Share |

Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol puternic în județul Buzău

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi, la ora 16:00. Potrivit meteorologilor, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55...70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

De asemenea, până la ora 18.00, este Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului la munte în Carpații Meridionali și Orientali. În aceste zone va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55...70 km/h. Îndeosebi în prima parte a zilei de marți (28 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă. Meteorologii au emis şi un cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei. Până la ora 16.00, în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55...65 km/h. Cantități de apă de 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp vor fi și în Dobrogea și vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineața zilei de marți, precipitații mixte se vor semnala local în Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia.

Your rating: Nimic Average: 5 (1 vote)