Share |

Candidatul VICTOR IONIŢA, un medic fara reactii adverse

Despre medicul Victor Ionita, candidat pe lista de consilieri municipali PSD Buzau , seful sectiei AFI din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Buzau se pot spune foarte  multe, dar cu cuvinte putine. Este medicul potrivit la locul potrivit, fara reactii adverse, cu mult bun simt aplicat in relatiile medic – pacient si medic-personal ATI, profesionist desavarsit, gospodar si cu spirit civic si comunitar. Probail ca ultimile doua calitati sunt genetice, tatal fiind unul dintre inginerii sefi de prestigiu care a lucrat o viata in slujba comunitatii.

Consilierul “veteran”“Implicarea mea în viaţă comunităţii căreia îi aparţin s-a făcut şi se face pe mai multe planuri. În primul rând pe cel profesional, unde încerc, alături de colegii mei, să apărăm sănătatea buzoienilor atunci când este nevoie. Pe plan social, unde am fost parte la dezvoltarea mai multor proiecte care să se adreseze unor categorii sociale marginalizate : copii cu dizabilităţi, vârstnicii, persoanele fără adăpost.

Pe plan politic, nu în ultimul rând, am făcut şi sper să pot face parte în continuare din echipa administrativă care a adus Buzăul pe un loc onorabil între municipiile României. Sigur că mai sunt destule lucruri de făcut şi, din acest punct de vedere, consider că am încă multe obligaţii faţă de comunitate, spune doctorul Ionita

 

Omde echipa.  Eu sunt un om de echipa, întotdeauna m-am simţit bine alături de colegii şi prietenii din partid. De asemenea îmi cunosc limitele dar şi locul unde pot servi cel mai bine comunitatea. De aceea, am decis că cel mai bine dl. Toma Constantin poate conduce Primăria Buzău, oferindu-i ajutorul şi experienţă mea în calitatea de consilier municipal. Deoarece activitatea primarului este în primul rând administrativă, adică în scopul rezolvării problemelor comunităţii, mă aştept mai degrabă la cooperare şi mai puţin la ostilitate din partea celorlalte forţe politice care îşi vor trimite membrii în Consiliu.

 

Despre mutarea Azilului. Complexul de îngrijire a vârstnicilor Margiloman este unul de succes, validat de trecerea vremii şi model pentru alte centre similare care au apărut în ţară. Este un proiect care a fost dezvoltat după un sistem belgian, cel mai performant, după părerea mea, la nivel european. Acest complex are nevoie în continuare de dezvoltare pentru creşterea calităţii îngrijirilor oferite beneficiarilor: un spaţiu mai generos, mai mult personal, posibilitatea de a găzdui mai multe persoane. În acest sens eu am susţinut şi susţin că este posibilă preluarea vechii Maternităţi de la Consiliu Judeţean şi transformarea ei într-un asemenea centru.

 

Cooperare pe sanatate  În comunităţile mari, cum este şi municipiul nostru, întotdeauna este necesar şi un Spital Municipal, acesta putând rezolva şi alte probleme decât Spitalul judeţean. Dar problema principala nu este construcţia, ci personalul care o poate deservi. Ori noi nu avem suficienţi medici şi asistente nici pentru Spitalul judeţean! Cred că mai benefică ar fi o cooperare constanţa între Primărie şi Consiliul Judeţean pentru finanţare, deoarece pacienţii care ajung în spital sunt şi ai oraşului dar şi ai judeţului. Spitalul Judeţean are nevoie de dezvoltare, noi, că medici avem multe competenţe pe care nu le putem realiza din cauza lipsei finanţării.

 Convingere. Sunt convins că energia şi disponibilitatea completă a noului Primar, combinate cu echipa puternică de Consilieri municipali va reuşi, în următorii patru ani să dea măsură valorii noastre şi să creeze un mediu economico-social mai bun şi mai sigur pentru toţi buzoienii”, conchide doctorul Ionita

No votes yet