Share |

Ministrul Culturii i-a premiat pe câștigătorii ultimei ediții a Festivalului de Dansuri organizat la Buzău

 Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a participat la festivitatea de premiere cu care s-a încheiat cea de-a cinea ediție a Festivalului Internațional de Dansuri Tradiționale “Plaiurile Mioriței”. De altfel , ministrul Culturii a fost cel care i-a premiat pe câștigătorii din Serbia, ai ediției din acest an.

Zeci de dansatori din opt țări, purtând porturi populare specifice fiecărei ţări, au dansat pentru buzoieni, pe scena amplasată lângă obeliscul din Parcul Crâng în cadrul Festivalului Internaţional de Dansuri Tradiţionale „Plaiurile Mioriţei”, organizat în perioada 27–30 iulie. La eveniment au participat alături de Ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu și reprezentanții autorităților locale și județene, printre care primarul Buzăului, Constantin Toma și vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre.

Câștigătorii ediției din acest an au fost dansatorii din Serbia.

No votes yet