Share |

Agregator de ştiri

Dorin Tudoran către Vladimir Tismăneanu: “Chutzpah mai mică, fiindcă tupeul tău a devenit de dicționar!”. Un linșat pentru eternitate: belicosul Rollerică

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 14, 2015 - 7:35am

Un linșat pentru eternitate: belicosul Rollerică

by Dorin Tudoran on January 14, 2015

LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

Ilustrație & Copyright 2012 - DION

În vreme ce toți ceilalți muritori își dau sufletul la primul linșaj care le este administrat, Vladimir Tismăneanu rezistă la trei linșaje pe săptămână. Și asta de când se știe. Semn că avem de-a face cu un nemuritor.

Nemuritor a devenit și spiritul rollerian în care Vladimir Tismăneanu prezintă istorii și istorioare, doar-doar adevărul va lua forma călimării sale calibrate și recalibrate, în funcție de un nou linșaj.

Uzurpator de tragedii pare a fi devenit un hobby spectaculos.

Pentru a ne reaminti în ce “pericol” de moarte se află, Vladimir Tismăneanu comite o imensă impietate, tupilându-se în tragedia uciderii lui Ioan Petru Culianu, care, în ziua de 5 ianuarie, ar fi împlinit 65 de ani. (AICI)

Incapabil să-și impună întotdeauna, prin argumente, punctul de vedere în dezbaterile în care se angajează, Vladimir Tismăneanu recurge, din ce în ce mai des, la procedee care îl descalifică pentru eternitate.

Dacă în 2007 se adresa unei instituții federale americane spre a reclama un angajat al instituției pentru ”vina” de a fi criticat slăbiciunile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comunismului în România, azi amenință cu buzduganul antisemitismului.

De data aceasta, ograda în care aterizează buzduganul este cea a revistei Observator cultural. Belicosul Rollerică ține să mă amestece în somația adresată dnei Carmen Mușat, Redactor-șef al revistei:

“Vă simțiți bine în compania lui Victor Roncea, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Alexandru Racu, Dorin Tudoran (fostul disident și fostul sfetnic plătit al lui Felix), a lui Florin Dobrescu si a partidului “Totul pentru Țară”?

Recunosc, am fost disident, huzureală care nu l-a tentat, nicio secundă, pe Vladimir Tismăneanu pe vremea când locuia în România și era măcinat de întrebarea hamletiană “De ce unii în nomenclatură și alții doar în nomenclaturică?”

Recunosc, părăsind România, am încetat să mă consider un disident, căci mă feresc de contradicții în termeni. Că alții, care au tăcut pe brânci în România, cum au ajuns în Occident au început să se simtă/considere disidenți prin corespondență e un umor involuntar care-i privește.

Nu am fost niciodată “sfetnic” – nici plătit, nici pro bono – al lui “Felix”, pentru că, în anul 2004 “Felix”, nu exista.

Exista doar Dan Voiculescu, proprietarul Jurnalului Național unde semnau, la invitația lui Marius Tucă, și Cărtărescu, și Dinescu, și Hurezeanu, și Pleșu, și Tismăneanu, și Tudoran, dar nu osanale aduse proprietarului publicației sau partidului său.

Am sosit în București în ziua de 18 august, 2004. Contractul meu de consultanță electorală cu PUR a început la 20 august. În momentul semnării contractului, Dan Voiculescu se afla în posesia unui document (din anul 2003) prin care C.N.S.A.S. atesta calitatea de necolaborator al Securității ca poliție politică.

Am stat în România până în ziua de 29 august.

La 5 septembrie, PUR a hotărât să reintre în alianța cu PSD.

Am anunțat conducerea PUR că, deși respectam decizia partidului (din care nu făceam parte), după decizia din 5 septembrie, nu mai doream să continui contractul de consultanță electorală.

În perioada contractului, nu am semnat nici în Jurnalul Național, nici în altă publicație românească comentarii “la zi”, texte despre scena politică românească.

La 25 septembrie, a fost anunțată public încetarea contractului. Fără scandal, fără incriminări, fără circul obișnuit care apare în asemenea situații. Și lipsa circului — acest strălucit înlocuitor al pâinii — este inadmisibilă.

Peste câteva luni, “prietenul pe viață” al lui Vladimir Tismăneanu – președintele Traian Băsescu – îl convingea pe Dan Voiculescu să intre la guvernare. După o vreme, același președinte (ca și sfetnicii săi) vorbea despre ”soluția imorală”.

În lipsa dosarului de rețea, chiar și în 2005, C.N.S.A.S. îl considera, încă o dată, pe Dan Voiculescu necolaborator al Securității ca poliție politică.

“Felix” a devenit ”persoană publică” abia  în 2006 (adică la doi ani după încetarea contractului meu cu PUR), când a apărut dosarul de rețea care a putut fi coroborat cu notele aflate în dosarul de urmărire a lui Dan Voiculescu de către aceeași Securitate. (AICI)

La apariția primelor informații care indicau o colaborare a lui Dan Voiculescu cu Securitatea, am publicat, chiar în Jurnalul Național, pamfletul ”Felix, Mircea și Dorin” și am comunicat conducerii ziarului că îmi încetez colaborarea. Se știe ce a urmat.

A fi acuzat că am fost “sfetnicul lui Felix” este ca și cum l-ai acuza pe Vladimir Tismăneanu că, pe vremea când colabora la un Dicționar coordonat de Virgil Măgureanu, știa că Măgureanu era rezident al Securității ori, mai știi, era și el rezident.

Dincolo de alte detalii care marchează felul diferit în care Vladimir Tismăneanu și eu trecem prin viață, există și acela că, de peste 10 ani se caută, în zadar, rânduri elogiase semnate de ”sfetnicul lui Felix”.

În schimb, pe lângă volumul ”Marele șoc” – scris împreună cu Ion Iliescu –, din publicistica lui Vladimir Tismăneanu se pot alcătui câteva volume de servilism (aka “pupinism”) practicat în “deceniul Băsescu”. Despre era Ceaușescu nu pomenesc, fiindcă nu se face, nu-i așa?

În publicistica mea, Dan Voiculescu s-a regăsit, nu de puține ori, la fel de dotat moral ca Richard al III-lea. Vladimir Tismăneanu ne-a vorbit de Traian Băsescu ca de un Henric al V-lea.

Ilustrație @ Copyright 2011 - Alex. DIMITROV

În sfârșit, pentru că Vladimir Tismăneanu cere tuturor să-și clarifice pozițiile, iat-o pe a mea:

Volodea, pentru niciun om serios, evreitatea ta nu poate constitui o problemă. Lichelismul – da. Pe mine chiar mă scârbește. Ca și nemărginita obrăznicie a prelegerilor tale antitupeu. (AICI)

Chutzpah mai mică, fiindcă tupeul tău a devenit de dicționar!

Sursa: DorinTudoran.com

Categorii: ziaristi_online

În Piaţa Universităţii, pentru Eminescu. Joi, 15 ianuarie, orele 16.00

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 14, 2015 - 7:30am

Eminescu in Piata UniversitatiiToleranţă Zero, Mişcarea Oamenilor Visători şi Asociaţia Civic Media vă invită, joi, 15 ianuarie, în Piața Universității, la fântână, începand cu orele 16.00, în numele lui Eminescu. Un pupitru și un microfon cu amplificare vor fi disponibile pentru toți cei care vor dori să recite în public o poezie din Eminescu, sau o selecție din articolele sale politice.

Un set de poezii, dintre cele mai cunoscute, vă vor aștepta, așa că nu trebuie să vă temeți de lacunele de memorie. Nu este nevoie de talent de recitator, atâta timp cât există trăire, iar emoțiile vor fi o dovadă a sincerității. Vă invităm pe toți să dovedim împreună că Eminescu este încă viu în inimile noastre.

În realitate, în afară de elevii care mai au câte un profesor care să îi îndemne să citească din Eminescu, noi ceilalţi, oamenii simpli, suntem condamnaţi la postura de spectatori pentru tot felul de specialişti şi actori, care ne orbesc cu ştiinţa şi talentul lor. Veniţi din altă lume, aceştia vorbesc limbi străine pentru majoritatea dintre noi, ne timorează sau pur şi simplu ne plictisesc şi, din această cauză, nu sunt de condamnat cei care schimbă programul sau care lasă necitit articolul despre Eminescu: aceeaşi poză, aceleaşi scrisori către Veronica Micle, aceleaşi simpozioane, vernisaje şi conferinţe.

De ani de zile, Eminescu este îndepărtat de nivelul nostru, al omului obişnuit, şi ni s-a creat impresia că la evenimentele aniversare riscăm să ne facem de râs, pentru că noi nu ne ridicam la nivelul unui eminescolog şi nu recităm ca un actor profesionist.

Să fiu bine înţeles: ceea ce fac oamenii de cultură şi specialiştii este foarte important, numai că Eminescu nu este numai al lor. Ba mai mult, ei au nevoie de sprijinul românului de rând, pentru că dacă Eminescu nu este menţinut viu în conştiinţa milioanelor de furnici care suntem noi, studiile lor riscă să devină literă moartă.

Joi, 15 Ianuarie, de Ziua Culturii Române, și tu ai ocazia să reciți o poezie la microfonul din Piața Universității și astfel să arăți cât de aproape este Eminescu de inima ta.

Cateva fotografii şi inregistrarea video de la evenimentul din 2014 AICI

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Ultima postare pe Facebook a lui Valentin Nicolau

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 14, 2015 - 1:00am

Valentin Nicolau - Ultima fotografie
Valentin Nicolau Facebook Ultima postare
Fotografia acestui cuplu cabalin a fost penultima postare a lui Valentin Nicolau pe Facebook, ultima fiind fotografia cu puştoaica, de mai sus. Scriitorul a murit pe 13 ianuarie în urma unui stop cardio-respiratoriu. Avea 54 de ani. Cu o zi înainte postase un cântecel de Alexandru Andrieş: “Te vreau” (video mai jos). Valentin Nicolau, fost director general al TVR şi proprietar al Editurii Nemira, a fost un colaborator – sporadic dar benevol – al portalului Ziaristi Online. Dumnezeu să-l ierte!

Cu un an în urmă, redacţia Ziaristi Online a fost invitată de Valentin Nicolau la premiera filmului TV „Zi că-ţi place!”, dupa textul lui şi în regia lui Cornel Mihalache, avându-i în distribuţie pe Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru. Îl prezentăm mai jos:

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

ISTORIA REALĂ. Nicolae Iorga despre moartea legionarilor Moţa şi Marin la 13 Ianuarie 1937: “Doi băieţi viteji”. FOTO DOCUMENT

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 13, 2015 - 4:30pm
Capitanul Corneliu Zelea Codreanu la Gara de Nord la venirea lui Mota si Marin Feb 1937 - Ziaristi Online

Foto Document ANIC: Corneliu Zelea Codreanu si membri ai Miscarii Legionare intampina trenul mortuar la Gara de Nord, 11 Februarie 1937

Doi băieţi viteji

Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.

Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi -au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.

Nicolae Iorga

Articol publicat în revista “Lumea nouă”, Anul IV, Nr. 1, Ianuarie 1937

The Funerals of Ion Moța and Vasile Marin were a series of wide-scale demonstrations in Romania. The two leaders of the Iron Guard were killed in battle on the same day, January 13, 1937, at Majadahonda during the Spanish Civil War while fighting on the side of the Nationalist Spain.

The funerary train took a tour around the country, with hundreds of thousands of people participating at the commemorations in many cities, holding holy services of the two at several cathedrals. In Bucharest, thousands of young legionnaires dressed in their green shirts marched on the streets of the city.[1]

The result of these displays was that the number of members grew threefold and the Iron Guard’s party, Totul Pentru Țară, had an unexpectedly high percentage in the Romanian general election, 1937 (15.58%), becoming the third largest party in Romania.[1]

Wikipedia

Foto: Daniel Siegfriedsohn

Sursa: Arhivele Nationale via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Poezia tânără despre Basarabia, România, pact, libertate şi suflet

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 13, 2015 - 1:00am

Study-of-hands Durer Uni vers in versO nouă întâlnire a tinerilor pasionaţi de poezie reuniţi la chemarea Mişcarii Oamenilor Visători a avut loc în cadrul serilor de poezie Uni Vers In Vers, organizate la Galeriile Exclesior. O parte dintre aceşti tineri îl vor omagia pe Eminescu în Piaţa Universităţii, joi, 15 ianuarie, la orele 16.00, la o manifestare liberă, aflată deja la a treia ediţie. Am selectat câteva poeme recitate de tinerii talentaţi strânşi împreună, într-o seară bucureşteană, doar din dragoste de poezie. Întreaga filmare a evenimentului poate fi vizionată aici: VIDEO: Uni Vers In Vers – Cuvintele nespuse ale poetilor – Poezia revine

Baladă tricoloră

Ploaie de stele peste omenire,
Sângele roşu e sânge albastru,
Este puţin să-i spunem un haos.
Vremuri grele, impozite şi taxe,
Ne vor îngrădi şi bunurile noastre.
Lacrimi cereşti şi-o a doua venire,
Ce folos dacă spunem : “este doar o profeţie”.
Înainte de apus, sufletele celor sfinţi s-au dus.
Ne aşteaptă iarnă, frig şi rugăciuni criogenizate,
Care nu se mai duc până departe.
Se apropie iarna
Şi va-ngheţa necredinţa;
Şi marea putere, Rusia, va recunoaşte,
Că lăcaşul cel Sfânt din Bucureşti va renaşte.
Basarabia va redeveni România,
Că de-o viaţă parcă n-am cântat tricolorul
Din 1812 îi tot simţim dorul.
Urgie, boli, războaie, dezastre,
Se vor năvăli împrejur de graniţele noastre.
Schimbări majore, şi-o altfel de luptă,
Fără sudoare sau praf de puşcă,
Se va duce în lăutrul trupului ca miezul de nucă.
Va fi foc, dar noi nu vom arde
Şi toţi titanii în genunchi ne vor cădea.
Iată că toate au început,
Iar dreptate-mi doresc să nu fi avut.
Diavoli deghizaţi, dezlănţuiţi ei atacă,
Iar marele Putin ne râde de sub promoroacă.
Speranţa elefantului depinde de furnică,
Căci ea trăieşte cucernic, într-o ţară mică.
Iar când elefantul de foc va înghenunchia,
Furnica în muşuroi va intra.

Harry Alexandru Georgescu

Imn de condoleante

Sezonul asta in care intunericul roade,
Viata mea are un sens pierdut
Sa ma impotrivesc sau nu,
Tot pierdut in etern intuneric.

In tristete si bunatate,
In lumina si in umbre,
Intr-o barca de sperante
Voi vasli catre Maine,
Intr-un uragan ucigator
Produs din viclenie si singuratate.

