Share |

Obiectiv important în pericol de prăbușire

Anunțul vine din partea unui specialist al Companiei Naționale de Căi Ferate și a fost făcut în cadrul ședinței de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență convocat marți de Prefectura județului Buzău. Cantitățile mari de precipitații, înregistrate în luna martie, au făcut ca pragul de fund al podului să se deterioreze, iar cursul râului să nu mai fie controlabil după toate problemele apărute în zona șantierului. Reprezentantul Companiei Naționale de Căi Ferate a mai subliniat că pericolul ca podul de la Vadu Pașii să cedeze  în orice moment, este iminent. Miercuri, o comisie mixtă   va analiza situația și va stabili măsurile ce se impun pentru remedierea situației.

,,Podul Anghel Saligny este în mare pericol și eventual în caz de prăbușire a acestuia afectează podul CF. Asta înseamnă că se întrerupe circulația pe relația București-Suceava. E o mare problemă. E vorba de un prag de fund al podului. Acesta s-a făcut în 1999, la inundațiile din 2005 a funcționat perfect, deci el era foarte bine proiectat. În momentul în care s-a întâmplat, ce s-a întâmplat, trebuie să o recunoaștem cu toții, și toată lumea trebuie să fie conștientă, că s-a întâmplat din cauza lucrărilor care au fost proiectate. Nu spun că e o greșeală a cuiva. Cert este că ruperea acelui dig a dus la îngustarea secțiunii de scurgere a apei, fenomenul de eroziune, afectarea pragului de fund și în momentul acesta este afectat practic tot cursul Buzăului. Nu mai curge pe unde trebuie. În momentul ăsta constructorul are mari probleme privind stabilizarea cursului, pentru că începe deja de pe stânga să erozeze și ce a mai rămas din partea pragului de fund se unește cu cealaltă și se ajunge să pice tot pragul, care și așa o treime din el este afectat.(…) Luați-o în serios, pentru că este mare, mare pericol. E pericol de cădere a Podului Anghel Saligny! ” a explicat reprezentantul CFR.

  Din calcule a rezultat că sunt necesare lucrări de refacere a pragului de fund și umpluturi în valoare de minim 6.168.658lei.

No votes yet