Share |

Comedia Apostu, în regia DNA. Începe oare “curăţenia generală” ?

 

Legea este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec căţeii şi în fața căreia se opresc numai boii. Aceasta este mentalitatea care guvernează România, în ultimii 20 de ani.

 Adevărul este unul singur. Românii le-au încercat pe toate, dar tot acolo au ajuns: la primari de o nesimţire revoltătoare. Îi alegi pe unii, îi schimbi cu alţii, încerci şi cu ceilalţi, şi tot aşa până când îţi dai seama că au trecut 20 de ani, s-a dus o bună parte din viaţa ta şi n-ai trăit încă fericirea de a scăpa de hoţi. Parcă e un blestem: la alegeri speranţele sunt mereu mari, apoi dezamăgirile sunt cumplite. Furia de a taxa o ceată de borfaşi politici te face să pui ştampila, orbeşte, pe oricine altcineva, care la rându-i se va dovedi a fi o canalie din specia răpitoare. Şi chiar dacă nu era în momentul alegerii, va deveni cu siguranţă în timpul mandatului, când se va trezi în bani ca porcul în bostani.
  Cazul Sorin Apostu este elocvent. Un nimeni în politică, tânărul PDL-ist a ajuns primar al Clujului graţie popularităţii pe care o avea Emil Boc în oraşul transilvănean. Reţinut pentru luare mită în formă continuată şi arestat preventiv, joi, pentru 29 de zile, acesta continuă să surprindă. De această dată este vorba despre inventivitatea de care dă dovadă edilul de la Cluj, dat fiind faptul că anchetatorii au descoperit în casa acestuia nu mai puţin de 17 telefoane mobile. Se pare că Apostu folosea câte un aparat pentru fiecare om de afaceri cu care acesta discuta. Se discută chiar despre obsesia primarului de a nu fi prins, care l-a urmărit permanent în acest timp. Probabil nu a crezut prea tare în zicala românească “de ce ti-e frica, de aia nu scapi”.
Primul gand care îţi trece prin cap e - cine naiba nu e corupt în partidul asta, dacă până si mâna dreaptă a lui Boc, cel mai de încredere mostenitor lăsat cu limba de moarte la cârma Clujului, e săltat din fotoliul de primar pentru mita!? Te intrebi, si pe bună dreptate, dacă cineva din partidul asta a ramas neatins de patima banilor câştigaţi fără muncă. Oare dacă am trai, pentru o zi macar, într-o lume unde toate institutiile şi-ar face treaba şi în care toţi funcţionarii statului nu ar ţine cont de relaţii, cunostinţe şi influenţa politica, dintre toti membrii PDL ar mai rămâne cel puţin o duzină de oameni curati?
Plimbat de Boc ca un trofeu al politicianului de succes din noua generaţie, primarul Clujului a devenit, după noaptea petrecută la zdup, prototipul şpăgarului ordinar. Cum a ajuns edilul de la Cluj în nefericita şi dezonoranta situaţie?  Pai e simplu. În ultima vreme au tot apărut semnale că unele licitaţii se derulează ciudat la Primăria lui Apostu. Mai ales cele cu mize mari, de ordinul milioanelor de euro. Cuvântul „şpagă" se plimba pe buzele tuturor celor care aveau de-a face cu marile contracte ale Primăriei. Iar acum, odată cu găbjirea tânărului edil, ni se dezvăluie şi un amănunt familial: în combinaţie era prinsă şi doamna Monica Apostu, soţia descurcăreţului primar. Cabinetul de avocatură al doamnei Apostu a constituit o frumoasă curea de transmisie a şpăgii dinspre partenerii privaţi ai Primăriei spre conducătorul aceleiaşi instituţii. Mecanismul era înfiorător de simplu: domnul Apostu semna contracte cu firma X pe bani publici, doamna Apostu făcea încasări de la firma X în privat!
