Share |

Carmen Tania Grigore și-a lansat ultimul volum de poezii la Buzău

  Sâmbătă 28 aprilie 2012,  Carmen Tania Grigore și-a lansat ultimul volum de poezie, „UN SEZON CÂT O VIAȚĂ” , la Buzău. A preferat să fie  „acasă” lângă prieteni vechi, colegi de cenaclu și public, la „Renașterea Buzoiană” la Casa de Cultură. Spun acasă, pentru că, deși stabilită în Anglia din 2007, este născută la Nehoiu, județul Buzău,18 mai 1962. „Un pas înainte ,dar nu un pas decisiv” a fost opinia lui Stan Brebenel la acest al treilea volum  având în ascendență încă două : „Pulsul țărânii”,ed. Rafet,Rm. Sărat.2009 , „Minutul de sinceritate”, ed.Rafet,Rm. Sărat, iunie 2011.  Pe marginea și despre carte au vorbit: Poetul și jurnalistul Marin Ifrim, profesorul Stelian Grigore a citit poezia ”Scrisoare pentru mama”și „Un sezon cât o viață”. Profesorul Grigore Postelnicu  a punctat  ca dominante în versuri „multă tinerețe” și ”sentimentul timpului”.„ Volumul trebuie urmat și de o altă etapă în creația Taniei Grigore și să nu se lase încântată de laudele practicate pe siturile on-line!”. „Coroborând titlul cu  conținutul volumului , echivalarea unei perioade scurte cu întreaga existență este o aplecare   spre introspecție atât a autoarei cât și a cititorului. Un moment al conștientizării pozitivului și bucuriei, dar și al eșecurilor și tristeților inerente vieții omului.(Teo Cabel). Ștefan Dima a vorbit pe tema dorului de casă ,de țară ca „fiu al durerii” cunoscând situația de „copac fără rădăcini” . Stan Brebenel , a remarcat „ două teme generoase: „ poemele de dragoste cu un lirism deosebit „captiv între buze/numele tău/dă gust/așteptării/în cămața gândului/trupul /se împuținează/doar inima/rămâne durabilă/ca un ochi de agată/alungând uitarea” (efecte suprapuse)și  înstrăinarea și dorul . Marin Ifrim , moderatorul , a prezentat una din prietenele bune și colegă de cenaclu prin corespondență din perioada tinereții autoarei, Sofia Covaci,care a rememorat cu emoție vremurile când își corectau la sînge textele si „sufeream ca niște câini când le primeam ciopârțite. Tania se caută pe ea. Îi admir tenacitatea,mă bucur că s-a regăsit”. Au mai participat la discuții Marilena Grigore(coincidență de nume)„personalitatea orizontului dumneavoastră corespunde cu orizontul nostru de așteptare” . Emil Niculescu a fost mai rezervat cu aprecierile dar, e normal la o lansare să fie diversitate. Președintele asociației „Renașterea Buzoiană ” și-a exprimat aprecierea pentru cartea lansată, cât și speranța ca manifestările în cadrul asociației să dureze cât mai mult  pentru a veni în sprijinul tinerilor scriitori . Surpriza a fost prezența lui Laurențiu Belizan cu volumul său de debut„Pareidolia”, lansat pe 24 noiembrie la ”Humanitas” în urma concursului literar de debut Unicredit. Acesta a felicitat-o pe Tania Grigore și a primit din partea „Renașterii Buzoiene” o ”Diplomă de merit”. Autoarea,  în cuvântul de încheiere a concluzionat că s-a regăsit în părerile  vorbitorilor chiar și în cele critice.  Volumul apărut  este pentru Carmen Tania Grigore  într-un an  de reper (ghiciți uitându-vă la data nașterii). O perioadă a stat departe de scrisul propriu zis și de aceea reintrarea în „mână” nu este comoda. Despre volum a spus că este o radiografie lăuntrică. A mulțumit cenaclului on line „Lira 21”. și prietenei Luminița Zaharia (poetă)venită de la București. Au participat alături de cei mai sus menționați: Nicolae Pogonaru poet, membru USR, Dr. Oncioiu Gheorghe prozator,Ion Gătej, George Stoian, Violanda Georgescu, Pompiliu Dobrin  pictor, Dan Done, Dumitru Dănăilă romancier. Mult succes Carmen Taniei Grigore în noua etapă , pe care și de care este conștientă că trebuie să o parcurgă, a itinerariului său literar spre afirmare ca scriitor peren. Anticipând evenimentul care urmează îi uram ”La mulți ani , inspirație și consacrare !” 

Your rating: Nimic Average: 5 (4 votes)