Share |

Vicepreședintele Consiliului Județean, Romeo Lungu, și-ar putea pierde mandatul de consilier județean

Social democratul Romeo Lungu, vicepreședinte al Consiliului Judetean Buzau, s-a aflat in incompatibilitate timp de trei ani, potrivit Agentiei Nationale de Integritate, care a anunțat situația respectivă printr-un comunicat de presa.

Potrivit instituției mai sus citate, deși era functionar public cu funcție de conducere în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Buzău, în perioada 1 aprilie 2013 - 20 aprilie 2016, Romeo Lungu a deținut și exercitat simultan funcția publică de conducere de director executiv și calitatea de membru în Consiliul de administrație al unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În cazul în care judecătorii vor admite raportul întocmit de ANI, este posibil ca Romeo Lungu să-și piardă mandatul de consilier județean. Iar în cazul în care acesta va contesta în instanță decizia ANI, iar procesul va fi unul de durată, Romeo Lungu nu va mai putea candida pentru un nou mandat de consilier județean.

No votes yet