Share |

Percheziții la Buzău într-un dosar în care este implicat un cunoscut politician din România

O acțiune de amploare a DIICOT desfășurată, în premieră, în toate judeţele ţării, inclusiv în Buzău a condus la 68 de percheziţii domiciliare, în urma cărora 50 de persoane au fost aduse la sediul DIICOT Târgu Mureş, pentru audieri. Prejudiciul calculat, până în prezent este de peste 10 milioane lei adus CNAS. Una dintre firmele vizate de anchetatori este Ortoprofil Prod la care acționar este liderul UDMR, Gyorgy Frunda, alături de Ferenc Vilmos Boga.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

Începând cu anul 2013,  mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv).

,,În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare,  dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost comise în beneficiul a două societăţi comerciale  ambele cu sediul în Târgu Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind  încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust.

Reprezentanții societăților vizate  în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat,  livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.”, se menționează în comunicatul emis de DIICOT.

Din verificările efectuate se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză. La sediul DIICOT – ST Tg. Mureș, în primă fază,  au fost duse la audiat circa 50 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de  Operațiuni Speciale Tg. Mureș. Acţiunea a fost efectuată  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Sibiu. La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

No votes yet