Share |

PSD apără statul român prin interdicția privatizărilor timp de 2 ani

Proiectul de lege inițiat de PSD prin care se interzice, pentru o perioadă de doi ani, vânzarea companiilor de stat, a fost votat de Parlament. Astfel, dacă legea va fi promulgată de președinte, se va  suspenda pentru o perioadă de doi ani, orice operațiune privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile în care acesta are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a legii.

Necesitatea acestei legi a venit după ce Guvernul Orban a încercat să privatizeze sănătatea, o măsură stopată de Curtea Constituțională, care nu doar că încălca Legea Fundamentală, ci le îngrădea românilor dreptul la sănătate. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în timpul pandemiei, când bolnavii s-au bazat doar pe spitalele de stat, nu și pe cele private.

În plus, având în vedere modul în care au guvernat până acum, în favoarea băncilor dar în dezavantajul românilor, avem motive întemeiate să credem că Iohannis și PNL și-ar fi dorit să înstrăineze și companiile românești care aduc profit, cum ar fi Hidroelectrica, CEC, Transgaz, Aeroportul Otopeni, pentru a deservi sponsorii externi ce au investit masiv în campaniile care i-au adus la putere.

Dacă interesul național o cere, Partidul Social Democrat este de acord cu vânzarea de active sau cu privatizarea, dar în condiții de piață stabilă și la un preț corect. PSD se opune categoric unui tip de privatizare pe repede înainte, fără analize de impact și pe bani cât mai puțini, astfel încât anumite formațiuni politice să-și poată achita facturile emise de prieteni și firme deservite.

Constituția României obligă statul să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice la care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare.

P.

No votes yet