Share |

Marcel Ciolacu, mesaj dur la adresa Guvernului în discursul ținut în plenul Camerei Deputaților

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a dat de pământ cu Guvernul, ieri, într-o luare de cuvânt pe care a avut-o de la tribuna Camerei Deputaților, Guvern pe care l-a acuzat de "crimă asupra poporului român", precum și că își bate joc de români minţindu-i şi ascunzându-le adevărul.

"Pentru vremelnicii care conduc astăzi România, luaţi o foaie de hârtie şi notaţi. Iată ce reprezintă o crimă asupra poporului român: crimă este să laşi pe drumuri peste 1 milion de români şi să-i pui apoi să plătească dobândă la dobândă, dacă vor să îşi amâne ratele. Să lucrezi pentru profitul prietenilor şi nu pentru interesul suprem al cetăţeanului, aşa cum ai jurat - tu, slujbaş al statului. Asta e crimă! Crimă este să ştii că în fiecare oră se închid 90 de firme în România şi tu să blochezi la Curtea Constituţională tocmai legile care ar fi salvat IMM-urile, dar şi locurile de muncă. Crimă este să risipeşti 35 de miliarde din ianuarie până acum, să toci aproape toată rezerva din buffer, să împrumuţi miliarde de euro şi acum să nu acorzi nici cel mai mic ajutor firmelor şi populaţiei afectate de criză. Crimă este să dai zero lei în majoritatea judeţelor administrate de PSD pentru achiziţia de echipamente de protecţie, teste şi aparate medicale. Asta e politică meschină, nu este grijă pentru oameni. Pe oameni te răzbuni, nu pe PSD"Liderul PSD afirmă că este "crimă să laşi medicii să devină carne de tun in faţa virusului, în timp ce tu şi sleahta faceţi achiziţii de milioane şi milioane de euro cu tot felul de buticuri obscure. (...)Crimă este să te foloseşti de necazul unor oameni pe care îi scoţi din carantină să-i plimbi prin toată ţara şi apoi să-i trimiţi la muncă peste hotare. Crimă este să-ţi bagi joc de pensionari şi să le spui că pentru ei nu sunt bani. Să te joci cu viaţa unor oameni în etate care ţi-ar putea fi părinţi...Şi da, cel care fuge ca un laş din Parlament, atunci când virusul era deja în România, pentru că prioritatea sa şi a partidului său erau anticipatele, da, acela este un criminal", a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai susținut că este o crimă pe care Guvernul o comite zi de zi din cauza faptului că nu testează populația.

"Să vă bateţi joc de români, mințindu-i şi ascunzându-le adevărul! Da, voi sunteţi criminali! şi, da, veţi plăti pentru toate acestea!", a afirmat președintee Ciolacu la finalul discursului.

No votes yet