Share |

Victor Ponta, președintele PRO România: "Voi fi primul în Parlament să votez moțiunea!"

De fiecare dată când i s-a oferit ocazia sau a fost întrebat public despre eventualitatea susținerii unei Moțiuni de Cenzură după ridicarea Stării de Urgență, președintele PRO România a răspuns deschis că este nevoie de o astfel de măsură drastică. În condițiile în care Guvernul Orban a fost total ineficient în gestionarea crizei pe tot timpul de la izbucnirea pandemiei și nici acum, după atâta timp, nu găsește soluții, nici în plan medical, nici economic, pentru relansarea societății, pare firesc pentru toată lumea ca forțele politice ale Opoziției să se unească. Și împreună să depună o astfel de Moțiune prin care la putere să fie adus un Guvern responsabil, un Guvern de specialiști care să restarteze România, și în afara sfaturilor actualilor membri ai executivului,  ca românii să se spele pe mâini sau să poarte mască, să vină cu soluții concrete în depășirea acestui moment dificil.

         Dacă ar fi un Guvern lucid, și nu al expresiilor de tipul "vom vedea, vom face, vom căuta...",  executivul s-ar prezenta singur la raport, și-ar recunoaște neputința și ar solicita să fie înlocuit. Dar nu se întâmplă acest lucru, spunea Victor Ponta nu demult, pentru că "premierul Ludovic Orban este o cauză pierdută. Ar trebui să vină din nou în Parlament să îl dăm jos, cum l-am dat în februarie, şi România să aibă, până la alegeri, un Guvern de Uniune Naţională, format din profesionişti, nu din politruci ca domnul Orban, domnul Cîţu şi ceilalţi." În fapt, ideea unui Guvern de Uniune Națională nu e nouă, ea a fost lansată chiar la începutul crizei, când președintele Ponta a și avansat o idee de prim ministru, în persoana medicului Raed Arafat, singurul care a demonstrat până acum că știe ce face.

         Iar aseară, la un post important de televiziune, Victor Ponta a accentuat declarațiile din ultimul timp, vorbind despre actualul Guvern: "Ar trebui să vină președintele și să spună,  oameni buni, situație e dificilă. Dar până ducem căruța în vârful dealului, tragem toți. Ne trebuie un alt Guvern, de oameni pricepuți.  Până la alegeri, din cauza crizei economice, ne trebuie un Guvern de Uniune Națională. Eu votez și mâine o moțiune. Depinde doar de domnul Iohannis. De 30 de ani, în politică, la nivel înalt, mai e doar domnul Orban. Cum să mai mergem cu Orban, o relicvă". Iar dacă ar fi depusă moțiunea, a mai spus Victor Ponta, el ar fi primul în Parlament pentru a o vota și a ajuta la salvarea țării.

No votes yet