Share |

Noi tarife la apă-canal aprobate de consilierii locali municipali

În municipiul Buzău va lua startul în viitorul apropiat un mare proiect care vizează modernizarea cu bani din fondurile europene a serviciilor de apă și de canalizare, după ce Compania de Apă Buzău va primi cele aproximativ 290 de milioane de euro  pentru investițiile respective, investiții care obligă Comnpania să participe cu o componentă financiară, bani care vor fi încasați din vânzarea serviciilor către populație.

De aceea, luni,  în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii municipali din Buzău au aprobat gradul de creştere al tarifelor la apă şi canalizare până în anul 2025. Până în anul 2022, serviciul de apă va înregistra o majorare de 13,2 la sută, în timp ce la canalizare va fi de 30 la sută în anul 2020.

Proiectul are în vedere în primul rând  înlocuirea tuturor conductelor învechite și va fi realizat cu fonduri europene şi o cofinanţare de 6 %, de aceea se impun scumpiri apă-canal până în anul 2025.

Potrivit directorului Companiei de Apă Buzău, preţul la apă şi canal pentru buzoieni va fi majorat din anul 2020, creşterea fiind motivată prin startul unui mare proiect care vizează serviciile de apă şi canalizare. "Vom avea creşteri la apă din anul 2020 până în 2025. Astfel, în 2020 vom avea o creştere de 6 la sută, în 2021 - 0,5 la sută, 2022 - 13,2 la sută, 2023 - 9 la sută, 2024 - 6,5 la sută, 2025 - 3,1 la sută. În ce priveste canalizarea, în 2020 majorarea e de 30 la sută, în 2021 -10 la sută, 2022 - 19,6, 2023 - 0,5 la sută, 2024 - 0,75 la sută, în 2025 de 2,7 la sută. La nivel de România, se consideră că tarifele la apă plus canal nu trebuie să depăsească 2,5 la sută din venitul mediu al unei gospodării. Nici în prezent şi nici după implementarea acestor investiţii, gradul de suportabilitate nu va fi atins pentru că se va situa undeva sub 1,8 la sută, deci se situează şi acum tot la acest nivel, iar după realizarea acestor creşteri de tarif, pentru că şi veniturile se preconizează că vor creşte, se va menţine la 1,8 la sută, faţă de 2,5 la sută cât e maxima admisibilă”, a subliniat directorul Companiei de Apă Buzău, Simona Săvulescu. 

No votes yet