E un cerc, infinit si colosal
Strapungand, taind prin minte
Incepand de prin rai,
Sfarsindu-se prin iad
Luptand, arzand, plangand, lovind.
Se afla si armatele…
In mintea mea se razboiesc,
Pe imnul raiului si iadului.
Sa fie intuneric, sa fie lumina.
Neinchisa inchisoare.

Nu e neaparat decizia mea,
Dar decizia alegerii.
E o opinie de voce,
O linie subtire de gri.

E alegerea data de destin.
E doar temporara?
Sau o alegere prin care innot?
Dar aici e povestea noastra oricum…

”Nimic din ce fac, nu conteaza.
Toate lucrurile se destrama!”
Dorintele-mi sunt destramate de intuneric
Si ma arunca si mai departe.
Ca si cum vrea a castiga,
Si sa domine cumplit.

”Motiv! Indoaie lumea,
Actioneaza dupa voie si….. te va iubi!”
Asta imi spune lumina!
Vrea sa ma elibereze
Aplecandu-se asupra mea.

”Dar cusca asta din aur stralucitor,
Te fereste de neadevaruri,
Protejat ramai de rele
Nimic intre acesti pereti nu te raneste
In lumea ta cea mica!”
Imi sopti intunericul la ureche.
”Doar pe mine sa ma auzi
Si cu mine vei trai
Si cu ajutorul meu vei reusi,
Si ajungi in paradis
O iluzie deghizata!
Fara provocari si alte greturi,
Toate incercarile atunci le vei infrunta”

Atunci lumina zbiara :
”Astea-s minciuni!
Daca lumea-ti e construita din minciuni,
Atunci tu te vei ura.
O iluzie de paradis,
Se va apune asupra ta.
Lovindu-te, arzandu-te, omorandu-te, plangandu-te.
Astea-s visurile tale?
Si mucegait iti e al tau copac!
Si nu vei mai vedea
Unde mergi si ce vei fi!
Cand ultima incercare va veni, ce vei spune la judecata?”

”Astea-s minciuni!
Bazate pe frica de moarte!”
Urla intunericul in fata mea:
”Ai dreptul sa negi!
Fa un pact suav cu mine.
Iti ofer salvare,
Fara frica si depravare.
Nu ai de ce te teme.
Noi nu avem suflet.
Semneaza acolo, chiar acolo.
In numele sperantei si placerii,
In numele revolutiei
Lasati drumul sa-ti fie bland!”

In argumente ma inec,
Si intunericul il aleg
Semnez aici, chiar aici,
Cu o bucurie mare,
Intunericul se napusteste asupra mea
”Luand lumina de aici,
Tu si eu, Unu devenim!”

Si asa, intru intr-o furtuna de umbre.
Negre ca adancul oceanului.
Consumate de sumbrii si arsii nori,
Iar raiul se incrunta uitandu-se la mine.

O furtuna de ghiata si foc,dansand in jurul meu
Sfaramand drumuri, blocuri, ridicand natura
Prin aer ma ridica.
Aripile-mi devin negre ca scrumul
Frica ma cuprinde iar inima-mi e gheata,
Nu mi-am dorit decat… libertatea

Iulia Neacşu

Tandem

Trebuie sa stii sa faci diferenta dintre corp, minte si suflet
sa stii sa le controlezi printr-o concentrare de atlet
din fericire nu lacrimez, doar trec
prin “prezentul ce-i viitorul trecutului”
de rele sa te scuturi, amestec
cuvinte cu vanturi, cuvantului
adresez stampile cu locatii invizibile
iar plicul plin cu scrieri zboara printre ganduri
printre crengile copacilor, printre paduri
se-aud ramurile frunzelor cum crapa trosc trosc
alt drum mai scurt nici nu stiu, nici nu cunosc
te-a inlocuit cateva zile dar nu te mai poate inlocui niciodata acum
ramane prin privire alt simt, anume mirosul din urma, de parfum
soarele ramane-n ceata si apune in amurg
este o imagine totala, plina de cascade care curg
mintea-i apa involburata, ce de deasupra stancilor cade
corpul face parte din stancile grele ce nu pot arde
sufletul este aceasta imagine vazuta de sus din ceruri
privind din departare spre diferite alte vremuri….
de parca nu ar fi prezent, ce ironie?!
pamantul sufera de insomnie
si deja vu
fiecare particula facu’ cum vru’
amnezie

Felix Roncea

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

ANALIZĂ: TERORIŞTI, MEDIA, SERVICII SECRETE ŞI POLITICĂ

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 12, 2015 - 1:11am

Diaconescu stie tot
TERORIŞTI, MEDIA, SERVICII SECRETE ŞI POLITICĂ

In contextul evenimentelor extremist-teroriste, cum au fost cele recente din Franţa, media desantează în spaţiul informaţional agenţii de influenţă, propagandă, contrapropagandă şi dezinformare, întrebuinţaţi în astfel de situaţii pentru crearea şi întreţinerea suportului public al operaţiunilor contrateroriste. Cel mai adesea, in astfel de momente canalele de comunicare publică sunt “prinse de val” şi devin relee de intermediere şi amplificare a mesajelor oficiale, fără a preexista o convenţie în acest sens. După cum, se recurge şi la folosirea suportului media specializat ca parte integrată a operaţiunilor contrateroriste.
Am simţit nevoia sumarei precizări sub imboldul generat de prestaţia sublamentabilă, în legătură cu tragicele evenimente, a unor agenţi autohtoni de influenţă, paraşutaţi la conducerea unor O.N.G.-uri cu reşedinţele prin foste sedii centrale ale Securităţii, de unde ne servesc lecţii de democraţie şi moralitate, precum şi expertiză în “de toate”.
Că serviciile secrete autohtone nu sunt “pensioane pentru domnişoare şi nici mănâstiri de maici” este loc comun. Dar de la acest adevar universal tuturor comunităţilor serviciilor de informaţii, până la afişarea venalităţii, a cinismului şi nesimţirii parveniţilor, pe spezele serviciilor, din societatea civilă este, totuşi, o cale suficient de lungă, pentru a fi posibil şi un popas al minimei şi obligatoriei reflecţii, înainte de a ni se transmite chiar toate “învăţăturile” reţinute de la “maeştri”, în sesiunile de instruire, ţinute în pripă prin separeurile popotelor cu firmă de restaurant de lux.
In plină operaţiune contrateroristă, când lumea urmărea “cu sufletul la gură” ce se întâmplă in Franţa, la Radio România Actualităţi, doi înalţi reprezentanţi ai Comunitătii Naţionale de Informaţii îşi pledau cauza unei iniţiative legislative, despre care ar fi trebuit doar să răspunda la întrebări în comisiile de specialitate ale Parlamentului, dacă ar fi fost solicitaţi, nu să-şi pledeze public un evident conflict de interese.
Să ne lămurim bine, să eliminăm inversiunile de roluri şi competenţe. Domnii respectivi şi instituţiile din care fac parte se substitue Parlamentului, dictându-i textele de legi, ori se conformează întocmai literei şi spiritului legilor, ca rezultat al exerciţiului parlamentar al suveranităţii poporului?!
Nu sunt de dorit abordările înguste, strict departamentale, ale “onorabilităţii” intruziunilor în comunicaţiile persoanei, parte intrisecă a intimităţii personale, familiale , ori a confidenţialitătii afacerilor. Vom ajunge in situaţia aberantă a existentei a 8 sau 9 legi care să permită interceptările, înregistrările şi arhivările de comunicaţii private, dar fără existenţa unei legi cadru a regimului special al protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanelor monitorizate şi a informaţiilor incidentale, referitoare la terţi fără vreo legătură cu “superioarele raţiuni ale securităţii statului “. Cui ar folosi această dereglementare, decât “pescuitorilor în apele tulburi ale unui nou totalitarism născut din din conul de umbră al legii”, ca să citez din discursurile încă inedite ale unui teoretician al violenţei politice, cunoscut mai bine ca director de serviciu secret.
Pe un alt palier al dezbaterilor, la categoria “agenţi scăpaţi de sub control”, cel mai penibil dintre penibilii presedinti de “oenghe”, ne stropea cu salivă din spatele ecranului, făcând efortul imposibil de a ne cvonvinge că ceea ce fost declarat anticonstiţional, ar putea deveni constituţional sub dictatul nefericitei conjuncturi.
Decât să se legifereze atentatul la drepturile persoanei, de ce nu se convine asupra eliminării cartelelor telefonice cu numerele la purtător ? Este afacerea companiilor mai presus de pilonii ordinii democratice ? Dacă exista un procent infim de doritori să se sustragă unui eventual control, trebuie legiferate premisele supravegherii de tip totalitar ?! Numai dacă este premise există, sunt folosite, iar beneficiarii lor doresc şi crearea aparenţelor de legalitate.
Preocupate mai mult de cantitatea vorbelor cu care să ţină emisiunile, decât de calitatea jurnalismului de evenimente extreme, televiziunile şi ziarele, pe lângă puţinele elemente de informare, au adus un imens şi nesperat beneficiu de război imagologic, pe care teroriştii l-au urmărit. Definiţia “la rigoare” a terorismului conţine condiţia impactului mediatic. Altfel, ca şi în zicerea răsculaţilor din primăvara lui 1907: “Daca nu-i omorâm si nu le dăm foc conacelor, inseamnă că nu facem revoluţie !” Aşa cum nu a existat revoluţie fară teribila represiune politică violentă, nu ar exista nici terorism fară publicitatea gratuită şi la nivel global oferită de media internaţională.
Sutele de mii de fiinţe umane, victime colaterale ale celor peste 5000 de tone bombe de aviaţie lansate împotriva miliţiilor Statului Islamic , necombatanţi omorâţi în războaile civile lăsate de “primăvara arabă” în ţările musulmane inseamnă, oare, mai puţin decât victimele recentelor atentate din Franţa ?! Diferenţa o face numai emoţia la nivelul opiniei publice internaţionale, indusă de impactul mediatic.
In anii ’70 ai veacului trecut, terorismul a devenit un fenomen international greu de controlat şi stăpânit în inima bătrânului continent. Italia, Germania si Franţa au cunoscut apogeul flagelului. Radicalismele politico-sociale au generat atunci mişcări de contestare teroristă a constituţiilor şi ordinii democratice occidentale. “Brigăzile Roşii Internationale” (Italia ) Mişcarea “2 Mai” si Grupul “Badeer-Meinhoff” ( R.F.Germania) împreună cu “Armata Roşie Japoneză” constituiau o nouă “Axa Berlin-Roma-Tokio”.
In contextul acelei epoci, urmându-se riguros o politică coerentă de mediatizare a evenimentelor cu caracter terorist , media internaţională a fost mult mai precaută , având grijă să nu devină factorul propagandistic pe care mizau teroriştii. Mai trebuie spus că nici nu era îngăduit oricui să emită judecăţi de valoare în spaţiul public, cu privire la astfel de chestiuni grave, dacă nu avea un curriculum jurnalistic solid şi un atestat că este un avizat asupra domeniului.
In speţa recentă, documentarea prealabilă a producătorilor din teleleviziunile autohtone, ar fi trebuit să includă şi lecturi istorice aupra serviciilor speciale ale Franţei. Comunitatea serviciilor secrete franceze şi structurile ei de suport operaţional nu sunt un exemplu de coeziune profesională şi nici de bune maniere. Când trebuie dat un exemplu de război fratricid al serviciilor secrete, Franţa este de departe cu un bogat palmares.
Absenţa cadrului legislativ şi a controlului democratic parlamentar, pâna în urmă cu un an – doi, a făcut ca orgoliul locatarilor palatelor puterii de la Elysse, Matignon, Brienne, Beauvau, Quai d’Orsay etc. să capete expresie în permanenta competiţie si divizare a loialităţii serviciilor secrete.
Serviciile de informaţii pentru securitatea Republicii Franceze au fost create şi au funcţionat în baza unor decrete telegrafice, un fel de certificate de stare administrativă, in care li se menţiona constituirea, subordonarea şi din bugetul cărui minister li se vor acoperi cheltuielile.
In ceea ce priveşte limitele şi practicile de acţiune serviciile franceze nu au constângeri legale şi, cu atât mai puţin, scrupule.
Spiritul profund al sistemului administrativ iacobin, nationalismul explicit, conservatorismul reacţionar, fermitatea brutală sunt calităţile demonstrate de comunitatea serviciilor franceze şi care sunt etalate ostentativ.
Denumirile unora dintre strucurile speciale au fost parcă anume alese, pentru a le pune în valoare componenta de forţă : “supravegherea teritoriului” desemneaza contraspionajul, iar “informatiile generale” ( despre tot si toate ) desemneaza monitorizarea vietii politice, sindicale, universitare, cultural-spirituale, chiar a spectacolelor… Controlul tendinţelor şi curentelor social politice sunt eufemismele prin care se estompeaza infiltrarea comunităţilor etnice.
Aşadar, Franţa are, din punctul de vedere al serviciilor sale speciale, un câmp de desfăşurare a forţelor mai favorabil decât în alte state . Nu se poate spune că intervenţia contrateroristă recentă nu a fost în standarde de operativitate şi eficienţă pe măsura tradiţiilor de mare valoare ale elitei Jandarmeriei Naţionale Franceze.
Problema gravă rezidă din împrejurările care nu au făcut posibilă prevenirea atentatelor, fiindcă acestea fuseseră anticipate cu o rată mare de probabilitate.
Cauzele reale, dacă vor fi căutate, se vor identifica – după antecendente istorice cunoscute – în fricţiunile cu substrat politic existente in interiorul comunitătii serviciilor de informatii, care ating praguri critice sub mandatele preşedinţilor de stânga ai Republicii Franceze.

Aurel I. Rogojan

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Monica Macovei şi Vladimir Tismăneanu, recompensaţi cu Premiile “Macoveismul este băsismul fără Udrea” şi “Marșarierul de Platină cu Decolare și Aterizare Verticală”

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 12, 2015 - 1:10am

Monica Macovei Macoveismul este Basescu fara UdreaDouă premii inedite au fost acordate la începutul acestui an, ex aequo, pentru Vladimir Tismăneanu şi idolul său feminin, Monica Macovei. Astfel, Monica Macovei, care tocmai şi-a lansat o asociaţie de bloc, a fost recompensată cu premiul “Macoveismul este băsismul fără Udrea”, care constă practic în imaginea de mai sus, surprinsă de Funny Photos. La rândul său, pentru premeditatul scandal Bjoza, lui Vladimir Tismăneanu i-a fost acordat de societatea civilă multilateral dezvoltată Premiul “Intelectualul de aur al anului 2014″, completat de Dorin Tudoran cu “Marele Premiu Marșarierul de Platină cu Decolare și Aterizare Verticală” (foto mai jos).

