Share |

O secție destinată bolnavilor în fază terminală urmează să fie înființată în cadrul Spitalului Județean Buzău

O secție de îngrijiri paliative ar putea funcţiona în incinta Secției Gârlași a Spitalului Județean de Urgențe Buzău, cu circa 25 şi 30 de paturi.

Întreaga investiție ar urma să fie suportată de Casa de Asigurări de Sănătate, potrivit conducerii Spitalului Judeţean Buzău, care a anunţat, recent, că unitatea de îngrijiri paliative ar putea funcţiona în curtea Spitalului Gârlaşi şi va avea maximum 30 de paturi.

Inițiativa a venit în urma numărului mare de solicitări. Dacă se va concretiza, unitatea de îngrijiri paliative ar putea fi dată în folosinţă cel mai devreme peste doi ani și va fi destinată exclusiv pacienţilor spitalului, care au nevoie de tratamente care să le amelioreze durerile provocate de bolile fără speranţă de vindecare.

Îngrijirile paliative sunt acordate bolnavilor aflaţi în faza terminală a unei boli incurabile si constau în punerea sub oxigen, administrarea de analgezice majore (opiacee), în schimbarea poziţiilor bolnavului, în administrarea de medicamente şi în practicarea unor intervenţii chirurgicale de confort, blocajul chirurgical ( unuia sau mai multor nervi, al influxului nervos prin care se transmite durerea), sustiterea psihologica împotriva anxietăţii, a depresiei, a fricii, a revoltei sau a regretului legat de apropierea morţii, sau contra ruşinii cauzate de sentimentul de neputinţă sau de gradul de decădere

No votes yet