Share |

Prefectul Carmen Ichim, ipoteză la care puțini se așteptau: "Sunt suspiciuni că a fost mână criminală...."

Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a lansat o ipoteză neașteptată cu privire la pesta porcină africană care s-a abătut asupra județului Buzău, spunând în cadrul ședinței Consiliului Local de Combatere a Bolilor că există suspiciunea că boala respectivă ar fi fost răspândită de o mână criminală.

Prefectul le-a cerut șefilor Inspectoratului Județean de Poliție Buzău și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în cadrul aceleiași întâlniri, să verifice ipoteza respectivă și să prezinte un raport detaliat privitor la extinderea pestei porcine africane, după apariția unor focare noi în comunele Vadu Pașii și Săgeata.

 

"Sunt suspiciuni în acest sens și la nivelul instituției noastre, deocamdată suntem în faza de documentare și identificare a persoanelor respective, iar ulterior dacă activitatea lor poate fi sancționată pe competențele noastre, ca infracțiune sau contravenție. Sunt situații și ipoteze în acest sens, a unor oameni care transportau cu bună știință animale bolnave, deja putem discuta de infracțiune. Da, întradevăr este vizată zona Vadu Pașii, este o zonă cunoscută pentru comerțul de animale nu întotdeauna în condițiile legii ” a explicat șeful IPJ Buzău, Laurențiu Pantazi, potrivit publicației Agora.

 

FOTO: News.ro

No votes yet