Dorin Tudoran il premiaza pe Vladimir Tismaneanu

PS: Într-un nou acces de S&M, după cum ne-a obişnuit, dl. Tismăneanu se auto-flagelează pe blogul său.

Sursa: Ziaristi Online

 

Categorii: ziaristi_online

UZP organizează serata „Eminescu, jurnalistul” la ICR

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 12, 2015 - 1:00am

Eminescu jurnalistul UZPNe face plăcere şi bucurie să vă invităm la o nouă Serată “Eminescu, jurnalistul” ,care va avea loc, conform tradiţiei, luni 12 ianuarie 2015 (este a doua zi de luni, din lună), de la orele 19,00. Nădăjduim într-un nou eveniment de înaltă ţinută, cu personalităţi marcante ale vieţii culturale. Vor fi comunicări care se referă la Eminescu şi teatrul, sau îl vor prezenta pe marele nostru jurnalist ca istoric şi sociolog. Va fi şi o lansare de carte „Durerea mea numără 33…” cu tablete literare minunesciene. Nu va lipsi nici poezia Eminescului, aşa cum este rostită în limba spaniolă.

Evenimentul se va desfăşura în sala de festivităţi a Institului Cultural Român, de pe str. Aleea Alexandru nr. 38, sector1 Bucureşti.

Vă aşteptăm cu drag!

Uniunea Ziaristilor Profesionisti via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

BOMBĂ: Elie Wiesel implicat în atacul de la Charlie Hebdo cu un posibil complice din România. FOTO / INFO

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 11, 2015 - 3:00pm

Elie Wiesel Charlie Hebdo Shoah HolocaustRăsturnare spectaculoasă de situaţie la Paris. În ciuda faptului că presupuşii atentatori de la Charlie Hebdo au fost “neutralizaţi” democratic prin gaurire repetată, o sursă prezentă la faţă locului chiar când cei doi atacatori reali îşi scoteau măştile a făcut o descoperire uimitoare. Potrivit acesteia, teroristul care şchiopăta într-un singur adidas ar fi nimeni altul decât Elie Wiesel, bătrânul autor al dictonului “românii au fost ucişi, au fost ucişi, au fost ucişi” de către comunişti, considerat de jurnaliştii obiectivi, echidistanţi şi deontologi de la Charlie Hebdo drept un IMPOSTOR al Holocaustului. Cu un titlu care nu lasă loc de dubii, Shoah Hebdo: la vie d’Elie Wiesel, le Madoff de l’holocauste, Charlie Hebdo l-a acuzat pe laureatul premiului Nobel pentru pace, originar din Sighetu Marmaţiei, că îi lipseşte tatuajul de coabitant la Auschwitz. Aceasta ar fi motivul răzbunării pe jurnaliştii celebrului hebdomanar. Conform aceleiaşi surse, celui de-al doilea mascat i-a căzut şi buletinul din buzunar pe când se îndepărta de maşină. El este căutat în prezent în ţările calde dar şi în România, după cum a comentat şi Zoe Petre la B1Tv cu privire la “cea mai urmărită femeie din lume”, Hayat Boumeddiene, care ar fi fost în Siria încă de pe 2 ianuarie, participând la atentatele din Franţa doar sub formă de hologramă CNN. Potrivit surselor din serviciile speciale, iniţialele suspectului refugiat în România sunt A.F. dar se bănuieşte că acesta este doar un nume de acoperire. Cercetările continuă, televiziunile fiind instruite să o ţină langa cu teroriştii arabi pentru a-i deruta pe adevăraţii atacatori. Pentru a nu deranja lumea academică şi pe Ion Iliescu, arestarea lui Elie Wiesel va avea loc doar pentru impostura semnalată de Charlie Hebdo.

Sursa: Academia Caţavencu via TimesNewRoman

Ilustraţie (c): Charlie Hebdo

Resurse: Dan Tanasă şi Expres Magazin: Caricatura publicata de Charlie Hebdo pentru care jurnalistii din Romania ar fi facut puscarie (FOTO)

Mediafax: Un poliţist francez care ancheta atacul de la Charlie Hebdo s-a sinucis

Ziarul Financiar: Povestea incredibilă a managerului luat ostatic de cei doi terorişti responsabili de masacrul de la Charlie Hebdo: ”Le-am dat cafea, am discutat o oră şi i-am pansat unuia o rană”

Michel Catalano, managerul companiei franceze unde mai multe persoane au fost luate ostatice vineri dimineaţă, a declarat că a trăit o experienţă suprarealistă după ce a petrecut o oră cu fraţii Kouachi, cei doi terorişti responsabili pentru atacul de la Charlie Hebdo, scrie LeFigaro.

Vineri dimineaţă, puţin înainte de ora 8, managerul a auzit soneria la sediul firmei. El a declarat că nu era îngrijorat, pentru că aştepta un furnizor. În timp ce cobora spre poartă, a auzit discuţii între doi bărbaţi care intraseră în clădire. Cei doi erau înarmaţi cu mitraliere Kalashnikov şi un lansator de rachete. În loc să fugă sau să se ascundă, Catalano a ieşit să îi întâmpine pe cei doi.

”Am avut parte de un timp incredibil. Le-am oferit cafea şi am discutat. Cei doi bărbaţi erau determinaţi, dar nu violenţi. Nu au fost agresivi nicio clipă”, a insistat Catalano.

Managerul a declarat că teroriştii l-au sfătuit să sune la poliţie şi să le spună că este împreună cu ei.

”Între timp a ajuns şi furnizorul în clădire. I-am rugat să îl lase să plece şi au acceptat fără probleme. Când a ajuns poliţia, fraţii au hotărât să nu tragă. Totuşi, s-a tras asupra lor. Fratele mai mare, Said, a fost rănit la gât de un glonţ. Eu l-am ajutat şi i-am pansat rana”, a declarat Catalano.

Managerul a insistat că cei doi nu l-au considerat un ostatic şi că i-au spus de la început că îi vor da drumul. După ce a întrebat de trei ori dacă poate pleca, Catalano a primit permisiunea din partea fratelui mai tânăr, care l-ar fi sfătuit să iasă cu grijă, pentru a nu fi luat în vizor de poliţie.

Citiţi şi MediaLibre: Indicible mais vrai: Charlie Hebdo parodie la Shoah avec Shoah Hebdo!

PS: “Dacă ne pierdem umorul, înseamnă că teroriştii înving!” :)

Categorii: ziaristi_online

Pictorul Alexandru George Timofte, fiul ex-directorului S.R.I. Alexandru Radu Timofte, a parasit aceasta lume

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 11, 2015 - 1:00pm

Biserica din Valea EneiPictorul Alexandru George Timofte, fiul ex-directorului S.R.I. Alexandru Radu Timofte, a parasit aceasta lume

Vineri, 09 ianuarie 2015, putin dupa ora amiezii, inima tanara, de numai 32 de ani, a pictorului Alexandru – George Timofte a incetat cursa impotriva timpului.
Alexandru – George Timofte s-a nascut, ca fiu geaman al familiei, la 28 aprilie 1983 la Radauti, judetul Suceava , unde tatal sau, Alexandru Radu Timofte, ofiter superior de graniceri, avea responsabilitatea apararii unui sector de frontiera.
Dupa absolvirea Colegiului Jean Monet din Bucuresti, si-a continuat , la Roman, sub indrumarea profesorului Andriescu , preocuparile in domeniul artei plastice, in care se afirmase inca din primii ani de scoala.
A urmat cursurile Facultatii de Drept si a frecventat mediile artistilor plastici din Roman si Bucuresti (studii cu Alexandru Codrescu – Panatta).
A participat cu lucrari de grafica la diferite expozitii, care i-au fost achizitionate de colectionari din tara, dar si din S.U.A., Danemarca, Austria, Spania, Japonia, Mexic si Turcia.
Despre tanarul artist, pictorul Bogdan Pietris spunea, cu prilejul unui vernisaj: “Alexandru George Timofte ne surprinde cu imagini de dulce visare in compozitii impresionist abstracte pline de delicatete si muzicalitate. Lucrarile sale sugereaza foarte discret peisaje dintr-o lume nepamanteana prin efecte de culoare ce dau impresia de aleatoriu(…)”
Fratii gemeni Alexandru George si Florin Corneliu Timofte au pictat, cu titlu de act de caritate, mai multe biserici, intre care biserica din satul Valea Enei, judetul Neamt (foto sus).
Decesul a survenit in urma unei boli necrutatoare, la clinica unde se afla spitalizat.

A.I.R.

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

ELENA MOŞUC: DERIVĂ ÎN OPERA FADĂ. Preoteasă ori subretă?

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 11, 2015 - 7:00am

Elena MosucDupă ce ne-a oferit o cronică de la Paris, care a făcut valuri – Angela Gheorghiu spulberată de presa franceză de specialitate -, colaboratoarea noastră, doamna Cleopatra Pop, revine cu o cronică despre Elena Moşuc:

ELENA MOŞUC: DERIVĂ ÎN OPERA FADĂ

Preoteasă ori subretă?

De când şi-a abandonat repertoriul de soprană lejeră, fie pentru că nu mai făcea faţă exigenţelor acelui repertoriu, fie pentru că din ţânţar s-a crezut armăsar – abordând roluri dramatice pentru care nu are niciuna dintre calităţile cerute, Elena Moşuc e scărmănată serios de presa muzicală din străinătate. Presă care, pe de altă parte, nu a aflat încă de gândirea profundă a sopranei care, ajunsă la 50 de ani, afirma recent la Radio România Muzical că marea arie a Toscăi din opera cu acelaşi nume de Puccini, Vissi d’arte, e un fel de fado! Asta fără ca moderatoarea, Luminiţa Arvunescu, să aibă cea mai mică reacţie de bun simţ artistic şi să pună lucrurile la punct. Cât despre prestaţia fadă în care de la o vreme Elena Moşuc se face de râs prin teatrele din ţară alături de un portughez care spune prostii, asta e altă treabă.

Gonçalo Salgueiro, pre numele său, convins că în ţara noastră predică în materie de cânt unor cămile din Sahara, a declarat solemn, la Radio România Muzical, marţi 6 ianuarie 2015, ca să fim precişi, că de fapt “Maria Callas era o cântăreaţă de fado”. Şi, cum nu s-a putut abţine, acest gânditor a mers mai departe, referindu-se la modul în care Elena Moşuc a cântat Addio del passato: “Cred că Verdi aplauda din mormânt şi cred că şi Callas ar fi geloasă”.

Cum aici n-ar mai fi mare lucru de spus, cu voia celor trei promotori ai cântului pentru cămile, Gonçalo, Elena şi Luminiţa, să trecem mai departe şi să urmărim puţin şi alte păreri, în presa internaţională.

Cabaletta – o catastrofă. Vocalize lunecoase. Justeţe aproximativă

Criticul Didier von Moere comentează pe Concerto Net, The Classical Music Network, reprezenţia în concert cu Norma de Bellini de la Théâtre des Champs-Elysées din Paris cu Elena Moşuc în rolul titular:

«A devenit o tradiţie: Opera din Lyon exportă la Théâtre des Champs-Elysées opere italieneşti în concert. După Puritanii anul trecut, iată acum Norma. Unul dintre rolurile cele mai redutabile din întregul repertoriu, în care s-au împotmolit atâtea soprane. Elena Moşuc n-a scăpat de la această regulă. Recitativul iniţial lăsa totuşi speranţe pentru ce avea să urmeze, deşi resimţeam vocea ca lipsită de forţa necesară. Norma înseamnă o soprană falcon, iar românca triumfa altădată în roluri ca Regina Nopţii sau Zerbinetta. Casta Diva a “mers” prin controlul respiraţiei şi al nuanţelor. Dar cabaletta a fost o catastrofă: vocalize lunecoase, justeţe aproximativă. Restul, îţi face rău să-l asculţi, nu doar din cauza slăbiciunilor tehnice şi a sărăciei mijloacelor: marele stil tragic îi scapă total sopranei şi marea preoteasă care ar fi trebuit să fie e mai curând subreta de la începuturile cariei sale – asta şi prin atitudini, prin rochie, prin mantia de blană albă… Furorile geloziei te fac mai curând să surâzi decât să te cutremuri. În actul al doilea soprana se ameliorează puţin când trebuie să cânte pianissimo şi timbrul lejer îşi regăseşte fluiditatea, nu însă în chemarea la război sau în ameninţările adresate proconsulului neloial. Aici ia şi ea măsura rolului şi nu caută să “proiecteze” o voce pe care n-o are. Şi totuşi: cum e posibil să se fi înşelat într-atâta asupra propriilor mijloace?».

În Opera Magazine Giordano Cavagnino comentează albumul Elena Moşuc – Donizetti Heroines :

«Motivul pentru care unele produse discografice sunt publicate rămâne de multe ori de neînţeles. E cazul noului CD Sony Classical “Donizetti Heroines”, în care protagonista e soprana Elena Moşuc, acompaniată de Orchestra şi Corul Radioteleviziunii Croate dirijate de Ivo Lipanovic.

Românca e o soprană de coloratură foarte apreciată mai ales în “mittel-europa”, dar cunoscută şi de publicul italian. E vorba de o soprană lirico-lejeră chiar dacă e dotată de un oarecare corp vocal, adaptat repertoriului de coloratură, în timp – însă – ce ariile înregistrate cer un tip de voce în mod categoric mai dramatic, fiind vorba de opere de belcanto italian în spiritul secolului al 19-lea, total opus vocalităţii acestei soprane.

Prima piesă: marea arie a Lucreziei din Lucrezia Borgia scoate deja la iveală, cât se poate de clar, limitele generale ale prestaţiei. Recitativul e lipsit de autoritate şi pronunţia e adesea încâlcită. Ori, de la o soprană de origine lingvistică latină, aflată adesea în Italia, te-ai fi aşteptat la o dicţie mai bună şi nu la una ce împiedică articularea cuvintelor şi claritatea obligatorie. În arie vocea apare prea lejeră, sectorul mediu-grav, adesea solicitat, e surd, lipsit de adevărata rezonanţă, şi vocea tinde să se prăbuşească, lipsită de control. Registrul acut e fireşte mai la îndemână, dar nevoia de a se ridica la o scriitură atât de inaccesibilă interpretei are consecinţe şi aici, astfel că vocea tinde să devină tot mai mică, ca o foiţă de sunet, prea slabă, în timp ce pasajele de coloratură, chiar atunci când sunt corect executate, se reduc la un simplu exerciţiu tehnic şi rămân total lipsite de acea componentă emotivă pe care ar trebui s-o transmită.

