Share |

A fost numit noul procuror-şef interimar DNA, prin decretul semnat de președintele României. Este fiica...

Procurorul Anca Jurma, şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe din Direcţia Naţională Anticorupţie şi fost consilier al Laurei Codruţa Kovesi a fost delegată în funcţia de procuror şef al DNA, anunţă Parchetul General.

Potrivit predei centrale, Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuţiile de procuror şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, transmite un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupţie, care reprezintă o prioritate a Ministerului Public, în îndeplinirea rolului său constituţional. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a adăugat Ministerul Public într-un comunicat de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Procurorul Anca Jurma este cunoscută în mediul juridic ca fiind fiica fostului procuror general al României, Nicolae Cochinescu.Postul de procuror-şef al DNA a devenit vacant după ce decretul semnat de către preşedintele Klaus Iohannis a fost publicat în Monitorul Oficial.

 

No votes yet