Share |

Certificatele de urbanism pentru două tronsoane ale Autostrăzii A7 semnate de președintele Petre Emanoil Neagu

Demersurile pentru construirea autostrăzii de la Ploieşti spre Moldova care ar urma să treacă prin Buzău au ajuns într-o fază importantă. Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu a anunțat zilele trecute că, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a semnat certificatele de urbanism pentru tronsoanele Ploieşti – Buzău şi Buzău – Focşani ale Autostrăzii A 7.

"Astăzi, am semnat Certificatul de urbanism pentru autostrada A7 - tronsoanele Ploiești - Buzău și Buzău - Focșani.

Noi, autoritățile locale, am tratat cu prioritate aceste demersuri pentru că ne dorim ca și buzoienii să poată ajunge în condiții de siguranță și într-un timp cât mai scurt la București, Ploiești sau în Moldova.

Pentru că autostrada va tranzita teritoriul mai multor comune din județ, am transmis primăriilor să informeze cetățenii să permită accesul SC Geostud SRL la proprietățile lor pentru realizarea investigațiilor geotehnice și forajelor"

Autostrada A7 va fi, de fapt, un drum de mare viteză care ar urma să facă legătura între capitala Bucureşti şi Moldova, cu trecere prin Buzău-Focşani-Bacău şi punct final Paşcani.  Investiţia este prevăzută în Masterplanul General de Transport aprobat de Comisia Europeană. 

Studiul de fezabilitate al drumului expres ar urma să fie predat anul acesta autorităţilor române, de către firma desemnată să îl realizeze. 
 

No votes yet