Share |

ÎN SFÂRȘIT! O condiție elementară, pe care o îndeplinește acum și Buzăul (FOTO)

Primăria a amplasat în municipiul Buzău primele toalete ecologice. Ele vor fi administrate de societatea RER Ecologic Service. Toaletele sunt dotate cu rezervor colector, cu sistem de închidere cu afișaj verde/roșu, cu tub de evacuare a mirosurilor neplăcute și sistem de ventilație interior.

„Curățenia și aspectul civilizat al orașului sunt esențiale, motiv pentru care de astăzi au fost instalate toalete ecologice în zone considerate “problemă”! În stațiile de autobuz și taxiuri din Unirii Nord și Unirii Sud, dar și în Parcul Crâng în zona “la șahiști””, a scris pe pagina sa de Facebook viceprimarul orașului, Ionuț Apostu.

Acestea vor fi amplasate în zonele aglomerate ale oraşului şi în parcuri și, potrivit documentelor, obiectul serviciului îl constituie instalarea şi întreţinerea zilnică a cabinelor de toaletă ecologice în scopul asigurării şi menţinerii igienei parcurilor şi a zonelor aglomerate pe tot parcursul anului.

Vorbim, practic, de o măsură elementară  a civilizației într-un oraș care se evidențiază din ce în ce mai mult prin măsurile administrative din utlimul an, care au un efect vizibil în aspectul actual al municipiului Buzău. Într-un oraș în care au înflorit mii de lalele olandeze era imperios necesar să se amplaseze toalete stradale, așa cum se găsesc în toate orașele civilizate ale Occidentului.

Urmează ca și alte zone ale orașului să beneficieze de astfel de dotări, după cum a precizat viceprimarul Ionuț Apostu, care a subliniat că amplasarea lor a vizat pentru început zonele „problemă ale orașului.

Your rating: Nimic Average: 1 (1 vote)