Share |

Galeria cetățenilor de onoare ai municipiului Buzău a fost completată cu încă șase personalități

Şase personalităţi buzoiene cu merite deosebite atât în plan naţional, cât şi internaţional, au fost recompensate pentru prestigiul pe care l-au adus Buzăului prin ridicarea la rangul de cetățeni de onoare.

Pe rând, ei sunt academicianul Marius Andruh, activistul pentru drepturile omului Grigore Scărlătoiu, preşedintele Committee for Human Rights in North Korea, cu sediul în Washington, jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, vice-campion european, dar şi medicii Florentina Ioniţă-Radu, general de brigadă, comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, şi profesoul universitar Călin Tătaru, medic primar oftalmolog.

Vineri, ai au primit titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Buzău prin votul unanim al Consiliului Local Municipal.

Din cei şase cetăţeni de onoare șase sunt absolvenţi ai Colegiului ”B.P.Hasdeu”, toţi sunt personalităţi recunoscute la nivel naţional şi internaţional.

”Academicianul Marius Andruh este considerat a doua personalitate a Colegiului 'Hasdeu' după laureatului Premiului Nobel George Emil Palade”, a ținut să sublinieze directorul Colegiului ”B.P.Hasdeu”, Ionel Banu.

La rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că ”este o zi deosebită, încercăm să aducem acasă valorile pentru ca această comunitate să recapete un prestigiu naţional şi internaţional”. Municipiul Buzău are până în prezent un număr de 87 de cetăţeni de onoare.

 

No votes yet