Share |

Încă un dosar penal pentru instigare publică deschis de polițiști

Poliţiştii au întocmit dosar penal unui tânăr din municipiul Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică

 

În urma imaginilor apărute în spațiul public cu un tânăr care conducea pe raza municipiului Buzău în intervalul orar 22.00-06.00, îndemnând cetățenii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări.

 

Tânărul de 26 de ani a fost identificat și depistat, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițiștilor rutieri, fiindu-i reținut permisul de conducere.

 

Totodată, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

În urmă cu o zi polițiștii au deschis un alt dosar penal unui cetățean din cartierul Broșteni, care a pretins că fiul său a fost atacat și jefuit de un grup de persoane de etnie rromă. Mesajul postat pe Facebook era că în contextul actualei pandemii s-au înmulțit tâlhăriile.

Your rating: Nimic Average: 5 (1 vote)