Share |

O nouă decizie în privința Crângului pe care ar putea-o lua mâine aleșii locali

Consilierii municipali se vor pronunța mâine, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal asupra mult dezbătutului proiect prin care se propunea interzicerea circulației și a staționării autovehiculelor în Parcul Crâng.

„Vineri, 27 iulie, în ședința Consiliului Local vor fi atestate la domeniul public cele două alei de acces. Este vorba despre aleea care vine de la noul Kaufland (Patinoar – n.red.) și ajunge în zona restaurantelor și despre cea din Micro XIV, care ajunge la sediul Urbis Serv și aproape de Obelisc. Până acum nu puteam interveni aici pentru că nu erau în proprietate publică a municipiului. Apoi va fi supus dezbaterii publice proiectul de interzicere a accesului auto.”, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu pentru "Reporter buzoian".

Anul trecut, consilierul municipal PNL Constantin Ionescu a inițiat un proiect de hotărâre prin care propunea limitarea accesului autoturismelor în Parcul Crâng.

Proiectul de hotărârea a fost redactat din scoarță în scoarță, dar a stârnit ample polemici în rândul aleșilor locali.

In plus, Poliția Locală a avizat negativ proiectul de hotărâre respectiv.

"Măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece căile de acces din Pădurea Crâng aparţin Ocolului Silvic Buzău. Nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului Buzău pentru a putea face obiectul reglementării prin Hotărâre a Consiliului Local. Faţă de considerentele expuse, Poliţia Locală a municipiului Buzău nu avizează favorabil Proiectul de Hotărâre", a motivat directorul Poli'iei Locale, Adrian Teodorescu.

No votes yet