care a durat aproape un an şi apoi vreo alţi doi ani de întârziere la întoarcere, trecând tot prin ţara noastră – aceste armate băgau spaima în populaţie prădând, violând, jefuind şi distrugând tot ce le ieşea în cale.

Primele nuclee de împotrivire faţă de aceşti cotropitori au apărut sub forma unor gărzi naţionale înfiinţate în satele pe unde se scurgeau aceste armate spre Berlin. Scopul acestor gărzi era apărarea populaţiei şi a gospodăriilor împotriva invadatorilor. Cei ce au înfiinţat aceste gărzi în regiunea Târnavelor au fost studenţii localnici. Alături de noi, au participat şi bătrânii satelor, invalizii de război şi băieţii peste 15 ani, restul bărbaţilor fiind pe front. Pot afirma că începutul luptei armate şi a rezistenţei anticomuniste în ţara noastră a coincis cu înfiinţarea acestor gărzi naţionale. Organizarea, dotarea cu armament şi apropvizionarea cu alimente a primelor centre de rezistenţă armată din ţară a început odată cu apariţia primelor grupuri de militari voluntari din Armata naţională de la Viena, care au fost paraşutaţi şi răspândiţi în majoritatea regiunilor ţării.

Integral la MARTURISITORII

Foto sus: Panoramio via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Jackie Chan va promova ia românească la Zilele Filmului Chinezesc şi în lume, ca ambasador cultural onorific al României, la propunerea Casei Romano-Chineze

Stiri de pe ziaristionline.ro - August 30, 2014 - 12:00am

Jackie Chan going to Romania

Jackie Chan va îmbrăca o ie tradițională pe 11 septembrie la evenimentul de inaugurare a Zilelor Filmului Chinezesc din România de anul acesta, se arată într-un comunicat al Casei Româno-Chineze.
În urma propunerii pe care Casa Româno Chineză i-a făcut-o lui Jackie Chan de a deveni ambasador onorific cultural, actorul a acceptat să poarte o ie românească pe care să o promoveze și în alte țări din lume ca o haină a identității noastre naționale.

“Poporul român se identifică, printre altele și poate în cel mai autentic mod, prin portul său popular, cu precădere prin cea mai reprezentativă și cea mai marcată de simboluri piesă a sa, de cel puțin 2000 de ani încoace: ia. În același timp, China are una dintre cele mai vechi civilizații din lume, compusă din state și culturi datând mai mult de șase milenii. De aceea, consider că Jackie Chan va fi cel mai bun promotor al tradițiilor și obiceiurilor românești, atât în China, cât și în restul lumii, în calitate de ambasador UNICEF”, a declarat Ecaterina Vanea, directorul Casei Româno-Chineze.
Împreună cu Jackie Chan va sosi în România și actrița Ziyi Zhang, cunoscută publicului din țara noastră pentru rolul din premiatul “Tigru și Dragon” și pentru rolul principal din filmul “Memoriile unei gheișe”. La rândul ei, actrița va fi numită de către Casa Româno Chineză ambasador onorific cultural al relațiilor dintre China și România și va purta și ea o ie tradițională la evenimentul de lansare a Zilelor Filmului Chinezesc.
Ziyi Zhang este protagonista feminină a filmului “The Grandmaster”, una dintre cele cinci pelicule ce vor fi difuzate în cadrul Zilelor Filmului Chinezesc.
Una dintre cele mai apreciate actrițe din acest moment în China, Ziyi Zhang a avut prima sa apariție într-un film american în 2001, în pelicula “Ora de vârf” (Rush Hour), unde a jucat chiar alături de Jackie Chan. După acest moment, a devenit din ce în ce mai cunoscută, a făcut parte, în 2006, din juriul Festivalului de la Cannes și s-a implicat de-a lungul timpului în acțiuni filantropice, fiind una dintre ambasadoarele Jocurilor Paralimpice, alături de Nadia Comăneci.

Sursa: Casa Româno-Chineză via Dan Tomozei Blog

Nota: Unul dintre promotorii principali ai Casei Romano-Chineze, Dumitru Nicolae (foto, alaturi de Gabriel Oprea), urmeaza sa aiba doua evenimente deosebite, sambata, la Palatul Snagov, dupa cum informeaza Realitatea Mea.

Sursa: Ziaristi Online

Dumitru Nicolae Niro si Gabi Oprea

Categorii: ziaristi_online