Share |

La Liceul Beceni apele sunt din nou tulburi. Contabilitatea pe ultimii doi ani este în atenția Poliției. (FOTO)

Liceul Beceni este din nou în centrul atenției. Poliția economică a demarat aici o anchetă, în urma unei plângeri semnate de către noua echipă care se ocupă de conducerea și administrarea unității de învățământ, plângere în care sunt invocate mai multe nereguli, unele dintre ele de ordin economic.
Și anul trecut, Liceul Beceni a fost în prim plan după ce fosta directoare, Mădălina Neagu, a semnat pentru desfiinșarea claselor de liceu în favoarea celor de învățământ profesional , fără să consulte Consiliul de Administrație al liceului și fără o analiză temeinică prealabilă.
A fost nevoie de intervenția prefectului județului Buzău de la acel moment, Carmen Ichim, precum și de demersurile Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Buzău, pentru a salva de la desființare singurul liceu de pe Valea Slăniucului din județul Buzău.
În urma scandalului, fosta directoare a Liceului, Mădălina Neagu, și-a dat demisia.
De această dată, serviciul de contabilitate, mai exact activitatea contabilă din mandatul său este contestată de către cei care au preluat frâiele Liceului Beceni și spun că fostul contabil nici măcar nu ar fi semnat un document de predare-primire a contabilității cu cel care ocupă în prezent funcția respectivă. Actualul contabil și-a stopat activitatea. Conducerea unității de învățământ a cerut organelor de control o verificare serioasă a actelor contabile din urmă, după ce a constatat mai multe aspecte care, în opinia sa, ar fi nelegale. 
Interesant este că unul dintre aspectele aduse în atenția oamenilor legii de către cei care conduc acum Liceul Beceni are legătură direct cu familia fostului contabil, Burlacu Adrian. În reclamația care a fost depusă și la Poliția economică și la Parchet, precum și la ministrul de Interne, se face referire la achiziții pe care fostul contabil le-ar fi făcut pentru Liceul Beceni de la firma fratelui său de materiale de construcții.

Așteaptăm punctul de vedere oficial solicitat Biroului de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, cu privire la acest caz.

Vom reveni!

 

 

 

 

No votes yet