Share |

Ce spune senatorul Bădulescu despre maniera în care au fost supuse votului Ordonanțele 13 și 14

Senatorul popular Dorin Bădulescu dezaproba modalitatea în care au fost trecute prin Parlament ordonanțele de urgență 13 și 14 din 2017 şi intr-o postare pe pagina sa de Facebook, explică procedura legală care ar fi trebuit urmată de Guvern pentru a nu pune Parlamentul într-o situație jenantă, împingându-l practic să adopte o Lege cu privire la un act normativ deja abrogat.

 

„Parlamentul are un singur rol: să legifereze. Rămânând consecvent celor ce am exprimat public, avem nevoie de claritate şi calitate în legiferare. Ca profesionist al dreptului, cu aproape 20 de ani de activitate în domeniu, ieri am fost pus într-o situaţia de a respecta statutul dobândit prin muncă sau de a vota conştient fiind o Lege care nu schimbă nimic.(Legea de respingere a OUG 13/2017, după ce săptămâna trecută în Senat se votase unanim Legea de aprobare a OUG 14/2017 – cea care abrogă OUG 13/2017). Deşi era necesar ca odată cu trimiterea către Parlament a OUG 14/2017 în vederea emiterii Legii de aprobare concomitent ar fi trebuit să solicite retragerea Legii de aprobare (în varianta iniţială) a OUG 13/2017, Guvernul nu a făcut acest gest punând Parlamentul într-o situaţie cel puţin jenantă, împingându-l practic să adopte o Lege cu privire la un act normativ deja abrogat. Dacă CCR nu a analizat un act normativ abrogat, nici Parlamentul nu ar fi putut. Văzând aceste aspecte mi-am respectat statutul, consecvența în ideea de calitate şi claritate în legiferare şi drept consecinţă am exprimat un vot care nu mă face să plec capul din punct de vedere profesional. Azi am văzut că sunt singurul parlamentar, profesionist al dreptului, care a procedat astfel”,

No votes yet