Share |

Aleși de peste graniță prezenți la mega spectacolul organizat de municipalitate

Potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, peste 100 de invitații au fost trimise și primarilor și consilierilor locali din localitățile Republicii Moldova care au semnat declarații de unire cu România. Aleșii din peste 100 de localități de dincolo de Prut au parafat astfel de documente simbolice.

”Am invitat din Republica Moldova primarii localităților care și-au declarat unirea cu România, toți primarii din județul Buzău și din alte județe, cu dragoste de țară, care înțeleg ce înseamnă Basarabia, astfel încât la Buzău să avem deja un prim eveniment național. Acest eveniment va fi transmis în premieră pe 27 martie de Televiziunea Română, pe toate canalele, inclusiv de televiziunea din Republica Moldova. Va fi o prezentare la duplex, vom avea un reprezentant din Moldova, o doamnă foarte drăguță, și un reprezentant din România care vor prezenta un spectacol ce nu s-a mai văzut în România”, a declarat Constantin Toma pentru publicația „Stiri de Buzău”.

Spectacolul face parte de seria de evenimente dedicate Centenarului.

No votes yet