Share |

Incendiu de pădure de stejar în comuna Vintilă Vodă

Echipajele ISU Buzău au participat, în ultimele trei zile, la şase intervenţii de stingere a incendiilor.

Duminică, s-a primit un apel de urgenţă ce semnala un incendiu de vegetaţie uscată, lăstăriş şi litieră de pădure de stejar pe raza comunei Vintilă Vodă.

Pompierii ajunși la fața locului au constatat că "incendiul se manifesta cu ardere violentă şi dezvoltare rapidă, fapt ce a dus la suplimentarea forţelor", potrivit biroului de presă al ISU Buzău.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Cel mai probabil, incendiul a avut loc în urma "acţiunii unor persoane iresponsabile", spun responsabilii de relațiile cu presa din cadrul ISU Buzău.

"În cursul ultimelor 72 ore, pompierii buzoieni au acţionat pentru gestionarea a 52 situaţii de urgenţă, cea mai mare pondere fiind reprezentată de solicitările pentru intervenţia echipajelor SMURD, în număr de 33.", a mai precizat aceeași sursă.

 

No votes yet