Lipsa oricărei capacităţi expresive

Aceeaşi impresie o lasă ariile următoare din “Maria Stuarda”. Ţesătura în general acută şi natura esenţialmente lirică din “Quando di luce rosea” ar trebui să i se potrivească mai bine lui Moşuc, dar şi aici vocea dă adesea impresia de a pluti pe nimic, lipsită de sprijin. La fel pentru extrasele din “Roberto Devereux”: cadrul rămâne în fond acelaşi, chiar atunci când soprana caută o culoare mai sumbră pentru a masca parţial lipsa de substanţă necesară în “E Sara in questi orribili momenti”. Dar toate aceste dificultăţi sunt nimica toată faţă de cele întâmpinate în “Quel sangue versato”.

Extrasele din “Anna Bolena” sunt cele mai problematice din întregul program. Dacă vocea prea lejeră tinde cu impetuozitate să naufragieze în dificultăţile din “Al dolce guidami” şi rezolvă oarecum lucrurile pe planul vocal – nu însă pe cel expresiv, total absent – marea expansiune vocală cerută de “Coppia iniqua” e dincolo de posibilităţile sopranei, care se vede constrânsă să forţeze pe toată gama, rezultatul fiind linia vocală imprecisă şi încurcată şi aceleaşi salturi în acut pline de dificultăţi. În “Lucia di Lammermoor” dificultăţile sunt, fireşte, minore, partea fiind mai puţin străină vocalităţii lui Moşuc, care a cântat adeseori această operă pe scenă. Rămâne totuşi o execuţie care nu trece de nivelul unei prezentări generice, fără a reuşi să ne emoţioneze şi să ne seducă.

Programului donizettian îi e adăugată marea scenă din “Norma” ce cuprinde “Casta Diva” şi “Bello a me ritorna”, însă fără recitativul iniţial pe care e greu de imaginat cum l-ar fi înfruntat o voce ca aceea a lui Moşuc. Ţesătura înaltă şi desfăşurarea cursivă a melodiei belliniene, lipsită de salturile bruşte din operele lui Donizetti, îi sunt mai puţin inabordabile şi cel puţin pe planul strict vocal ariile sunt susţinute cu mai multă siguranţă. Rămân însă şi aici problemele de fond: excesiva lejeritate a vocii, lipsa de adevărată predispoziţie pentru acest repertoriu, lipsa oricărei intenţii expresive şi deprimanta platitudine a frazării…».

Cleopatra Pop

Surse: http://www.gbopera.it/2014/01/elena-mosuc-donizetti-heroines/

http://www.concertonet.com/scripts/review.php?ID_review=9483

Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

George Damian: Atacul terorist din Paris – motiv pentru invadarea Siriei (şi România nu intră în Schengen)

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 9, 2015 - 12:00pm

Biserica distrusa in Homs - Siria - Church - SyriaHai să ne imaginăm următorul scenariu: teroriştii care au atacat redacţia Charlie Hebdo din Paris reuşesc să scape. Este extrem de probabilă această evoluţie: la 48 de ore de la producerea atacului cei doi terorişti nu au fost capturaţi şi mie unuia mi se pare că francezii vânează nişte fantome. În plus atacurile cu grenade, bombe artizanale, împuşcăturile din Paris împrăştie atenţia serviciilor speciale care trebuie să urmărească mai multe ţinte în acelaşi timp.

Să presupunem deci că teroriştii reuşesc să fugă din Franţa şi să ajungă la una din bazele Statului Islamic din Siria sau Irak. Şi de acolo difuzează un clip pe Youtube în care povestesc cum au fost ei viteji şi au ucis nişte ziarişti neînarmaţi şi aşa mai departe. Reuniune Consiliul de Securitate ONU, raport oficial şi dezvăluiri de presă privind legăturile teroriştilor de la Paris cu Statul Islamic, toată lumea este de acord că trebuie eliminat pericolul terorist reprezentat de această mişcare din Siria, rezoluţie ONU cu „all necessary means” pentru eliminarea duşmanului, crearea unei coaliţii şi invadarea Siriei. Rusia nu cred că va vota pentru, dar nici nu îşi va folosi dreptul de veto. Cu NATO sau fără NATO, occidentalii vor intra în Siria.

Scenariul mi se pare la fel de valabil şi în cazul în care cei doi terorişti vor fi împuşcaţi de forţele speciale franceze, mai ales dacă în confruntarea finală vor exista victime colaterale (am aşa, o impresie că nu prea vrea nimeni să-i captureze vii pe cei doi fraţi şi nici ei nu par genul care să se predea). Ultima ştire este că teroriştii sunt totuşi în Franţa şi au luat ostatici (victimele colaterale). Rămân la părerea că va exista o intervenţie militară occidentală în Siria. Iar România nu va fi acceptată în Schengen anul acesta, pentru că nu are frontierele sigure.

George Damian

Sursa: George Damian Blog via Ziaristi Online

Citiţi şi:

Satiră şi umor, calomnie şi insultă, instigare la ură – care sunt limitele?

Despre ziariştii ucişi în Franţa: adulţii trebuie să îşi asume consecinţele propriilor fapte

Jurnalistul veteran Mirel Curea despre atentatul de la Charlie Hebdo: Ut tensio, sic vis! FOTO / VIDEO »

Categorii: ziaristi_online

Mafia închirierilor de locuințe. George Lixandru despre cârdăşia de la Buzău dintre infractori şi Poliţie

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 9, 2015 - 11:30am

BuzauDoamna cu epoleți n-a fost niciodată fată mare. Doar o târâtură când pe centura Ceaușeștilor, când pe ringul de striptis al lui Iliescu ori Băsescu. De Constantinescu nici nu poate fi vorba, fătuca asta punând-o cu oricine, numai cu el nu! Mai nou, șefi de Poliţie din aproape toată ţara au probleme cu Justiţia. Sunt cercetaţi, arestaţi sau daţi afară din sistem, însă corupţia prinde alţi şi alţi poliţişti în joc. Pare că oricâte dosare ar deschide DNA, numărul corupţilor rămâne constant în rândul poliţiştilor. Uniforma de poliţist este făcută zilnic de ruşine, fie că vorbim de celebrul caz „Puiu“ Şoric de la Neamţ, fie că ne uităm în propria curte: cazul comisarului Tudorel Alexandru versus Spoitoru. Aproape că nu există judeţ din ţară care să nu fi fost atins de tentaţia mitei şi să nu fi călcat procurorii pe-acolo.
Recuperatori… cu grade
Resimțită din plin de investitorii și speculanții imobiliari, criza financiară i-a făcut pe unii dintre aceștia să descopere rapid un nou produs de nișă. Cu un profit sigur și destul de ridicat. Iar dacă în ecuație mai intervine și câte un polițist care, sub masca aplicării legii, se ocupă de sperierea și amenințarea bieților chiriași, business-ul înflorește și mai abitir. În județul Buzău, samsarii de locuințe acționează de zeci de ani nestingheriți, știind că sunt protejați de oamenii legii. Aici, oamenilor le este teamă să vorbească cu presa, nu pentru că infractorii pe care i-ar denunța ar afla, ci pentru că le e frică de oamenii în uniformă, le e frică de polițiști. O plângere la poliție te face repede să înțelegi că recuperatorii chiriilor cu grade au susținere. Nicio investigație nu este finalizată. Poate și pentru că structura mafiotă este susținută de oameni influenți, din fruntea județului.
Mucegai și igrasie pe bani grei
Marius T. a închiriat locuința de 20 de mp – în care locuiește acum -, de la o familie de romi lăutari de pe strada Vulcan, pentru 400 de lei pe lună. Rămâi uimit cât de mare e prețul: în cameră e igrasie și mucegai, toaleta e în curte, exact ca la țară, încălzirea centrală funcționează, dar prost, prin curte mișună șobolani. Tot în aceeași curte cu Marius mai locuiesc 15 persoane. Toate în aceleași condiții. Pe strada Nimfelor, o bătrână obeză oferă condiții mai “bune”, la același preț, dar nu ai căldură. “Am un calorifer electric, domnule! Nu consumă mult. Acte nu fac că trebuie să dau jumate la stat”. La bloc, prețul unei chirii e mult mai mare. De la 450 de lei la câteva sute de euro pe lună. Condițiile sunt însă, de multe ori, aceleași. Aceeași igrasie și același mucegai, dar de… bloc! Așadar, prețul urcă vertiginos! Iar dacă vrei să repari și țevăraia și alte “acareturi” cu care e pricopsită garsoniera, te duci pe Grigore Baștan, blocul A, scara A, apartamentul 24. E acolo unu’, Grigorescu, firesc, nu pictorul, dar tot un “Grigorescu autentic”: bou, dar escroc. Cât ai zice Gica (nevasta boului), te fac ăștia de 450 lei. Bașca niscaiva reparații, că trebuie! Mucegaiul de calitate costă! Iar actele… Nu, dom’le, că “actele n-aduce bani, ia bani! Iar io cu ce mai rămâi?”.
Business-ul cu sărăcia
Odată cu sărăcia din satele românești numărul celor care au migrat spre oraș s-a triplat. Migranții sărăciei. Noii cetățeni ai Buzăului lucrează pe 5 lei pe oră, n-au asigurare de sănătate, în general lucrează în construcții, ori fac munci necalificate. Acești oameni cad pradă unora ca acelora de pe strada Vulcan, ori Nimfelor, ori Grigore Baștan și unor firme imobiliare care nu mai au de mult timp o activitate fiscală. Majoritatea închiriază de fapt, rable de imobile, într-o stare de nedescris, de la proprietari privați. E o mafie în care se câștigă bani mulți. Există intermediari care închiriază locuințele de la proprietar pentru a le subînchiria apoi, cu dublu sau triplu preț. Locuințe insalubre, în care n-ar locui niciun om sănătos la cap, sunt închiriate scump. Banul pentru chirie se încasează din mână, uneori sub amenințare. Astfel, o locuință de 30 de metri pătrați dintr-un cartier mărginaș al Buzăului este subînchiriată de intermediar unui ins venit să muncească la oraș cu 500 lei pe lună. Aceasta e „chiria rece”, cum se spune aici. Adică o chirie fără cheltuieli de regie: întreținere, curent electric și gunoi. Chiria este încasată lunar, cu bătaie la usa chiriașilor. Dacă aceștia întârzie cu plata, atunci proprietarul amenință cu “câinii săi” – câinii sunt bravii polițiști buzoieni, sectoriștii cartierelor buzoiene ademeniți de foșnetul banilor nemunciți. Unii proprietari încasează chiria pe trei luni în avans, iar după o lună îl evacuează pe chiriaș sub diferite pretexte. Iar, în situația dată, chiriașii nu au ce face… Sunt cel puţin câteva mii de chiriaşi care plătesc de la 100 de euro pe lună pe cameră până la câteva sute dar banii se duc la proprietari neimpozitaţi. Doar două-trei mii de proprietari din Buzău din câteva zeci de mii îşi declară în prezent veniturile şi sunt impozitaţi cu 16%. Autorităţile nu par să fie conştiente de amploarea acestui fenomen, deşi prin controale el ar putea ieşi în evidenţă cu mare uşurinţă. Ori, mai degrabă, așa cum arătam mai sus, sunt implicate, cu polițiști cu tot, în această importantă afacere. Ca să vă daţi seama ce înseamnă închirierile la negru, luaţi orice publicaţie cu anunţuri de mică publicitate sau urmăriţi-le pe cele electronice.
Evaziunea la ea acasă
Dacă acceptăm părerea specialiştilor imobiliari că circa 1/3 dintre locuinţele din mediul urban sunt închiriate la nivel de ţară, la Buzău doar apartamente sunt vreo 23 000, adică circa 7000 aduc venituri neimpozitate. Cu un venit mediu de circa 200 de euro lunar pe locuinţă rezultă lunar peste 50 de miliarde de lei şi circa 700 de miliarde anual care scapă fiscului. O socoteală simplă ne spune că sunt cel puţin 100 de miliarde de lei anual pe care nu îi încasăm doar la Buzău. Poate că cifrele noastre vi se par fanteziste dar acestea sunt corelate foarte bine cu numărul de elevi, studenţi şi salariaţi de la nivelul municipiului care se presupune că stau în chirie. Doar ceva peste 3000 de persoane au viză de flotant pe Buzău, multe dintre acestea obţinute tocmai pe baza celor 2100 de contracte de închiriere înscrise la fisc. Specialiştii din Finanţe spun că aceste calcule sunt extrem de relative dar sunt de acord că sunt în joc mari sume de bani care ar putea fi scoase la iveală ca o protecţie pentru proprietar, paza împotriva distrugerilor, şi chiriaş care ar avea aşa şi drepturi, nu doar obligaţii şi ar mai putea să îşi deducă şi chiria din impozitul pe venitul global. Reprezentanții autorităților buzoiene spun că nu au nici o evidenţă a locuinţelor închiriate dar recunosc că există câteva mii de cereri pentru locuinţe prin ANL sau terenuri. Nu este greu de imaginat că tinerii respectivi plătesc sute de euro lunar evazioniştilor locali pentru că administraţiile locale nu fac faţă cererilor de locuinţe. Așadar, să fie doar speculanții imobiliari, intermediarii veroși și proprietarii mizerabili și infractori singurii responsabili de starea de fapt a închirierilor de locuințe? Noi vă zicem că nu. Pentru că autoritățile locale doar par a fi depășite de problemă, în realitate sunt dispuse să închidă un ochi, sau chiar pe amândoi, când li se oferă și lor “dreptul” din afacere, chiar dacă aceasta e destul de dubioasă. Gunoiul neputinței impunerii legii e măturat sub preș. E un cerc vicios, în care mafia imobiliară și cea infracțională se servesc reciproc. E un cerc vicios și foarte periculos, când „omerta“ de tip mafiot se extinde și la nivel de autorități.

George Lixandru

Gazeta lui Buzoianu via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Seară de Poezie: UniVers InVers – Sezatoare Multimedia

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 9, 2015 - 11:00am

Univers In VersUniVers InVers – Sezatoare Multimedia alaturi de M.O.V. ( Miscarea Oamenilor Visatori ), cu sprijinul Targurilor Excelsior va invita la o seara deosebita in care facem schimb de experiente, sentimente, memorii, cuvinte, toate adunate intr-un cuvant: poezie.

Sunt invitati in mod special oamenii pasionati de arta si cuvant. Poate participa orice bun ascultator, poet consacrat sau in devenire. Daca aveti creatii proprii sunteti invitati sa le recitati alaturi de noi, un grup de tineri nou-veniti in lumea poeziei, dar cu vise puternice si de viitor.

