Share |

Evenimente rutiere pe drumul european E85, din cauza carosabilului acoperit cu gheaţă

Potrivit datelor puse la dispoziție de Biroul de presă al IPJ Buzău, joi seară, pe E85 a avut loc o tamponare în care au fost implicate trei autoturisme, în zona Crucea Comisoaiei. Cel mai grav, un microbuz cu cinci pasageri la bord s-a răsturnat pe şoseaua europeană, un pasager suferind un atac de panică. ȘI tot în aceeași zonă, un TIR a derapat şi a ieşit în decor.

Revenind la accidentul în care a fost implicat microbuzul, evenimentul s-a produs în afara localităţii Grebănu, în timp ce transporta persoane pe ruta Bucureşti-Focşani. Șoferul, un bărbat de 51 de ani din Vrancea, ar fi pierdut controlul volanului, autovehiculul răsturnându-se în afara carosabilului. Dintre cei cinci pasageri, doar unul a necesitat îngrijiri medicale.

Un autoturism de Vaslui care se deplasa către Buzău a lovit o dubiţă înmatriculată în Iaşi, oprită în zona producerii accidentului cu microbuzul, iar în urma coliziunii, maşina de Vaslui a ricoşat într-un autoturism de Buzău ce rula din sens opus. Accidentul nu s-a soldat cu victime.

De asemenea, tot în afara localităţii Oreavu, un TIR încărcat cu citrice, condus de un cetăţean turc, de 46 de ani, a derapat în afara localităţii, părăsind carosabilul. Poleiul şi vântul puternic au dat peste cap traficul auto pe un drum naţional şi unul judeţean, din Buzău. Circulaţia rutieră a fost oprită mai întâi pe pe DN 2B Buzău-Brăila. Ulterior a fost blocat traficul şi pe DJ 203 I, pe tronsonul Caragele – Cilibia. Trei filtre de poliţie au fost în prima parte a zilei pe drumul naţional dintre Buzău şi Brăila, pentru a-i opri pe şoferi, inclusiv pe cei care mergeau în apropiere. Camioanele au fost oprite din trafic încă din zorii zilei, după ce vântul a început să sufle cu peste 70 de kilometri pe oră. Restricţia pentru ele a rămas valabilă pe toată durata zilei. După ora 14.00, traficul rutier pe DN 2B Buzău –Brăila a fost redeschis pentru circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone.

No votes yet