Share |

Un proxenet feroce din Buzău au torturat-o timp de trei ore transformând-o într-o legumă

În anul 2014, cazul Ioanei Condea șoca o Românie întreagă. Tânăra, de numai 19 ani, a plecat în străinătate ca să câștige banii de care avea nevoie ca să-și crească băiatul.
Atunci când credea că o să muncească în străinătate ca menajeră, pentru că așa o păcălise prietena sa din copilărie, dar a ajuns, de fapt, să se prostitueze, pentru că a ajuns pe mâinile unui proxenet din Buzău, care își desfășura activitatea ilegală în Germania. 
A încercat de două ori să scape din mâinile exploatatorului său, Robert Tănase din Buzău, dar la sfârşitul lunii iulie 2014, acesta a bătut-o până a lăsat-o fără simţuri. Scandalul a durat trei ore, timp în care Ioana a primit lovitură după lovitură, a fost opărită în zona genitală şi apoi abandonată în apartamentul închiriat unde locuia şi lucra. A zăcut într-o baltă de sânge fără ca agresorului să-i pese dacă a murit sau mai respiră, potrivit presei centrale. La patru ani și jumătate de la tragedia care a șocat România, Ioana Condea nu a mai rezistat și a murit.
Potrivit mamei sale, Ioana a murit în data de 13 ianuarie, dar familia a fost înştiinţată abia miercuri 23 ianuarie. Părinţii Ioanei au nevoie acum de 5000 e euro pentru a-i aduce în ţară trupul neînsufleţit al fetei. 
Suferința este cu atât mai mare, întrucât tânăra are un copilaș care a rămas în grija bunicii materne. 
Părinţii Ioanei Condea susţin că o prietenă din copilărie i-a promis fetei că o va ajuta să-şi găsească un loc de muncă în Germania, ca menajeră. A acceptat imediat, fără să-şi dea seama de intenţiile reale ale acesteia. Respectiva i-a plătit inclusiv biletul de avion. Ajunsă acolo, visul frumos s-a terminat. În loc să ajungă în casa unei familii bogate căreia să-i facă curățenie, tânăra a intrat pe mâna proxeneților. Disperată să scape, a fost bătută cu bestialitate până aproape de moarte. Chiar iubitul ei a terorizat-o și a transformat-o în sclavă sexuală. Asta s-a întâmplat în 2014 și de atunci a fost în comă, pe un pat de spital din Germania.
Ioana Condea a fost condusă pe ultimul drum în cursul zilei de marți, 5 februarie. Familia tinerei a înmormântat-o azi, după cinci ani de suferință continuă. Din păcate, în urma Ioanei a rămas un băiețel care abia și-a cunoscut mama. David s-a născut nu cu mult înainte de tragedia care s-a abătut asupra mamei lui, în Germania.
Băiețelul va fi dat în plasament bunicii din partea mamei.

No votes yet