Evenimentul are ca scop si o actiune caritabila: veti putea ajuta un om care a avut o nesansa in viata, un om pe care il vom invita la urmatoarea sezatoare, si caruia i se spune “Poetul Strazii”. Povestea sa ne va fi prezentata de catre dna Elena Adam (asistent social). Fiecare om poate dona (nu este obligatoriu) dupa cat il duce buzunarul, inima, interesul pentru povestea Poetului Strazii.

O jumatate din suma stransa se va duce pentru copiii de la Asezamantul Pro Vita din Slobozia, Giurgiu, pentru achizitionarea de lemne –
http://bindiribli.ro/2014/11/22/strangere-de-donatii-haine-alimente-jucarii-carti-etc-pentru-copiii-din-giurgiu/

“Cuvintele nespuse ale poetilor” se va desfasura in data de 9 ianuarie pe str. Toma Caragiu (intrare din Ion Ghica)  nr. 3, Piata Universitatii, vis-a-vis de Cinema Pro, mai exact in spatele Muzeului de Istorie al Bucurestiului (Palatul Sutu), la orele 18.30.

M.O.V.

Categorii: ziaristi_online

Tudor Chiuariu ar putea înfunda puşcăria împreună cu fratele consilierului prezidenţial Andrei Muraru, geamănul Alexandru Muraru. CAZUL TURIANU vs MILIŢIA SPIRITUALĂ

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 8, 2015 - 6:30am

Fratii Andrei si Alexandru Muraru - Relu Fenechiu - Tudor Chiuariu - mafie - coruptie - Klaus Iohannis

“Justiţia trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În acelaşi timp, Justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul şi Inspecţia Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuţiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informaţii în presă (…)” - Klaus Iohannis *

Ponta Iohannis si fratii MuraruSpecial pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, revoltat de scurgerile în presă, prezentăm azi cazul unui cuplu de scurgători de informaţii cu caracter confidenţial şi protecţie secretizată din Ministerul Justiţiei: consilierul său pentru relaţiile cu societatea civilă, Andrei Muraru, şi fratele său, Alexandru Muraru, fost consilier al condamnatului penal Tudor Chiuariu.

Actualul consilier prezidenţial Andrei Muraru, fost bursier al Colegiului Noua Europă şi al Muzeul Holocaustului şi mândru conferenţiar pentru Rotary Club – Iaşi, a fost toată viaţa lui consilier. La vreo 23 de anişori a devenit, direct de pe băncile şcolii, “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană”. Apoi a început, chipurile, să-l consilieze pe primul ministru al României, nefastul şi necoptul Călin Popescu Tăriceanu. În ce probleme, mister…  De la Palatul Victoria a ajuns consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României, Dorin Dobrincu, personaj instalat ilegal de către Vladimir Tismăneanu şi menţinut ilegitim în funcţie prin trafic de influenţă exercitat de Vladimir Tismăneanu, Emil Boc şi Traian Băsescu asupra ministrului de Interne Dan Nica (apropo, Parchetul General şi DNA: acum nu mai funcţionează imunitatea). În final, Dobrincu a fost dat afară de la Arhive, aşa cum merita, consilierul său reuşind astfel performanţa ca, după ce a primit un şut în dos să facă, totuşi, un pas înainte. Aşa că de la consiliat a săltat, la cererea lui Crin Antonescu către Victor Ponta, în funcţia de director al ICCMER. Din această poziţie a reuşit performanţa de a deveni el însuşi o bulă neagră în Raportul SUA privind drepturile omului în România (pag 11), pentru “calităţile” sale deosebite înregistrate de Departamentul de Stat al SUA: “ţipete, urlete, injurii la adresa colegilor, investigaţii abuzive, birocraţie absurdă”, şamd.

Geamănul Alexandru Muraru, un CV Tudor al găştii Chiuariu – Fenechiu – Adomniţei

De menţionat că, în toată această perioadă Andrei Muraru a fost consilier pe probleme ideologice al organizaţiei de extremă-stânga Miliţia Spirituală şi consilier personal al celebrului puşcăriaş Relu Fenechiu. În paralalel, fratele său geamăn, Alexandru Muraru, îl seconda ca consilier al condamnatului penal Tudor Chiuariu, la Ministerul Justiţiei, infractor în favoarea căruia a declanşat un scandal de presă după ce a atacat-o sălbatic pe președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Livia Stanciu. După cum informa Reporter Virtual, Grigore Cartianu, Ombudsman-ul Grupului „Adevărul”, a luat atunci o poziţie categorică faţă de acest atac abject: „Am citit la rubrica Blogurile Adevărul un text absolut descalificant, semnat de dl. Alexandru Muraru. Textul pare scris de C. V. Tudor, în anii săi de glorie imundă, sau de tandemul Mihai Gâdea-Mircea Badea, contemporanii noştri (…) O producţie „gazetărească” precum comentariul d-lui Alexandru Muraru este inacceptabilă, prin limbaj şi rea-credinţă, chiar şi dacă ar reprezenta opinia sinceră şi dezinteresată a autorului său”, afirma Grigore Cartianu. Poziția integrală a grupului „Adevărul” și cea a lui Grigore Cartianu, aici.

Alexandru Muraru a mai fost de vreo două ori consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, apoi băgat pe sub pielea lui Daniel Barbu, la Ministerul Culturii, pentru a deveni, pe aceleaşi pile relufenechiene, director al Institutului Naţional al Patrimoniului, post cu mize de zeci de milioane de euro. Pe lângă funcţia de consilier (sovietic?) de la Cotroceni, fratele Andrei Muraru mai ocupă şi un fotoliu călduţ de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, pentru ca, în tandem informativ, geamănul acestuia, Alexandru Muraru, să ocupe un loc în Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune. Probabil ca merit pentru “deontologia” care a dus la ejectarea sa de pe platforma cotidianului “Adevărul”.

Tandemul penal al “miliţienilor spirituali” Muraru faţă cu profesorul de drept Corneliu Turianu

Tot în tandem, dar de data aceasta penal, cei doi fraţi gemeni sunt cercetaţi de organele de anchetă pentru furt de documente cu protecţie de secretizare din Ministerul Justiţiei şi folosirea lor pentru şantaj personal şi calomnie publică, inclusiv la TVR, în încercarea lui Andrei Muraru de a-şi instala fratele la CNSAS prin înscenarea unui caz de presă şi atacarea nefondată a secretarului Colegiului CNSAS, profesorul de drept Corneliu Turianu.

La 30.03.2012, tovarăşii celor doi Murari anunţau cu elan revoluţionar: “Asociaţia Civică Miliţia Spirituală solicită demiterea din funcţia de secretar al Colegiului CNSAS a lui Corneliu Turianu, fost secretar de partid, propagandist comunist şi absolvent al şcolii de partid.” Afirmaţia era susţinută de Andrei Muraru, care, invitat fiind la TVR pentru a expune cazul, fără a se solicita însă şi opinia celui acuzat, a fluturat Dosarul de cadre al lui Corneliu Turianu, ameninţând cu noi dezvăluiri. În replică, Corneliu Turianu a declarat ca isi da demisia de la CNSAS dar cu o singura conditie: ca Andrei Muraru, membrul organizatiei anarhiste de extrema stanga Militia Spirituala, ajuns sefut la IICCMER, sa dovedeasca ca a fost secretar PCR.

În paralel, secretarul Colegiului CNSAS l-a dat în judecată pe directoraşul cel viteaz de la IICCMER. După ce a fugit de instanţă, Andrei Muraru şi-a trimis ca apărător un “avocat cu talent clovincesc”, după cum a afirmat Corneliu Turianu: generalul de mucava Dan Voinea. Instanţa de fond nu a fost tocmai favorabilă actualului consilier prezidenţial, după cum surprinde şi Gândeşte.org: „Pârâtul Andrei Muraru a transmis cu titlu de informații reale și necontestate elemente de fapt, care fie nu sunt decât simple speculații (caracterul lucrării publicat de reclamant), fie sunt informații fără o bază factuală concretă oferită cititorilor”, se afirmă în documentele procesului, arătându-se şi că „acesta (pârâtul) nu doar că a prefigurat efectul defăimător al scrierilor sale, dar în mod evident l-a și urmărit.” Soluţia primei instanţe AICI şi un interviu cu profesorul Corneliu Turianu despre condamnarea lui Andrei Muraru AICI.

Corpul de Control reclamă penal “săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi neglijenţă în serviciu”

Mergând pe firul cazului, profesorul Turianu a solicitat Ministerului Justiţiei să-i identifice Dosarul de cadre, aşa numita Mapă profesională, în Arhiva ministerului. Surpriza nu s-a lăsat aşteptată: Mapa profesională a fostului judecător Corneliu Turianu, împreună cu alte 17 Dosare în original, a fost subtilizată, după cum a demonstrat ancheta organelor speciale de investigaţii, chiar de către Alexandru Muraru. Pentru depistarea făptuitorilor s-a constituit o echipă a Corpului de Control a Ministerului Justiţiei care a eliberat Raportul Nr 90826/650/2012 privind “aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi neglijenţă în serviciu, prevăzute şi pedepsite de Art 242 şi Art 249 din Codul Penal”. Rezultatele anchetei Corpului de Control au contrazis declaraţiile mincinoase date de Alexandru Muraru în faţa autorităţilor specializate. Cercetarea penală este în curs, după ce organele au încercat să o închidă, sub un pretext demonstrat de profesorul Turianu ca fiind fals.

Pedeapsă până la 10 ani de închisoare

La cererea noastră, profesorul de drept Corneliu Turianu ne-a edificat: “Rezolutia de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului a stabilit în mod corect care sunt făptuitorii: Alexandru Muraru şi Tudor Chiuariu, cât şi vinovăţia acestora. Neînceperea urmăririi penale s-a dispus nu pentru că aceştia ar fi nevinovaţi, ci pentru că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie pentru răspunderea penală, ceea ce este cu totul greşit.  Motiv pentru care am atacat la Parchet la finalul anului trecut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, demonstrând că, în mod eronat, procurorul de caz a aplicat regulile privind prescripţia în materie civilă. Altfel spus, procurorul a omis să observe că făptuitorul Alexandru Muraru, consilier la acea vreme al ministrului Chiuariu, avea calitatea de funcţionar public prevazută de Codul penal, ceea ce constituie o agravantă a infracţiunii respective şi atrage majorarea pedepsei cu un an de zile, respectiv la 6 ani închisoare. În acelaşi timp, ţinând cont ca Dosarul profesional conţine informaţii confidenţiale, se aplică şi Art 249, aliniat 2 din Codul Penal, care prevede o pedeapsă de la până la 10 ani de închisoare. Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru fapte ce atrag pedepse mai mari de 5 ani închisoare este de 8 ani (iar nu de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăseşte 5 ani).”

Chiuariu ar putea înfunda puşcăria pe mâna fraţilor Muraru

Consultând litera legii, am aflat că, potrivit Codului Penal în vigoare la data infracţiunii, la ART. 145 se arată că “Prin termenul “public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. Iar ART. 146 stabileşte   Consecinţele deosebit de grave astfel:Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.“. ART. 147 arătând că “Prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. Prin “funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.” Aşadar, atât Alexandru Muraru cât şi şeful său, Tudor Chiuariu, dacă este găsit răspunzător de activitatea infracţională săvârşită în numele său direct – potrivit anchetei -, sunt pasibili de pedeapsa cu închisoare, urmând să se stabilească şi gradul lui Andrei Muraru de complicitate sau chiar de instigare a faptei.

După cum se ştie, Chiuariu a fost condamnat definitiv, dar cu suspendare, în Dosarul Poştei Române. Dacă însă va fi din nou condamnat penal, atunci va primi şi cei trei ani şi jumătate din condamnarea cu suspendare.

Andrei Muraru, struţo-cămila prezidenţial-monarhistă

Iar în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, şeful agitatorului Andrei Muraru, ne întrebam cum poate reprezenta instituţia prezidenţială acest consilier al său care susţine “cu toată forţa” Monarhia? Într-un interviu pentru Gândul, realizat anul trecut, la întrebarea dacă “ar fi gata să contribuie la revenirea la monarhiei” Muraru spune fără să ezite “Da!”. “M-aş implica cu toată forţa la un asemenea proiect, evident în măsura în care ar exista o voinţă cât mai pronunţată a românilor. M-aş implica pentru că eu cred cu tărie în această formă de guvernământ şi pentru că i-ar aduce beneficii certe României, mai ales în situaţia în care ţara se regăseşte astăzi”. Un consilier prezidenţial monarhist chiar nu s-a mai văzut până acum…

(*) Semnalat de MAKE în articolul din BURSA “FUGIND DE DRACU’, AM DAT DE TATĂL DOMNIEI SALE: Klaustrarea presei

Portalul Ziaristi Online a obţinut Documentele cazului:

Plangere Turianu Muraru 1 Plangere Turianu Muraru 2 Plangere Turianu Muraru 3 Referat Politie Muraru Chiuariu 1 Referat Politie Muraru Chiuariu 2 Referat Politie Muraru Chiuariu 3 Turianu Parchet 1 Turianu Parchet 2

Categorii: ziaristi_online

PREMIERĂ: O româncă lucrează pe o platforma marină de foraj din golful Mexic. Georgiana Elena Năstase este masteranda profesorului Marian Rizea

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 8, 2015 - 6:15am

Ing. ec. cadet Georgiana Elena NASTASEPREMIERĂ NAŢIONALĂ ŞI POATE CHIAR MONDIALĂ: ROMÂNCA Georgiana Elena NĂSTASE LUCREAZĂ PE O PLATFORMĂ MARINĂ DE FORAJ

de Prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA

Universitatea Ecologică Bucureşti

Cadru didactic asociat UPG Ploieşti,

Membru titular al DIS-CRIFST, Academia Română

Expert-evaluator ARACIS

“Indiferent ce lucru fac, femeile trebuie să-l facă de două ori mai bine decat bărbaţii pentru a fi luate în seamă. Din fericire, asta nu e greu deloc.” – Charlotte Whittond (1896-1975), fost primar al oraşului Ottawa

Abstract:

There are countless examples of representatives of the fair sex who hold primacy in various fields, among them being many of our compatriots . We have , for example , the first female engineer , pilot, doctor , priest, spy , surgeon , lawyer , architect , officer , etc. , etc. , professions belonging to the complexity and daring men. The oil industry , where Romania has an experience of over 150 years and holds the capacity of a pioneer is what made possible for a Romanian engineer namely Georgiana Elena NĂSTASE graduate of the University of Oil and Gas , currently in the Master II Management Oil – Gas Industry and employee at Grup Servicii Petroliere (GSP ) Constanta, be the first female national and even worldwide female working on a drilling platform.

