Share |

Rătăciți prin creierii munților, recuperați de jandarmi

Doi turiști, dintr-un grup de 20 de persoane, s-au rătăcit azi noapte rătăcit în zona Penteleu și toată noaptea au fost căutați de jandarmii montani care au luat  la pas muntele.

Ceilalți membri ai grupului au anunțat dispariția celor doi la 112 azi noapte, în jurul orei 0 și 10 minute. Ei le-au povestit jandarmilor că, ieri, grupul a plecat din zona stației meteo situată pe vârful Penteleu înspre pensiunea Varlaam, iar după aproximativ două ore de mers pe traseul montan și-au dat seama că au uitat un aparat foto în zona stației meteo. Doi barbati din grup, de 40 si respectiv de 25 de ani s-au întors pentru a-l recupera, numai că cele două persoane plecate pe traseu nu au mai ajuns la pensiune și nici nu s-a putut lua legatura cu ele telefonic.

După aproximativ 3 ore de la momentul despărțirii de grup, cei care i-au așteptat au sunat la 112 și au cerut sprijinul autorităților.  

Echipa de jandarmi montani din cadrul postului Nehoiu a început căutarea celor două persoane, cu sprijinul altor doi membri ai grupului de turiști și abia spre dimineață, în jurul orei 5.00, cei doi turiști au fost găsiți teferi la aproximativ 9 km de localitatea Varlaam, în zona ,,Cernatu".

Cei doi  le-au spus jandarmilor că s-au rătăcit pe drumul de întoarcere către pensiune, la o răscruce de drumuri deviind de la traseul marcat. Ei se află acum la pensiunea Varlaam.

No votes yet