Implicarea nevestelor de politicieni în combinaţiile publice ale bărbaţilor lor este o boală păcătoasă, care ne macină din vremuri străvechi . În deceniile din urmă, legendară a fost ambiţioasa tovarăşă Elena Ceauşescu, care nu s-a lăsat până nu a ajuns numărul 2 în stat. După prăbuşirea comunismului, nevestele de politicieni n-au mai vânat puterea pentru ele, ci pentru vitejii lor soţi. Ele, rămase în umbră, au vizat doar avantajele perverse ale puterii: bani, vile, contracte, deplasări în ţări exotice... Dar pentru a ajunge la ele, s-au implicat activ în tot felul de mânării. Şi, mai important, şi-au împins de la spate bărbăţeii, mânate fiind de mirajul succesului şi al hainelor luxoase, dacă ne gândim că unul din mijloacele prin care Apostu era “recompensat” a fost chiar achitarea integrală a hainelor de lux pe care le achiziţiona soţia acestuia din mall. Aşadar, atunci când  lăcomia feminină s-a întâlnit cu dorinţa de parvenire masculină, totul a degenerat în hoţie bolnăvicioasă.
 Cazul de la Cluj arată că în Ro­mâ­nia sunt încă bani mulţi, că ei cir­cu­lă şi catalizează afacerile. O altă ves­te bună este că tot în România se fac afaceri prospere, din care 100.000 de euro pot fi scoşi din circuit fără pro­bleme, ca un mărunţiş sau un bo­nus de succes. În toată această poveste care l-a scufundat în noroi pe Apostu, de i-a rămas doar nasul afară să respire, victima principală este Boc. Nu degeaba proaspăt acuzatul Apostu a fost considerat, în oraşul de la poalele Feleacului, “mâna dreaptă” a primului ministru.
Intrebarea  pe care ne-o punem fiecare dintre noi meditând la cazul Apostu este una anticipabilă: “Cât de generalizată poate fi corupţia în sânul PDL? Până unde s-a ajuns mai exact? “Dacă tot ni se oferă câteva piese elocvente ale puzzle-ului portocaliu, acum ne dorim să-l putem construi pe de-a întregul şi nu doar cu ochii minţii. Ce poziţie au însă celelalte piese ale puzzle-ului portocaliu? Aşa cum era de aşteptat, reacţiile acestora nu au întârziat să apară, semn că deja scaunul pe care stateau bine mersi deja nu mai este aşa confortabil.Unii realişti, alţii pseudomoralişti, cert este că nimeni nu a rămas indiferent în urma scandalului de la Cluj. ”Bineînţeles că ne afectează foarte mult, organizaţia PDL Cluj este una dintre organizaţiile noastre etalon, este una dintre cele mai puternice şi întreg partidul este afectat de aşa ceva, cu atât mai mult premierul”, a declarat joi deputatul PDL Cezar Preda. Emil Boc însă nu pare într-atât de afectat şi ca atare nu doreşte excluderea lui Sorin Apostu din PDL. Premierul considera că în cazul acestuia au fost deja aplicate prevederile din Statutul PDL, respectiv suspendarea din partid. Remarcăm astfel câtă consecvenţă dar şi loialitate dovedeşte Emil Boc faţă de cei pe care-i susţine.
   In orice caz, acesta nu e nici pe departe un caz singular în istoria edililor PDL şi a relaţiei acestora cu justiţia. Să fie oare o simplă coincidenţă sau o regulă nescrisă după care au funcţionat ani la rând? O simplă căutare pe Google după cuvintele “primar PDL DNA” dă peste două milioane de rezultate. Între acestea, una dintre cele mai vechi ştiri este despre Gheorghe Falcă, primarul Aradului, trimis în judecată în 2007 pentru luare de mită şi abuz în serviciu. În cazul său, mai spectaculoase decât acuzaţiile sunt legăturile de familie. Falcă este ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Gheorghe Seculici, fost vicepremier în Guvernul României, dar şi finul atotputernicului şef al statului, Traian Băsescu.
