Share |

Decizia autorităților în privința Festivalului Internațional de Dansuri pentru situația în care va ploua!

Joi, 26 iulie, debutează a cincea ediție a Festivalului Internațional de Dansuri Populare, care se organizează în fiecare an la Buzău.

Vor participa peste 200 de dansatori din cele opt țări participante, răspândite pe trei continente.

Evenimentul debutează astăzi cu o paradă de costume populare, care va avea ca punct de pornire Piața Dacia și va ajunge în Parcul Crâng.

„Acest festival e o pledoarie pentru tradiții, o dovadă că ne iubim trecutul. Îi invit pe buzoieni la festivalul concurs, e un eveniment important, se vor distra și îmbogăți cultural. De asemenea și participanții vor petrece câteva zile plăcute la Buzău și vor pleca cu o impresie plăcută despre Buzău și România” , a menționat Emanoil Neagu, președinte Consiliului Județean Buzău.

În cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea paradei, Festivalul va debuta de la ora 18.00, la Sala Mare a CJ Buzău.

Pentru prima oară în acest an vor participa dansatori din SUA, Israel și Lituania.

Celelalte țări participante sunt Turcia, Slovacia, Bulgaria, Polonia și, evident, România.

O altă premieră este organizarea, tot în Parcul Crâng, a unui Târg Internațional de Meșteșuguri Tradiționale, la care vor expune SUA, Slovacia, Israel și Lituania.

De întreaga organizare a celor două evenimente s-a ocupat vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre, pe care îl recomandă experiența pe care a acumulat-o în domeniul cultural, ca urmare a funcției pe care a deținut-o în trecut, aceea de director al Centrului Județean de Cultură și Artă.

No votes yet