Share |

Ritmul alarmant în care creşte numărul îmbolnăvirilor cu Covid-19 l-a adus la Buzău pe Ministrul Sănătății

Ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut, luni, o vizită fulger la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Buzău.

Este pentru a doua oară în această pandemie când Tătaru vine la Buzău, la Spitalul Județean.

Celelalte două opriri le-a făcut la Râmnicu Sărat şi Direcţia de Sănătate Publică.

Ministrul s-a interesat de bolnavii COVID-19, de câte locuri mai sunt disponibile în spital, dar şi despre situaţia din secţia de Terapie Intensivă. Vizita a durat doar câteva minute.

 

"În jurul orei 10, domnul Nelu Tătaru, ministru al Sănătăţii a făcut o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Domnul ministru s-a interesat de afluxul pacienţilor din ultima perioadă, care este situaţia locurilor disponibile din secţia A.T.I, situaţia rezultatelor la pacienţii testaţi pentru COVID-19, dar şi despre colaborarea cu spitalul suport COVID", a informat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Buzăul a ajuns la 967 de persoane, după ce, duminică, la Buzău, au fost raportate 26 de noi cazuri.

"Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică 9 dintre pacienţii nou confirmaţi în ultimele 24 de ore au fost testaţi şi diagnosticaţi la laboratoare private. Buzoienii nou confirmaţi au vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani şi au fost internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat", informează Prefectura Buzău.

De la începutul pandemiei, 598 de persoane s-au vindecat de Covid-19, zece dintre buzoieni fiind declaraţi vindecaţi doar în ultimele 24 de ore.

În ceea ce priveşte numărul deceselor, Buzăul a înregistrat până acum 27.

La nivelul judeţului sunt raportate 14 focare de COVID-19, trei la centre de ocrotire din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la Direcţia de Sănătate Publică, la Casa de Asigurări de Sănătate,la Centrul de Dializă, la o cofetărie, la o societate comercială, la IPJ Buzău, la ISU Buzău, la Electrica Râmnicu Sărat şi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, secţia Ojasca.

No votes yet