Share |

Se pune în funcțiune unul dintre cele mai moderne dispensare medicale de pe Valea Buzăului

În câteva zile, primarul comunei Tisău, Mihai Cristian Ionel, va tăia panglica unuia dintre cele mai moderne dispensare medicale de pe Valea Buzăului, dispensarul medical din satul Grăjdana, complet reabilitat.

Termenul de dare în folosință stabilit de conducerea Primăriei Tisău este 1 noiembrie 2018.

După ce ani de zile au funcționat în locații care nu răspundeau tuturor exigențelor, comuna Tisău va avea două dispensare medicale care vor oferi servicii pacienților în clădiri ce vor fi reabilitate la standarde europene și vor avea dotări ultramoderne, cum nu sunt la ora aceasta în multe dintre cabinetele medicale de la oraș. Unul dintre ele este dispensarul din satul Grăjdana.

Cele două dispensare ale comunei Tisău vor fi, de departe, cele mai moderne din zonă la capitolul servicii medicale, în urma unei investiții de 10 miliarde de lei vechi, fonduri ce au fost atrase de autoritatea locală pe Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL.

Pentru asigurarea unor condiții conforme cu normele europene, Primaria comunei Tisău investește numai în acest an 10 miliarde de lei vechi în reabilitarea și dotarea celor două unități medicale care vor deservi populația comunei. Unul dintre avizele necesare, care au stat la baza demarării celor două investiții, a venit din partea Direcției de Sănătate Publică.

Dotarea dispensarului de la Grăjdana s-a realizat la cele mai înalte standarde europene, iar costurile de achiziționare s-au încadrat și ele în suma menționată mai sus.

Visul primarului Mihai Cristian Ionel, ca cele două dispensare să se prezinte ca adevărate centre medicale, este ca și împlinit, iar locuitorii din Tisău vor beneficia de servicii medicale de foarte bună calitate. Primarul îşi doreşte ca și pe viitor activitatea medicală la nivelul comunei să rămână în atenția instituției pe care o reprezintă și să investească atât cât este nevoie în îmbunătățirea serviciilor respective.

No votes yet