Share |

Lucrările demarate în comuna Tisău s-au încheiat, iar cele rămase se derulează în ritm alert

Fie că vorbim despre asfaltare, despre construcția unui mini stadion de fotbal acoperit, despre reabilitarea cabinetelor medicale sau despre alte lucrări care ridică standardul de trai al locuitorilor. Toate lucrările pe care Primăria comunei Tisău și le-a propus pentru anul în curs s-au desfășurat conform programelor stabilite.

"Deja lucrez acum să pun un kilometru de asfalt în satele Grăjdana și Tisău. Câte o jumătate de kilometru în fiecare dintre cele două sate, acolo unde am construit podul cel nou.

Mâine fac recepția celor două cabinete medicale, deja doctoriția și-a adus acolo mobilierul și aparatura medicală și urmază doar să fac predarea", spune primarul comunei Tisău, Cristian Ionel Mihai. 

Nu este prima oară când primarul din Tisău mărturisește că datoria față de cei care l-au ales, dar și care nu i-au dat votul este una de onoare și de aceea nu scutește niciun efort în slujba comunității:

 

"Oamenii ne judecă după fapte, iar eu am iîncercat să duc la bun sfârsit o parte din proiectele pe care le-am promis cetățăenilor care m-au votat. Am această datorie față de fiecare dintre ei. Gândindu-mă la ce s-a realizat până acum, pot spune că lucrurile au decurs așa cum mi-a propus, dar niciodata nu voi putea spune că a fost suficient. Vreau să fac mai mult pentru cetățenii acestei comune", a mai spus primarul comunei Tisău, Mihai-Constantin Ionel.

No votes yet