Share |

Migrația politică de pe Valea Buzăului privită dintr-o altă perspectivă! Ce urmăresc, de fapt, Mocanu și Bădulescu!

Migrația politică de pe Valea Buzăului, din ultimele săptămâni, este rezultatul muncii de echipă pe care o fac cei doi parlamentari aflați în fruntea PMP Buzău. Popularii își întăresc organizațiile într-o zonă importantă a județului Buzău, prin înregimentarea liberalilor nemulțumiți, ultima mișcare de acest gen având loc săptămâna trecută, la Cislău, unde PMP a anunțat ca viitor candidat pentru Primăria Pătârlagele pe consilierul local PNL, Claudiu Voicu. Acesta din urmă provine din fostul PDL și a apărut în Săptămâna Patimilor într-un flyer, care a fost împărțit cetățenilor din Pătârlagele, alături de conducerea PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu și senatorul Dorin Bădulescu.

Mocanu și Bădulescu au un scop comun și anume să întărească PMP Buzău și să demonstreze că sunt credibili și reprezintă interesele celor care doresc o opoziție cât mai vocală la Buzău.

Lucrurile ar putea fi privite însă și dintr-o altă perspectivă. Adrian Mocanu, cu toată puterea sa financiară și trecerea pe care o are la Traian Băsescu, are nevoie să demonstreze că este un lider capabil să gestioneze o organizație de partid, în condițiile în care componenta liberală din organizația pe care o păstorește ar putea să îl transforme la un moment dat într-un simplu membru de partid. Cu toate acestea, deși se pretinde a fi singurul partid care face opoziție la Buzău, PMP pare să fie mai curând într-un război deschis cu PNL.

Senatorul Dorin Bădulescu, cel ce deține și funcția de președinte al organizației municipale a PMP Buzău, are un merit important în politica de cadre a partidului și, la o privire mai atentă, observăm că domnia sa ar putea să câștige pe două direcții în urma demersurilor pe care le face, de a întări PMP prin achiziții de la PNL.

Unul dintre cîștigurile pe care le-ar putea avea la un moment dat ar fi funcția de președinte al PMP Buzău prin detronarea lui Adrian Mocanu, dar este greu de crezut că popularii vor mai bifa la următoarele alegeri parlamentare succesul pe care l-au avut în 2016 - și anume două mandate în Parlament - și atunci funcția respectivă nu are cum să mai fie o miză importantă pentru Bădulescu. În schimb, funcția de președinte al PNL Buzău, da, reprezintă o miză importantă, care l-ar putea propulsa în poziția de candidat eligibil la următoarele alegeri parlamentare. Cum poate ajunge senatorul Bădulescu la ea? Subminându-i poziția actualului președinte, Cristinel Romanescu, prin preluarea în filiala populară a cât mai mulți oameni din rîndul liberalilor, care ulterior s-ar putea întoarce în PNL dacă acesta va fi condus de Bădulescu. Aceasta din urmă pare să fie o variantă mai plauzibilă prin care senatorul Dorin Bădulescu să poată accede din nou în Parlament la viitoarele alegeri. Și astfel intersele actualilor lideri populari de la Buzău nu sunt deloc divergente, din contră, cei doi au un interes comun și anume să conducă fiecare organizații județene care să le permită să obțină un nou mandat la următoarele alegeri, din 2020.  

În ecuația respectivă mai puțin contează interesele celor pe care Bădulescu și Mocanu îi racolează în PMP.

Your rating: Nimic Average: 5 (2 votes)