Share |

14o de buzoieni merg la București să-l susțină pe Liviu Dragnea

Social democrații buzoieni, mandatați la conferința extraordinară de săptămâna trecută, participă astăzi la Cogresul PSD , care va avea loc la Sala Palatului de la București, cu începere de la ora 11:00

PSD Buzău merge la Congres cu o delegaţie de 140 de persoane, care va avea ca mandat susţinerea actualului Guvern și a programului de guvernare, dar și pe cei doi candidați la vicepreședinția partidului din partea Regiunii de  Sud-Est,   Mirela Furtună, deputat de Bucureşti aflat la primul mandat  şi pe Marian Oprişan președinte al Consiliului Județean Vrancea precum și al  PSD Vrancea.

„Susţinem în continuare Guvernul, programul de guvernare şi pe preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Personal, am respectat deciziile luate de partid şi le voi respecta întotdeauna", a declarat liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu la finalul conferinței extraordinare a organizației județene, de săptămâna  trecută.

Deși Marcel Ciolacu a anunțat oficial că nu va candida pentru vreo funcție în partid, așteptări în acest sens din partea membrilor PSD Buzău au existat. Speranțele lor s-au spulberat în momentul în care Ciolacu a anunțat pe contul său de facebook că îl va susține pe Marian Oprișan pentru funcția de vicepreședinte al partidului din partea Regiunii de  Sud-Est.„Nu am intenţionat şi în consecinţă nu voi candida pentru nicio funcţie de conducere în cadrul Partidului Social Democrat la Congresul Extraordinar din 10 martie. Mă onorează susţinerea şi aprecierea colegilor mei din partid, dar consider că în acest moment activitatea mea trebuie să se concentreze atât pe organizaţia PSD Buzău cât şi pe ceea ce am de făcut în Parlament”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu. 

Tot pe Marian Oprișan îl susține și Mihai Tudose, fostul premier al României, în al cărui Guvern Marcel Ciolacu a deținut funcția de vicepremier. „Nu voi candida la nicio funcţie la Congres. Consider că mi-am făcut datoria timp de două ture de alegeri. Este timpul să las locul unei alte echipe care să-şi asume următoarele două ture de alegeri. Îl voi susţine la congres pe Marian Oprişan pentru o funcţie de vicepreşedinte", a declarat Tudose, pentru stiripesurse.ro

La Congresul din 10 martie vor fi supuse votului postul de preşedintele executiv al partidului, postul de secretar general şi posturile de vicepreşedinţi.

No votes yet