Share |

Poziție demnă a profesorului Geta Burducea, după întoarcerea cu alai a Florinei Stoian

Profesorul Geta Burducea a făcut o primă declarație imediat după ce a a părăsit IȘJ Buzău, revenind la catedra sa de la Colegiul Economic spunînd că și-a asumat întotdeauna deciziile atît  în plan profesional, cît și personal și că deasupra oricărei funcții primează dorința sa de a-și ajuta colegii și învățămîntul buzoian în general.  

„Acum sunt la școală. Asta este meseria mea. Mă simt bine și la catedră, și oriunde aș face ceva pentru învățământul buzoian. Am știut de la bun început care este situația actuală, că procesul se poate câștiga sau se poate pierde. Mi-am asumat întotdeauna deciziile pe care le-am luat și din punct de vedere profesional, și din punct de vedere personal. Dacă va fi nevoie să-mi ajut colegii și elevii, o s-o iau de la capăt oricând.”, a declarat fosta șefă a IȘJ.

Demn de subliniat este și faptul că profesorul Geta Burducea a mai ținut să precizeze că nu a făcut nicio declarație de presă după încetarea numirii sale și revenirea Florinei Stoian pe postul de general: „Nu am spus niciodată că regret și că mai bine îmi vedeam de treabă. Eu am mers la Inspectorat cu o anumită strategie managerială, dar am fost conștientă că există și varianta ca ea să nu poată fi aplicată. Mi-am asumat de la bun început acest lucru și aș face-o oricând din nou.”, a mai precizat prof. Geta Burducea. Curtea de Apel Ploiești a suspendat săptămîna aceasta Ordinul de demitere a inspectorului școlar general Florina Stoian, urmând ca procesul să se judece pe fond, iar Geta Burducea, numită prin Ordin al Ministrului pe data de 4 septembrie 2017,  a părăsit fotoliul de șef al IȘJ Buzău, cel mai probabil pentru scurt timp. 

Your rating: Nimic Average: 3.7 (3 votes)