Share |

Lucian Romașcanu, consilier onorific pe probleme economice al primarului Buzăului

„Buzoian prin creștere și prin educație, am acumulat, după terminarea facultății în București, o carieră de peste 20 de ani atât în posturi de management și top management în companii româ­nești și internaționale de top, cât și în poziția de consultant în mana­gement. Pe parcusul anilor, am activat în companii deja existente sau am înființat de la zero filiale locale ale unor companii inter­naționale de prestigiu. În special datorită pozițiilor de top management ocupate în media, am avut șansa de a fi în contact direct cu decidenți din întreg mediul de afaceri, lucru important în demersurile de a atrage și convinge oameni de afaceri să considere dezvoltarea lor în zona Buzăului“, așa spune Lucian Romașcanu în CV-ul prin care îl recomandă pentru funcția de consilier onorific pe probleme economice a primarului Constantin Toma, funcție neremunerată, pe care purtătorul de cuvânt al PSD o ocupă din această săptămână.   Romașcanu și-a anunțat public intenția de a candida la alegerile din 11 decembrie pentru Senatul României. În ceea ce privește noua funcțe pe care o ocupă, aceea de consilier al primarului Toma, acesta din urmă a ținut să sublinieze că   „Împreună cu Lucian Romaș­canu construiesc, în acest moment, viitorul Consiliu de Dez­vol­tare Economică a municipiului Bu­zău, din care va face parte me­diul de elită din businessul buzoian, atât cel românesc, cât și cel străin, astfel încât să putem reali­za un plan de acțiuni, pe perioadă scurtă, medie și lungă, în așa fel încât, prin acțiuni concrete, să putem realiza o adevărată dezvoltare economică a Buzăului. Așa cum am spus-o de mai multe ori, în acest moment peste 95 la sută banii care ajung la bugetul local sunt de la firme; noi trebuie nu doar să dezvoltăm mediul  de afa­ceri local, ci trebuie să aducem și alte investiții, și românești și străine, la Buzău. Lucian Romaș­canu are o expertiză națională și internațională în acest domeniu și, împreună cu el, vrem să creăm o organizație, o echipă performantă care să ajute, într-adevăr, la acest lucru. Acest model cred că nu exis­tă în România, pentru că, până la urmă, nu este în jobul primarului să se ocupe personal de așa ceva. O administrație nu se referă, pur și simplu, la treaba aceasta,  nu  există în legislația dedicată administrației publice asemenea prevederi, dar este necesar ca, atât dezvoltarea economică, cât și dezvoltarea educației, ridicarea nivelului performanței școlare, să fie doi stâlpi importanți ai activității mele pe următoarea perioadă, de patru ani. Consider că Lucian Romașcanu mă va ajuta foarte mult în această echipă. Îl știu de foarte-foarte mulți ani; mama lui mi-a fost profesoară de Limba Română, pe el îl cunosc de când era copil, este un om foarte serios, foarte educat și astfel și-a câștigat competențele în acest domeniu“

No votes yet