Share |

Festivalul-concurs „Benone Sinulescu” bate la ușă

Primăria municipiului Buzau organizeaza, în premieră, Festivalul-concurs „Benone Sinulescu”, manifestare artistică menită să promoveze tinere talente, eveniment ce ar urma să se desfășoare în perioada 17-28 mai 2017, pe trei secțiuni: solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până în 12 ani); solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani); solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani.

 

Recitalurile personalităţilor artistice de marcă, reprezentând principalele zone folclorice din România și din diaspora, vor avea loc pe 27 și 28 mai, în Piața Daciei. Vor fi invitate personalităţi artistice reprezentând Muntenia, Oltenia, Banat, Ardeal, Moldova și Dobrogea, personalităţi care au avut colaborări fructuoase cu titularul festivalului.

 

Sâmbătă, 27 mai, alături de Benone Sinulescu vor cânta Elisabeta Turcu, Tiberiu Ceia, Lazăr Novak, Valeria si Traian Ilea, Angela Buciu, Mircea Sime, Maria Butaciu, Laura Lavric, Ionica Stan, Stefania Rareș, Ilie Caraș (Ucraina), Stefan Vlad, Cristian Popescu, Sorin Ghilea.

 

Duminică, 28 mai, este programat un spectacol al copiilor de la Ploaia de steluțe coordonați de Dan Negru, Vasilica Tataru, Lucia Dumitrescu, Nicolae Datcu, Emilia Dorobanțu, Ghiță Brancu, Maria Băndoiu, Florica Bradu, Mioara Velicu, Nicu Mâță, Nemuritorii, Gheorghe Zamfir, ziua fiind încheiată de Benone Sinulescu.

No votes yet