Share |

Pregătiri online ale corului de copii ADANTE STAR din Buzău răsplătite cu premii importante

Unul dintre cele mai bune coruri de copii din Buzău, "Adante Star", alcătuit din elevi ai școlilor gimnaziale Nr. 1 și Nr. 11, nu stă pe loc din cauza pandemiei. Sub coordonarea profesorului de muzică Cristinel Muscăloiu, membrii corului s-au pregătit fără înrerupere online.
40 de copii, din clasele a Va, a VIa și a VIIa, uniți prin muzică, dar și printr-o prietenie frumoasă se pregătesc intens în aceste zile pentru următoarele concursuri care vor avea loc, unde speră să obțină premii importante, așa cum s-a întâmplat și până acum.
Primul concurs și prima victorie din acest an a fost obținută în data de 9 martie, la FESTIVALULUI -CONCURS DRAGOBETE PUPĂ FETE'', de la Ploiești, unde corul "Adante Star" a obținut locul I la secțiunea grup vocal.
Pandemia i-a împiedicat însă să participe la următorul concurs, organizat la Bârlad, dar profesorul Muscăloiu nu a renunțat și a considerat că așa cum platforma online servește desfășurării lecțiilor, poate servi și pregătirilor muzicale.
"O zi fără muzică ar fi fost o zi pierdută, așa că am mers mai departe. Sunt copii valoroși, copii cu potenția și am convingerea că imediat ce lucrurile vor intra în normal și vor fi organizate din nou concursuri, acești copii vor face din nou o figură frumoasă. De altfel, corul nostru a și participat de curând, pe data de 1 iunie, la un concurs de muzică online "Armoniile Copilăriei", de la Iași, unde am obținut diploma de excelență, iar Nadia Drăgan și Diana Gogu, membre ale corului pe care îl coordonez, ambele în vârstă de 12 ani, s-au clasat pe locul II la secțiunea pop internațional. Performanțele corului "Adante Star" nu s-au oprit aici. În cadrul Festivalului concurs,, COPILĂRIA - UN POEM'', organizat tot online de domnul Mihai Mocanasu, am obținut LOCUL I la secțiunea grup vocal. Nadia Drăgan a obținut locul III la secțiunea pop internațional categoria 11-14 ani. Ce vreau să spun este că nu este deloc ușor să ne pregătim online, dar nu imposibil, iar rezultatele efortului nostru vorbesc de la sine ", a explicat profesorul Cristinel Muscăloiu.

No votes yet