Share |

Deputatul Marcel Ciolacu, despre negocierile pentru susținerea Guvernului Dăncilă: "În politică negociezi cu toată lumea..."

Președintele Camerei Deputaților, buzoianul Marcel Ciolacu, una dintre vocile puternice ale partidului aflat la guvernare, a făcut referire, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului, cu privire la modul în care se desfăşoară negocierile în vederea asigurării unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. Deputatul Marcel Ciolacu a dat de înţeles că discuţiile se poartă atât cu membri ai grupului ALDE, cât şi ai Pro România: "În politică negociezi cu toată lumea".

El a apreciat totodată că decizia CExN în baza căreia Guvernul se va prezenta în Parlament săptămâna viitoare este "responsabilă şi foarte îndrăzneaţă" şi a adăugat că prim-ministrul Viorica Dăncilă ar trebui felicitată pentru faptul că şi-a asumat acest lucru.

"În CEx am luat o hotărâre politică. (...) Cred că cel mai important e să fie 233 de voturi. Eu, în acest moment, spun că vor fi aceste voturi", a precizat el, pentru Agerpres și a negat ideea că activitatea Guvernului va fi blocată în cazul în care restructurarea nu va întruni susţinerea majorităţii parlamentare. "Eu nu sunt blocat cu nimic. Poate, câteodată, în trafic. Eu nu văd totuşi că nu funcţionează Guvernul României. Am înţeles că azi s-a făcut o şedinţă de guvern. Mâine mai are loc, din câte am auzit eu, o şedinţă de guvern. Sau în zilele următoare...", a mai spus el.

No votes yet