Share |

Soprana Felicia Filip aduce trupa Operei Comice pentru Copii București la "Colegiul Mihai Eminescu"

Pe 15 ianuarie 2019, C.N.”Mihai Eminescu” Buzău îşi deschide porţile către comunitate, pentru o întreită sărbătoare. În urmă cu 168 de ani, se năștea Mihai Eminescu, poetul al cărui spirit dă noblețe unei școli ce împlinește, chiar anul acesta, un secol. De asemenea, 15 ianuarie este declarată Ziua Naţională a Culturii Române. În cadrul unui proiect cultural amplu, dedicat Centenarului C.N.”Mihai Eminescu” Buzău, vor avea loc ateliere și lecții demonstrative, întâlniri cu personalități ale culturii române, cu absolvenți de marcă ai școlii, expoziţii și momente artistice, realizate de elevii şi profesorii colegiului, în colaborare cu instituţii importante din judeţ – I.S.J Buzău, Teatrul „George Ciprian”, Primăria şi Consiliul Judeţean. Întâlnirile au ca punct de plecare istoria școlii noastre,  de-a lungul celor 100 de ani de la înființare, și sunt sprijinite de către Asociația Pentru Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Buzău.

Momentul de maximă efervescență culturală îl constituie Spectacolul  JOC ȘI ROCK, adaptare după Crai Nou, susținut de Opera Comică pentru Copii din București, în regia lui Cristian Mihăilescu. Este deosebit de onorantă pentru noi prezența doamnei Felicia Filip, director al acestei prestigioase instituții naționale.

Oficialităţi, oameni de cultură buzoieni şi foşti elevi sau profesori ai colegiului sunt invitaţi, marți, 15 ianuarie 2019, în amfiteatrul C.N.”Mihai Eminescu” și apoi în sala Teatrului ”George Ciprian” să participe la o sărbătoare a spiritului, aşezată sub semnul poeziei eminesciene: La trecutu-ți mare, mare viitor...

                                                                                     PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR  ZILEI ȘCOLII

15 IANUARIE 2019

  1. 8.30 – 10.30 - ISTORIA ȘCOLII NOASTRE ÎN 100 DE ANI– LECȚII DEMONSTRATIVE COORDONATE DE DIRIGINȚII ȘI PROFESORII CLASELOR GIMNAZIALE, a XI-a,  a XII-a
  2. EXPOZIȚIA FOTO DOCUMENT - 50 DE  ANI DE LA PRIMA PUBLICARE A REVISTEI COLEGIULUI, ”NĂZUINȚE”  - COORDONATOR, PROF. ELENA ROUA DOGARU, ELVA ISABELA COMAN – CLS. a XI-a F
  3. 10.30-11.30 –CAFEAUA DE LA ORA 10.30 DIN CANCELARIE – MOMENT DEDICAT PERSONALULUI ȘCOLII
  4. 11.30 – 13.30 - ISTORIA ȘCOLII NOASTRE ÎN 100 DE ANI– LECȚII DEMONSTRATIVE COORDONATE DE DIRIGINȚII ȘI PROFESORII CLASELOR a IX-a,  a X-a
  5. 16.30- 18.00 – SPECTACOLUL ” JOC ȘI ROCK, ADAPTARE DUPĂ crai nou” – OPERA COMICĂ PENTRU COPII BUCUREȘTI, ÎN REGIA LUI  CRISTIAN MIHĂILESCU, DIRECTOR - FELICIA FILIP, ÎN SALA TEATRULUI ”GEORGE CIPRIAN” BUZĂU, OFERIT ELEVILOR, PROFESORILOR ȘI COLABORATORILOR ȘCOLII DE ASOCIAȚIA PENTRU COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU”BUZĂU, PARTICIPĂ ELEVII CLASELOR GIMNAZIALE, a IX-a, a X-a, DIRIGINȚII, PROFESORII ȘCOLII, SPONSORII ȘI PARTENERII PERMANENȚI
  6. 19.00- 20.30 – SPECTACOLUL  ”JOC ȘI ROCK, ADAPTARE DUPĂcrai nou” – OPERA COMICĂ PENTRU COPII BUCUREȘTI, ÎN REGIA LUI  CRISTIAN MIHĂILESCU, DIRECTOR - FELICIA FILIP, ÎN SALA TEATRULUI ”GEORGE CIPRIAN” BUZĂU, OFERIT ELEVILOR, PROFESORILOR ȘI COLABORATORILOR ȘCOLII DE ASOCIAȚIA PENTRU COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU”BUZĂUPARTICIPĂ ELEVII CLASELOR a XI-a, a XII-a, DIRIGINȚII , PROFESORII ȘCOLII, SPONSORII ȘI PARTENERII PERMANENȚI
No votes yet