Share |

Cum își bate joc de așteptările cetățenilor patronul unei firme respinse la licitație de Primăria Vadu Pașii

Interesele firmelor, în goana lor după banii destinați lucrărilor publice, par să fie mai presus de nevoile unor comunităţi întregi. Contestarea licitaţiilor făcute pentru atribuirea lucrărilor publice de către administratorii firmelor care nu au fost declarate câştigătoare a devenit o practică și cu toate că majoritatea contestațiilor sunt respinse ca neîntemeiate, lucrările sunt întârziate şi există chiar riscul pierderii finanţării.
Valoarea sumei pe care sunt obligate să o plătească firmele contestatare pentru întârzierea lucrărilor este derizorie și nu reușește să descurajeze practica respectivă.
Un proiect care acum ar fi trebuit să fie în bună parte realizat în comuna Vadu Pașii bate pasul pe loc din cauza unei astfel de situații.
Este vorba despre proiectul prin care urma ca în satul Vadu Pașii să se înființeze rețea de canalizare pe patru străzi.
Proiectul a fost realizat de către Primăria comunei și a obținut finanțare din partea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) - Măsura 7.2 "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale"
Administrația comunei a depus și un al doilea proiect pentru extinderea rețelei de canalizare în restul comunei, mai exact în satele Băjani, Focșănei, Gura Câlnăului și restul satului Vadu Pașii, de această dată Companiei Naționale de Investiții.
"Există un proiect aprobat, există bani în buget prevăzuți pentru proiectul cu rețeaua de canalizare, dar Primăria este blocată, nu poate demara lucrărilor din cauza unei contestații. Acesta este un proiect de care cetățenii din Vadu Pașii au nevoie și nu vorbim doar de confortul cetățenilor, ci și de faptul că riscul de descărcare necontrolată a apelor uzate netratate va fi redus la minimum, iar calitatea apelor subterane și de suprafață ar fi îmbunătățită", spune primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.
Pe lângă toate acestea, un alt proiect depus CNI de către primărie vine să completeze lucrările de asfaltare care se desfășoară în comună cu o investiție similară pe încă 8,5 kilometri de drum în satul Vadu Pașii pe toate drumurile neasfaltate din comună.
Numai că, din cauza situației prezentate mai sus și acest proiect, prin care s-ar asfalta restul comunei, stă loc. Și asta deoarece asfaltarea nu se poate realiza până când nu se realizează proiectul de canalizare.
" Înţeleg că este dreptul firmei contestatare de a face acest demers, dar ce bine ar fi fost dacă ar fi primat interesul cetățenilor și dreptul lor de a se bucura cât mai repede de sumele puse la dispoziție din fonduri guvernamentale pentru modernizarea comunei ", a ținut să sublinieze primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.

No votes yet