Share |

Propunerea PSD de DUBLARE A ALOCAȚIILOR pentru copii APROBATĂ! Președintele a semnat decretul de promulgare a legii

Alocaţiile pentru copii se dublează. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea legii în acest sens.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.  

Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de: 

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Președintele Camerei Deptaților, Marcel Ciolacu, a declarat marți, la Parlament, că a decis împreună cu liderii de grup ai PSD convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie adoptată legea privind eliminarea pensiilor speciale, motivând că, în spaţiul public a apărut informația că nu pot fi dublate alocațiile pentru copii din cauza impactului bugetar pe pensiile speciale.

Preşedintele Klaus Iohannis declara în 9 ianuarie că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi. "E  încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget", spunea şeful statului.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, însă, pe 10 ianuarie, că Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocațiilor, până când vor fi găsite resurse financiare. Șeful Executivului a precizat atunci că cel mai probabil banii vor fi alocați la rectificarea din iulie.

Camera Deputaţilor a votat, în 18 decembrie, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani.

No votes yet