Share |

Bine ați venit "în stradă", domnule viceprimar Andrei Neder! Au trecut trei ani, buzoienii vor să vă cunoască!

Andrei Neder este de câteva zile vârful de lance al campaniei furioase inițiate de ALDE  pentru discretitarea actualei conduceri a Primăriei Buzău. În perspectiva alegerilor care vor avea loc anul viitor, Adrian Mocanu et company sunt foarte vocali în ultima vreme, cu scopul clar de a strânge un capital electoral rezonabil pentru momentul iunie 2020, conservându-și astfel șansele de a păstra șefia organizației județene ALDE până la momentul noiembrie 2020, când vor avea loc alegerile  parlamentare și când cel puțin Mocanu are nevoie de un loc eligibil pe listele de candidați. Fără costuri!!!

Dintr-o dată, viceprimarul Andrei Neder s-a pomenit parașutat într-un război care pentru domnia sa nu are o miză prea importantă, decât aceea poate de a fi și altceva decât fiul de bani gata al unui important agent economic din Buzău. Parașutat în acest război, Neder este obligat de situația în care l-au pus șefii săi de partid să susțină mai multe enormități, cum ar fi și aceea că numele său ar fi legat de câteva proiecte importante care s-au materializat în municipiul Buzău. Nimeni niciodată nu l-a văzut pe viceprimarul Andrei Neder prezent pe vreun șantier de lucru deschis în ultimii trei ani în Buzău pentru modernizarea orașului, la fel cum nimeni, niciodată, nu l-a auzit vreodată să susțină vreun astfel de proiect, deși avea această posibilitate în cei trei ani relație armonioasă la cârma Primăriei municipiului Buzău cu primarul Constantin Toma și viceprimarul Ionuț Apostu.

Luările de poziție ale domniei sale în Consiliul Local Municipal au fost aproape inexistente, dânsul fiind mai mult un simplu figurant în forul respectiv, iar la ALDE nu i-a fost auzită până acum vocea critică la adresa șefului său din Palatul Comunal. Din cauza lipsei sale de implicare, cei mai mulți dintre buzoieni abia acum, în contextul acestui scandal, l-au descoperit pe Andrei Neder ca fiind al doilea viceprimar al municipiului Buzău. Singur și-a asumat un rol pasiv, un fel de Bălănel al administrației locale, care peste noapte s-a transformat în Miaunel acceptând să răspundă solicitării exprese venite din partea șefilor săi de partid, de a face opoziție în Primărie.

„O să vă șochez, dar îi mulțumesc din suflet domnului primar Toma pentru următoarele motive:

Chiar simțeam nevoia de a da jos din kilograme, iar faptul că nu mai am acces la parcul auto al Primăriei nu poate fi decât de ajutor;

Povestea cu biroul mă ajută enorm, întrucât îmi voi desfășura toată activitatea printre buzoieni. Biroul meu va fi municipiul Buzău, iar consilierii mei vor fi buzoienii.

Pentru mine contează mai mult adevărul decât un scaun confortabil.

Vă aștept în stradă, acolo unde vreau să cobor administrația. Sunt Andrei Neder, viceprimarul interzis al buzoienilor”, a scris Neder pe pagina sa de Facebook, miercuri, după ce primarul Constantin Toma i-a schimbat biroul cu unul mai mic.

Dacă Neder se va ține de promisiune, majoritatea buzoienilor vor avea ocazia de a-l cunoaște și pe cel de-al doilea viceprimar al orașului.

Replica primarului Constantin Toma la atacurile subordonatului său nu a întârziat să apară.

„Dacă îi trebuie atmosferă frumoasă, poate să solicite și flori și vreun pat, nu am nimic împotrivă. El a dus până acum o viață ușoară, în sensul că nu s-a implicat. Când am vrut să-l pun la treabă, nu am reușit, iar bugetarilor nu prea poți să le faci nimic. (...) Nu știu dacă a muncit mai mult de o oră pe zi de când a venit în Primăria Buzău. Și ieri a venit la 11 la serviciu. Mai întâi s-a dus la partid. Iar eu nu mai accept așa ceva. În Primăria Buzău se muncește, nu se pierde vremea. (...) Domnul Neder nu s-a remarcat cu nimic, n-a făcut nimic deosebit, n-a venit cu nicio idee bună. Ziceți-mi măcar una vă rog! Dacă mă luăm după el, orașul rămânea în aceeași adormire ca pe vremea lui Boșcodeală. Andrei Neder se laudă acum cu lucruri făcute de alții, la care el n-are niciun merit . (...) I-am dat sarcini, dar nu le-a dus la îndeplinire. Fie nu rezolva deloc problema, fie o tărăgăna. De nu știu câte ori a trebuit să intervin personal, peste el. Să vă dau un exemplu ? Panourile publicitare din oraș. (...) I-am preluat jumătate din sarcini eu, jumătate Ionuț Apostu. Vă garantez că se vor rezolva mai bine. De Ionuț sunt mulțumit, nici nu se compară. (...) Am văzut că domnul Neder primește des vizita în biroul de la primărie a domnului Bârlă. Probabil că domnul Bârlă, supărat că am desființat mafia maxi taxi din oraș, îl asmute împotriva mea. Domnul Bârlă și acum mai face transport de persoane. Extinderea Trans-Bus în comunele din jur îi afectează probabil afacerile. (...) I-am dat noi însărcinări domnului Neder. Să propună proiecte viabile pentru dezvoltarea orașului. Abia aștept să vină și el, și domnul Adrian Mocanu, cu aceste proiecte, nu doar să critice. Dacă sunt bune le vom aplica. (...) Decizia de a-l schimba pe domnul Neder din funcția de viceprimar o va lua partidul.”, a explicat la primarul orașului Constantin Toma, referitor la sancțiunile aplicate lui Neder, în cadrul unei emisiuni. la un post de televiziune local.

Your rating: Nimic Average: 3 (4 votes)