Share |

Loredana și Orchestra „Lăutarii” la „Buzău Fest”, festivalul organizat de Consiliul Județean

Cea de-a doua ediție a Festivalului „Buzău Fest”, care se va desfășura în perioada 01- 02 iunie, la Sărata Monteoru, vine cu surprize nenumărate pentru buzoieni, un program foarte atractiv, care să asigure o preență numeroasă., care cu siguranță va atrage mii de turiști.

Gărzilor de romani și de daci, care au fost prezente și anul trecut, lis e vor alătura o gardă din Bulgaria – venită special la acest eveniment – și o gardă formată din militari ai Diviziei 2 Infanterie „Getica”, cre va participa la parada de pe străzile orașului în prima zi de festival.

,,Și anul acesta va veni Garda APULUM, Geto-dacii din Moldova și Legio Prima Italica, ca și noutate aceștia sunt din Bulgaria, deci practic dăm o notă internațională festivalului nostru. Joi, pe 31 mai o să facem parada care a fost și anul trecut. Noutate la această paradă este că în afară de gărzile pe care le-am enumerat anterior este participarea militarilor Diviziei 2 Infanterie „Getica” Ei vor fi echipați în uniforme militare din timpul primului război mondial. Se va pleca din zona Episcopiei, dar de data aceasta nu se va mai încheia la Muzeul Județean, ci la Obelisc, deoarece cei de la garda din Bulgaria vor desfășura unele activități deosebite”, a subliniat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

 

Două zile de concerte.

 

Prima zi va fi dedicată muzicii populare  iar capete de afiș vor fi Orchestra „Lăutarii” din Chișinău condusă de maestrul Nicolae Botgros și Ion Paladi. În ultima zi de concerte, Loredana, alături de trupa sa, în decursul a peste două ore va încânta publicul prezent cu piese deja cunoscute din repertoriul său. ,,Va fi un alt fel de festival în care pe lângă divertisment vrem să punem în valoare tradițiile noastre buzoiene de la  meșteri populari, la maeștri ai artei culinare pentru că avem și produse culinare reprezentative pentru Buzău. Vrem să punem în valoare și din punct de vedere turistic stațiunea Sărata Monteoru, să punem în valoare istoria acestui județ și să promovăm tot ceea ce este bine și frumos în acest județ. Ținând cont ca anul acesta se împlinesc 100 de ani de la România Mare, cele mai multe dintre eveniment sunt legate și de această sărbătoare”, a menționat Petre Emanoil Neagu.

Prima zi de festival, 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, le dă ocazia organizatorilor de a le pregăti  micuților multe surprize și jocuri. Buzău Fest va avea de toate: degustare de produse tradiționale românești și vinuri, lupte de gladiatori, meșteri populari buzoieni sau paradă a portului popular buzoian. Și pentru acest an, organizatorii pun la dispoziție două autobuze supraetajate care vor face curse gratuite din oră în oră,  între Buzău (Poarta Crâg ) și Monteoru, în intervalul orar 10:00 – 19:00.

No votes yet