Rezumat:

Sunt nenumărate exemple de reprezentante ale sexului frumos care deţin întâietatea în diverse domenii, printre acestea numărându-se şi multe dintre compatrioatele noastre. Avem de exemplu, prima femeie inginer, pilot, medic, preot, spion, chirurg, avocat, arhitect,ofiţer, etc., etc., profesii care aparţin prin complexitate şi temeritate bărbaţilor. Industria petrolieră, cu o vechime de peste 150 de ani, în care România deţine pionieratul, este cea care a făcut posibilă ca o româncă, inginera Georgiana Elena NĂSTASE, absolventă a Universităţii de Petrol şi Gaze, actualmente în anul al II-lea la masteratul Management în industria de petrol-gaze şi angajată a Grup Servicii Petroliere(GSP) Constanţa, să fie prima reprezentantă feminină naţională şi chiar mondială, care lucrează pe o platformă de foraj marin.

Ca profesor universitar titular sau asociat la serie de universităţi militare şi civile, am avut în ultimii 10 ani de activitate, multe surprize dintre cele mai diverse privind motivaţiile, nivelul de pregatire, vârsta ori ocupaţiile cursanţilor (de la licenţă sau masterat).

O mare şi plăcută surpriză am avut-o în acest an universitar când, la cursul pe care-l predau în cadrul programului masteral Management în industria de petrol si gaze, trecând în revistă locul de muncă al cursanţilor am aflat că domnişoara Georgiana Elena NĂSTASE, absolventă a UPG Ploieşti, facultatea Ştiinţe economice 2011 şi TPP 2013, este angajata SC Grup Servicii Petroliere SA Constanţa şi efectuează un stagiu pe platforma petrolieră de foraj marin ORIZONT, în golful Mexic, platformă pe care fusesem şi eu în toamna anului 1987 când îndatoririle profesionale mi-au oferit şansa de a face un tur pe toate platformele marine din Marea Neagră: Saturn, Jupiter, Fortuna, Prometeu, Orizont, Gloria, etc.

Ca unul care cunosc viaţa dură a celor care lucrează în domeniul petrol şi gaze dar în mod special a celor de pe platformele de foraj marin, am fost uimit când am constatat că frumoasa şi eleganta domnişoară cursantă lucrează într-un loc considerat ca fiind exclusiv al bărbaţilor. Cred că la fel de plăcut surprinşi au fost şi colegii de grupă care au savurat scurta poveste a celei ce eu cred că este prima reprezentantă feminină româncă şi poate chiar din lume care munceşte pe o platformă de foraj marin, într-o zonă dintre cele mai dificile:golful Mexic.

Povestea domnişoarei inginer economist Georgiana NĂSTASE este scurtă dar edificatoare pentru o tânără care ştie ce vrea să realizeze în viaţă.

M-am născut în oraşul Boldeşti-Scăieni judeţul Prahova şi am copilărit într-un loc unde pentru localnici, mirosul de petrol şi gaze era o normalitate. După terminarea liceului, am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe economice din Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, specializarea Cibernetică, Statistică şi Managementul Informaţiilor între 2008-2011, apoi Facultatea de Tehnologia Petrolului, specializarea Ingineria şi protecţia mediului finalizată în 2013.

Între anii 2010-2012 am fost voluntar la Asociatia D3 Generatii Ploiesti, organizaţie non-profit, apoi referend la OMV Petrom (Exploatare şi Producţie) 2013 şi cadet la GSP Offshore Constanţa începând cu 01 februarie 2014. Din luna iulie a.c. lucrez pe platforma de foraj-marin Orizont a GSP OFFSHORE, Mexico City, Ciudadd del Carmen.”

Ing. ec. cadet Georgiana Elena NASTASE pe platforma marina din Mexic

Clar şi la obiect. Ulterior am mai aflat că a urmat mai multe cursuri de specializare, obţinând certificatul IWCF, nivel 2, că este cunoscâtoare a limbilor engleză, spaniolă şi franceză, că are abilităţi IT, carnet auto, etc., etc. dar cel mai mult că îi place ceea ce face şi vrea să devină expert în protecţia mediului pe platformele de foraj marin.

Pentru un profil al unui tânăr din zilele noastre cred că este mai mult decât surprinzător iar dacă este vorba de o tânără, atunci, cuvintele sunt de prisos. Totuşi, înainte de a trece în revistă câteva dintre femeile românce care au făcut şi fac cinste neamului românesc, nu pot sa nu-mi exprim admiraţia faţă de părinţii domnişoarei Georgiana care nu lucrează în petrol şi gaze pentru educaţia dată fiicei lor, faţă de UPG Ploieşti ca lăcaş de ştiinţă şi profesorii săi, faţă de vizionarii manageri ai GSP Constanţa ca au deschis o nouă cale de afirmare tinerilor şi nu în ultimul rând faţă de domnişoara inginer Georgiana NĂSTASE. BRAVO UPG, BRAVO GSP Constanta, BRAVO GEORGIANA! Succes şi mult noroc iar bunul Dumnezeu să te ocrotească în drumul temerar pe care ţi l-ai ales!

Când eşti contemporan cu tineri din generaţia Georgianei NĂSTASE(olimpici, inventatori, sportivi, militari, specialişti în cele mai diverse domenii, etc. ) care fac cinste României, nu poţi să nu realizezi că poporul roman are vână şi un viitor sigur iar afirmaţia marelui savant Henri COANDĂ (1886-1972) „… Ce noroc ar avea omenirea, dacă ar avea multe naţii care să-i fi adus faţă de numărul de locuitori atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani!”[2], bazată cu siguranţă şi pe cunoaşterea realizărilor conaţionalelor noastre:[3]

  • Virginia Maria Andreescu–Haret (1894-1962) – prima femeie arhitect din lume
    •Ana Aslan (1897–1988) – a descoperit vitamina H3 (Gerovital), un produs geriatric brevetat în peste 30 de ţări
    •Clemansa Barberis–Plăcinteanu (1899–1986) – prima femeie compozitor de muzică de operă din România
    •Sarmiza Bilcescu (1867–1935) – prima femeie înscrisă la Facultatea de Drept din Pariş. Prima femeie avocat din Europa. Prima femeie din lume care a obţinut titlul de Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona
    •Smaranda Brăescu (1897–1948) – prima femeie cu brevet de pilot din România. •Gabriela Chaborski (1891–1936) – prima femeie conferenţiar din România
    •Irina Constanziu–Vlassopol (1900–1979) – prima femeie ofiţer din Marina Comercială Română
    •Maria Cuţarida Crătunescu (1857–1919) – prima femeie doctor în medicină (medic) din România
    •Cecilia Cutescu–Storck (1879–1969) – prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa
    •Elena Densuşianu–Puşcariu (1875–1966) – prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România, prima femeie profesor de clinică de oftalmologie din lume
    •Smaranda Gheorghiu (1857–1944) – prima femeie care a călătorit spre Polul Nord.
    •Elena Ghika (Dora d’Istria) (1828–1888) – prima femeie care a urcat pe Mont Blanc.
    •Aurora Gruescu (1914–2005) – prima femeie inginer silvicultor din lume. Prima româncă intrată în Guinness Book.
    •Sofia Ionescu–Ogrezeanu (1920–2008) – prima femeie neurochirurg din lume.
    •Angela Lefterescu (1926–2007) – prima femeie căpitan de cursă lungă din Europa.
    •Eliza Leonida Zamfirescu (1887–1973) – prima femeie studentă a Academiei Regale Tehnice din Berlin. Prima femeie inginer din Europa.
    •Uca Maria Marinescu (n.1940) – prima româncă ce a ajuns în Antarctica.
    •Ştefănia Mărăcineanu (1882–1944) – adevărata descoperitoare a radioactivităţii artificiale.
    •Vera Myller (1880-1970) – prima femeie profesor universitar din România
    •Ella Negruzzi (1876–1949) – prima femeie avocat din România
    •Anna de Noailles (1876 – 1933) – prima femeie comandor al Legiunii de Onoare
    •Raluca Ripan (1894–1972) – prima femeie decan din România
    •Elena Stoenescu–Caragiani (1887–1929) – prima femeie aviator din România
    •Elena Teodorini (1857–1926) – prima solistă din România care a cântat pe scena teatrului Scala din Milano
    •Maria Teohari (1885–1975) – prima femeie astronom din România
    •Marta Trancu–Rainer (1875–1950) – prima femeie chirurg din România
    •Elena Văcărescu (1864–1947) – prima femeie din Academia Română
    •Luiza Zavloschi (1883–1967) – prima femeie primar din România

Şi lista ar putea continua cu prima femeie savant, zugrav ,cizmar, marinar, politician, paraşutist etc.,etc.

Bibliografie:

[1].http://issuu.com/upetrom/docs/gsp_-_site/33?e=1448701/8711952.

http://issuu.com/upetrom/docs/curierul_gsp_-_site/41?e=1448701/7479274

[2].M. Rizea; E.Rizea – Petrol, dezvoltare si (in)securitate, Ediţia a II-a, Editura SIPG Bucureşti, 2008.

[3]. https://www.google.com/?gws_rd=ssl#q=femei+celebre+din+lume

Sursa: Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Jurnalistul veteran Mirel Curea despre atentatul de la Charlie Hebdo: Ut tensio, sic vis! FOTO / VIDEO

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 7, 2015 - 11:55pm

Citroen c3 masina atacatorilor de la Charlie Hebdo ParisReferitor la ceea ce s-a intamplat la Paris? Ut tensio, sic vis!
Cand iti bati joc de ceea ce un om – bun sau rau, frumos ori urat, destept ori prost, pe gustul sau pe negustul tau – are el mai sfant, trebuie sa te astepti la orice si sa-ti asumi orice, cu atat mai mult cand bataia de joc este absolut gratuita!

Sa inteleg ca de maine as putea publica niste caricaturi in care sa pis in freza religia iudaica, ba chiar si holocaustul, in numele satirei, umorului si al artei, a liberatii de expresie?
Sigur, as putea, dar ma duc la parnaie cativa ani, ca asa scrie la lege!

Satira absoluta, umor total, dar nu chiar la adresa oricui, liberate de expresie la tot cartierul, dar nu chiar cu oricine!

“In 2006, Charlie Hebdo a republicat celebrele caricaturi daneze din ziarul Jyllands-Posten in care aparea Profetul Mahomed, iar pe prima pagina, o imagine in care Profetul se plange de adeptii sai fundamentalisti, spunand ca “e greu sa fii iubit de prosti”. Tirajul a sarit imediat la 400.000 de exemplare(de la 50000 n.m.), insa revista a fost criticata, inclusiv de presedintele Chirac, in vreme ce mai multe organizatii musulmane au intentat o actiune in justitiei. Multi intelectuali au sarit insa in apararea publicatiei satirice iar justitia i-a achitat pe redactori. Publicarea caricaturilor a produs insa proteste anti-franceze in intreaga lume.”

“In 2008, Charlie Hebdo a fost in centrul unui alt scandal, dupa ce a publicat o caricatura antisemita. De aceasta data, caricaturistul a fost concediat, revista reafirmandu-si pozitia critica fata de orice forma de intoleranta.”

Sursa: Mirel Curea
/ Facebook via Ziaristi Online

Categorii: ziaristi_online

Mihai Eminescu: chestiunea Basarabiei la 1878. Atunci ca si acum. Revendicarea românească… Tezaurul României de la Moscova

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 7, 2015 - 3:33am

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884In ianuarie-februarie 1878, Mihai Eminescu publica o serie de articole in ziarul “Timpul“, cu privire la controversata – si atunci, situatie a Basarabiei. Din acel set de articole pretioase care au facut si fac istorie (!),  extrag mai jos cateva pasaje revelatoare.

Mai apoi, inserez numai una dintre filmarile realizate si publicate foarte recent de jurnalistul Victor Roncea la Ziaristi Online (le puteti vizualiza pe toate - aici), cu ocazia exprimarii punctelor de vedere ale unor specialisti, cu prilejul publicarii recente a volumului  “Tezaurul României de la Moscova” (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2014) – autor Profesor univ. Ioan Scurtu. Cartea  trateaza si situatia negocierilor (in perioada 2004-2012) pentru returnarea partii de tezaur romanesc nereturnata de Rusia, Romaniei.

Intrucat subiectele Basarabia si returnareaTezaurului Romaniei sunt interdependente, va invit la un popas de cugetare romaneasca…

***

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 25 ianuarie 1878:

Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi cîteva zeci de milioane cheltuieli de război, am ajutat pe ,,mandatarul Europei” în Basarabia întreagă a fost a noastră pe cînd Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pămînt drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi pînă în veacul al nouăsprezecelea.

Mandatarul Europei vine să mîntuie popoarele creştine de sub jugul turcesc şi începe prin a-şi anexa o parte a unui pămînt stăpînit de creştini, în care nu-i vorba de jug turcesc? Ciudată mîntuire într-adevăr.

Cuvîntul nostru este: De bunăvoie niciodată, cu sila şi mai puţin.

_____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 28 ianuarie 1878:

N-avem nici un schimb de făcut cu Rusia în particular şi nu-i dăm nimic ei, precum nu pretindem nimic de la ea în special decît ca să consfinţească cuvîntul împăratului ei. Numai toţi semnatarii Tratatului de Paris, care va servi de bază a deliberărilor Congresului, ne pot da ceva — lua nu ne pot nici ei nimic;prin Tratatul de la Paris: integritatea şi neatîrnarea teritoriului nostru actual.

_____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 10 februarie 1878:

Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român.

Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să cîştige cu orice preţ stăpînirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.

Inţelegem pe deplin această stăruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i stă prin putinţă: Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iară noi sîntem o ţară mică şi slabă; dacă dar ţarul Alexandru II este hotărît a lua Basarabia în stăpînirea sa, pentru noi, Basarabia e pierdută.

Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.

Nenorocirea cea mare ce ni se poate întîmpla nu este că vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decît atîta, încrederea în trăinicia poporului român.

În viaţa sa îndelungată niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi, cînd cinci milioane de români sînt uniţi într-un singur stat.

Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpînirea sa trei ţări şi să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dînsul să se prăbuşească. […]

Dacă vom cîştiga de trei ori atît pămînt pe cît avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricît de întins, va deveni o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare.

Astăzi e dar timpul ca să întărim, atît în români, cît şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.

Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ : noi nu primim nici un preţ.

Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !

____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 14 februarie 1878:

Iată în fine că sosi generalul Ignatief, pentru a ne spune nouă tuturor că Dumnezeu a făcut lumea la 1812 şi că pentru Rusia numai aceea e drept ce s-a făcut de atunci încoace. Deci, fiindc-au anexat Basarabia la 1812, trebuie să reanexeze astăzi părticica ce-am recăpătat-o noi cu mare greu la 1856.