Alţi edili pedelişti din topul DNA-ului: Antonie Solomon, primarul Craiovei, arestat preventiv anul trecut; Gabriel Boriga, edilul din Târgovişte, şi Cristian Poteraş, de la Sectorul 6, trimişi în judecată anul acesta; celebrul Gheorghe Ştefan “Pinalti”, primarul de Piatra Neamţ, şi mai puţin cunoscutul Constantin Gherghe, din Turnu Severin, cercetaţi penal. În această toamnă însă, procurorii anticorupţie par să-şi fi focalizat atenţia pe Ardeal. La începutul lunii noiembrie, a fost reţinut şi apoi arestat Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Zilele trecute, a fost pus sub învinuire, pentru a doua oară, Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. Pentru ca joi să fie săltat de-acasă şi primarul Clujului. Valul de anchete abătut asupra edililor ardeleni este cu atât mai şocant cu cât are loc în fieful electoral al partidului de guvernământ. Nu în ultimul rând, se cuvine precizat că şeful DNA, Daniel Morar, a lucrat el însuşi, vreme de 13 ani, în procuratura clujeană!
Si dacă ne amintim si de matrapazlâcurile Robertei Anastase, care înmultea voturile in miez de noapte prin Parlament, sau de ciudatele extravaganţe în cheltuirea banului public ale multiplului ministru Elena Udrea, ajungem la o imagine sinistră. Acum suspiciunile şi banuielile au ajuns până la poarta lui Emil Boc. Mâna sa dreapta a picat şi ea in fata tentaţiilor "ticaloşite". Si atunci, mai e cineva curat in partidul asta de luptatori impotriva "sistemului ticaloşit"?
 Concluzia nu poate fi  decât  aceea că actuala putere vrea să demonstreze (mai degrabă forurilor europene decât opiniei publice din ţară) că sistemul judiciar a început să funcţioneze. Iar cea mai bună dovadă este, fireşte, să începi curăţenia din propria curte!
Suntem curioşi însă să vedem până unde se va extinde această “curăţenie” exemplară. Privind direct în ograda noastră, realizăm că politica locală e în ape tulburi după scandalul de la Cluj, care va crea cu siguranţă un precedent în procesul de “curăţare” a viruşilor numeroşi cu care s-a tot pricopsit politica românească.
Nimeni dintre cei aflați sub posibila incidență a DNA nu ignoră riscurile și nu se consideră imun cu adevărat. Teama de „ascultare” a telefonului/convorbirii este o stare intrată în firesc .Secretomania a devenit o a doua natură.Atât de tare s-a împământenit ideea că ai putea fi interceptat când vorbeşti la telefon, încât , în mod ridicol, oameni simpli, ce nu fac obiectul niciunei anchete, invocă posibilitatea de a fi interceptaţi. Lucrurile nu stau însă chiar aşa, nu există un SRI special pentru fiecare vânzător ambulant iar cei care ar trebui să se teamă se ştiu foarte bine şi ca atare, îşi iau de mult timp măsuri de precauţie.Vezi cazul Apostu: 17 telefoane mobile pentru fiecare afacerist . Deci: nu a scăzut corupția, ci a crescut sentimentul riscului pentru cei corupţi.
   Aşadar, într-o lume în care justiţia este luată în derâdere la tot pasul şi ca atare riscul de a fi prins părea infim, se produce astăzi o bruscă trezire la realitate oamenilor ce ne conduc, care încep să-şi pună întrebări dar mai ales sa-şi creeze oarece garanţii pentru micile sau marile lor păcate.
Iar noi, observatorii simpli ai acestui spectacol murdar, plin de interese meschine, dar şi de  victime colaterale, nu ne putem dori decât un singur lucru şi anume: dacă tot s-a început curaţenia, păi să fie una generală atunci.

Your rating: Nimic Average: 4 (31 votes)