Share |

Victor Ponta apără românii amendați abuziv

Noi, cei de la PRO România, prin vocea președintelui Victor Ponta, am fost singurii care au susținut că majorarea aberantă a cuantumului amenzilor pentru cei care încalcă ordonanțele militare este nu numai inumană, ci și ilegală. Astfel, miercuri, după decizia CCR privind amenzile din perioada stării de urgenţă, Victor Ponta a declarat public că doar Parlamentul are dreptul de restrângere a drepturilor şi mărirea amenzilor, accentuând faptul că  Guvernul Orban "a încălcat tot timpul Constituţia". Mai mult, președintele PRO Româniaa precizat că trebuie adoptată rapid în Parlament o lege care să reglementeze această problemă, explicând totodată că decizia CCR  nu înseamnă că vor dispărea amenzile în cazul nerespectării ordonanţelor militare, ci vor rămâne în vigoare amenzile nemajorate.

         "Noi, de la Pro România, suntem singurii care am votat împotriva decretului de prelungire a stării de urgenţă. Am spus foarte clar, orice restricţionare a drepturilor - şi e normal să existe restricţii în perioade dificile - trebuie impuse de către Parlament. Pentru că poporul căruia îi restrângi drepturile sau îi măreşti amenzile a votat Parlamentul, nu l-a votat pe Ludovic Orban, care nu a candidat la nimic, nu l-a votat pe domnul Vela şi pe toţi ceilalţi din Guvern. Însă Guvernul PNL, tocmai pentru că nu reprezintă decât 15-20 la sută din Parlament, a încălcat tot timpul Constituţia şi nişte reguli care se aplică în toate ţările şi anume că, dacă vrei să restrângi drepturi, este prevăzut în Constituţie, te duci la Parlament. Ei nu vor să bage în seamă Parlamentul şi CCR le-a spus astăzi ceea ce era evident", a declarat președintele Ponta.

         Și pentru că noi tot timpul am fost alături de oameni, venim în sprijinul acestora, și-i vom ajuta, pe cei care au fost amendați pe nedrept, să conteste abuzurile făcute de un Guvern care a încălcat constant legea în timp ce avea pretenția ca românii să o respecte. Victor Ponta a spus că acest lucru e foarte simplu, și în acest sens,  Pro România va posta pe toate conturile de socializare o contestaţie tip pe care cetăţenii pot să o folosească pentru a anula aceste amenzi. "Cu siguranţă, dacă nu vrem să-i trimitem pe cei 300.000 - 400.000 de români să avem 400.000 de procese, trebuie să adoptăm rapid - şi am vorbit şi cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ciolacu, o să vorbesc şi cu ceilalţi lideri din Parlament - o lege în Parlament care să reglementeze această problemă. Altfel, o să avem 400.000 de procese şi cred că justiţia are alte lucruri de făcut decât să constate în 400.000 de procese că Guvernul Orban, din incompetenţă, din aroganţă, din infatuare, din parvenitism, şi-a bătut joc de toţi românii", a adăugat Ponta.

         Victor Ponta a explicat că, de acum înainte, în cazul în care se încalcă ordonanţele militare, nu se mai pot da amenzile mărite prin ordonanţă militară, dar se vor putea aplica cele vechi. "Explicăm noi, (...) le spunem oamenilor: atenţie, amenzile vechi sunt în vigoare, cele mărite prin ordonanţă militară, nu. Domnul Orban, în loc să explice chestia asta, am văzut că, până la această oră, a bătut câmpii pe la televizor ce rea este Curtea Constituţională, că nu trebuie să respectăm deciziile Curţii. Astăzi, de exemplu, CCR a mai decis ceva, că legile pe care le-am adoptat noi toţi, în Parlament, legate de ratele la bănci, de taxele la stat şi utilităţi sunt neconstituţionale. Ce ar trebui să spun acum? Să spun, cum a zis domnul Iohannis ieri şi ce spune domnul Orban azi: Nu respectaţi deciziile CCR, nu plătiţi rate la bănci, nu plătiţi utilităţile? Asta este haos, incompetenţă, aroganţă şi impostura unui Guvern care şi-a bătut joc de România în ultimele 7 luni", a mai adăugat Ponta.

P.

No votes yet