Share |

Înnoroit la Vulcanii Noroioşi

 Romania se poate lauda cu foarte multe locuri, daca nu unice in lume, cel putin rare, iar unul dintre aceste locuri sunt Vulcanii Noroiosi de prin muntii Buzaului… De ani de zile mi-am propus sa dau o fuga acolo – pentru bucuresteni nu e mai mult decat o excursie de o zi cu masina, dar ba a aparut una, ba a aparut alta… Si, vorba aia, nu e cand se pregateste, ci cand se nimereste. In weekendul in care am fost invitat la Piatra-Neamt de cei de la hotelul Central Plaza, m-am lipit de un cuplu foarte dragut care se intorcea cu masina spre Bucuresti… si, surpriza, voiau sa faca un ocol la Vulcanii Noroiosi. Nici ca se putea mai bine.

Era inceput de martie, o vreme splendida, calda, dupa o iarna cam grea, si pe alocuri, prin Buzau, cu zapezi cam multe. Desi marea zapeziada avusese loc cam cu trei saptamani inainte, la inceput de martie, nu prea era zapada pe campii, cel putin, nu pe soseaua Buzau – Brasov.

Ce sunt vulcanii noroiosi? Sa nu va inchipuiti ca sunt vulcani din aceia care erup si acopera orase intregi, cum ar fi Vezuviul, Etna sau Pinatubo. Nu, nu erup in forta si, de cele mai multe ori, sunt foarte mici. Aparent, sunt niste gaze naturale aflate la mari adancimi care gasesc niste crapaturi prin roca, antreneaza apa freatica, iar aceasta, in combinatie cu un pamant argilos, duce la formarea de noroi…. Acesta iese la suprafata ca o bulbucatura de noroi. Cum am spus, fenomenul este rar, dar nu unic, exista circa 1.100 vulcani noroiosi in intreaga lume, in schimb, in Europa sunt putini – gasesti vulcani noroiosi doar la noi, la fratii de peste Prut si in peninsula Kerci din Ucraina.

Cum ziceam, drumul trecea pe un picior de plai, pe o gura de rai. Inainte de a ajunge in Nehoiu, am luat-o la dreapta si apoi am mers, e drept, pe un drum destul de crapat pe muchia unui deal… pe vale, satele se intindeau, cautand parca umbra, in timp ce dealurile schimbau culorile in lumina superba a unei dupa-amiezi tarzii. Putin derutati de diverse semne, unele publicitare ale unui camping, manati mai mult de fler, am ajuns in cele din urma la Vulcanii Noroiosi. Inteleg ca erau mai multi, dar cum seara se apropia destul de repede, am zis sa-i vedem barem pe unii.

La intrare, o ghereta abandonata unde, teoretic ar fi trebuit sa platim un bilet de intrare, niste panouri haioase cu cimilituri din folclor gastronomic de carciuma, reclame la restaurantul de mai incolo, dar, la vreo 500 de metri, niste delusoare sure, unde presupuneam ca sunt celebrii vulcani. Lume, cam putina, dar toti pareau sa se indrepte intr-acolo… parea o plimbare de placere.

O iau pe camp… ici si colo niste petice de zapada care se topea accelerat (era chiar cald si un soare puternic), dar surpriza incepe in momentul in care pic intr-un maldar de zapada care s-a dovedit sa fie pana la brau! Am iesit din zapada… hmmm…

Dar spectacolul urma mai sus. Vulcani noroiosi am vrut, de noroi am dat. Si sa nu credeti ca sursa noroiului erau vulcanii sau asistam la cine stie ce eruptie mai zdravana… Pur si simplu, terenul complet lipsit de iarba se decongela dupa inghetul iernii… A urmat o cursa de anduranta, in care credeam ca o sa-mi las ciubotele pe aceste coclauri… Calcam cu atentie pe unde calcam, testand terenul pentru potentiale crevase de noroi, dar si asa intram usor in noroi pana la glezne… Si daca tot m-am facut de noroi, am avut ambitia sa ajung pana sus. Si am ajuns!

Nu pot spune ca nu a meritat. Poate nu e o priveliste exceptionala, desi soarele la apus crea niste culori remarcabile pe dealuri din jur. Vulcanii… mici, dar curiosi… parca erau fantanile care emana ciocolata la diverse sindrofii cu staif. De fapt, noroiul acela mi-a sugerat ciocolata, dar nu am fost tentat sa gust. Am fost insa tentat sa ating “lava” de noroi… nici poveste sa fie fierbinte, nici macar calda, era destul de rece… dar vulcanasii din loc in loc erau chiar interesanti.

Returul? Eram la vale, asa ca mi-am folosit cizmele pe post de schiuri, iar namolul pe post de zapada… am schiato-patinat la vale… iar cand am ajuns la masina, nici cele mai zdravene bete nu puteau sa-mi dea jos namolul de pe incaltari. Asa ca ne-am invelit cizmele in pungi de plastic de supermarket, am sarit in masina si am plecat spre Bucuresti, aducand cu noi “suvenire” pe incaltari.

Merita sa te duci la Vulcanii Noroiosi? Eu zic ca da… e un drum pitoresc pana acolo, zona adiacenta arata destul de selenar (nu stiu cum o fi vara daca este mai verde, dar la inceput de martie aducea cu un desert), iar vulcanii sunt chiar haiosi. Si nici macar nu e departe.

Cum ajungi la Vulcanii Noroiosi

Daca vii dinspre Bucuresti, iesi prin Colentina si pe centura Buzaului, dupa fabrica de bere Ursus, o iei la stanga. Daca vii dinspre Moldova, exact la fel, dar, inainte de fabrica Ursus, o iei la dreapta. Daca vii dinspre Ardeal, e mai bine sa o iei pe mai putin folositul, dar pitorescul drum prin Intorsura Buzaului. La un moment dat, trebuie s-o iei la dreapta (sau stanga daca vii dinspre Brasov), exista semne. Treci un pod, o iei la stanga (din nou te iei dupa semne) si apoi mergi kilometri buni… In locul unde sunt doua semne contradictorii cu “Vulcanii Noroiosi” (vezi foto), ia-o drept ! Pe drum, mai intrebati

Unde mananci

Daca noroiul va face pofta de mancare, ei bine, la doi pasi de intrare dai de o carciuma care isi face reclama prin poezii de genul “Nu plecati pana nu mancati, ciorba si carnati! Nu o sa regretati !”. Nu am mancat, nu am regretat, nici macar nu stiu daca era deschisa, probabil vara este deschisa. Si cine ajunge pe acolo sa-mi spuna daca a regretat dupa ce a gustat ciorba si carnatii Vulcanilor Noroiosi!

Your rating: Nimic Average: 5 (1 vote)