Share |

Buzăul se alătură campaniei "1 milion de semnături pentru Unire" (FOTO)

Miercuri, a avut loc la Buzău lansarea oficială a campaniei de colectare a semnăturilor pentru Unire. În cadrul evenimentului, primarul Constantin Toma și-a declarat susținerea față de demersul de modificare Constituției României pentru a cuprinde o referire explicită la unirea cu Republica Moldova.

La eveniment a participat chiar președintele Acțiunii 2012, George Simion, care a ținut o conferință de presă alături den primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, la sala de festivități a Primăriei Buzău.

„La 100 de ani după ce buzoianul Alexandru Marghiloman a semnat documentul Unirii Basarabiei cu România, în calitate de prim-ministru, îi invităm pe toți buzoienii să își amintească de înaintași și să semneze pentru Basarabia. Avem datoria să vorbim despre reîntregire națională, măcar în al 12-lea ceas. Altfel, tot acest fiasco gestionat de către stat, numit Anul Centenarului, va rămâne cunoscut ca momentul cel mai penibil la nivelul istoriei noastre. La Alba Iulia vom merge zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, din Timișoara până la Cahul, așa că îi așteptăm și pe buzoieni să își reprezinte județul”, a precizat președintele Acțiunii 2012, George Simion.

 

"Astăzi, 31 octombrie, s-a lansat la Buzău campania "Un milion pentru Unire"- un milion de semnături pentru unirea României cu Basarabia.

Ne îndeplinim astfel și o obligație morala fata de buzoianul nostru Alexandru Marghiloman, cel care în calitate de Prim- ministru a luat act de Declarația de Unire a României cu Basarabia, la 27 martie 1918.

Platforma unionista a pornit din 2012, condusa de Președintele George Simion, care efectiv se jertfește pentru aceasta cauza.

În întreaga țară există o mulțime de ONG-uri și de voluntari care sunt mobilizați pentru îndeplinirea acestui țel: strângerea în 6 luni a un milion de semnături.

Trebuie sa dam semne puternice ca dorim și putem sa participam la acest proiect de țara, poate singurul pe care Romania l-a avut în aceasta perioada post-decembrista, acela de a fi din nou împreuna cu Republica Moldova și sa ieșim din aceasta stare care a copleșit pe multi: indiferenta.

Va invit sa ne implicam în acest proiect și să facem parte din cei cel putin un milion de romani care ar dori oficial sa fim din nou o singura țara!", a ținut la rândul său să menționeze primarul orașului, Constantin Toma, unul dintre cei mai implicați primari din țară în organizarea evenimentelor pentru cinstirea Centenarului.

No votes yet