Share |

Iată ce au decis oamenii legii în cazul polițistului care și-a însușit țigările de contrabandă pe care trebuia să le distrugă!

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău sub coordonarea procurorului de caz au finalizat cercetările în cazul polițistului buzoian care și-a însușit țigările de contrabandă pe care trebuia să le dstrugă.

De asemenea, Judecătoria Pătârlagele a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 16.11.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu inculpatul SL, la data comiterii faptelor fiind persoană cu calitate specială în cadrul I.P.J. Buzău și a dispus aplicarea unei pedepse rezultante, de 2 ani şi 6 luni închisoare, a cărei executare va fi suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, deţinere ilegală de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi fals intelectual.

 

În fapt, la începutul anului 2018, ofițerii D.G.A – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, s-au sesizat din oficiu cu privire la existența unor suspiciuni referitoare la întocmirea nereală a procesului-verbal de distrugere a țigaretelor de contrabandă de către comisia de distrugere compusă din agentul de poliție, doi lucrători vamali din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați, precum și din reprezentanți ai unei societăți comerciale.

 

Cu privire la acest aspect, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău care a întocmit dosar penal și a dispus efectuarea de cercetări în urma cărora s-a stabilit că, în perioada 04–08.06.2018, la sediul unei societăți comerciale din județul Buzău a avut loc o nouă operațiune de distrugere a unei cantități de țigări de contrabandă. Întrucât din probele administrate rezulta că operațiunea de distrugere nu a fost efectuată în totalitate, precum și probabilitatea săvârșirii unor fapte penale, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant, prilej cu care agentul de poliție a fost surprins în timp ce primea mită de la cei doi angajați ai societății comerciale care ar fi trebuit să distrugă țigările de contrabandă un număr de 10.000 de țigarete. Cu acest prilej, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor 8 baxuri cu țigări (82.000 țigarete), care ar fi trebuit distruse.

 

Din cercetări a reieșit faptul că agentul de poliție a mai primit anterior alte două baxuri (20.000 de țigarete) de țigări de contrabandă destinate distrugerii, pe care le-a deținut în afara antrepozitului fiscal.

 

În cauză a fost autorizat investigator cu identitate reală un lucrător din cadrul S.J.A. Buzău.

 

Măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare cu tehnica din dotarea S.J.A. Buzău.

 

Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

No votes yet