Ştiindu-se că lumea nu-i făcută la 1812 şi Basarabia a fost a nostră din veacul al patrusprezecelea, ba poartă chiar numele celei mai vechi dinastii româneşti, a dinastiei Basarabilor, care luase partea de loc de la tătari într-o vreme în care nu prea era vorba de împărţia rusească şi fiindcă guvernul nostru ştie importanţa împreunată  cu această cucerire a lui Mircea cel Bătrîn era natural ca guvernul nostru … să nu ştie nimic, absolut nimic despre intenţia Rusiei, ba, mai mult încă, atît era de neştiutor asupra acestui punct, pe care celelalte puteri îl ştiau înaintea trecerii Dunări[i] a armatelor ruseşti, încît au intrat şi în război pentru ruşi. Ca să arătăm cîtă dreptate avea guvernul că nu ştie absolut nimic reproducem pasagele de mai jos din nota pe care contele Şuvalof a comunicat-o lui Lord Derby deja la 8 iulie 1877.

  1. Cestiunea Basarabiei, care poate fi pentru Rusia o cestiune de onoare militară, deşi după a noastră părere rău înţeleasă, este pentru noi nu numai o cestiune de onoare, ci una de existenţă. România, pierzînd pămîntul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.

Acest interes ar fi indiferent dacă am fi destul de puternici sau dacă cel puţin am avea noi margini naturale spre vecini cari să ne înlesnească apărarea. Dar, cu ţara deschisă spre nord şi faţă cu un vecin cu precovîrşire puternic, tăria noastră nu poate consista decît în interesul economic pe care Occidentu-1 are pentru drumul pe apă al Dunării şi Mării Negre. Deci pentru acest petec de pămînt în stînga Dunării, care-a fost al nostru de la 1300 începînd şi pe care Rusia nu 1-a posedat decît 44 ani, nu există nici un echivalent.

  1. Presupuind că din parte-ne n-ar fi decît amor-propriu (ceea ce, în treacăt vorbind, nu e), nu înţelegem de unde ziarul rusesc ia ciudata teorie că un popor de 4—5 milioane trebuie să aibă mai puţin amor-propriu decît unul de 80 de milioane? Statele, ca personalităţi politice, sînt egale de jure şi deosebirea facto stă numai în puterea pe care o dezvoltă într-o stare neju-ridică şi anormală de lucruri, adică în război, şi în înrîurirea pe care o esercită prin frica ce inspiră cu ameninţarea puterei fizice. Dar dacă e vorba ca puterea fizică a statelor să domnească, atunci nu mai e vorba nici de amor-propriu, nici de neamor-propriu, ci pur şi simplu de care pe care va bate. Dacă Rusia vrea să ia cu de-a sila ceea ce i se refuză de bunăvoie, vom rezista, ne va bate şi va lua ceea ce e al nostru, dar cel puţin nu ni se va putea imputa că am fost atît de decăzuţi încît, de bunăvoie şi cunoscînd limpede una din principalele noastre condiţiuni de viaţă, am dat-o de înjosiţi ce sîntem în mînile Rusiei pentru … bani sau altele. […]

4. Cît despre graniţele naturale ale Rusiei, să ne deie voie confraţii noştri să le-o spunem că cu teoria graniţelor naturale departe mergem. Graniţe naturale îi trebuiesc unui stat slab ca România, ce are nevoie de ajutorul configuraţiunii teritoriale spre a se apăra. Dar ce graniţe naturale îi trebuiesc puternicei Rusii contra periculoasei si ameninţătoarei Românii? Iar graniţele naturale ale sistemului de stepe de peste Nistru sînt Carpaţii şi Dunărea, adică România întreagă. Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atuncea ar trebui să anexeze toată România, daca cerinţa de graniţe naturale ar fi… un drept. Noi ştim că sub pretextul de-a avea graniţi naturale s-ar putea cuceri universul întreg.

_____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 19 februarie 1878:

Basarabia in 1812 făcea parte integrantă din Moldova, de care fusese alipită în curs de mai bine de patru sute de ani. Ea a urmat pînă la 1812 soarta acestui principat, a cărui a const[it]uit aproape jumătatea. Independentă la început, ca Moldova, şi sub dinastia Bogdanilor, a susţinut acea luptă eroică şi disproporţionată în contra isla-mismului învingător a cărei culme strălucitoare au fost victoriile lui Ştefan cel Mare, lupta care, cu mult înainte de apariţiunea politică a Rusiei pe scena lumei, a oprit la Dunăre, parte prin arme, parte prin înţelepte tractate, progresele spăimîntătoare ale Semilunei. În sfîrşit, împreună cu Moldova, a intrat cu înalta Poartă în acele relaţii rău definite pe care diplomaţia modernă, în lipsa de alte cuvinte, le-a caracterizat prin numirile împrumutate dicţionarului feodalităţei, de suzeranitate şi vasalitate, dar care în drept constituiau mai mult un fel de independenţă a celui slab protegiată de cel tare, în schimbul a cîtorva îndatoriri precise. Se va zice poate că în limbagiul Porţei otomane, la acea epocă ,Valahia şi Moldova formau parte din Imperiul otoman cu toate privilegiurile şi imunităţile lor. Este adevărat. Dar nu trebuie a se uita că atunci padişahul lua titlul de împărat al împăraţilor şi considera tot pămîntul cunoscut ca fiind proprietatea sa, cel puţin în drept dacă nu în fapt. Orişicum, în 1813, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile şi prinţul său, şi se aflau supuse numai la ceea ce diplomaţia a numit impropriu suzeranitatea Porţei Otomane. Basarabia fiind în această situaţiune în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobîndită de către Rusia de la Poarta, otomană, dar în realitate răpită de la legitimul şi adevăratul său proprietar, care era Moldova, şi transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia. În nici un caz n-a fost cucerită, căci Rusia, atuncea chemată îndărăt de invaziunea napoleoniană, se retrăgea în grabă, şi încă si mai puţin cucerită de la populaţiunea musulmană-tătărască locuind sub corturi.

Se poate ca în sudul Basarabiei, precum în Crimeea şi sudul Rusiei, precum în Dobrogea, să se fi aflat pe atunci cîteva pîlcuri de bandiţi nesupuşi, tătari musulmani ce înfruntară autoritatea guvernelor regulate ale acestor localităţi, care era, atunci ca şi acum, Moldova, Poarta otomană şi Rusia. Însă se poate oare serios susţine că de la dînşii Rusia a cucerit Basarabia, dacă este vorba de cucerire? Şi că dînsa revendică această provincie astăzi ca legitima lor moştenitoare? Populaţiunea musulmană-tătărască locuind sub corturi, formînd o entitate politică în mijlocul Europei si la începutul secolului al XIX-[lea],este o ingenioasă descoperire a corespondentului ,,Nordului”, pentru care ar trebui să solicite un brevet de invenţiune.

În orice caz, dacă se aflau în mlaştinile Deltei Dunărei cîteva triburi vagaboande de tătări, imensa majoritate a populaţiunei era compusă de români agricultori cu portul, cu limba, cu tradiţiunile române. Chiar astăzi ei formează în Basarabia rămasă rusă o populaţiune compactă de aproape 700 000 locuitori.

Iată pentru ce susţinem că mica parte de Basarabie pe care o poseda România a fost într-adevăr restituită legitimului sau proprietar. Iată răspunsul nostru în privinţa dreptului României asupra Basarabiei. […]

Ţara noastră a fost călcată de vreo patru-cinci ori în acest secol de către Rusia; din această cauză comerciul şi agricultura noastră au trebuit să sufere nişte catastrofe aproape periodice, cari la fiece zece-cincisprezece ani ne fac a pierde tot fructul muncei noastre. Noi sîntem baza de operaţuni a Rusiei în contra Imperiului turcesc. Noi îi servim de grînar, de cazarmă, de poziţiune înaintată. I-am dat în atîtea rînduri bogăţia noastră, fructul muncei noastre; de astă dată i-am dat şi sîngele nostru.

Daca s-ar trage o socoteală, nu ştim care ar rămîne dator, marea Rusie, sau mica Românie ? Însă noi nu insistăm asupra acestei comptabilităţi politice. Nu credem în proverbul francez că les bons comptes font les bons amis. Astăzi ne oferă o tocme  ală, o compensaţiune, Dobrogea în locul Basarabiei. Darurile sale ni se par primejdioase.”

_____

In perioada  3-14 martie 1878, Mihai Eminescu avea sa publice in ziarul “Timpul” intreaga istorie a Basarabiei, incepand din veacul al XIV-lea pana in al XIX-lea!  

***

TEZAURUL ROMANIEI LA MOSCOVA:

Video de la conferinta sustinuta la Banca Nationala a Romaniei, pe marginea cartii “Tezaurul României de la Moscova” (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2014) – autor Profesor univ. Ioan Scurtu, AICI

Sursa: Anomismia via Ziaristi Online

Sursa Foto: Basarabia-Bucovina.Info

Categorii: ziaristi_online

Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova. Dezvăluirile profesorului Ioan Scurtu la Banca Naţională a României

Stiri de pe ziaristionline.ro - Ianuarie 7, 2015 - 1:10am

Bursa - Roncea - Scurtu - Tezaurul Romaniei de la MoscovaMihai Răzvan Ungureanu, recent uns consilier personal al noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pe perioada cât a fost ministru de Externe a sabotat prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova. În acelaşi timp, a întreprins toate demersurile posibile pentru transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria. Mai mult: Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc confiscat de ruşi din Programul său de Guvernare, după alegerile parlamentare din 2008. Aceste informaţii dramatice sunt cuprinse în volumul lui Ioan Scurtu, “Tezaurul României de la Moscova”, recent apărut la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014). Profesorul Ioan Scurtu a fost, de la înfiinţare, în 2004, până în 2012, când şi-a dat demisia, co-preşedintele Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial, pe scurt Comisia pentru Tezaur. Practic, în paginile cărţii sale de memorialistică ni se demonstrează că, dincolo de declaraţiile cu iz patriotard, în această perioadă, de 10 ani, cât a fost preşedintele României, Traian Băsescu s-a exprimat în privinţa Tezaurului României din Rusia doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi a unei glume la o recepţie. Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi şi apoi, din nou, în Guvernul Ungureanu, Cristian Diaconescu, profesorul Scurtu le-a simţit pe propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs un îngheţ total. De unde a fost dirijat acest îngheţ? Dacă ar fi să urmăm indiciile meteorologice uzuale, valabile în acest caz şi în plan informativ-politic, am ajunge uşor la sursă. Oamenii, şi mai ales politicienii, ca să nu mai vorbim şi de comandanţii supremi, se judecă după fapte, nu după vorbe. Este tragic să constaţi că puterea din România ultimilor 10 ani, în ciuda fumigenelor provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, interesele Rusiei, cel puţin în privinţa recuperării unui bun naţional pentru care Ceauşescu, de exemplu, nu a ezitat să se contreze direct cu Brejnev. Faptele, cuprinse cu amănunte în volumul profesorului Scurtu, vorbesc de la sine.

Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează azi 5 miliarde de dolari

Evenimentul de lansare a volumului, desfăşurat la Banca Naţională a României pe 11 noiembrie anul trecut, chiar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale (2 si 16 noiembrie 2014), a evidenţiat sine die faptul că acest subiect, atât de fierbinte în relaţiile României cu cel mai mare vecin al său (momentan doar prin Marea Neagră) dar şi ca importanţă pentru avuţia naţională, a lipsit cu desăvârşire din dezbaterile electorale. Nu este de mirare. “Tezaurul trimis la ruşi în anii 1916-1917 cuprinde 93, 4 tone aur, din care 91 tone monede istorice şi 2, 4 tone lingouri. În primul transport, 12-14 decembrie 1916 au fost 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, în valoare de 314.580.456, 84 lei, iar intre 23-27 iulie 1917, 24 de vagoane cu bunuri de inventar de 7, 5 miliarde lei.”, sintetizează profesorul Florin Negoiţă pe blogul profesorului Ioan Scurtu. Este vorba de cel mai mare diferend al României, pe lângă cel teritorial, privind provinciile româneşti înstrăinate, a evidenţiat şi istoricul Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în alocuţiunea sa din cadrul dezbaterii ştiinţifice prilejuite de lansarea volumului, la care au luat cuvântul istoricii Mihai Retegan de la Universitatea Bucureşti, Dorin Matei de la Magazin Istoric şi autorul (video mai jos). Valoarea actuală a Tezaurului, a celor 93, 4 tone de aur, la cotaţia Bursei de Londra, este de 3, 5 miliarde dolari, la care se adaugă valoarea numismatica, de 40%, ceea ce ridică suma pe care ar trebui să ne-o dea statul rus la circa 5 miliarde de dolari, reprezentând exclusiv Tezaurul BNR, a explicat Cristian Păunescu în prelegerea sa. După cum se ştie, Tezaurul României ajuns la Moscova conţine numeroase alte bunuri şi valori. Spre deosebire de România, Ungaria, cu aportul serviciilor sale speciale care au cotroboit bibliotecile Rusiei, a reuşit deja să-şi recupereze Tezaurul de carte rară de la Moscova, confiscat de Armata Roşie în 1956, act perfectat cu doar câteva zile înainte de vizita lui Putin la Budapesta din 2006.

Băsescu doar a râs

Despre relaţiile cu forţele instalate la putere după decembrie 2004, aflăm că la data de 9 iunie 2005 preşedintele României Traian Băsescu încă nu îl cunoscuse pe co-preşedintele Comisiei care trata problema Tezaurului, profesorul Ioan Scurtu. Acesta a profitat de prezenţa preşedintelui la recepţia de Ziua Naţională a Federaţiei Ruse şi i s-a prezentat lui Traian Băsescu în timp ce acesta era cu Aleksandr Tolkaci, ambasadorul Rusiei de la acea dată. Cum în zilele următoare era stabilită o nouă întâlnire a Comisiei, la Moscova, Băsescu, povesteşte Scurtu, l-a luat de după umăr şi, râzând, i-a zis: “Continuaţi discuţiile, continuaţi discuţiilor!”. În urma unei replicii a lui Scurtu, Băsescu a mai tras si un hohot de râs, mai spunând: “Da, da. Discutaţi, discutaţi istorie…”. “Nu ştiu ce a transmis ambasadorul Tolkaci la Moscova, dar în mod cert a observat că preşedintele României nu s-a arătat interesat de recuperarea Tezaurului, iar Comisia era doar pentru discuţii cu caracter istoric”, consemnează Ioan Scurtu în cartea sa. Băsescu a ţinut să afirme că el lasă trecutul în urmă şi priveşte spre viitor, o retorică folosită adeseori şi de “colegii” ruşi atunci când se expunea situaţia contencioasă.

