Share |

Bărbat la un pas de moarte, după ce a încercat să se sinucidă, salvat de medicii buzoieni

În contextul epidemiologic actual, al pandemiei cu virusul SARS-COV2, în afara cazurilor cu acest specific, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău asigură şi urgenţele non covid. Spre exemplu, în specialitatea O.R.L, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, apar frecvent cazuri dramatice, de insuficienţă respiratorie acută sau sângerări, corpi străini esofagieni etc. care necesită intervenţie de maximă urgenţă, cu competenţă şi dăruire. Un caz recent, complex, înregistrat în data de 21.06.2020 este al unui pacient în vârstă de 41 de ani, de sex masculin, care a fost transportat cu ambulanța la U.P.U., în stare critică, acesta venind cu politraumă prin autoagresiune. Acest caz este cunoscut ca fiind cu probleme sociale, psihice, depresiv, cu tendinţe suicidale. La momentul sosirii în U.P.U., bărbatul prezenta multiple plăgi înjunghiate toraco-abdominale (hepatice, la nivelul epiplonului, o plagă complexă cervicală anterioară şi latero-cervicală interesând ţesuturile moi (pielea, ţesutul celular subcutanat, fasciile, musculatura profundă a gâtului), laringele, cu risc vital hemoragic şi respirator. Cazul este evaluat de o echipă multidisciplinară, din care fac parte medici de Chirurgie generală, O.R.L. şi A.T.I. Echipa chirurgicală este condusă de Dr. Goidescu Oana, echipa O.R.L., de Dr. Bâldea Vasilica, având sprijinul medicului A.T.I., Dr. Tomescu George. Echipa O.R.L., condusă de Dr. Bâldea Vasilica, medic primar şi şef-secţie, decide efectuarea unei hemostaze cervicale eficiente, a unei traheotomii temporare de urgenţă care să asigure şi calea ulterioară de continuare a anesteziei generale, calea de intubaţie traheală. Se realizează reconstrucţia laringelui, care a fost secţionat vertical, complet pe linia mediană şi orizontal de partea dreaptă a tiroidului, în poziţie orizontală. S-au înregistrat dificultăţi de readucere în poziţie a fragmentelor laringiene şi de reconstructie a acestora. Ţesuturile lezate se refac în 3 planuri, un plan cartilaginous - osos (la nivelul laringelui) şi două planuri de părţi moi. Echipa chirurgicală, condusă de Dr. Goidescu Oana, medic primar chirurgie generală, asigură explorarea plăgilor toraco-abdominale, realizează hemostaza abdominală, suturează plăgile hepatice şi epiplonul, închide plaga abdominală, suturează plaga toracică. Evoluţia pacientului este bună, după mai multe zile de supraveghere în secția A.T.I. - Chirurgie Generală, ulterior cu supraveghere zilnică în secţia O.R.L., unde se află în prezent, continuând îngrijirea plăgilor şi tratamentul medicamentos. La acest moment, pacientul este decanulat, adică a fost îndepărtată stoma traheală (care este în curs de închidere) respiră pe cale naturală, vorbeşte normal, nu sângerează, se alimentează, se deplasează, primeşte consiliere psihologică şi psihiatrică. Timp de câteva zile, pacientul a fost alimentat parenteral, nefiind posibilă alimentaţia orală imediată postoperator. Plăgile postoperatorii sunt îngrijite adecvat, nu prezintă semne de infecţie sau sângerare. Pacientul se va externa în câteva zile, după închiderea completă a stomei traheale, fie spotan, fie pe cale chirurgicală şi va continua un tratament psihiatric şi psihologic susţinut. Acest caz reprezintă un exemplu de implicare, cu toată responsabilitatea, în patologia gravă, de urgenţă non covid, care nu a fost niciodată neglijată de personalul medical şi conducerea spitalului. Compartiment Relaţii Publice, Adriana Bunilă

Your rating: Nimic Average: 5 (1 vote)