Share |

Alertă în oraș, după ce cadavrul unui porc a fost descoperit lângă tomberoane

Stare de alertă în municipiul Buzău, după ce câțiva cetățeni de la marginea orașului au găsit un purcel mort lângă tomberoanele de gunoi. Autoritățile sanitar veterinare au ridicat imediat cadavrul pentru analize. Ei se tem ca animalul să nu fi murit din cauza pestei porcine. În județ au fost până acum identificate 6 focare de boală, dar niciunul nu era în oraș.

 

 

Locatarii unui bloc din zona industrială a Buzăului au fost uimiți să vadă porcul mort lângă tomberoanele de gunoi, foarte aproape de intrarea în imobil.

Speriați de știrile despre răspândirea pestei porcine africane, au anunțat imediat autoritățile.

Autoritățile sanitar-veterinare au ridicat porcul și au dezinfectat toată zona. Analizele de laborator vor spune dacă animalul era infectat cu virusul pestei porcine.

Potrivit Agerpres, un caz similar a fost înregistrat și în Arad. Un porc mort a fost găsit, luni, lângă containere aflate între blocuri, de către angajaţi ai operatorului care ridică deşeurile în oraş. Oamenii au alertat inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Porcul mort a fost transportat la sediul laboratorului DSVSA Arad pentru examinare.

Peste 1100 de focare de pestă porcină sunt încă active în România, mai ales în sud și sud-est. Aproape 400 de mii de porci afectați de boală au fost sacrificați.

No votes yet