Comisia rămâne fără finanţarea MAE, Constantiniu îşi dă demisia

Înainte de această nouă rundă de discuţii de la Moscova, a urmat o întrunire cu membrii părţii române, la sediul MAE, pe 16 iunie 2005, când apare prima breşă majoră în componenţa Comisiei. Secretara Comisiei, Victoria Gavrilescu, a informat că nu există finanţare pentru activitatea Comisiei – adresa MAE către Ministerul Finanţelor “s-a pierdut” – şi că fiecare membru trebuie să obţină fonduri de la instituţia din care face parte. Academia, din care făceau parte mai mulţi membri, nu ar fi alocat fonduri, în contextul în care preşedintele acesteia, Eugen Simion, se plângea peste tot că suferă de lipsă de bani. Dincolo de problemele financiare, discuţia s-a aprins de la constatarea că “de vreme ce nici preşedintele Băsescu, nici ministrul de Externe Ungureanu nu au ridicat problema Tezaurului, era clar că oficialităţile noastre nu sunt interesate de acest subiect”, scrie Scurtu. “Pe acest fond, Florin Constantiniu a declarat că se retrage din Comisie, deorece nu are încredere în eficienţa acesteia. Atâta timp cât preşedintele României susţine că Tezaurul este doar o problemă de istorie, era imposibil să se ajungă la un rezultat concret. Din cele spuse de doamna Gavrilescu, a dedus că vorba de un sabotaj din partea Guvernului român, care nu vrea să susţină activitatea Comisiei comune”, consemnează profesorul Scurtu, deplângând pierderea marelui istoric din Comisie.

Averea Gojdu către Ungaria, da, Tezaurul României de la Rusia, nu

Cum Ministerul de Externe condus de Ungureanu şi Guvernul Tăriceanu nu aveau fonduri pentru Comisie, transportul la Moscova a decurs în condiţii umilitoare, povesteşte Scurtu. S-au luat bilete la cea mai ieftina cursă, întâmplător ungurească, MALEV, cu plecare la 6.15 (prezenţa pe aeroport la 4.15), cu escală la Budapesta şi apoi la Moscova, unde o parte din delegaţie avea să stea la Ambasadă, ca să nu mai coste nimic. “Guvernul Tăriceanu făcea economii drastice cu această Comisie, nefiind interesat de recuperarea Tezaurului României de la Moscova, dar era culant în privinţa restituirii de bunuri şi proprietăţi, inclusiv către străini”, scrie Scurtu, cu referire la Moştenirea Gojdu şi înstrăinarea unor proprietăţi ale României către numeroşi “moştenitori” maghiari, deşi acestea fuseseră răscumpărate de statul româm după 1918. “Statul ungar nu a pus niciodată problema restituirii bunurilor pe care etnicii români le aveau în Ungariam dar statul român (prin guvernul Tăriceanu) s-a arătat dispus să renunţe la valorile Fundaţiei Gojdu, creată de Emanoil Gojdu pentru susţinerea materială a studenţilor români de religie ortodoxă. Aflasem că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu negocia cu omologul său de la Budapesta crearea unei fundaţii comune, româno-maghiare, care să fie finanţată din bunurile ce aparţinea Fundaţiei Gojdu”, adaugă Scurtu pentru a conchide, cu un gust amar: “Aşadar, când era vorba de recuperarea Tezaurului României transferat la Moscova în 1916 si 1917, guvernul Tăriceanu era reticient, dar când se discuta despre ‘restitutio in integrum’, era mai mult decât generos.” Deplasarea la Moscova a decurs cu peripeţii, după ce o parte din delegaţie a fost îndepărtată din avion de o delegaţie oficială a Ungariei care urma să meargă tot la Moscova.

Ordin de la MAE: încetaţi orice implicare în problema Tezaurului

Ajuns la Moscova, profesorul Ioan Scurtu, ambasadorul României, la acea data fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, îi confirmă personal că urma să fie rechemat la Bucureşti după circa 18 luni de mandat. În urma unei discuţii avute la o recepţie cu preşedintele părţii ruse a Comisiei, Aleksandr Ciubarian, Prunariu a trimis o informare la MAE de unde a primit în schimb o “scrisoare-admonestare”, semnată de colegul de facultate al lui Ungureanu, Lucian Leuştean, adus de la Iaşi şi făcut secretar de stat la MAE, prin care i se cerea să nu mai abordeze sub nici o formă problema Tezaurului României pe teritoriul Rusiei, scrie Scurtu, amintind şi că, în aceeaşi perioadă ambasadorul fusese abordat de un grup de presiune care susţinea că s-ar ocupa cu recuperarea Tezaurului. “Dar “scrisoarea-admonestare” nu se referea la neimplicarea în aşa-zisa restituire printr-o firmă particulară, ci la problema Tezaurului în ansamblul său, inclusiv la Comisia Comună”, concluzionează istoricul român. Ca să pună capac chestiunii, într-un articol semnat de ziarista de la revista GDS “22”, Rodica Culcer, preferata preşedintelui României la TVR, se afirma că retragerea lui Prunariu de la post a survenit ca urmare a faptul că nu a făcut nimic pentru Tezaur… Urmare a acestei informaţii, că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a dat instrucţiuni ambasadorului României la Moscova să nu se implice în problema Tezaurului, şi Viorica Moisuc şi-a dat demisia din Comisie. “Retragerea doamnei Moisuc din Comisia Comună a constituit o pierdere foarte serioasă, domnia sa fiind – alături de Cristian Păunescu – cea mai bună cunoscătoare a problemei Tezaurului românesc depus la Moscova în 1916 şi 1917″, rememorează Scurtu.

Aventuri cu MALEVUL de la 1 noaptea

La următoare întâlnire, din aprilie 2006, aventurile pentru deplasarea la Moscova continuă, cu aceleaşi piedici puse de ministerul lui Ungureanu. “Deşi guvernul Tăriceanu susţinea că economia românească ‘duduie’, rezultatele fiind excepţionale, Ministerul Afacerilor Externe ne-a comunicat că trebuie să facă economii bugetare şi sănlimiteze cheluielile pribivin Comisia pentru Tezaur. Ca urmare, numărul membrilor si experţilor care urmau să facă deplasarea la Moscova trebuie redus la ‘strictul necesar'”. “MAE nu avea ‘resurse'(nici dorinţa de a sprijini activitatea Comisiei)”, conchide Scurtu. Şi de data aceasta s-a găsit tot compania aviatică cea mai ieftina, tot MALEV, cu plecare la 6.30 şi pentru întoarcere, cu decolare de la Moscova la 1.30 (noaptea, evident). De data aceasta Scurtu refuză “oferta generoasă” a MAE, cu observaţia că dacă ruşii vor vedea cum este tratată Comisia de MAE, Guvern şi Preşedinţia României, la rândul lor o vor trata cu aceeasi unitate de măsură. Se găseşte, până la urmă, o soluţie.

Un ambasador îndrăgostit de WC-urile Ambasadei României de la Moscova

La Ambasada României de la Moscova, ca să nu se repete istoria cu predecesorul său, noul ambasador, Ioan Donca, numit de Ungureanu şi Basescu, le vorbeşte la masă încontinuu despre gresia, faianţa şi WC-urile pe care le-a schimbat în clădirea ambasadei. Ulterior, scrie Scurtu, a aflat că şi Donca primise de la MAE un ordin expres, de fapt o reactualizare a ordinului trecut, prin care i se cerea imperativ să nu se implice în chestiunea Tezaurului. Donca a îngroşat situaţia pentru a fi sigur că istoricii vor transmite mai departe. Din acest motiv le-a oferit spre transport şi cel mai ruginit microbuz al ambasadei.

Guvernul Boc elimină problema Tezaurului din Programul de Guvernare

Eşecul parcă voit al diplomaţiei române – care a organizat cu fast la Bucureşti, în iunie 2006, un “Forum al Mării Negre” la care nu a venit nimeni din partea Rusiei, deşi era invitat chiar Putin – cât şi provocările verbale ale preşedintelui României şi, ulterior, subordonarea politicii externe, au dus la blocarea completă a activităţii Comisiei, partea rusă invocând diverse pretexte pentru a nu mai da curs întâlnirilor regulate. Concomitent, în ţară se ducea o campanie asidua de presă în favoarea unei firme private, care, chipurile, ar recupera Tezaurul prin mijloace proprii. În 2008, subiectul s-a “clasat”, fără informarea co-preşedintelui român al Comisiei comune, odată cu renunţarea la acest demers în noul program de guvernare al lui Emil Boc, liderul PDL, după cum consemnează Ioan Scurtu. “Nu mi-am imaginat că guvernul României va merge atât de departe încât să scoată problema Tezaurului din rândul obiectivelor sale politice”, scrie Scurtu, care mărturiseşte că a aflat de acest lucru abia în 2012.

Serviciile secrete româno-ruse au sabotat în egală măsură

În încheierea lucrării sale, dincolo de speranţa pe care şi-o exprimă chiar în ultimele rânduri, că “poate, într-o bună zi”, Rusia îşi va  respecta propria semnătură pe un act valabil, dovedind că este un stat civilizat, istoricul Ioan Scurtu nu uită să sublinieze rolul serviciilor speciale în subminarea activităţii Comisiei. Profesorul Scurtu nu se îndoieşte de implicarea serviciilor secrete ruse în blocarea Comisiei dar observă cu regret că şi cele româneşti au acţionat, din păcate, la sugestia unor lideri politici, pentru sabotarea Comisiei şi menţinerea acestui diferend major dintre cele două state, român şi rus. Singura victorie diplomatică din această perioadă este momentul în care Tezaurul României a fost inclus într-o Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care recomanda continuarea negocierilor (2012).

Pledoarie pentru o stare de spirit naţională

În prezentarea cărţii sale, la BNR, Ioan Scurtu a pledat pentru conştientizarea naţiunii române asupra recuperării Tezaurului românesc, a valorilor naţionale, a patrimoniului pierdut, pentru crearea unei “stări de spirit” în acest sens. “Preşedinţia, Guvernul, partidele, societatea civilă, trebuie să-şi propună ca obiectiv fundamental obţinerea Tezaurului”, afirmă Scurtu. Pentru Tezaurul Românei ar trebui să se implice nu numai BNR, consideră Scurtu, ci şi Academia Română, care ar trebui să nu se mai ascundă în această chestiune, CEC-ul, care are valori extraordinare la Moscova, diverse bănci particulare, Biserica Ortodoxă Română, Arhivele Naţionale, Casa Regală – amintind că Regina Maria şi-a scos până şi cerceii din urechi pentru a-i pune în lăzile regale care au urmat drumul fără întoarcere către Rusia revoluţionare. “De ce membrii Casei Regale nu solicită, pe lângă padurile României, şi bijuteriile Reginei Maria de la Moscova?”, se întreabă, public, Ioan Scurtu. “Această avere este a poporului român. Nu se poate renunţa la ea!”, a conchis istoricul.

Partea rusă, ba bolnavă, ba bătrână

Este o carte unicat, a spus Dorin Matei, reprezentând dosarul complet al lucrărilor Comisiei comune româno-ruse alături de povestea Tezaurului şi un complex dosar de presă pe aceste teme. Directorul prestigioasei reviste Magazin Istoric a prezentat apoi o analiza la rece privind situaţia relaţiilor româno-ruse, începând de la semnarea Tratatului de bază şi provocarea cu aşa-zisul “Plan Belkovski” de “retrocedare a Basarabiei” şi până la încetarea lucrărilor acestei Comisii comune conduse de Ioan Scurtu, pentru partea română. Mihai Retegan a observat că profesorul Ioan Scurtu, deşi tracasat pe parcursul celor opt ani, a reuşit să ofere o abordare obiectivă a subiectului, graţie profesionalismului său dar si a darului de a consemna în permanenţă absolut tot ce face, conform unui obicei din tinereţe. Din avatarurile co-preşedintelui Comisiei, Cristian Păunescu a amintit că până şi stabilirea datei unei noi întâlniri cu partea rusă, din ce în ce mai îmbătrânită, constituia un travaliu care necesita multă energie, răbdare, tact şi diplomaţie. “Amânările erau continue şi motivaţia era: s-a îmbolnăvit un membru al Comisiei; agenda Comisiei este foarte încărcată; agenda preşedintelui Comisiei este foarte încărcată, ş.a.m.d. Acum, la zi, care este motivaţia părţii ruse: nu mai avem specialişti în problematica relaţiilor bilaterale. Dar au făcut cu tona specialişti… Această scuză nu stă în picioare”.

Cine ne ajută până la comemorarea a 100 de ani de pierderea Tezaurului?

Mai e puţin şi comemorăm 100 de ani de la predarea Tezaurului, a afirmat în final moderatorul dezbaterii, Cristian Păunescu, urând succes noii conduceri a Comisiei la vârful căreia se află azi academicianul Ioan Aurel Pop, conform sugestiei profesorului Ioan Scurtu. Nu trebuie să uităm însă şi de alte probleme litigioase similare: Fundaţia Gojdu – moştenirea din bănci şi proprietăţile imobiliare din centrul Budapestei, Tezaurul de la Sânnicolau Mare, aflat la Viena, Tezaurul de la Feldioara, o parte aflat în Egipt, Sabiile lui Ştefan cel Mare aflate în Turcia, faptul că Schitul românesc de la Prodromu este doar schit, deşi domnitorii români sunt cei mai mari donatori de la Sfântul Munte Athos, şi alte probleme asemănătoare. Este nevoie de o mare putere aliată, din Uniunea Europeană, care să ne susţină în acest demers, al recuperării Tezaurului României de la Moscova. Dacă există o asemenea putere aliată României şi dacă ar vrea să pună această problemă Rusiei, a fost concluzia lui Cristian Păunescu, a fost concluzia lui Cristian Păunescu.

Victor Roncea

Sursa: BURSA

Preluare: Ziaristi Online

Reporterul a avut privilegiul să fotografieze şi mai multe file din dosarul original al Tezaurului, care, afirmă Cristian Păunescu, valorează cât Tezaurul. Le puteti vedea la Roncea.Ro. Filmarile VIDEO AICI

Citiţi şi: Ostilităţile de la Kremlin pentru Tezaurul României. Ceauşescu vs Brejnev şi alţi capi KGB. DOSARELE Basarabia-Bucovina.Info

Profesorul Florin Constantiniu: Basarabia, Tezaurul Romaniei si Acordul Averescu-Racovski. VIDEO IN MEMORIAM

Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova. FOTO / ISTORIE

Categorii: ziaristi_online